Azi despre avantaje.:)
Am trait ceva vreme. Am reusit sa fiu chiar mai batrana ca tata. Si astazi ma bucur de asta pentru ca vad un avantaj. Ba chiar mai multe.
Cel care mi-a sarit in ochi a fost acela ca am avut prilejul sa fiu de fata la niste evenimente extraordinare din viata altor oameni. Am asistat la iesirea lor din cochilie, la inflorirea lor din boboci. Pur si simplu i-am vazut cum devin dintr-o data Viata. I-am vazut fericiti, iubind si bucurandu-se. Ma simt recunoscatoare pentru oportunitatea asta si o consider cea mai importanta din viata mea.
Acum stiu de ce vroiam sa fiu profesor. Va dati seama la cate eclozari miraculoase as fi fost martora?
Va multumesc celor care mi-ati permis sa fiu atat de aproape incat sa observ inflorirea voastra. Multumesc ca am impartasit aceste momente spectaculoase.
marți, 27 noiembrie 2012
0,2%
 |
| http://www.facebook.com |
De ce are Dumnezeu atat de mult succes? - intrebare pentru PR-istii implicati in campania electorala.
Daca maine ar fi alegerile si ar participa si Dumnezeu 99,8% dintre noi l-am vota. Deci...care e secretul? De ce credem in existenta unei lumi care nu se vede, care nici nu poate fi vazuta, care nu poate fi revelata prin simturile obisnuite?
Am gasit printre cele citite in ultimul timp ideea ca suntem intr-o poveste similara cu cea despre hainele imparatului. Adica vedem ca nu exista dar din motive de frica, supunere, respect pentru autoritate, rusine (?!?) continuam sa declaram ca le vedem. M-am scanat bine si nu este asta povestea. Pentru ca nu are acelasi sfarsit. Uite vin 4000 de oameni care spun ca nu exista si noi tot avem in mod intim credinta ca este.
Ii inteleg si pe cei care striga ca nu este si ii cred ca "nu cred" daca ei nu simt nimic pe tema asta.
Totusi asta nu imi stinge impresia mea ca exista "CEVA" care ma anima si care poate fi simtit. Cel putin la fel de real cum simt caldura, lumina, sunetele, gusturile si atingerile. Da, am zis "cel putin" pentru ca e mai mult decat atat. Cine a fost vreodata indragostit stie ce vorbesc. Cine nu, va fi si va sti ca mai exista un tesut (pai cum sa-i spun altfel?) cu care simti iubirea. Cateodata gadila (si atunci ii zicem bucurie) iar altadata doare (si atunci ii zicem dor).
Iar ideea ca acest "CEVA" tine de o parte mai buna din mine, chiar daca nu imi apartine, rimeaza foarte mult cu ce simt. Acolo sunt frumoasa. Aici in iubirea mea sunt frumoasa si buna. Macar atata lucru sa stiu si eu despre mine.
vineri, 23 noiembrie 2012
Vise taica, vise
Sau planuri? Ca uite se termina anul si vine unul nou-nout. Si eu? Ce fac eu la anu'?
Pai o sa merg la Paris. Miros foietaje si privesc direct in lumini. Fac baie de franceza si de muzica.
E primavara si sunt iubita. Mana lui e calda cand iesim dupa cafele. Imi sopteste ca sunt frumoasa. Si chiar sunt, cu bascul meu rosu si zambetul meu parizian.
Da, merg la anu' la Paris si de acolo dau iama prin toata Franta. Dar numai dupa ce ne saturam de stat in pat pana la ora 11 in fiecare dimineata. Numai dupa ce obosim sa ne privim in ochi prin intuneric in fiecare noapte. Ne luam tandretea intr-o cutie rotunda de palarii si plecam cu trenuri lungi, cu autocare cu scaune plusate si cu masini inchiriate. Dam o tura, mai dam o tura, intram in castele prin usi monumentale si ne pierdem de ghid ca sa ne sarutam in cadrul unei ferestre cu vitralii. Iar serile ascultam muzica in gradini care miros a menta (ca sa ni se faca dor de casa). Uitam sa facem poze si la intoarcere nici nu pot sa ma conving ca am fost iubita LA PARIS.
Pai o sa merg la Paris. Miros foietaje si privesc direct in lumini. Fac baie de franceza si de muzica.
E primavara si sunt iubita. Mana lui e calda cand iesim dupa cafele. Imi sopteste ca sunt frumoasa. Si chiar sunt, cu bascul meu rosu si zambetul meu parizian.
