Trezita de un sarut

Poti fi prima

care pune mana pe ea:
http://www.nemira.ro/glossy-books/cum-sa-cuceresti-un-barbat-pe-e-mail,-messenger-si-facebook--2084

Cred ca e momentul unei educatii si in domeniul asta. Eu una simt nevoia. Pentru ca sunt responsabila de viata mea si vreau sa stiu ce, unde si cum se simte carisma mea virtuala.

Din ciclul: muzica fascinanta

Sunt schimbarea pe care o vreau in lume

Foarte greu sa te tii de asta... De exemplu vreau pace. Nu, nu e un extras din discursul lui Miss Univers. E ceea ce imi doresc. Si daca vreau pace, sa fiu pace e actiunea coerenta cu aceasta dorinta.

OK... Atunci de ce generez conflicte? Nu ma mai obosesc sa-mi raspund la intrebarile cu "de ce" sau cel putin  nu la toate. Dar despre conflicte e musai sa ma intreb, daca vreau pace.

Si da, am decis sa evit sa generez conflincte - de orice fel (interioare sau exterioare). E singura metoda la indemana mea de a fi pace si deci de a avea pace.

Despre orice se poate gandi si vorbi cu calm si iubire. Numai sa fie o optiune din sirul celor cateva care ne determina comportamentele. Si poate ca la 50 de ani voi intelege mai bine, asa cum scria Vlahuta fiicei sale.

http://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=4313288984610&set=o.230051091039&type=1&theater



Pui de cuc

S-a cuibarit in mine puiul de cuc.
Era mult mai mare si mai in fata decat toate celelalte iubiri ale mele - care devenisera foarte firave si parca s-ar fi refugiat din nou in oualele lor sparte daca ar fi putut.
Puiul de cuc - hranit mereu pentru ca stia sa stea in fata, era din ce in ce mai puternic.
Cu statura lui de zeci de ori mai mare decat restul locuitorilor inaripati ai cuibului a reusit sa-i arunce peste margine, in haul de dedesubt.
Rand pe rand.
Cand veneam cu mancare vedeam cum dispare cate ceva din iubirile vii pe care le lasasem la plecare.
Dar nu aveam timp sa ma gandesc la asta pentru ca puiul de cuc - devenit acum mai mare si decat mine - striga de foame,
casca ciocul cat sa ma inghita
si poate ca m-ar fi mancat si pe mine toata daca ar fi stiut sa zboare.
Dar inca nu stia.
Inca aripile erau fragile, inca statea cu mine - dependent de mine.
Am nevoie de tine - imi spunea ciocul lui deschis.
Si zvaaaaarrrrr imi luam din nou zborul, desi obosita, sa gasesc mancare mai multa si mai multa si mai multa...
Pentru puiul de cuc.

Pana intr-o zi cand in cuib era liniste...
Gata, nu mai avea nevoie de mine.
Si m-a inundat singuratatea.
Inecata in singuratate mi-am amintit de micile mele vietati.
Iubirile acelea firave, neglijate, care nu avusesera loc sa ceara desi si ele aveau nevoie de mine.

Nu puteam trai fara iubire - imi spunea un instinct stravechi care ma facea sa construiesc cuibul in fiecare primavara.
Sa depun in el, desprinse din marintaiele mele, ouale vii ale sperantelor. Incalzite cu devotament instinctiv, fara intrebari si justificari,
fara eseuri despre datorie - doar din instinct.

Cresc embrioanele prin propriile lor forte,
aceleasi care au facut sa creasca planetele in univers.

Si de data asta am stiut sa fiu magica - pentru ca au venit pe lume vii.

Au si ele nevoie de mine - nimic nu zboara inca din ou
dar sunt dimensionate dupa puterile mele
si incap toate in cuib: mici capete de pasari pufoase si.....albastre.

