Ieri am organizat o sesiune de educatie nonformala pentru copiii dintr-un centru de plasament. A fost o zi buna pentru ca am invatat si eu ceva nou.
Am invatat ca pentru a atinge un lucru pentru care spui "vreau" exista si o metoda care contine un set de intrebari. Aceasta metoda este una de coaching si putem sa o aplicam fiecare, chiar fara ajutor (desi daca simti ca vrei dar nu poti nu ar fi rau sa te gandesti la ajutorul unui coach profesionist).
Intrebarile se pun in urmatoarea ordine:
1. ce? (in sensul: ce vrei?)
2. de ce? (in sensul: de ce vrei asta?)
3. cine? (in sensul: cine sunt cei care te pot ajuta/influenta in obtinerea a ceea ce vrei? Evident ca primul esti tu. Dar pot urma si altii.)
4. unde?
5. cand?
6. cum?
Mi s-a parut revelator ca abia ultima intrebare este cum. Si e logic pentru ca pe masura ce parcurgi setul de intrebari poti sa realizezi ca ceea ce ai raspuns la "ce?" este irelevant, nefolositor sau o himera (diferenta dintre vis si himera - uite o tema de meditatie). Asa ca, ce sens are sa imaginezi "cum?" (cea mai grea munca) daca nu ai analizat inainte pe celelalte.
Sau dimpotriva, poti sa ajungi cu intrebarile pana la cum si fiecare raspuns sa-ti intareasca convingerea ca vrei cu adevarat si ca poti. Asta mi s-a intamplat mie cand am pus intrebarile de mai sus pentru vreau al meu. Sunt cu ele pe la unde si cand (cumva sunt legate acestea doua in cazul dorintei mele).
Si am mai vazut un beneficiu al acestei metode. Atunci cand incepi cu "cum" dezvolti un atasament fata de modul in care ti-ai imaginat ca vor evolua lucrurile. Si rare sunt cazurile cand ele se intampla chiar identic. Atunci ajungi sa suferi artificial pentru ca lucrurile se intampla altfel (atasament egal intotdeauna suferinta) si nu mai poti sa te bucuri de faptul ca ele chiar se intampla si ca visul tau de inceput chiar devine mod de viata cotidian. Pierzi bucuria si castigi suferinta, desi iti atingi visul. Naspa! Lasand pe cum la sfarsit, esti flexibil in legatura cu modul in care se intampla lucrurile si eviti atasamentul.
Incerc sa fiu flexibila, nu stiu cum e la altii, la mine insa, vad ca "lectia" asta a atasamentului n-ar fi greu de invatat, greu e de aplicat. Si o tot repet. Si dupa o astfel de lectie, cand totul a trecut- pentru ca e important sa treaca- ramane un gust amar. Si neincrederea in propria vericalitate.Dupa o astfel de lectie, lumea interioara se reaseaza pe alte temelii. Si incerci sa aplici invatatura-pentru ca nu vrei sa te mai doara la fel- indulcind amarul cu iubire.
RăspundețiȘtergereTe imbratisez,draga mea!
Elena
Buna draga prietena. Ma bucur sa te vad.
RăspundețiȘtergereNeincrederea in noi... Foarte buna tema. Si ai dreptate ca merge sa ne-o recapatam prin iubire. Ia sa ne dam voie sa ne iubim si pe noi insine. :)
te imbratisez
Si eu ma bucur de revedere, am avut o perioada plina cu "de toate".
RăspundețiȘtergereAi dreptate,de aici "se trag toate", de la faptul ca nu ne iubim pe noi insine. Ba chiar ne pedepsim si inca drastic.
O zi frumoasa sa ai.
Elena