joi, 30 decembrie 2010

Meniul de revelion

Motto-ul acestei nopti speciale, dar il vreau pentru tot anul 2011:)

Un'amore all'italiana con una ragazza solare 
Sunt fotografii facute in Venetia anului de gratie 2007, anul revenirii mele in zona de lumina, anul cand am implinit 40 de ani. 
Frumosi barbati anticii astia, nu credeti? Si si-au transmis genele pana astazi. Pentru astea norocoase ca mine.
1. Bruschette cu mozarela si cimbru
2. Tagliolini cu sos pesto si fistic - reteta din Sicilia
3. Creveti in unt cu mango si sos Worchester
4. Muschi de vita florentin cu sos de smantana
5. Salata de rucola
Si pentru ca orice meniu care are o tema trebuia musai sa contina un preparat "din alt film" pentru a fi surprinzator si acesta are:
6. o bautura araba: iaurt cu menta
7. vin alb demisec
8. cafea nemteasca la ibric, amara si cu lapte - in loc de latte machiatto pe care l-as fi preferat dar nu detin tehnologia necesara :)
9. AMARO RAMAZZOTTI si coniac METAXA
10. tort de migdale italian cu glazura marmorata
11. inghetata asortata cu vanilie si cu ciocolata, cu ananas si kiwi si menta
tort de migdale cu crema de ciocolata si amaretto

paste siciliene cu fistic si sos pesto


miercuri, 15 decembrie 2010

Da mama cu biciu-n mine

Stiti cantecul asta? A fost comanda speciala la petrecerea firmei.

Poate ca exista, ca viziune a Universului, parerea ca in acest intreg avem fiecare importanta noastra. Dar ce faci in zilele in care simti ca nu ai nicio importanta? Ca ar fi frumos sa fie adevarat ca ai un rol in mersul Universului. Ar fi frumos, dar stii ca esti nimeni. Probabil ca pentru mileniile urmatoare, una dintre specializarile de succes ale psihologilor va fi "nimenologia". Adica cum sa faci sa-i impaci pe oameni cu ideea ca nu au nicio importanta. Si probabil ca in viitor va fi extrem de necesara, avand in vedere ca ne vom simti mici, foarte mici calatorind prin Univers la viteze mai mari decat viteza luminii. Dar vad ca e extrem de necesara si astazi chiar daca nici nu se pune problema atingerii vitezei luminii.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

marți, 23 noiembrie 2010

Concert la Ateneu

http://fge.org.ro/ro/component/jevents/day.listevents/2010/11/25/-.html

Concert Mugorgski-Haciaturian-Rahmaninov
Voi fi si eu printre norocosii care se vor hrani cu sunete, joi, 25 Noiembrie, la Ateneu, de la ora 19.00.
Abia astept!

duminică, 21 noiembrie 2010

Coada la bilete la National

 Sambata dimineata la ora 9.30. Casa de bilete se deschide la 10.00.
 Aproape imposibil de prins bilete!
Felicitari celor care s-au trezit devreme.
Sanatate actorilor, regizorilor si tuturor celor implicati si longevitate ca sa putem ajunge si noi, muritorii de rand, sa ne bucuram de munca dumneavoastra.

Placinta cu spanac

Sau o fi sufleu? Hotarati voi. In orice caz e originala. Asa ca de asta mi-am permis sa o pun la placinte.
Ingrediente
spanac - 1 kg
oua - 6 buc
faina - 8 linguri
branza dulce - 500 g (eu folosesc Lacteea)
branza sarata - 100 g
cascaval - 100 g (sau mozzarella cand am)
Mod de preparare
Se fierbe spanacul. Se scurge si se paseaza impreuna cu branza dulce su branza sarata. Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. Se adauga galbenusurile pe rand. Se adauga faina, lingura cu lingura. Se toarna peste amestecul de sapnac si se mesteca usor, prin rasturnare.
Se tapeteaza cu o foaie de copt tava. Se rastoarna compozitia si se egaleaza cu un cutit. Se rade pe deasupra cascavalul.

Se coace la foc potrivit - 150 grade, in cuptorul incins. Este gata atunci cand se rumeneste bine deasupra si este aurie pe dedesubt. Se serveste calda cu smantana.

Ura sau "Iubeste-te pe tine insuti"

Nu cred sa existe om mai norocos ca mine.

luni, 8 noiembrie 2010

Placinta dulce de Hallowen

Pregatita cu ravase pentru Dana, la petrecerea de Hallowen. Succes total!!!
Ingrediente
Foietaj Morarita - 2 foi
Branza dulce - 1 kg
Oua - 6 buc
zahar - 200 g
esenta de vanilie - 2 buc
lapte - 200 ml
stafide - 100 g
Mod de preparare
Se dezgheata complet foile. Se face crema, amestecand bine toate ingredientele.
Se aseaza o foaie de copt in tava mare de aragaz. Se intinde prima foaie de foietaj, tragand usor de margini ca sa se incadreze in tava. Se toarna crema. Se pastreaza patru linguri de crema. Se aseaza cu grija si a doua foaie. Se inteapa foaia de deasupra ca si cum am portiona placinta, fara sa o patrundem. Se unge cu crema pastrata. Se coace in cuptorul incins la 200 grade 5 minute. Dupa care se reduce focul si se coace inca 40 minute. Se incearca ridicand coltul si verificand culoarea fundului, care trebuie sa fie maronie.
Se taie dupa ce se lasa la racit cel putin 10 minute, dar fara sa se raceasca de tot.


Daca o vreti cu ravase: se scrie textul (Ei, aici trebuie sa dati dovada de ceva inspiratie!), se impacheteaza in folie de aluminiu, cat mai mic sa fie pachetelul, si se impinge usor in umplutura de placinta numai inainte de a se servi.

