Unele lucruri ni se intampla. Asta e, nu putem controla chiar totul.
Ne regasim cateodata in situatii de viata pe care nu le putem schimba si nici nu sunt alegerea noastra. Singura solutie logica e sa le acceptam.
Pe mine una nu ma pasioneaza rolul de victima - foarte usor de jucat in astfel de situatii. Prefer sa-mi asum responsabilitatea pentru situatiile in care ma aflu. Din aceasta atitudine - de responsabilitate - am vazut un mod prin care e mai simplu sa-mi construiesc acceptarea. Am pornit de la ideea ca fiecare situatie are un anumit potential. Pur si simplu este ca un vas plin cu ceva, dar cu capac. Poate ca e nevoie de efortul de a lua capacul de pe vas ca sa descoperi ce contine, insa intradevar merita. Nu exista vase goale!
Odata ce devii constient de potentialul care iti sta la indemana, acceptarea vine singura. Nu e nevoie sa te hipnotizezi, sa te minti, sa tricotezi sperante aiurea.
marți, 15 iulie 2014
luni, 14 iulie 2014
Visul meu e aici!
Candva, in tinerete, m-am visat iertata de Dumnezeu si de oameni, curata.
Candva, demult, m-am visat buna, blanda, iubitoare.
Candva, mai acum cativa ani, m-am visat vie, libera, plina de viata.
Candva, acum de curand, m-am visat eu insumi.
Si acum visul meu e aici, se intampla.
Parca m-am mutat la mine,
Am intrat in apartament si mi-am pus bagajele jos.
M-am imbratisat cu toata dragostea (si poate putin cu disperare)
Si am inceput sa traim impreuna:
Mi-am dat o cheie, mi-am facut loc in dulapuri, mi-am gatit mancarurile preferate,
Mi-am facut loc in patul de doua persoane.
Sarbatoresc fiecare zi in care sunt cu mine.
Si stiu ca e pentru toata viata.
Pentru ca vreau!
Candva, demult, m-am visat buna, blanda, iubitoare.
Candva, mai acum cativa ani, m-am visat vie, libera, plina de viata.
Candva, acum de curand, m-am visat eu insumi.
Si acum visul meu e aici, se intampla.
Parca m-am mutat la mine,
Am intrat in apartament si mi-am pus bagajele jos.
M-am imbratisat cu toata dragostea (si poate putin cu disperare)
Si am inceput sa traim impreuna:
Mi-am dat o cheie, mi-am facut loc in dulapuri, mi-am gatit mancarurile preferate,
Mi-am facut loc in patul de doua persoane.
Sarbatoresc fiecare zi in care sunt cu mine.
Si stiu ca e pentru toata viata.
Pentru ca vreau!
duminică, 13 iulie 2014
marți, 8 iulie 2014
Armata de ingeri
Sunt convinsa ca plutesc si astazi....
Cu Neal si inca vreo 400 de suflete
Raspunsul la "de ce"
Singurul raspuns onest la "de ce?" este: D-aia!
Oricare altul, venind de la mine sau de la altii, sunt numai ganduri cu care incercam sa ne indreptatim diferitele actiuni.
Desigur ca stim cu siguranta in interiorul nostru de ce facem unele sau altele dar constientizarea acestor motive adevarate e foarte dificila. Mie imi iese f rar si atunci ma simt atat de tulburata si de coplesita ca nu prea ma atrage sa ma concentrez pe asta. Ma tulbura mai ales simplitatea extrema a motivului adevarat....
Totusi, ne mai obosim sa ne intrebam - pe noi insine sau pe altii "de ce?" Si asta e un lucru profund uman prin care practic am construit aceasta civilizatie: tot intrebandu-ne "de ce?" am ajuns sa creem ceea ce e in jurul nostru. O fi fost bine, n-o fi fost bine... Nu stiu! Dar este!
Cautarea de motive are si o parte buna. Un motiv "bun" ne poate da energia necesara sa trecem prin actiuni dificile. Ne poate face sa ne simtim bine atunci cand avem de facut lucruri dificile si daca ne simtim bine ne vor iesi mai bine.
De exemplu daca esti student si ai de dat multe examene intr-un termen scurt te poti intreba "de ce fac eu asta? de ce fac facultatea asta?". Si un motiv bun te poate ajuta sa te mobilizezi mai bine pentru examen. Eu de ce am facut facultatea? Eeeee, am avut motivele mele. :)))) Dar rezultatele au intrecut asteptarile din aceste motive. Mi-a deschis un Univers foarte bun in care am putut sa cunosc lucruri chiar deosebite. Oare puteam si fara facultate sa ajung la asta? Da, cred ca da.
