Maria a invatat sa numere

"Mami eu eram o pisicuta care a zgariat la usa ta si atunci cand m-ai vazut neajutorata m-ai luat la tine acasa. Si eu nu stiam ca aici sunt mai multi stapani adica (si in soapta, indoind degetelele): Ema, Dana, Mami, Tati (si apoi tare) 4 stapani."

Atentia, calmul mental si...tibetanii

Am invata de curand urmatoarele:
- Ce ne dorim de la viata? Sa fim fericiti si sa evitam suferinta.
- Cand putem face asta? Cand devenim din sclavii mintii noastre, stapanii ei.
- Cum facem asta? Prin atentie si vigilenta.
Sa ne inchipuim ca suntem un vapor pe un ocean. Si mintea noastra este o pasare in colivie pe acest vapor. Daca ii dam drumul din colivie ea isi ia zborul liber. Gandurile noastre se duc unde vor, in trecut - in amintiri, in viitor - in planuri. Dar trebuie sa avem grija ca pasarea sa aiba o singura optiune: sa se intoarca pe vapor atunci cand oboseste. Iar daca o stapanesti ii dai drumul cand vrei si o aduci inapoi cand vrei. Daca nu, vei naviga fara minte, aiurea pe un ocean care (dupa cate vad si eu) nu e prietenos deloc. Atentia este aceea functie a mintii pe care o posedam toti pentru ca altfel nu ne-ar reusi nimic din ce facem. Deci sa ne intarim atentia.
Iar ca sa nu lasam mintea libera in timpul acestor exercitii de concentrare sa fim vigilenti: cum apare ceva care ne distrage cum sa actionam asupra factorului perturbator. Atunci cand ne distrage o suferinta trebuie sa ne gandim astfel: de fapt care dintre aceste probleme pe care le am sunt in cea mai mare parte inventii ale mele sau mi se datoreaza. Pana la urma sunt altii care au mai multe probleme si mai mari. Eu chiar sunt binecuvantata! Atunci cand ne distrage o placere trebuie sa ne gandim astfel: si asta va trece. Am greutati si  obligatii iar astazi am de gatit, facut curatenie,de predat un proiect la birou. Sunt la o maturitate cand trebuie sa am grija de mine si de familia mea. Ba mai mult, trebuie sa am grija de mediu si de planeta. Si mai mult trebuie sa am grija de sufletul meu si sa fac Binele si sa evit Raul.  Daca ne distrage pur si simplu un gand care apare in mintea noastra ne putem gandi asa: De unde vin aceste ganduri, de ce si unde se duce? Atentia la acest parcurs, ca si cum am urmari o unda facuta de o piatra pe suprafata unui lac gandul isi pierde puterea si nu ne va mai face sa ne fie frica.
La adapost de acesti factori perturbatori ne putem concentra atentia si vigilenti, vom reusi sa ne tinem mintea fixata pe un obiect de meditatie.
- Tibetanii spun ca astfel experimenteaza calmul mental - acea stare a omului in care mintea e fericita si linistita. Spun chiar ca se poate mai mult. E credinta lor si o respect.

Eu am invatat ca daca imi controlez mintea prin atentie si vigilenta pot fi prezenta in viata mea. Viata mea capata astfel substanta. Ce fac insa cu visele? Eu chiar sunt o visatoare si asta face parte din mine, e my way and my style. Le pot avea de cate ori vreau ca pasarea sa zboare in larg, libera, de pe vapor?
Iar daca altii au putut voi putea si eu sa am fericire si sa evit suferinta.

Curcubeu

Aseara la apus am vazut un fenomen fantastic: un curcubeu. Ne-a insotit tot drumul (80km) pana cand soarele a apus complet. Am reusit sa fotografiez. Dar numai putin din minunatia imaginii am prins in poze. Restul mi-a ramas in amintire.

Arhitectura de cartier

De pe balconul unde fumez dimineata o tigara si beau o cafea ar trebui sa vad fatada gen perete cortina  (adica cu aspectul ala de oglinda) al unei cladiri frumoase, noua si moderna, albastra. Albastra este si chiar o culoare frumoasa. Dar in geamuri se reflecta la primul etaj un acoperis de tabla ruginita, la urmatorul peretele in ruina din spate al unei case iar mai sus etajele superioare ale unui bloc care nefiind la strada nu a fost reabilitat si arata cum arata (stiti si voi ca toti stam in blocuri din astea). Asa ca aceasta frumoasa cladire care pe hartie sunt sigura ca arata perfect iar in 3D pe laptopul arhitectului te putea lasa cu gura cascata nu este decat o imensa oglinda a "mizeriei din spate" a cartierului.

Stea cazatoare

Duminica seara la ora 21.00 am vazut din Herastrau o stea cazatoare (sau ce-o fi fost). A fost prima data cand am vazut asa ceva: o urma foarte luminoasa pe cer, o mica flama, o urma luminoasa mai lata, o flama puternica si atat. A fost spectaculos. A durat cam 20 de secunde. Ne-am pus toti dorinte.