Albastru

Muzica si fericire


Festivalul Sonoro
Piese de Frederic Chopin, Robert Schumann si George Enescu interpretate de bursierii Sonoro - Interferente.
Muzeul George Enescu

marți, 19 octombrie 2010

Viata mea - bucuriile

Astazi viata mea e tare senina si am asa o presimtire ca va fi senina si de aici inainte. Cat optimism !?! Antidot la vremea asta.
Deci bucuriile. Sunt multe si mari. Dar bucuriile care ma definesc sunt copiii mei.
Copiii mei - trei fete minunate. Au venit pe lumea asta prin adevarate miracole. Povestea nasterilor lor miraculoase m-a facut sa fiu ceea ce sunt. Fac parte din fiinta mea. Sunt darurile sotului meu si descantecele dragostei noastre. Sunt fantastic de deosebite intre ele ca si caracter si totusi seamana mult fizic. Au chiar si aceeasi voce si abia daca le deosebim la telefon. Sunt oameni buni, respecta viata si primesc cu bucurie ceea ce le aduce fiecare zi. Adolescentele mele au aripi si viseaza mult si frumos. Cea mica vrea sa zboare de-a dreptul si ma mir ca nu se desprinde cand danseaza cu manutele intinse.
Le sunt devotata. Le suntem devotati. Sunt viata noastra!

Pate din ficat de pui

Unul dintre cele mai misto momente la masa este sambata dimineata. Atunci ma trezesc prima si pregatesc ceva nou, deosebit, altfel sau macar o alta combinatie sau numai aranjate frumos.

Minte de inginer

Din ciclul amintiri din studentie. Povestita de sora-mea

luni, 18 octombrie 2010

Cum am aflat ca exista Mos Craciun

Cum am aflat ca nu exista nu mai stiu. Probabil la fel ca si alti copii, cand au crescut prea mari ca sa mai fie inocenti in privinta asta.

duminică, 17 octombrie 2010

luni, 27 septembrie 2010

Yes, we did it!

Mormanul nostru din zona Ciupa, jud. Arges a fost curatat in trei ore, rezultand 32 de saci.
Felicitari organizatorilor pentru simplitatea formularelor si pentru lipsa birocratiei.
Vom urmari indeaproape ridicarea cu succes a sacilor si aducerea lor la loc sigur, dragutii de ei.
Din harta mormanelor se vede ca mai sunt inca destule de curatat. Bazati-va si pe noi data viitoare. Venim cu mic, cu mare.
Sentimente? Generatia mea (astia nascuti in anii 60) a mancat patriotism pe paine. Dar niciodata nu am stiut ce inseamna. Acum stiu!

Stagiunea 2010

De data asta la Bulandra. Premiera cu "Arta". Tot ce pot sa mai spun dupa ce am ras doua ore este ca e de vazut!!!!! Pentru nimic in lume sa nu o ratati!

http://www.bulandra.ro/ro/spectacole/arta.html

miercuri, 22 septembrie 2010

Penultima achizitie

Pentru ca ultima e un pardesiu care m-a facut tare fericita. Intimidata de perspectiva unei perioade hippie in viata mea pe asta l-am luat chiar foarte clasic. Dar se rezolva cu o esarfa. Cardul? Franjuri! 

Stagiunea 2010

Am vazut "Livada de visini", la National. Actorii excelenti. Decorul prea real, nu mi-a dat ocazia sa-mi mai imaginez si eu cate ceva. Muzica mi s-a parut ca nu se potriveste. Totusi eram in Rusia si nu intr-o sala de aerobic. Guvernanta era parca din alt "film".
Pe 26.09 la Bulandra vad o premiera "Arta", cu Vlad Zamfirescu, actorul meu preferat.
http://www.bulandra.ro/ro/spectacole/arta.html

Fasole (batuta, frecata, zdrobita, etc)

Din cand in cand mi-e dor de fasole. Si una dintre solutii este urmatoarea:
Ingrediente:
fasole boabe - 500g
ulei de masline - 1 ceasca
sare
Mod de preparare
Se fierbe fasolea cel putin 3 ore in apa din destul. Sau 2 ore la oala sub presiune. Se incearca boabele: sa se zdrobeasca usor intre degete. Se scurge si se zdrobeste in robotul de bucatarie cu sare dupa gust si o ceasca de ulei de masline.

Pulpe de pui la tava

Merge cu bere.
Ingrediente
5 pulpe de pui intregi
1 borcan fasole pastai verzi, subtiri
usturoi
unt
sare, piper, cimbru, foaie de dafin


















Mod de preparare

Se fierb pulpele 30 de minute. Se scurg si se pun in tava pe foaie de copt. Se ung cu unt, se dau cu sare, piper, cimbru. Se dau la cuptorul incins la 180 de grade pentru 30 de minute. Se scoate tava si se pune printre pulpe fasolea din borcan. Se pune deasupra usturoi pisat. Se da din nou la cuptor pentru 15 minute.

Mi-e foame si asa as bea o bere....

miercuri, 15 septembrie 2010

Sunt targovisteanca?

Am locuit 4 ani in Aninoasa, 16 ani in Targoviste, 5 ani in Ploiesti, 2 ani in Pitesti, 10 ani la Valea Mare, 6 ani in Bucuresti. Ei bine sunt targovisteanca. Si sambata ma intorc acasa.
Am emotii!!!
O tona de decizii asteapta sa fie luate: cu ce ma imbrac (cea mai importanta evident), la ce ora plec, ce fata de masa sa iau, cum sa aranjez prajiturile, ce fructe si cum sa fie servite (taiate, intregi, pe platou, in fructiera, etc), cum sa fac sa fie bauturile reci. Si mai ales: ce sa spun cand mi-o veni randul? Tot compun discursuri dar sunt departe de perfectiune. Cand ne-am intalnit dupa 10 ani am spus cateva cuvinte si la ultimele toata sala a ras. Dar...nu era nimic de ras. Deci nu facusem nicio poanta! Si atunci!?! Ei acum sunt cu 15 ani mai batrana. Probabil ca se accepta si ceva purtari ridicole de la varsta asta. Sau poate inca nu? Stai treaza si pregateste-te! Va fi greu, foarte greu!

