Nu face prostia sa-ti traiesti viata pe capitole. Numai romanul intreg are coerenta.
Daca am impartit-o pe capitole, fiecare capitol a devenit o camera bantuita de fantome: oamenii care am fost. Se invarteau intr-un spatiu inchis, zdranganindu-si lanturile si lovindu-se de pereti, deformand astfel realitarea camerei prezentului. Cand am vizualizat romanul intreg am deschis toate lacatele si ma simt ca un fluviu care isi strange apele.
Iar "Lacatele din noi se deschid cu o lacrima", zicea Octavian Paler. Si zicea bine.
si-n loc de epilog, lacrimi, ca sa nu mai doara frumusetea...
RăspundețiȘtergere"Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile. "
Lucian Blaga "Lacrimile"
Cu drag,
Elena
Multumim Doamne si pentru lacrimi. Foarte bune mai ales cand ne doare lumina.
RăspundețiȘtergerete imbratisez draga prietena :)