"Cunoaste-te pe tine insuti"

Fiecare moment din viata ne foloseste, chiar si cele tensionate - sau mai ales cele tensionate - ca sa ne cunoastem pe noi insine.
M-a impresionat aceasta intelegere, pe care am cules-o de aici:

http://matematicasiteologie.wordpress.com/2013/08/29/interviu-cu-parintele-ieremia-de-la-putna-doctor-in-matematica-la-universitatea-berkeley-din-california-sua/

"Cam la fel sunt lucrurile şi în viaţa duhovnicească. Chemarea lui Dumnezeu există. Pe acolo este drumul. Când ai văzut drumul din exterior, îţi părea într-un fel, dar atunci când păşeşti pe el, vezi că drumul trece şi prin pădure, uneori şi prin mlaştină, se mai lasă ceaţa, te poate prinde şi întunericul. De multe ori îţi vine să renunţi, să te întorci. Sunt momente în viaţă în care practic ai făcut tot, ai încercat şi încoace, şi încolo, ai epuizat tot ce îţi stătea la îndemână şi nu mai ştii ce să faci. Ai senzaţia că ai pierdut drumul. Şi totuşi: „Măi, parcă ştiam că pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nădăjduiam că El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Şi, dacă renunţi în momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie să-ţi zici: „Măi, am ajuns până aici. Ce mai am de pierdut? Merg înainte! Oricum altceva mai bun nu am de făcut.“ Dar lucrurile acestea se fac în nişte tensiuni foarte mari. Dacă după patru ani de doctorat nu ţi-a ieşit problema, nu mai ai cum să fii detaşat. Şi aşa se naşte discernământul, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l dăduse părintele Arsenie înainte de a pleca la doctorat: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“.

Un element extrem de valoros al vieţii duhovniceşti este acesta: să mergi mereu înainte, să nu renunţi, să crezi chemării dintâi şi să mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde, cum spune părintele Zaharia de la Essex, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar dacă mergi până la capăt îţi iese. Nu trebuie să renunţi cu nici un chip. Momentul acesta de cumplită deznădejde e foarte aproape de vârf. Dacă reuşeşti să depăşeşti momentul, ai învins. Dacă dai înapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie să-l treci, dincolo de care este uşa.

Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joacă teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totală nesiguranţă, ţi-ai terminat toate resursele, nădejdea. Atunci e nevoie să mai mergi puţin şi afli răspunsul tău; cu rugăciune multă. Am avut colegi care s-au întors din drum – mă refer la calea matematicii."

For the first time...

Atasamentul

Ieri am organizat o sesiune de educatie nonformala pentru copiii dintr-un centru de plasament. A fost o zi buna pentru ca am invatat si eu ceva nou.
Am invatat ca pentru a atinge un lucru pentru care spui "vreau" exista si o metoda care contine un set de intrebari. Aceasta metoda este una de coaching si putem sa o aplicam fiecare, chiar fara ajutor (desi daca simti ca vrei dar nu poti nu ar fi rau sa te gandesti la ajutorul unui coach profesionist).
Intrebarile se pun in urmatoarea ordine:
1. ce? (in sensul: ce vrei?)
2. de ce? (in sensul: de ce vrei asta?)
3. cine? (in sensul: cine sunt cei care te pot ajuta/influenta in obtinerea a ceea ce vrei? Evident ca primul esti tu. Dar pot urma si altii.)
4. unde?
5. cand?
6. cum?
Mi s-a parut revelator ca abia ultima intrebare este cum. Si e logic pentru ca pe masura ce parcurgi setul de intrebari poti sa realizezi ca ceea ce ai raspuns la "ce?" este irelevant, nefolositor sau o himera (diferenta dintre vis si himera - uite o tema de meditatie). Asa ca, ce sens are sa imaginezi "cum?" (cea mai grea munca) daca nu ai analizat inainte pe celelalte.
Sau dimpotriva, poti sa ajungi cu intrebarile pana la cum si fiecare raspuns sa-ti intareasca convingerea ca vrei cu adevarat si ca poti. Asta mi s-a intamplat mie cand am pus intrebarile de mai sus pentru vreau al meu. Sunt cu ele pe la unde si cand (cumva sunt legate acestea doua in cazul dorintei mele).
Si am mai vazut un beneficiu al acestei metode. Atunci cand incepi cu "cum" dezvolti un atasament fata de modul in care ti-ai imaginat ca vor evolua lucrurile. Si rare sunt cazurile cand ele se intampla chiar identic. Atunci ajungi sa suferi artificial pentru ca lucrurile se intampla altfel (atasament egal intotdeauna suferinta) si nu mai poti sa te bucuri de faptul ca ele chiar se intampla si ca visul tau de inceput chiar devine mod de viata cotidian. Pierzi bucuria si castigi suferinta, desi iti atingi visul. Naspa! Lasand pe cum la sfarsit, esti flexibil in legatura cu modul in care se intampla lucrurile si eviti atasamentul.