Budinca de paste

Imi iese bine cu spirale, spaghete si fettuccine. Nu imi iese cu penne sau cu macaroane.
Ingediente
500 g de paste (un pachet)
250 g branza dulce dietetica
200 g branza telemea
200 g cascaval
6 oua
1 pahar de lapte
Mod de preparare
Se fierb pastele al dente.
Se bat ouale intregi. Se adauga laptele, branza dulce si branza telemea si cascavalul rase prin razatoarea mare. Se scurg pastele si se aduga in compozitie. Se rastoarna intr-o tava cu margini inalte. Se coace in cuptorul incins la 180 de grade. Se taie calda patrate. Daca o serviti ca desert, se pune deasupra zahar.

Ce mai spune Maria

La masa de seara: "Mami, ochii tai sunt ca niste oglinzi. Ma vad in ei dar nu asa bine ca e si un punct negru unde nu ma vad." Si Dana: "Pai ala e esential ca altfel nu vezi. Stiati ca numai 1% din imaginea pe care o vedem este formata din informatiile aduse de ochi? Restul de 90% este rezultatul analizei pe care o face creierul." Si pentru ca vazuse un documentar pe tema asta ne informeaza si pe noi pana la sfarsitul mesei cum e cu vazutul. Cand a terminat, Maria zice: "Uite ma ca Dana invata ceva la scoala aia!" Si ramane pe ganduri. Oare incepe sa-si schimbe hotararea de a nu merge la scoala?

marți, 14 septembrie 2010

Inginerii de la 1600

La biserica Sf Bartolomeu din Brasov am vazut un ceas solar. Extrem de simplu arata cu acuratete ora. Si asta numai cu doua sarme. Mi s-a parut fantastic!

Cresterea si descresterea apetitului la veverite

Saptamana trecuta am fost in Herastrau. Dotata. Adica cu o plasa de nuci si doi copii dornici sa hraneasca veveritele. Anul trecut nu facusem fata cu o punguta de nuci asa ca anul asta am luat multe. Ei bine, ajungem si ne asezam pe lovit nucile. In jurul nostru plin de veverite. Agitate culegeau ghinda. Nu ne-au bagat in seama cu nucile noastre. Nici macar una. Doua s-au apropiat si ne-au privit curioase. Probabil ca aratam tare caraghios pentru ca dupa ce au facut o burta de ras ne-au lasat in plata Domnului.

luni, 13 septembrie 2010

Radiatii

Se intampla cand eram tineri. Explozia de la Cernobil - mai 1986.

Nunti

Tur de forta in weekend. Daca unii se duc la nunti pe rand noi ne-am gandit sa le rezolvam pe mai multe intr-o zi. Asa ca sambata am fost la doua, una la Brasov si una la Sibiu.

vineri, 10 septembrie 2010

De ce consider ca sexul nu e un joc

Nu am nici pe departe experienta lui Sexi Braileanca dar ma incumet sa scriu despre asta.
Si curajul imi vine daca nu din genul asta de experienta dintr-o indelungata reflectie asupra placerii de a face dragoste.

Eu si motanul Leo

Stateam la Valea Mare. Pentru ca acest minunat colt al judetului Dambovita nu dispune de cinematografe, teatre, ateneuri sau opera si opereta nici de vreo terasa, parc sau muzeu, nici nu organizeaza nimeni pe aici vreo expozitie, circ sau altele asemenea poti sa te cam plictisesti.

marți, 7 septembrie 2010

Cum a inceput Maria sa mearga

Era inceputul lui 2007.

Stagiunea la National si la Filarmonica

S-a deschis stagiunea la National.
Pentru prima saptamana eu am ales:
1. La National: http://www.tnb.ro/index.php?page=spectacol&idspec=406.
2. La Filarmonica un concert cu trei piese de Ravel:
Concert simfonic
Joi, 30 Septembrie 2010, 19:00 - 21:00
Dirijor n/n
Rachmaninov: Concertul Nr. 3
Ravel: Alborada del gracioso
Ravel: Bolero
Ravel: Valsul
Daca nu va tenteaza sau nu aveti cum sa ajungeti o sa va povestesc cum a fost.

Over forty

Vine asa pe la 40 de ani o vreme cand, calda, in bratele barbatului pe care il iubesti, simti ca ai lasat o urma de fericire in inima lui si ca undeva pe acolo, printr-o lume mai buna, infloreste si pentru tine in vesnicie o pajiste inverzita. Dupa care are grija viata asta de cacat sa-ti dea doua palme ca sa-ti aduca aminte ca esti nimeni si nimic. Si umilita te intorci in disperarea de a nu putea sa construiesti "casa" pe care ai visat-o. Mars inapoi la fundatie!

vineri, 3 septembrie 2010

Fursecuri cu piure de piersici

Pentru ca nu gaseau ce sa se joace in weekendul trecut le-am provocat cu prajiturelele astea. Vedeti si voi ce a iesit! Si doua-trei ore au fost super ocupate!

Program de toamna

A trecut vara si bifez realizate activitatile pe care mi le-am propus:

joi, 2 septembrie 2010

Ce mai zice Maria

Din ciclul "eu nu vreau sa merg la scoala"
 - Bine dar atunci ce vrei sa devii cand vei fi mare?
Panicata si vehementa:
- Nimic. Vreau sa raman om!