Nasterea

Citesc pe mai multe bloguri jurnale ale sarcinilor si povestile nasterilor. Le gasesc interesante si le multumesc celor care le scriu. Sunt multe si au teme comune: nasterea naturala, conditiile din maternitati, pregatirea prin participarea la diverse cursuri, alegerea numelor bebicilor, etc. Nu cred sa lipseasca ceva din tot ce inseamna universul unei mame noi-noute.
Totusi ceva important e trecut cu vederea. Si am simtit nevoia sa completez aceste universuri cu aceasta parte pe care acum, dupa 5 ani de la ultima mea nastere, o consider mai importanta decat toate celelalte: miracolul, taina, minunea dumnezeiasca a unei noi vieti.
Inteleg dorinta de a naste natural pentru a fi martora, a trai cu adevarat, pana la cea mai intima fibra experienta aceasta. Mecanismul perefct al corpului nostru nu s-a relevat niciodata mai mult, in toata frumusetea lui de reglaje fine ca in timpul unei sarcini si a nasterii. Si e firesc sa vrei sa fi martora la acestea. Corpul meu desi in regula toate cele noua luni are ceva defect care m-a impiedicat sa nasc natural. Din fericire traiesc in acest mileniu in care exista solutii si pentru problema mea. Si am reusit sa supravietuim si eu si cei trei copii ai mei celor trei interventii chirurgicale fara complicatii sau ma rog cu complicatii minore. Deci cu toate ca nu am fost martora nasterilor mele decat in mica masura am simtit cu plenitudine miracolul venirii pe lume a unei noi vieti. Si o sa o povestesc aici pe ultima.

Cu o surprindere demna de cadrele sugestive ale fimelor mute am constatat cele doua linii de pe testul de sarcina. Aveam 38 de ani, doi copii, doua cezariene si un planing atent. Si totusi... undeva in stele era scris destinul acestui al treilea copil al meu. Am hotarat ca totul va fi bine desi medicul meu era mai mult decat sceptic. Stiu ca toate ati simtit comuniunea profunda cu copilul vostru. Povestea mea insa mi se pare speciala. Pentru ca acest copil mi-a salvat viata. S-a dezvoltat exact pana la momentul in care putea sa se sustina singur inafara uterului si acest moment era cel  in care resursele mele de a continua sarcina erau epuizate. Si atunci a decis sa se nasca. Am reusit sa amanam impreuna cu medicul inca 20 de ore momentul nasterii, timp in care nu m-am miscat din pat, perfuzata continuu ca sa refac cat se putea lichidul pierdut, cu sufletul lipit de aparatul care monitoriza bataile inimii copilului. Am intrat in operatie cu hemoragie, ce sperante minime ca va fi un copil sanatos. Si a fost perfecta, minunata! Acest copil a avut grija de noi doua.

Si acesta experienta a mea, a treia mea nastere, ca si celelalte doua, mi-a aratat ca minunea dumnezeiasca a unei noi vieti, a unui nou suflet, a unui destin e cea care te patrunde in acele momente. Conditiile din spital? Daca sa fie o nastere naturala sau nu? Daca e bine sa nastem acasa? Daca e bine sa fim anesteziate? Toate astea trec. Ramane ceea ce e important: suntem atinse de aripa miracolului, de divin si facem parte din ceva sfant: minunea vietii.

Sensul vietii

Poza copiata - multumesc!

Geshe Rabten

Starile constiintei, Editura Herald

"Motivatia

Motivatia sau motivul latent implinirii unei actiuni determina amploarea si eficienta acesteia, oricare ar fi ea. Trebuie sa fim atenti in mod deosebit la motivatia noastra in practica spirituala. Utilizarea acestor diferite metode spre binele nostru ne poate ajuta sa dam un sens vietii noastre, sa avem realizari importante.

Toate aceste practici insa nu au o mare valoare, comparandu-le cu binefacerile si amploarea unei practici motivate de dorinta de a implini binele celorlalte fiinte, adica de a ne dezvolta capacitatile cu scopul de a le veni in ajutor.

Pentru a ne dezvolta o asemenea aspiratie, trebuie sa ne obisnuim sa o formulam la inceputul fiecarei practici, iar la final sa ne adunam intreaga energie mentala pozitiva astfel creata, pentru a o dedica eliberarii tuturor fiintelor. Aplicand cu fermitate aceste doua metode, ne vom obisnui sa dedicam intr-o maniera spontana si sincera toate actiunile noastre binelui tuturor fiintelor. Vom putea astfel sa dedicam implinirii acestui scop nu doar practicile noastre meditative specifice, ci si numeroasele noastre actiuni si eforturi pe care le realizam zilnic.

...

Cum concretizam aceasta aspiratie

Putem crede ca este intr-adevar foarte bine sa ne ingrijim de fericirea tuturor fiintelor, dar ne intrebam cum sa realizam aceasta. De fapt, ocaziile sunt numeroase, dar trecem pe langa ele fara a le recunoaste. Plimbandu-ne, de exemplu, si vazand melcii si alte insecte care risca sa fie calcate de masini sau sa se usuce la soare, fiind atenti, le putem salva viata, gestul nostru fiind foarte insemnat. Daca am fi condamnti la moarte si in ultimul moment cineva compatimitor ne-ar salva de la acest destin, gestul sau ar avea pentru noi un sens foarte deosebit. Tot astfel se intampla daca salvam o alta fiinta, indiferent de marimea ei; usurarea si fericirea ei nu vor fi mai mici decat ale noastre. Celelalte fiinte, ca si noi, sunt multumite cand sunt salvate de la moarte. De obicei, cand ne gandim sa ajutam pe ceilalti, luam in considerare doar fiintele umane, dar exista nenumarate alte forme de viata, iar a actiona spre binele uneia dintre ele inseamna a actiona spre binele tuturor. Daca dorim intra-adevar sa actionam in acest sens, vom intalni multe situatii in care ni se ofera ocazia de a-i ajuta pe ceilalti, raspunzand astfel necesitatilor lor materiale si spirituale." 


Elementar draga Watson, elementar!!!!