Victima

Imi amintesc ca am spus la un moment dat ca nu voi accepta sa fiu victima nimanui. Si ca oricine va incerca ii voi lua capul.
Astazi imi dau seama ca a fi victima este numai o problema de atitudine personala. Nimeni nu te face victima. Doar tu singur esti responsabil de atitudinea de victima. O alegi. Sau (mai bine) nu.
De exemplu, in martie, am avut un accident de masina. Masina - dauna totala, am fost si ranita dar din fericire toti cei implicati au fost ok. Multumim Doamne! Puteam sa aleg sa ma consider victima unui accident auto. Aveam motive destule pentru asta. Si totusi am ales sa ma consider beneficiara acestui accident auto. Cum am facut? Am ales din furtuna de trairi pe care le-am incercat zilele alea pe cea care continea o imensa bucurie ca sunt in viata. Ca pur si simplu respir si dupa data de 3 martie. Si respir bine, adica fara nicio complicatie. Aceasta stare care imi revenea din cand in cand am les sa o constietizez si sa o permanetizez. Am avut astfel un beneficiu imens din intamplarea cu accidentul. Am acum aceasta stare la indemana si pot oricand sa o traiesc.

Deci atitudinea de victima este alegerea fiecaruia. Suntem liberi sa o alegem. Dar atunci cand o alegem ar fi bine sa fim pregatiti sa si platim costurile acestei alegeri. Pentru ca viata devine naspa si lumea devine urata, atunci cand te consideri victima. Iti tai singur posibilitatea de a te simti liber pentru ca devii legat complet de cel pe care il consideri responsabil de victimizarea ta. Si fara libertate viata isi pierde sensul.

Hello, is it me you're looking for?

"Hello, is it me you're looking for?"
I've been alone with you inside my mind
And in my dreams I've kissed your lips a thousand times
I sometimes see you pass outside my door
Hello, is it me you're looking for?
I can see it in your eyes
I can see it in your smile
You're all I've ever wanted, (and) my arms are open wide
'Cause you know just what to say
And you know just what to do
And I want to tell you so much, I love you ...
I long to see the sunlight in your hair
And tell you time and time again how much I care
Sometimes I feel my heart will overflow
Hello, I've just got to let you know
'Cause I wonder where you are
And I wonder what you do
Are you somewhere feeling lonely, or is someone loving you?
Tell me how to win your heart
For I haven't got a clue
But let me start by saying, I love you ...
Hello, is it me you're looking for?
'Cause I wonder where you are
And I wonder what you do
Are you somewhere feeling lonely or is someone loving you?
Tell me how to win your heart
For I haven't got a clue
But let me start by saying ... I love you

Sergiu Celibidache si Ravel

Salam de biscuiti - aproape sasesc

Ingrediente:
300g biscuiti varsati ("Popular")
50 g cacao
100 g zahar
100 ml lapte
50 g unt
100 g nuci
50 g stafide
50g nuca de cocos
esenta de rom