De ce sa nu dai sfaturi

Dupa ce identifici care sunt lucrurile responsabile cu starea ta de bine, incepi sa le cultivi, sa le setezi ca principii de viata sanatoasa, sa le predai copiilor cand sunt la varsta sa le inteleaga. Le dai importanta si ajungi sa le vezi ca indispensabile. Dupa o oarecare perioada de confirmare in care toate lucrurile astea importante isi dovedesc eficienta, esti tentat sa le "vinzi" si altora. Si te apuci sa dai sfaturi. Ei bine ai imensa surpriza sa afli ca lucrurile importante pentru tine nu au nicio importanta pentru altii. Observatia nu e numai surprinzatoare dar e si destabilizatoare. Pentru ca incepi sa te intrebi: "Sunt atat de importante si indispensabile de vreme ce, uite, se poate trai fara ele?"

Back in office

Dupa o ultima (sper) interventie chirurgicala pentru a anula efectele cascadoriilor de asta iarna de pe la schi, iata-ma inapoi in birou. La treaba, camarazi!
Back in office mi-a amintit de formula utilizata in metroul din München pentru: "Atentie, se inchid usile!". Ei bine, o voce feminina, de o suavitate demna de o recitare din Eminescu spune: "Bitte, zürück bleiben!". Si are atata intelegere, atata parere de rau pentru cei care nu au reusit inca sa urce si acum sunt nevoiti sa zürück bleiben incat nu te lasa inima sa mai faci nici macar o jumatate de pas. Si mai contine vocea si promisiunea de incredere ca imediat vei putea face si tu pasul in fata in urmatorul metrou. Care chiar vine in momentul prevazut de panourile de informatii.

marți, 31 august 2010

Respect maturitatea si ma inclin in fata ei

Desi statistic ar trebui sa fie cel mai intalnit lucru de pe Pamant, in realitate este cel mai greu de gasit. In jurul nostru bascalia da pe dinafara, prostioarele ne inunda televizoarele, cinematografele, cartile. Un om matur este atat de rar incat e posibil sa nu-l intalnesti toata viata, oricat de longeviv ai fi. Din cauza asta respect maturitatea si fac o sarbatoare din intalnirea cu orice om matur.

vineri, 27 august 2010

Ce animal esti?

Imi place curatenia si de asta ma preocupa mizeria din jurul meu. Cum sunt la varsta cand, pe ultima suta de metri, poti sa te mai inrolezi pentru salvarea lumii m-am inscris voluntar la "Mai mult verde".
In formularul de inscriere (ca nimic nu scapa de birocratie dar macar asta e online) una dintre intrebari era: Daca ar fi sa fiti un animal care ar fi acesta? In mod perfid trebuia sa alegi dintr-o lista cu foarte putine optiuni. Am derulat-o prima data si n-am ales nimic. A doua oara mi-am incordat muschii si am ales elefant. Si da, am ales bine. Eu sunt un elefant, o mama elefant, masiva in linistea ei de elefant. Cand fac un pas e pas de elefant, apasat, cutremurator, ferm. Cand fac copii ii ingrijesc elefanteste, ii mangai tandru cu trompa mea gratioasa. Stiu tot si nu uit nimic. Sunt in varful unui lant trofic fara sa fiu carnivor, fara sa trebuiasca sa ucid ca sa traiesc. Inspir respect. Aud sunete pe care nu le mai aude nimeni. Sunt maiestoasa dar copilaroasa. Stiu sa ma apar si paziti-va daca ma faceti sa ma simt in pericol. Pentru anumiti oameni sunt o fiinta sacra si ma simt responsabila pentru fericirea lor.

Ce mai spune Maria

1. Duminica la biserica din sat:

joi, 26 august 2010

Amintiri din studentie

Mircea era in anul trei, in practica la Baicoi. Ziua se duceau la strand si are niste poze bestiale de la strandul asta. Seara stateau de vorba la cate o vodca sau ce palinci mai avea careva de pe acasa. Dupa o vorba lunga din asta intr-o noapte il vad ei pe unul din camera cum statea la masa si isi turna apa cu paharul in urechea stanga.
"Ce faci?", intreaba ingrijorati, gandind ca pana aici i-a fost.
"Mi-a intrat un fluture in ureche si vreau sa-l inec ca nu ma lasa sa dorm!"
Linistiti de logica impecabila a explicatiei se intorc catre pernele lor si le strang tare in brate, visand la iubitele lasate pe acasa.

Cum am mancat cu 1,8 lei

Imi fac saptamana trecuta analizele si mi se depisteaza o foarte ascunsa infectie pentru care medicul imi recomanda un antibiotic despre care jura pe rosu stand in genunchi ca nu are efecte secundare. Il iau de ieri si m-a pus la pamant intr-o lupta inegala. Nu mai pot sa mananc nimic si adopt un meniu de detoxifiere: pepene galben la micul dejun si pranz. 1 leu/kg si a avut aproape doua. Deci se poate!

Joburi 5

Nu va uitati dupa joburi 4 pentru ca inca nu am putut sa-l scriu.
Stateam eu bine la jobul meu, unde, pe valul dezvoltarii imobiliare aveam mult de lucru, cand primesc o oferta pe care nu pot sa o refuz: salariu dublu.

Nedreptati

Nu cred sa existe nedreptate mai are decat sa te duci la coafor cu iluziile tale si sa pleci cu tunsoarea lor.

S-au inchis shop-urile la Milano

O dau ca stire sigura devreme ce aseara la Ateneu am vazut papitoance cu amanti cu bani la concert. Nu mi s-a mai intamplat, deci trebuie sa fi fost vreo igienizare in Milano ca se contaminasera cu niscaiva insecte, din alea de neam prost, cu silicon in buza. Vacanta filarmonicii naste monstrii!!

miercuri, 25 august 2010

Crap romanesc la cuptor

Ma asteapta astazi acasa, frumos, proaspat, langa cea mai buna feteasca regala pe care am baut-o pana acum - Mihai Viteazu de Husi. Asta daca o gasesc si in Bucuresti ca am descoperit-o in Medias. Ironic nu?Pe Tarnava sa gasesti numai vin de Husi si o posirca italiana, pe care doar am plimbat-o vreo 400km ca de baut nu am reusit.

marți, 24 august 2010

Prajitura cu alune semi - homemade

Am facut-o pentru weekend si ne-a iesit foarte bine. Aduce putin la gust cu vestita "Capriciul cucoanei" ´pe care o facea tata de Revelion si pe care din pacate nimic nu o mai poate egala.