Un motiv cu adevarat bun pentru a face o facultate este sa inveti cum se face ceva care iti place sa faci dar nu stii inca cum. De exemplu programare: imi place, ma atrage, mi se pare ca simt o chestie buna cand ma apuc de asta (de exemplu sunt in flow - adica nu stiu pe unde trece timpul, ca pe la mine nu-l simt). Si unde pot sa invat sa fac programare? Aaaa, la facultatea de programare (zic si eu, dar poate si la altele). Sau de exemplu psihoterapie: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata sa fac psihoterapie? Aaaa, la facultatea de psihoterapie... Sau de exemplu: dezvoltarea proprie a fiintei care sunt: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata dezvoltarea spirituala? Aaaaa, la facultatea de spirite (???!!!!)...
Oricare altul, venind de la mine sau de la altii, sunt numai ganduri cu care incercam sa ne indreptatim diferitele actiuni.
Desigur ca stim cu siguranta in interiorul nostru de ce facem unele sau altele dar constientizarea acestor motive adevarate e foarte dificila. Mie imi iese f rar si atunci ma simt atat de tulburata si de coplesita ca nu prea ma atrage sa ma concentrez pe asta. Ma tulbura mai ales simplitatea extrema a motivului adevarat....
Totusi, ne mai obosim sa ne intrebam - pe noi insine sau pe altii "de ce?" Si asta e un lucru profund uman prin care practic am construit aceasta civilizatie: tot intrebandu-ne "de ce?" am ajuns sa creem ceea ce e in jurul nostru. O fi fost bine, n-o fi fost bine... Nu stiu! Dar este!
Cautarea de motive are si o parte buna. Un motiv "bun" ne poate da energia necesara sa trecem prin actiuni dificile. Ne poate face sa ne simtim bine atunci cand avem de facut lucruri dificile si daca ne simtim bine ne vor iesi mai bine.
De exemplu daca esti student si ai de dat multe examene intr-un termen scurt te poti intreba "de ce fac eu asta? de ce fac facultatea asta?". Si un motiv bun te poate ajuta sa te mobilizezi mai bine pentru examen. Eu de ce am facut facultatea? Eeeee, am avut motivele mele. :)))) Dar rezultatele au intrecut asteptarile din aceste motive. Mi-a deschis un Univers foarte bun in care am putut sa cunosc lucruri chiar deosebite. Oare puteam si fara facultate sa ajung la asta? Da, cred ca da.
Un motiv cu adevarat bun pentru a face o facultate este sa inveti cum se face ceva care iti place sa faci dar nu stii inca cum. De exemplu programare: imi place, ma atrage, mi se pare ca simt o chestie buna cand ma apuc de asta (de exemplu sunt in flow - adica nu stiu pe unde trece timpul, ca pe la mine nu-l simt). Si unde pot sa invat sa fac programare? Aaaa, la facultatea de programare (zic si eu, dar poate si la altele). Sau de exemplu psihoterapie: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata sa fac psihoterapie? Aaaa, la facultatea de psihoterapie... Sau de exemplu: dezvoltarea proprie a fiintei care sunt: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata dezvoltarea spirituala? Aaaaa, la facultatea de spirite (???!!!!)...
Piata
Am avut de curand o colega din Germania in vizita in Bucuresti. Am incercat sa o invit prin mai multe locuri - parcuri, lacuri, muzee, concerte dar dupa ce am terminat eu prezentarea ea mi-a spus: "Stii, daca ai putin timp si nu te deranjez, as vrea sa merg pana la piata."
Da, restul au destule si in Germania insa piata ca la noi, nu!
M-am gandit sa va scriu asta pentru ca poate nu stiati ca avem si noi ceva care impresioneaza Europa. Si daca avem deja ceva poate ca ar fi bine sa ne ingrijim de asta. Normal ca ar fi extrem de util sa aducem si altele din Europa, care sunt bune pe acolo si poate ca s-ar potrivi si la noi. Dar nu stim sigur pe cand ceea ce a inflorit la noi stim cu certitudine ca merge.