Mod de preparare
Intr-un castron mai mare se amesteca biscuitii rupti in bucatele mici cu nuca de cocos, nucile si stafidele.
Laptele se amesteca cu cacao si zahar si se da intr-un clocot. Se ia de pe foc si se incorporeaza untul taiat in bucatele mici. Se toarna compozitia cat inca este calda peste ingredintele uscate si se amesteca bine. Se adauga esenta de rom, dupa gust. Mie imi place sa fie foarte aromat.
Se intinde o folie alimentara de cel putin 40 cm lungime. Se aseaza compozitia la mijloc in lungul foliei. Se ruleaza ca un salam si se da la frigider pentru cel putin 4 ore. Mai bine se lasa peste noapte (daca aveti rabdare).

Se taie in felii cu grosime de un deget.
Pana sa le fotografiez pe cele care aratau mai bine mi-au fost mancate....
Prima prajitura pentru care ma lauda copilu' mic: "E mai bun decat ala de cumparat!"

Dincolo

Daca vei cere pe cineva,
Eu voi veni sa te iau in Rai.
Poate nu voi mai arata ca acum
Dar sigur ma vei recunoaste...dupa ochi :)
Si dupa grazie.

In sus ne va duce un val matasos de apa.
Vei zbura, vei pluti
Pana la insula noastra,
Pana la tarmul Pacii.
Pana Dincolo - ringul nostru de dans,
Pe muzica iubirii noastre curcubeu.

Povesti de la Marea Neagra

Apa foarte calda.
Briza care te face sa suporti caldura mai bine decat in Bucuresti.
Chiar si la umbra si cu crema cu factor de protectie 50 tot te bronzezi. Asta e...E miez de vara si miez de sezon. Cei de aici stiu ca mai tine doua-trei saptamani si se termina. Ma gandesc cum o fi sa traiesti pe sezoane... Si cred ca stiu.

In Constanta am stat intr-un cartier de langa Delfinariu. Case renovate si case noi, cu finisaje costisitoare imi arata ca se poate sa te imbogatesti muncind doar doua-trei luni pe an. Plin de vita de vie - un soi cu struguri albi de masa. Tulpinile sunt conduse catre acoperisurile caselor unde sunt amenajate boltile. O mare de acorperisuri cu struguri mari, albi, superbi.

Plaja "Modern" e sub centrul vechi. Se incearca o reparatie de drumuri dar nu le reuseste (inca). Printre daramaturi si praf poti sa vezi detalii de arhitectura care te lasa cu gura cascata - o frumusete facuta de mana omului, de oameni cu o imaginatie superba, de adevarati artisti. Mai ales fierul forjat ia forme de o eleganta gratioasa. Acolo unde acum se pune tencuiala decorativa pe vremuri se decora cu iedera. Si sunt case intregi acoperite complet cu aceste fatade miscatoare, vii, verzi.

Plaja Corbu e o oaza de liniste, inca in armonie cu marea si cu un fel de ospitalitate taraneasca. Parca si pescarusii sunt de la tara: mai ciufuliti, mai mari, mai salbatici. E plin de scoici si mi-am umplut o sacosa cu cele care mi-au atras atentia: vinetii, albe complet, portocalii, rosiatice.

Copilul a invatat sa innoate - deocamdata ca sirenele, pe sub apa. Poate ca jumatatea cealalta, de delfin o va ajuta sa invete si pe deasupra. Nu ii e frica de apa. Doar se joaca cu ea.

E ceva in intinderea asta fluida care rimeaza cu mine. Ceva misterios, primitor dar salbatic, care stie sa se daruiasca fara limite, impudic de iubitoare, pasionala, imensa. Si cumva vulnerabila... Marea ma invata o lectie: aceea a trairii in relatie - relatia fluidului cu solidul, a apei cu tarmul, a vietii cu moartea, a fortei cu vulnerabilitatea.
Mi-a ramas ceva sare prin pori si o imensa liniste data de sentimentul de statornicie infinita.