Joburi 3

Imi intrase in cap pe la 30 si ceva de ani ca sunt si eu ceea ce se cheama o femeie de cariera.

Ce este curajul si de ce imi trebuie?

Nu sunt o tipa curajoasa si cel mai mare (zic eu) handicap al meu  e ca nu conduc. Mi-e frica. Am carnet de vreo opt ani ca a fost sarcina de serviciu obtinerea unuia. Dar nu conduc pentru ca mi-e frica. Felicitari tuturor celor care o faceti si o faceti bine! Am cautat toate solutiile pe care le-am putut imagina, dar groaza pe care o simt cand ma asez la volan nu a disparut niciodata. Simt ca sunt gata sa renunt. Oare mai am vreo sansa?

luni, 23 august 2010

Gulas

Mi-a fost servit la un han de langa Alba Iulia, intr-un mic tuciulet suspendat deasupra unei flacarui albastre (Ce ardea acolo albastru? Habar n-am dar era tare decorativ.) Era aproape de 12 noaptea, plecasem la pranz de la Bucuresti, dupa ce incheiasem cu pregatirea unei documentatii extrem de stufoase. Eram franta, dar mi-a mers la suflet.

Serate muzicale Bucuresti 2

Miercuri 25 august, la Ateneu se canta din nou. Abia astept!

http://www.eventim.ro/ro/bilete/serate-muzicale-in-bucuresti-ateneul-roman-78225/event.html

Joburi 2

Al doilea job al meu, cel de inginer, dupa terminarea facultatii, l-am obtinut evident prin concurs.

Ce mai spune Maria

1. Vineri noapte pe drumul spre Valea Mare imi spune, cu entuziasmul celor 4 ani ai ei: "Mami, uite e luna plina!" O urmareste ea ceva timp dupa care ne informeaza: "Stiti de ce ii zice asa? Pentru ca e plina cu tot felul de lucruri!"
2. La Valea Mare are prieteni, doi baietei mai mari, cam la 7 ani, care stau in vecini. Ii asteapta si ore intregi sa se joace si cu ea. Unul dintre jocuri era asa: alergau pe o alee lunga din beton incercand sa prinda suta de kilometri pe ora in trei secunde. Si pleaca primul strigand: "Eu sunt Lamborghiniiiii!" Si al doilea: "Eu sunt Ferrariiiii!" Si Maria fuguta in spatele lor: "Eu sunt monstru mariiiiin!" Era clar ca Lamborghini si Ferrari erau ceva monstrii pe aleea de beton dar in mare ... nu aveau nicio sansa!

Amintiri din studentie 2

Eram in anul intai.

vineri, 20 august 2010

joburi 1

Cica, se spune, ca esti ceea ce mananci. Ei bine eu zic ca esti si ceea ce muncesti. Am vazut in cei 18+2 ani de cand muncesc ca angajat prin diferite firme (7 pana acum. Or fi multe, or fi putine?) ca de acolo iti faci prieteni, de acolo afli ce se mai intampla si alegi ce sa-ti placa, de acolo pleci fericita, nervoasa, furioasa, depresiva, multumita, cu 2cm mai inalta, etc. Spre acolo se indreapta 99,9% din ganduri. De acolo iti alegi modelele de viata. De acolo iti vine cheful de viata sau de duca.
Asa ca iata joburile mele.

M-am boierit

Cum am aflat ca m-am boierit?
Pai, astazi sunt racita si pentru ca la mine in casa este imposibil sa gasesti ceva dimineata in locul unde l-ai lasat seara, am inlocuit servetelele de negasit cu ceva hartie igienica, improvizatie menita sa ma salveze de ridicolul nasului curgand in metrou. In metrou nu a fost sa fie dar la birou... Scot degraba inlocuitoarea de servetele si cand o duc la nas simt un miros suav de flori de camp de vara! Pai hartie din asta folosesc eu? Frate, m-am boierit!

Sirop de coacaze

Se poate face din coacaze negre, visine, zmeura, capsuni.
Stiu reteta de la nasa mea de botez care si acum la 80 de ani facem minunatii din astea.

ERATA

ORICE ASEMANARE CU PERSOANE SI INTAMPLARI REALE ESTE PUR INTAMPLATOARE.

Tot ce scriu aici este parerea mea personala despre ce mi se intampla sau mi s-a intamplat vreodata, dupa ce am trecut totul prin reflectia sau refractia (n-am fost buna la optica:) ) celor doua oglinzi interioare: orgoliul si autoconservarea (or mai fi si altele?). Rezulta imagini care, stiu din experienta,ca au slabe legaturi cu realitatea. Asa ca va rog nu o luati de buna!

miercuri, 18 august 2010

Despre greseli

La sfarsitul decadei 4 a vietii mele incep eu, asa din senin sa imi pun intrebari de genul:
- cine sunt?
- ce caut prin acest aer, pe acesta planeta, prin acesta constiinta universala de sine pe care cica o au numai fiintele dotate cu inteligenta?
- ce vreau de la mine?
- cum sa fiu fericita?

marți, 17 august 2010

Descoperiri

Am avut sansa ca in concediul ce tocmai s-a terminat sa descopar o zona foarte frumoasa din Transilvania: regiunea in care au fost colonizati sasii incepand cu sec. 13, cu aproximatie. Despre asta mai am de studiat :). Am stat la una dintre cele mai primitoare gazde pe care le puteti inchipui, in Bazna, la Bassen Pension.

vineri, 6 august 2010

Culinario.ro

M-am inscris ca membru si m-am hotarat sa postez retetele cu mancarurile pe care le accepta Maria. Eu zic ca mananca sanatos dar ma bantuie cateodata fantoma lui "trebuie sa manance carne, trebuie sa manance tot din farfurie, trebuie sa manance de trei ori pe zi, etc".

joi, 5 august 2010

Petrecerea de ziua mea

A inceput cu o mare surpriza: mi-au facut cadou un acvariu cu sase pestisori, perechi. Toata seara ne-am uitat la ei. Mariei nici nu i-au mai trebuit desene si nici noua televizor. Ce bine!