Rational, rationament

Am citit la un psiholog despre cum ne formam o explicatie in minte. Era dat urmatorul exemplu: te trezeti dimineata in apartamentul lasat mostenire de matusa care a fost calcata de tramvai cand plecase de acasa nesupravegheata desi suferea de Alzheimer. Mergi la bucatarie unde lasasesi de seara un copan de pui pe masa ca sa-l ai la micul dejun. Si constati stupefiata ca farfuria este goala. Ai de ales din trei explicatii care ti-au inflorit pe loc in minte: fantoma matusii, mare amatoare de copane de pui cat a fost in viata, devorase delicioasa mancare gatita exact dupa reteta ei preferata; mancasesi de fapt copanul aseara la cina si ai uitat cu desavarsire - "Aoleu nu cumva mi se apropie si mie Alzheimeru'?" sau motanul a inghitit copanul cu totul? Si alegi explicatia cea mai la "mintea cocosului" - e motanul pentru ca uite-l cum doarme cu o expresie de satisfactie suspecta pe chip. Parca si zambeste....
E ok rationamentul asta dar ar fi bine sa nu excluzi nici o vizita la medic si ceva teste ca sa te asiguri ca esti departe de genele matusii - macar de alea care dau Alzheimer daca ochii sunt exact ca ai ei.....
Aceasta mostra de gandire rationala mi-a dat dat ideea ca atunci cand incercam sa analizam rational un eveniment, o intampare, o situatie alegem o explicatie care e posibil sa nu aiba nimic de a face cu adevarul. De exemplu atunci cand ni se spune: "Te iubesc" asociem aceste cuvinte cu cele cateva mii de filme romantice pe care le-am catalogat in biblioteca noastra interioara in folderul "asa da, mi-ar placea si mie" si le corelam si cu cele cateva experiente traite pana atunci - mai fericite sau mai putin fericite. Rationand mai departe e posibil sa ne facem deja un tablou al situatiei in care peisajul sa fie complet deformat fata de cel care este de fapt. Dar, pe de alta parte, rational si posibil.
Pentru a ne valida acest rationament vom retine toate comportamentele care rimeaza si le vom ignora pe toate celelalte. Exact ca un doctor care pune numai intrebarile ce ii intaresc convingerea intr-un diagnostic pe care l-a ales deja si nu pune nicio intrebare, nu face niciun test care ar putea sa-l infirme.
Ei bine, se pare ca pentru o gandire rationala, dupa alegerea unei explicatii, ar fi bine sa ne punem intrebarile care pot invalida teoria pe care tocmai am emis-o si abia apoi pe cele care o impun ca fiind Adevarul. Floare la ureche gandirea asta rationala....

Intotdeauna exista a treia optiune

Desi cateodata ar putea parea ca nu.
Daca esti in procesul de luare a unei decizii ia o pauza. Stiu ca e greu, pentru ca de obicei iei o decizie numai presat de imprejurari (altfel, din economie, alegem sa traim, in virtutea inertiei, la fel). Iar imprejurarile sunt de cele mai multe ori unele care creaza emotii puternice. Deci s-ar putea sa te simti exact ca unul care aude strigatul: "Ne scufundam!!!!" si nu oriunde, ci pe Titanic.
Urgenta te impinge de la spate ca un fier inrosit. Realitatea se deformeaza ca atunci cand privesti imaginile reflectate in suprafete curbe. Iar frica de necunoscut te face sa nu mai fi tu insuti ci mama, tata, educatoarea, modeluri de toate felurile impletite in sase, opt sau cine stie cate.
Toate planuri nu mai au sens pentru ca acel unic lucru care statea la baza lor s-a evaporat, disparand fara urma sau si-a dat arama pe fata si vezi in sfarsit ca e fals. Si fara planuri cum sa traiesti? Ar insemna sa accepti ca esti ca o frunza in vant (imagine de sezon) in fata intamplarilor de care nu se ocupa Nimeni si asta e inadmisibil. Deci....treci automat la planul B.
Iar eu vin si iti zic: NU! Exista multe alte optiuni. Cel putin inca una. O vei descoperi rasfoind trei, patru ganduri in timpul analizei (cum care analiza? cea obligatorie inainte de o decizie!). Am zis ganduri si nu intuitie sau emotie. Dar pune la bataie tot ce stii tu ca functioneaza la tine. Totusi ultimul cuvant sa-l aiba gandurile. Cele de validare si sa fie critice. Sa fie linistite. Sa fie lucide.
Iar dupa ce ai luat decizia fi sceptic. Fii un martor sceptic la ganduri de genul: trebuie (nimic nu trebuie), e necesar (in afara de aer, nimic nu e absolut necesar pe moment), sunt datoare (deloc si nimanui inafara de tine insuti), nu pot trai fara (ba poti ca doar ai facut-o de atatea ori).
Bafta!