Da, merg la anu' la Paris si de acolo dau iama prin toata Franta. Dar numai dupa ce ne saturam de stat in pat pana la ora 11 in fiecare dimineata. Numai dupa ce obosim sa ne privim in ochi prin intuneric in fiecare noapte. Ne luam tandretea intr-o cutie rotunda de palarii si plecam cu trenuri lungi, cu autocare cu scaune plusate si cu masini inchiriate. Dam o tura, mai dam o tura, intram in castele prin usi monumentale si ne pierdem de ghid ca sa ne sarutam in cadrul unei ferestre cu vitralii. Iar serile ascultam muzica in gradini care miros a menta (ca sa ni se faca dor de casa). Uitam sa facem poze si la intoarcere nici nu pot sa ma conving ca am fost iubita LA PARIS.
joi, 22 noiembrie 2012
Virtualitatea ancestrala, dincolo de internet
Observ ca lumea virtuala nu a aparut odata cu internetul. Nu, nici pe departe. Pentru ca avem in noi gradini secrete, spatii virtuale unde aducem lucrurile pe care am ratat sa le facem si unde suntem ceea ce am ratat sa fim - noi insine.
Pe dinafara, in aceasta lume pe care o numim reala ne scaldam in prostie si imaturitate atat de mult inca oameni care se numesc "de stiinta" au ajuns la concluzia ca minunatiile construite acum mii de ani de unii ca noi (dar mai primitivi?!?) au fost clar facute de extraterestrii. Si spun asta cu convingere in mii de pagini tratate stiintific. Nici nu e de mirare cand vad cum noi, astia avansatii ne scaldam in prostie. Cand de fapt suntem cei mai inteligenti din Universul cunoscut.
Ca sa putem trai cu ratarile noastre ne construim interior lumi virtuale unde suntem ceea ce era menit sa fim. Nu ma credeti ca lumea reala este lumea in care ratam zilnic sa fim asa cum simtim intim ca am fi stralucit? Uitati-va in jurul vostru.
Eu ma uit si ce vad? Ca lasam sa iasa in exterior sclipiri din ceea ce cultivam in interior. De exemplu un prieten care a facut psihologia se declara sobar, un altul care are toate certificarile accesibile unui it-ist se declara coach de realtii interpersonale, eu - purchasing, tendering & QM manager asa cum scrie pe cartea mea de vizita - ma declar educatoare/invatatoare, un alt prieten foarte priceput in gestiuni declara ca ar fi trebuit sa fie preot. Un alt prieten declara ca vrea sa se casatoreasca cu femeia pe care o iubeste de 30 de ani si cu care a ratat pana acum (de doua ori!!!) sa fie impreuna.
Mai mult decat aceste declaratii, cand aceasta lume virtuala ne convinge indubitabil ca are sens aducem aceasta viata secreta in cotidian, fiecare cum putem si daca putem: scriem o carte, facem un blog, ne jucam in timpul liber sau inventam un spatiu unde sa fim impreuna cu cei pe care ii iubim cu adevarat. Facem ceva care sa fie mai aproape de ceea ce e numit "misiunea" noastra.
Dar daca am hotara ca de ACUM sa fim autentici? "Paaaaiiii, stai asa ca am un job, am niste credite, am o familie, am un sef de partid, am niste vecini, sunt incastrat intr-un sistem, sunt prins intr-o lume (si ce va zice lumea?!?). Nu, nu pot fi in realitate asa cum sunt." V-am auzit aceste ganduri. Suntem telepatici :).
Stiu ca ati decis sa pastram intr-o virtualitate accesibila numai fiintei noastre interioare aceasta autenticitate. Si sa o aducem in realitate numai ca o adiere cu miros de levantica..... Dar parca pierdem ceva, nu credeti?
Pe dinafara, in aceasta lume pe care o numim reala ne scaldam in prostie si imaturitate atat de mult inca oameni care se numesc "de stiinta" au ajuns la concluzia ca minunatiile construite acum mii de ani de unii ca noi (dar mai primitivi?!?) au fost clar facute de extraterestrii. Si spun asta cu convingere in mii de pagini tratate stiintific. Nici nu e de mirare cand vad cum noi, astia avansatii ne scaldam in prostie. Cand de fapt suntem cei mai inteligenti din Universul cunoscut.
Ca sa putem trai cu ratarile noastre ne construim interior lumi virtuale unde suntem ceea ce era menit sa fim. Nu ma credeti ca lumea reala este lumea in care ratam zilnic sa fim asa cum simtim intim ca am fi stralucit? Uitati-va in jurul vostru.
Eu ma uit si ce vad? Ca lasam sa iasa in exterior sclipiri din ceea ce cultivam in interior. De exemplu un prieten care a facut psihologia se declara sobar, un altul care are toate certificarile accesibile unui it-ist se declara coach de realtii interpersonale, eu - purchasing, tendering & QM manager asa cum scrie pe cartea mea de vizita - ma declar educatoare/invatatoare, un alt prieten foarte priceput in gestiuni declara ca ar fi trebuit sa fie preot. Un alt prieten declara ca vrea sa se casatoreasca cu femeia pe care o iubeste de 30 de ani si cu care a ratat pana acum (de doua ori!!!) sa fie impreuna.
Mai mult decat aceste declaratii, cand aceasta lume virtuala ne convinge indubitabil ca are sens aducem aceasta viata secreta in cotidian, fiecare cum putem si daca putem: scriem o carte, facem un blog, ne jucam in timpul liber sau inventam un spatiu unde sa fim impreuna cu cei pe care ii iubim cu adevarat. Facem ceva care sa fie mai aproape de ceea ce e numit "misiunea" noastra.
