Eu si demonii mei

Eu: Bine v-am gasit! Ce mai faceti? Sanatosi, voinici?

Mila de sine: Da draga mea. Tare esti nenorocita. Esti o victima si iti plang de mila. Va fi vai si amar de tine. Si nu e nimeni care sa te salveze. Plange! Plange-ti de mila! De ce alegi sa traiesti tragedia aceasta?
Eu: Pentru ca va iesi la iveala o persoana mai buna. Una care nu isi va plange de mila.

Frica de respingere: Arati ca dracu'! Vai de capu' tau in ce hal esti dar mai ales in ce hal vei fi! E firesc sa nu vrea nimeni sa traiasca cu tine. Ascunde-te si nu mai indrazi sa te arati. Nu ai decat ce meriti. De ce alegi sa traiesti acolo unde esti respinsa?
Eu: Pentru ca va iesi la iveala o persoana mai buna. Una care stie ce este respectul de sine fara validarea celorlalti.

Neincrederea in mine: Nu esti in stare sa gestionezi asa ceva. Nimeni nu e in stare si nu a facut-o inca nimeni. Bineinteles daca erai extraterestra poate ca se putea. Dar, nu! Esti de pe Pamant, fiica mamei si a tatalui tau. Esti o persoana limitata. Limitata de educatie, de experientele de viata, de povestea ta, de abilitatile tale reduse de intelegere, de cunoasterea ta mai rau decat superficiala. Habar nu ai cum se face. Pe ce te bazezi cand alegi sa treci prin asta?
Eu: Ma bazez pe ceea ce imi spune inima si stiu ca va iesi la iveala o persoana mai buna. Una care va avea incredere in ea.

Viata implinita = sentimentul de a fi trait indeajuns

"Pot să-ţi dau o vorbă de-a lui Epicur al tău şi să mă eliberez din laţul scrisori precedente. „E obositor să începi mereu viaţa.” sau, dacă înţelesul e ceva mai limpede: „Trăiesc prost cei care veşnic încep să trăiască.”
„De ce?”, întrebi ...tu. Vorba asta are nevoie de o explicaţie. Fiindcă pentru aceia viaţa este veşnic neîmplinită. Nu poate fi gata de moarte cel care abia a început să trăiască. Se cuvine să ne purtăm în aşa fel încît să fi trăit îndeajuns. Lucrul acesta nu îl face însă cel care este atent cum să-şi ţeasă firele existenţei.
Nu te gîndi că sînt puţini oamenii de felul acesta; aproape toţi sînt aşa. Cîţiva au început să trăiască tocmai atunci cînd e vremea să înceteze. Dacă ţi se pare ieşit din comun, voi adăuga ceva ce te va mira şi mai tare: unii oameni au încetat să trăiască mai înainte de a începe. Rămîi cu bine."

Seneca
https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/pages/Seneca-Lucius-Annaeus/137102913125333?hc_location=stream

Tort la bol cu zmeura

Ingrediente
200 ml smantana pentru frisca
250 g mascarpone
800 g zmeura
2 plicuri de gelatina alba Dr Oetker
50 g zahar pudra vanilat
100 g zahar tos
2 rulade de ciocolata cu crema de vanilie
20 de piscoturi pentru tiramisu
Mod de preparare
Se bate frisca spuma cu zaharul pucra.
Se zbrobeste zmeura.
Se face o compozitie din zmeura, frisca, mascarpone si zahar.
Se pune gelatina la inmuiat cu 100 ml apa, timp de 5 minute. Apoi se pune vasul intr-o oala cu apa clocotita si se amesteca continuu pe foc pana se dizolva (atentie - nu se aduce gelatina la fierbere).
Se pregateste bolul astfel: se pune o folie transparenta pe toata suprafata si se lipeste bine de pereti. Se taie rulada in bucati de grosimea unui deget si se aseaza pe fundul bolului una linga alta si inca un rand pe margine. Se completeaza pana la marginea bolului cu piscoturi, in picioare, lipite de margine. Nu rupeti piscoturile INCA, chiar daca depasesc marginea bolului.
Cand este pregatit bolul se adauga gelatina in compozitia cu zmeura si se amesteca bine. Se toarna in bol, cu grija ca sa nu se miste piscoturile. Se rupt cu grija piscoturile pana la nivelul la care a ajuns compozitia, apasand cu degetul spre peretele bolului. Partile rupte se pun pe deasupra, ca sa formeze un capac.
Se da la frigider, acoperit cu folie, pana dimineata. Se indeparteaza folia de deasupra. Se misca putin folia de pe margini, ca sa se desprinda mai bine. Se aseaza un platou deasupra si se rastoarna.

Am terminat un proiect

Multumesc tuturor oamenilor minunati care au muncit, norilor care au plouat, semintelor care au incoltit, radacinutelor care au acceptat pamantul nostru, copiilor care s-au abtinut de la distrugere, celor care au crezut si au facut prin asta sa se intample, celor care nu au crezut si prin asta ne-au ambitionat sa aratam ca se poate. MULTUMESC!!!!!

https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/media/set/?set=a.460495864065974.1073741836.363294800452748&type=1

Poze de la finalul proiectului

"Cunoaste-te pe tine insuti"

Fiecare moment din viata ne foloseste, chiar si cele tensionate - sau mai ales cele tensionate - ca sa ne cunoastem pe noi insine.
M-a impresionat aceasta intelegere, pe care am cules-o de aici:

http://matematicasiteologie.wordpress.com/2013/08/29/interviu-cu-parintele-ieremia-de-la-putna-doctor-in-matematica-la-universitatea-berkeley-din-california-sua/

"Cam la fel sunt lucrurile şi în viaţa duhovnicească. Chemarea lui Dumnezeu există. Pe acolo este drumul. Când ai văzut drumul din exterior, îţi părea într-un fel, dar atunci când păşeşti pe el, vezi că drumul trece şi prin pădure, uneori şi prin mlaştină, se mai lasă ceaţa, te poate prinde şi întunericul. De multe ori îţi vine să renunţi, să te întorci. Sunt momente în viaţă în care practic ai făcut tot, ai încercat şi încoace, şi încolo, ai epuizat tot ce îţi stătea la îndemână şi nu mai ştii ce să faci. Ai senzaţia că ai pierdut drumul. Şi totuşi: „Măi, parcă ştiam că pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nădăjduiam că El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Şi, dacă renunţi în momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie să-ţi zici: „Măi, am ajuns până aici. Ce mai am de pierdut? Merg înainte! Oricum altceva mai bun nu am de făcut.“ Dar lucrurile acestea se fac în nişte tensiuni foarte mari. Dacă după patru ani de doctorat nu ţi-a ieşit problema, nu mai ai cum să fii detaşat. Şi aşa se naşte discernământul, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l dăduse părintele Arsenie înainte de a pleca la doctorat: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“.

Un element extrem de valoros al vieţii duhovniceşti este acesta: să mergi mereu înainte, să nu renunţi, să crezi chemării dintâi şi să mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde, cum spune părintele Zaharia de la Essex, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar dacă mergi până la capăt îţi iese. Nu trebuie să renunţi cu nici un chip. Momentul acesta de cumplită deznădejde e foarte aproape de vârf. Dacă reuşeşti să depăşeşti momentul, ai învins. Dacă dai înapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie să-l treci, dincolo de care este uşa.

Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joacă teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totală nesiguranţă, ţi-ai terminat toate resursele, nădejdea. Atunci e nevoie să mai mergi puţin şi afli răspunsul tău; cu rugăciune multă. Am avut colegi care s-au întors din drum – mă refer la calea matematicii."

For the first time...