La birou de ziua mea

04 august - zi de birou cu mic dejun inclus
Am gatit aseara pentru colegii de serviciu. Am primit flori de la colegi si o sampanie de la colege pe care scrie ca e preludiul unei aventuri. Pai tot ce pot sa-mi mai doresc de la viata este sa ma daruiasca cu multe aventuri si mai ales multe si implinite preludii!
Asadar pentru birou:

marți, 3 august 2010

Moda strazii

Pentru ca imi petrec 12,5% din timpul meu activ pe strada (adica cel putin doua ore in fiecare zi - drumul de la si spre serviciu) am setat-o printre decorurile mele famliare. Daca sunetele le mai poti gestiona (asculti muzica la casti) mirosurile si culorile nu.

luni, 2 august 2010

Subiect de actualitate

Miercuri este ziua mea. Sarbatoresc 43 de ani cu mine.
Cand m-a nascut, mama i-a scris tatei un bilet (ca pe atunci nu era liber la vizite in maternitate chiar din prima zi): E fata si e foarte urata.

sâmbătă, 31 iulie 2010

Orez basmatic cu salbatic

S-a facut frate 10 lei jumatatea de kg! Eu zic ca inca merita. E foarte satios si ies multe portii.
Va zic reteta cu ciuperci.

vineri, 30 iulie 2010

Mandat incheiat

Se pare ca ceasul meu biologic ticaie numai ritmuri circadiene, cele lunare urmand sa se rezume numai la calendarul din perete. Cum e?

joi, 29 iulie 2010

Placinta cu mere

Sugerata de Radu, gandita de mine, cu mere din gradina de la Valea Mare si cu mai nimic in compozitie (adica cu ce aveti prin frigider).

Serate muzicale in Bucuresti

Au inceput deja in fiecare miercuri la Ateneu, de la ora 19.00. Biletele se pot lua de la Ateneu din strada Franklin. Eu am aflat intamplator si mi-ar parea rau sa nu afle si altii.
Am fost aseara si a fost mai mult ca perfectul.
Mai ales ca au venit si prietenele mele si una dintre fetele mele, cea care canta la chitara si e pasionata de muzica. Si mai mult decat ca au fost le-a si placut.
Si l-am descoperit pe Grieg. Inca nu ascultasem nimic scris de acest compozitor.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Edvard_Grieg
Citisem in "Romanul adolescentului miop" al lui Eliade ca Mircea (personajul principal) asculta (sau parca si canta?!) Grieg. Pai da, e frumos. Nu o sa-mi lipseasca nici mie de acum inainte.

marți, 27 iulie 2010

Intalnirea de dupa 25 de ani

Mi-am dorit sa organizez intalnirea de dupa 25 de ani de la terminarea liceului. Mi-am dorit de fapt sa aiba loc. Si va avea! Pe 18 septembrie., la ora 10.00.

Dezamagire de la Polirom

Am comandat inainte de a pleca la mare cateva carti de la Polirom.

Placinta noastra cea de toate zilele

O fac cel mai des pentru ca poate manca si Mircea care nu are voie zahar. Iar fetele mele o adora. Cel mai bine imi iese cu foi proaspete (adica din cele care nu sunt inghetate) de la PATI - TATI. Asta e denumirea producatorului si le cumpar de la Selgros si de la MegaImage.

Amintire din studentie

O amintire din aventurile lui sora-mea, stundenta la Politehnica, in Bucuresti, prin anii 90.
Erau in anul intai si stateau patru in camera, in doua paturi suprapuse. Trei de gasca, una ciudatica.