In schimb ce facem noi cu pietele? Le lasam sa fie terorizate de o adevarata mafie (ca definitie a crimei organizate). Supraveghetorii sunt de fapt o clica de nenorociti care dau ture sa stranga "dreptul". Cei care chiar cultiva ceea ce vand stau pe undeva pe trotuarele imputite de pe langa piete cu cateva sacosele, aduse cu greu prin microbuzele de la prima ora care fac naveta spre Bucuresti. Iar politia da tarcoale numai pe acolo si le confisca sacosele. Stiu ca ceea ce confisca duc la centrele de plasament - unde un copil are 8 lei pe zi alocatie de masa. Asa ca macar ajunge mancarea la cei care au nevoie.
Clar ca exista solutii simple de a pastra spiritul adevarat al pietelor - care va spun ca sunt admirate in Europa. Nici nu trebuie cautate aceste solutii. Se "cultiva" singure. Una pe care am vazut-o inflorind in Berceni langa Piata Sudului: langa o zona reabilitata de curand ca parc (foarte frumoasa si bine ingrijita - multumesc celor care au grija de asta), pe o aleea umbroasa care leaga Berceni de Soseaua Oltenitei, navetistii pietei isi aduc marfurile. Nu trebuie sa-i alinieze nimeni. Nu trebuie sa-i invete nimeni cum sa le expuna. Nu e nevoie sa faca vreo facultate ca sa stie cand si ce sa culeaga din gradina. Pur si simpli oamenii astia stiu. Nu stiu cum sa se descurce cu politia si nu inteleg (cum nu inteleg nici eu) de ce nu au voie sa vanda ceea ce altfel s-ar strica in gradina, in timp ce noi mancam chestii din supermarket.
Sunt sigura ca exista zone din astea prin toate cartierele. Nu e nevoie de bani europeni si nici de investitii uluitoare. Poate doar de respect pentru Soarele, Pamantul, Dumnezeu si oamenii care au muncit pentru mancare. Cu putin respect vom fi in stare sa simtim recunostinta pentru toate acestea si mancarea sa devina astfel hrana adevarata, pentru trup si pentru spirit.
Da, restul au destule si in Germania insa piata ca la noi, nu!
M-am gandit sa va scriu asta pentru ca poate nu stiati ca avem si noi ceva care impresioneaza Europa. Si daca avem deja ceva poate ca ar fi bine sa ne ingrijim de asta. Normal ca ar fi extrem de util sa aducem si altele din Europa, care sunt bune pe acolo si poate ca s-ar potrivi si la noi. Dar nu stim sigur pe cand ceea ce a inflorit la noi stim cu certitudine ca merge.
In schimb ce facem noi cu pietele? Le lasam sa fie terorizate de o adevarata mafie (ca definitie a crimei organizate). Supraveghetorii sunt de fapt o clica de nenorociti care dau ture sa stranga "dreptul". Cei care chiar cultiva ceea ce vand stau pe undeva pe trotuarele imputite de pe langa piete cu cateva sacosele, aduse cu greu prin microbuzele de la prima ora care fac naveta spre Bucuresti. Iar politia da tarcoale numai pe acolo si le confisca sacosele. Stiu ca ceea ce confisca duc la centrele de plasament - unde un copil are 8 lei pe zi alocatie de masa. Asa ca macar ajunge mancarea la cei care au nevoie.
Clar ca exista solutii simple de a pastra spiritul adevarat al pietelor - care va spun ca sunt admirate in Europa. Nici nu trebuie cautate aceste solutii. Se "cultiva" singure. Una pe care am vazut-o inflorind in Berceni langa Piata Sudului: langa o zona reabilitata de curand ca parc (foarte frumoasa si bine ingrijita - multumesc celor care au grija de asta), pe o aleea umbroasa care leaga Berceni de Soseaua Oltenitei, navetistii pietei isi aduc marfurile. Nu trebuie sa-i alinieze nimeni. Nu trebuie sa-i invete nimeni cum sa le expuna. Nu e nevoie sa faca vreo facultate ca sa stie cand si ce sa culeaga din gradina. Pur si simpli oamenii astia stiu. Nu stiu cum sa se descurce cu politia si nu inteleg (cum nu inteleg nici eu) de ce nu au voie sa vanda ceea ce altfel s-ar strica in gradina, in timp ce noi mancam chestii din supermarket.
Sunt sigura ca exista zone din astea prin toate cartierele. Nu e nevoie de bani europeni si nici de investitii uluitoare. Poate doar de respect pentru Soarele, Pamantul, Dumnezeu si oamenii care au muncit pentru mancare. Cu putin respect vom fi in stare sa simtim recunostinta pentru toate acestea si mancarea sa devina astfel hrana adevarata, pentru trup si pentru spirit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)