Dar daca am hotara ca de ACUM sa fim autentici? "Paaaaiiii, stai asa ca am un job, am niste credite, am o familie, am un sef de partid, am niste vecini, sunt incastrat intr-un sistem, sunt prins intr-o lume (si ce va zice lumea?!?). Nu, nu pot fi in realitate asa cum sunt." V-am auzit aceste ganduri. Suntem telepatici :).
Stiu ca ati decis sa pastram intr-o virtualitate accesibila numai fiintei noastre interioare aceasta autenticitate. Si sa o aducem in realitate numai ca o adiere cu miros de levantica..... Dar parca pierdem ceva, nu credeti?
miercuri, 21 noiembrie 2012
marți, 20 noiembrie 2012
Clasificare senzatii
Sunt convinsa ca absolut toate senzatiile, tot ceea ce simtim efectiv pe pielea noastra sunt reale, tin de realitate. O clasificare a lor ca fiind dintr-o lume mai reala si altele dintr-o lume mai putin reala nu cred ca are sens.
De exemplu daca simt cald/rece atunci cand ies din casa dimineata asta e o senzatie din lumea foarte reala - lumea temperaturilor si a vremii. Dar daca simt ca mi-e cald tare si ma deschei la palton cand ies din apartamentul in care am facut dragoste cateva ore la rand si imi pun salul abia dupa ce observ pe strada ca e ger pentru ca toti ceilalati merg zgribuliti cu nasurile in manusi - asta e o senzatie dintr-o lume ireala?
Daca tremur pentru ca am o cadere de calciu este o senzatie dintr-o lume foarte reala. Iar daca tremur de emotie cand mai sunt numai cativa pasi pana ma imbratisez cu omul pe care il iubesc - asta e o senzatie dintr-o lume ireala? Bine dar tot tremurat e....
Imi amintesc de pe vremea cand imi era frica de caini cat de reala era aceasta frica si cat de reala era senzatia fizica pe care o aveam cand trebuia sa trec pe langa un caine. Frica pe care am simtit-o atunci cand am avut de dat un examen de care depindea bursa mea pe un an de zile - era o senzatie dintr-o lume mai reala? Sau frica pe care am simtit-o cand s-a dat alarma in Sun Plaza si am fost invitati cu o voce metalica sa parasim magazinul pe cea mai apropiata iesire - asta era dintr-o lume si mai reala decat celelalte?
Pana la urma trairile noastre care tin de sentimente sunt mai putin reale decat cele care tin de foame, sete, supravietuirea fizica? Sunt convinsa ca nu si numai suma tuturor acestor trairi fac realitatea noastra, interioara si exterioara. Iar daca vreau sa traiesc constient e nevoie sa le constientizez pe toate. Asta e realitatea!
De exemplu daca simt cald/rece atunci cand ies din casa dimineata asta e o senzatie din lumea foarte reala - lumea temperaturilor si a vremii. Dar daca simt ca mi-e cald tare si ma deschei la palton cand ies din apartamentul in care am facut dragoste cateva ore la rand si imi pun salul abia dupa ce observ pe strada ca e ger pentru ca toti ceilalati merg zgribuliti cu nasurile in manusi - asta e o senzatie dintr-o lume ireala?
Daca tremur pentru ca am o cadere de calciu este o senzatie dintr-o lume foarte reala. Iar daca tremur de emotie cand mai sunt numai cativa pasi pana ma imbratisez cu omul pe care il iubesc - asta e o senzatie dintr-o lume ireala? Bine dar tot tremurat e....
Imi amintesc de pe vremea cand imi era frica de caini cat de reala era aceasta frica si cat de reala era senzatia fizica pe care o aveam cand trebuia sa trec pe langa un caine. Frica pe care am simtit-o atunci cand am avut de dat un examen de care depindea bursa mea pe un an de zile - era o senzatie dintr-o lume mai reala? Sau frica pe care am simtit-o cand s-a dat alarma in Sun Plaza si am fost invitati cu o voce metalica sa parasim magazinul pe cea mai apropiata iesire - asta era dintr-o lume si mai reala decat celelalte?
Pana la urma trairile noastre care tin de sentimente sunt mai putin reale decat cele care tin de foame, sete, supravietuirea fizica? Sunt convinsa ca nu si numai suma tuturor acestor trairi fac realitatea noastra, interioara si exterioara. Iar daca vreau sa traiesc constient e nevoie sa le constientizez pe toate. Asta e realitatea!
sâmbătă, 17 noiembrie 2012
Ce a vrut sa spuna cu "responsabilitatea..."?
Cititi asta:
http://www.adrian-nuta.ro/de-ce-dragostea-nu-poate-fi-cumparata-r/
E tare!
http://www.adrian-nuta.ro/de-ce-dragostea-nu-poate-fi-cumparata-r/
E tare!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)