miercuri, 21 iulie 2010

Mi-a iesit

Mi-a iesit concediul la mare! Toata lumea bine, multumita si fericita! Ceea ce la noi e ff greu. Dar nici nu se putea altfel. Vremea a fost excelenta, marea la locul ei, nisip fin la Costinesti, numai cateva pietre in apa. Mancare cat se poate de buna (m-am mai si pacalit de vreo doua ori si m-am ingrasat 2 kg). Bani cati ai nevoie. Masina noua, cu aer conditionat. Cazare ..singuri. Prima data dupa ...5 ani!!!!. Ma rog , prima data la mare. Ca am fost si anul trecut la Sinaia tot singuri. Dar lasasem copiii la socrii si parca nu-mi era bine.. Acum a fost mult mai bine: fetele o camera si noi o camera. M-am linistit mult si mi-a facut bine. Va recomand la toti!!!
Intamplator am reusit sa aflam ca este "Folk you" la Vama Veche. Asa ca am avut sansa sa-i ascult la Vama, in aceea atmosfera speciala, pe Seicaru si Chilian. Chilian nu-mi place. Are in schimb o voce cu un timbru particular, aproape feminin, mai mult tanguitor, neasteptat la un barbat. M-a frapat si m-a facut atenta. Din pacate nu prea inteleg versurile. Nu ca ar fi prea sofisticate, nuuuu. Nu inteleg de ce anume le considera muzicale si cum il inspira pe el. Mircea facea comparatie cu versurile lui Paunescu din cantecele vechi ale lui Seicaru si mi-am dat seama ca are dreptate. Alea sunt pentru noi poezie. Cele care mustesc de comparatii, epitete, hiperbole si alte figuri de stil (ca nu mi le mai amintesc pe toate). Celelalte nu ne par poezie, sunt create din cuvinte obisnuite, pe care le folosim tot timpul. Nu zugravesc tablouri cu umbre si lumini ca in Renastere ci surprind imagini ca in fotografie. Sa fie oare o arta mai puternica aceasta a realismului fotografic? Imi amintesc acum de o fotografie facuta de cumnatul meu in care o surprinde pe nepoata-mea la 5 ani alergand pe o alee din fata casei cu amandoua picioarele in aer, ca si cum zbura la 10 cm deasupra betonului. Era ziua ei si era gatita cu o minunata rochie albastra din China. Rochia cu croiala ei clasica de papusa plutea in jurul picioarelor si parea ca o sustine in planarea in spagat. E frumoasa poza dar e oare poetica precum acele tablouri de zane diafane care plutesc in dans? Oricum nu mai citim poezie. Sa fie asta o salvare a sufletelor noastre? Poezia cea de toate zilele? Din toate cuvintele noastre si din toate privirile noastre? Zambetele, strambaturile, ocheadele, gesturile pe care le vedem la cei apropiati sa fie odele noastre de toate zilele prin care ne hranim cu nostalgia poeziei? Apropo de gesturi..Unul chiar a fost poetic pentru mine. In ultima zi de plaja marea a fost foarte agitata. Salvamarii, inactivi pana atunci, alergau panicati in lungul tarmului, fluierand a pericol si scotand oamenii din apa. Mircea indrazneste (singurul care stie sa inoate bine dintre noi. Fetele mai incearca iar eu habar nu am.) Statea aproape undeva unde apa ii venea pana la genunchi dar vlurile puternice ii treceau cu mult de cap. Si la un moment dat a inceput sa se arunce pur si simplu inaintea lor. Iar la prima aruncare, numai la prima, si-a rotit palmele intr-un gest de incurajare ca si cum si-ar fi dat branci curajului. Dana filma si am revazut apoi acasa filmuletul. M-a impresionat mult! Mi-am dat seama de imensele resurse pe care le are si extraordinara forta de mobilizare pe care, zau, o tine mai mereu ascunsa. E barbatul meu si e puternic! Il iubesc mult!

joi, 15 iulie 2010

Imi place sa gatesc!

Imi place sa gatesc si, pentru ca peste tot in reclamele restaurantelor vad ca se spune "ca la mama acasa", eu m-am gandit sa scriu retetele pe care le servesc mamele de astazi acasa puilor lor, care deja au ajuns la varsta sa comande singuri la restaurant. Deci cate una sau mai multe retete in fiecare zi (dupa inspiratie si foame) o sa-si gaseasca aici locul de arhivare. Pe langa ingrediente si modul de preparare o sa trec si preturi (la cele pe care le stiu) ca sa fiti pregatite dragele mamii pentru cumparaturi. Toate vor fi pentru portii familiale. Tineti cont va rog ca familia noastra are 5 persoane.

Salata de fructe de iulie
Ingrediente:
- mango - 3 lei/buc - 1 buc
- kiwi mediu - 5 lei/kg - 2 buc
- pepene rosu - 2 lei/kg - 1 kg (adica un sfert dintr-un pepene mare)
- portocala - 5 lei/kg - 1 buc
- grepfruit rosu - 5 lei/kg - 1 buc
- mar verde - 4 lei/kg - 1 buc
- visine - 4 lei/kg - 20 buc
- zmeura - din gradina - un pahar
Mod de preparare
- se curata mango de coaja si se taie felii pe lungime
- se curata kiwi si se taie in 4
- marul se taie felii subtiri cu tot cu coaja
- portoala si grepfruitul se taie felii rotunde
- visinelor li se scot samburii
- zmeura se spala bine
- pepenele rosu se curata de samburi si se atie cubulete.
Toate fructele trebuie sa fie reci de la frigider.
Se aseza toate pe o farfurie colorata, intr-un aranjament cat mai indraznet, dar fara sa fie amestecate.
O pregatesc in fiecare dimineata de sambata sau duminica si o servesc cu limonada de lamaie cu miere, pusa artistic intr-o cana transparenta si cu o lingura mare de lemn in ea (doar ca sa arate bine). Asta o sa mananc si la micul dejun la mare.

Prajitura cu caise de weekend
Ingrediente:
- 15-20 caise mici dar coapte bine - 4lei/kg
- un pachet de unt - 4 lei/buc
- 5 linguri de lapte
- doua pahare de zahar
- trei pahare de faina
- un praf de copt
- un praf de sare
- 5 galbenusuri
- 5 albusuri
- esenta de vanilie
- 3-4 linguri de nuca macinata (mie imi plac si migdalele crude macinate - dar sunt mai scumpe).
- o bucata de hartie de copt
Mod de preparare
Se freaca untul cu un pahar de zahar, galbenusurile, laptele, sarea, esenta de vanilie. Se amesteca faina cu praful de copt si se adauga in compozitie. Rezulta o coca nu foarte groasa. Ultima cana de faina se pune cu incetul pentru a echilibra aluatul, adica daca se face prea gros renuntam la restul de faina. Se aduna coca intr-un bol, se pune intr-o punga si se da la rece. Poti sa o pastrezi asa 1-2 zile. Se tine la frigider minim 30min.
In timpul asta se pregatesc:
1. caisele: se curata samburii, se pun cu golul in sus pe o tava si se presara cu zahar.
2. bezeaua: se bat albusurile cu zaharul pana se face o spuma tare, se adauga zaharul intr-o data si se mai bate pana se topeste zaharul. La sfarsit se adauga nuca macinata si se amesteca cu mare grija, mai mult prin intoarcere (daca inteleg ce vreau sa spun cu asta!?!).
Se pune foaia de copt intr-o tava amai mult inalta. Se pune coca la mijloc si cu mana umezita se intinde uniform in toate partile. Se inteapa cu o furculita pe ici - pe colo si se da la cuptor la 160 grade pentru 10 min. Se scoate si se repartizeaza uniform caisele in randuri, cu golul in sus si se pune peste bezeaua. Se baga din nou in cuptor pentru 30-40 minute. Se incearca cu un betisor: daca iese umezit mai trebuie lasata.
Se taie rece in romburi mici.
Nu respecta principiile Montigniac de asociere, asa ca se mananca numai o bucata sau doua, odata pe saptamana.

Varza de vara
Ne place pana la obsesie varza. Nu ne lipseste niciodata. Asta e o varianta de vara cand e cald si rosiile sunt fierbinti in gradina iar cand le rupi cozile degaja un miros diferit de oricare altul - mirosul verii.
Ingrediente
- 4 kg varza (doua verze potrivite, nu imi plac verzele mari) - 2 lei/kg
- 1 kg de rosii foarte coapte - 3 lei/kg
- o palarie de marar
- o legatura de marar - 50 bani
- 1 ardei
- 3 cepe
- 2 foi de dafin
- trei crengute de cimbru verde
Mod de preparare
Se taie varza. Eu tai numai la robotul de bucatarie pentru ca altfel imi iese mare.
Se pune intr-o oala mare si larga in care sa incapa lejer si se freaca cu o lingura de sare. Eu folosesc sare marina grunjoasa si imi place la nebunie cand imi bag mainile si zdrobesc varza sa o simt cum se topeste cu mici zgomote.
Se taie si ceapa, nu foarte fin. Se pune peste varza. Se taie ardeiul patratele mici. Daca gasiti rosu e mai decorativ. Daca puneti din cel galben e foarte dulce si aromat. Se adauga rosiile taiate in 4. Se adauga frunzele de marar taiate marunt si toate celelalte condimente. Se amesteca 3 linguri de ulei de masline cu doua cani de apa si se pune deasupra. Se pune oala pe foc mic, acoperita. Pusa asa trebuie sa mesteci f rar si nu ai grija mancarii.
Dupa 20 - 30 min se mesteca si, daca a scazut prea mult, se mai pune apa. Va fierbe cel putin 1 ora. Unele soiuri de varza mai nou aparute la noi fierb mai greu pentru ca sunt mai fibroase. Altele au nevoie de mai multa apa pentru ca nu isi lasa prea multa (sunt mai uscate). Asa ca incearca daca e facuta gustand cate putin.
Facuta asa, varza poate fi servita ca garnitura la friptura de pui. Respecta toate principiile Montigniac de asociere. Mai mult - se poate manca oricat, pana te saturi.

Supa crema cu dovlecei
Cand cultivi dovlecei in gradina poti sa admiri frunzele mari si colorate ca la o planta ornamentala. Iti da satisfactii pentru ca semintele germineaza relativ repede si plantutele cresc viguroase si nu se lasa coplesite de buruieni. Un singur cuib de 2-3 plante face multe flori minunate, galbene, cu forma de crin dar cu o alta textura a petalelor. Toate florile rodesc si ai surpriza sa gasesti tot timpul dovlecei cruzi pe sub frunze. Daca uiti de ei sau nu iti trebuie, imbatranesc si trebuie curatati de seminte. Chiar si astia pot fi folositi la supa crema.
Ingrediente:
- 3 dovlecei
- 2 cepe
- 2 ardei
- o telina mica
- un sfert de varza mica
- un cartof alb
- o radacina de patrunjel mai mare
- o legatura de patrunjel
Mod de preparare
Se curata legumele si se pun intregi intr-o oala mare si incapatoare, inclusiv frunzele de patrunjel, din care se pastreaza o crenguta sau doua pentru ornat. Se pune apa cat sa le acopere si inca o cana. Se pune pe foc acoperit. Se incearca daca s-a fiert:telina (daca intra usor furculita) si ceapa (daca e transparenta). Se scot legumele si se pun in blender. Blenderul meu nu le suporta fierbinti asa ca le las putin sa se raceasca dar nu mult. Daca le lasi pana aa doua zi in frigider nu mai are acelasi gust. De fapt toate supele si ciorbele nu mai au acelasi gust a doua zi. Asa ca gatiti numai in cantitati mici, daca vreti sa manance "electoratul". Se amesteca bine in blender. Se completeaza cu apa in care au fiert in aceeasi cantitate ca si crema rezultata din legume (ma rog, cu aproximatie:)). Se potriveste de sare si se serveste cu putin patrunjel crud taiat ff fin, deasupra.
Eu zic ca respecta asocierile Montigniac, chiar daca are si un cartof :).
E pufoasa, fina, cremoasa, cu gust plin si putin dulce.

21 de ani de cand m-am casatorit

Sau de cand ne-am casatorit. Anul trecut am simtit nevoia sa sarbatoresc si am organizat un sejur surpriza pentru sotul meu la Sinaia, acolo unde am fost dupa nunta, intr-un fel de luna de miere. Anul asta...nu simt nevoia sa sarbatoresc. Anul asta simt nevoia unei analize.

miercuri, 14 iulie 2010

Prima data

Toate lucrurile pe care le fac prima data imi dau o emotie din cea buna. Adica ma simt cuprinsa de nerabdare si abia astept sa incep. Imi plac inceputurile.

Si uite asa stau in fata calculatorului cuprinsa de emotie si savurez intreaga caldura din mine.

Imi place sa scriu. Cele scrise nu sunt la fel cu cele vorbite. Cele scrise aduc echilibru pe cand cele vorbite aduc contradictii, intrebari, indoieli. Si eu am nevoie de echilibru. Blogul asta va fi urechea mea interna. Responsabila cu echilibrarea.