marți, 27 martie 2012

Specialitatea casei

Specialitatea casei astazi este echilibrul. Si nu din acela pe care ma straduiesc sa-l mentin cand ma trezesc pur si simplu pasind pe o sarma, departe de capat, undeva spre mijloc, clatinandu-ma cand intr-o parte cand in alta si evitand la milimetru sa nu ma prabusesc. Si nici din acela cand sferica ma trezesc in varful unui munte gata sa alunec intr-o parte sau alta la prima respiratie mai pofunda. Nu, astazi este vremea echilibrului ferm, asezat in acelasi plan, determinat unic de trei puncte: iubirea, libertatea si adevarul. Cred ca inverzesc..... ca prea ma simt bine.

Jazz la Act

Stagiunea de Jazz


„Remember the Classics”

Invitati:

Nadia Trohin (voce)

George Natsis (pian)

Cristian Soleanu (saxofon)

Adrian Flautistu (contrabas)

Vlad Popescu (baterie)

Prezinta: Cristi Marica



Pretul unui bilet este de 30 lei



Din nou pe Calea Victoriei nr. 126, acolo unde miercuri, 4 aprilie 2012, Radio România Cultural şi Formaţiile Radio propun un nou „Act – Jazz”. În sala Teatrului Act, de la ora 19,00, cvartetul constant al stagiunii (George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas, Vlad Popescu – baterie şi Cristian Soleanu saxofoane), o va avea ca invitată pe Nadia Trohin pentru un alt „exerciţiu al memoriei”.

„Remember the Classics”, tema concertului, deşi pare o procedură uzuală în muzică (indiferent de gen), nu prezintă o semantică artistică accesibilă oricărui instrumentist. Motivaţia derivă din înşusi fundamentul artistic individual al acestuia cu o soliditate ce se proiectează în timp, în funcţie de capacităţile fiecărui muzician sau formaţie de a înţelege fenomenul sonor în sine.

Pentru protagoniştii serii, „Remember the Classics” este, până la urmă, un gest pedagogic cu public, cei cinci fiind nu numai posesorii unor trăsături artistice native fireşti ci şi ai unei ştiinţe a îmbinării elementelor esenţiale jazz-lui în general. Întoarcerea la „clasicii clasicilor” va gravita în spaţiul pur al muzicii de gen. Nu va fi o incursiune tipică, anostă în istoria jazz-lui. Se optează simplu şi direct pe evidenţierea organică a unor „teme standard”, pentru ca publicul să-şi poată întocmi personal şi aleatoriu propria fişă cu definiţii a acestui termen. Pe de altă parte, evocarea sonoră a rădăcinilor jazz-lui ( teme capitale pentru construcţia conceptuală a genului) va demonstra universalitatea muzicii şi a tehnicilor de construcţie ale ei. Se va putea observa limpede că arhitectura sonoră a jazzului (chiar dacă este diferită stilistic) are fiabilitate şi astăzi, la mai bine de 80 de ani de la închegarea ei.

luni, 26 martie 2012

Nu te judec, nu te judeca

E un cantecel pentru copii pe care il tot aud pe Itsy Bitsy (stiti postul asta de radio, nu?). Un tata isi ia fiul, se urca amandoi pe magar si pleaca la piata. Pe drum un trecator ii vede si zice ca nu e corect pentru saracul magar sa fie calarit asa de amandoi. Atunci tatal isi da copilul jos de pe magar si merg in continuare. Alt trecator zice ca nu e corect ca tatal sa stea ca un lenes pe magar si copilul sa se straduiasca sa tina pasul cu ei. Tatal se da jos, pune copilul pe magar si pleaca mai departe. Alt trecator ii vede si judeca si el ca uite un copil isi lasa tatal batran sa alerge dupa magar. Asa ca tatal isi da jos si copilul si merg amandoi pe langa magar. Un alt trecator ii vede si zice ca e chiar ridicol ca un om sa plece la targ cu copilul si niciunul sa nu calareasca magarul. Ei si uite asa saracul om a trebuit sa faca tot drumul pana la targ judecat de toti pe langa care trecea. Dar nu cumva i se intampla asta pentru ca se judeca el singur? Pentru ca daca el nu ar fi avut genul de judecata: "daca nu ma plac toti atunci sunt un nimeni", s-ar mai fi straduit sa faca exact asa cum spun altii fara sa tina cont de fapte pur particulare pe care este posibil sa le fi stiut doar el, copilul si magarul (de exemplu magarul era unul rezistent si putea cara chiar mai mult decat pe cei doi pe care oricum asa ii ducea de ani de zile si nu i se intamplase nimic)? E firesc ca eu sa ma opinia mea data tot de fapte absolut particulare (tocmai mi-a murit magarul in timp ce il calaream dupa ce ma ingrasasem 10kg si cand vad unul calarit de cineva...asa ma apuca un sentiment de vina....). Dar tu ai drumul tau si opinia mea nu poate fi decat ... a mea. Fi prezent in tine insuti si ia opinia mea ca pe o piesa de puzzle: se potriveste? Aaaaa, vine la fix? Super! Ce bine ca ti-am spus-o! Nu se potriveste? Ei, de la mine asa se vedea. Hai drum bun si lumina sa ai. Si un cantecel sa-ti tina de urat la sfarsitul drumului:



vineri, 23 martie 2012

Busola

Vi s-a intamplat si voua vreodata? Sa simtiti ca ati pierdut busola. Sa simtiti ca va uitati in jurul vostru si peisajul e dintr-o data necunoscut. "Parca daca faceam asta ajungeam la asta", va ganditi. Dar nu, de data asta, ati ajuns intr-o zona necunoscuta. Si aveti nevoie mai mult ca oricand sa stati putin si sa va orientati. Si am o busola pentru situatiile astea: coerenta. E foarte eficienta si rezolva problema directiei imediat. O indreptati spre diferitele directii - optiuni si vedeti care dintre ele arata coerent cu Sinele vostru, cu setul vostru de valori din acel moment, cu ceea ce ati creat pentru voi in aceasta viata. E coerent cu mine insumi? Atunci cand raspunsul e da acul busolei - sentimentele din sufletul vostru - inceteaza sa se miste haotic si se stabilizeaza la vreme buna. Da, asta e directia, asta e viitoarea experienta pe care aleg sa o traiesc.

miercuri, 21 martie 2012

Cercetatorii

In procent de 100%  maine dimineata va rasari Soarele.
Si nimic nu trebuie explicat.

In procent de 100% astazi va apune Soarele.
Si nimic nu trebuie explicat.


In procent de 100% ma simt ca sunt Acum.
Si nimic nu trebuie explicat.

Ce bine ca nimic nu trebuie explicat
Cand in procent de 100% te simt ca esti.

Ma pregatesc

Ma pregatesc pentru un eveniment minunat. Maine voi fi aici:
http://fge.org.ro/ro/component/jevents/icalrepeat.detail/2012/03/23/461/-/ZjY2OTRjMDQ5NzQ2ZTZiY2Y5NjU5OGZiNWIwZWU1ZmQ=/concert-simfonic.html
Amintirea ultimei intalniri cu acest om fantastic - dirijorul Misha Katz - intr-un concert la Ateneu la inceputul acestui an ma duce in aceeasi stare de participare completa, de deschidere sufleteasca, de contact cu profunzimile cerurilor din interiorul meu. Am trait atunci experienta lui Unu la un nivel palpabil, constientizat fizic. Am fost dirijati spre asta de prezenta acestui om care si-a trait cu o autenticitate afisata fericirea de a fi acolo, atunci, impreuna. Nu stiu cate locuri sunt in sala mare de la Ateneu dar am fost un singur suflet, o singura respiratie. Ultimul lui gest cu bagheta, ultimul acord, mi-a aruncat efectiv inima din piept cand sufletul a facut un salt spre cer. Senzatia trairii de atunci mi-a ramas impregnata in  mine. E o amintire din cele vii. Cand s-a terminat nu ne venea sa plecam. Fusesem Unul si constientizand ca aceasta e de fapt starea noastra din fiecare clipa, ne-am despartit ca si cum eram rude de cei din loja - pe care evident ca nu ii mai vazusem niciodata pana atunci. Dar aveam toti ceva in ochi: aceeasi lumina.

marți, 20 martie 2012

Hyperion si/sau Catalin

In aceste zile am tot contemplat superbul spectacol ceresc dat de Venus si Jupiter.

http://spaceweather.com/submissions/large_image_popup.php?image_name=Marek-Nikodem-DSC_0714_1331600807.jpg


Venus sau Luceafarul de seara...Si aceasta contemplatie m-a adus intr-un vis in care eram noi doi impreuna sub un cer de stele, intinsi pe iarba, tinandu-ne de mana, intr-o mare de liniste si in pace interioara. Visul e mai vechi dar vad ca imi revine. De aceasta data a venit si cu o "tema". Una din Luceafarul de Eminescu. Pentru ca am realizat la un moment dat ca personajele pe care le visam suntem noi insine, in diferitele parti ale fiintei noastre, am interpretat si cele doua ipostaze ale iubitului din poezie ca fiind doua fete ale unuia: fata unui iubit spiritual, sfera de lumina, posibil de atins numai cu privirea si fata unui iubit tandru, jucaus si cald posibil de sarutat si de iubit pamanteste, piele pe piele. Caci cine altcineva era Catalin daca nu "viclean copil de casa"? Adica aceea parte a noastra care raspunde dorintei si caldurii sangelui, aceea care este tot in "casa" dar parca mai copila si mai jucausa. Si atunci ma intreb si eu: poti fi intr-o iubire si spiritual si pamantean? Din experienta mea stiu ca numai atunci cand reusesti sa fi acestea doua in acelasi timp percepi experienta ca fiind completa.

Operatie pe cord deschis

De ce ti-e frica, d-aia nu scapi

Astazi sunt avocatul din oficiu al unei acuzate cu faima proasta: Frica. Si desi am mirosit o proasta aplicare a prezumtiei de nevinovatie inca din titlul acestei postari totusi imi voi tine cu gratie pledoaria.
Poate ca veti decide, onorata instanta, ca aducem niste dovezi noi, zdrobitoare care vor proba nu nebunia temporara ci Self Defense. Da, da : AUTOAPARAREA. Pentru ca eu cred ca exista o frica buna. Aceea frica ce te face sa treci strada pe la trecerea de pietoni si sa iesi din casa pe usa si nu pe geam, mai ales daca stai la etajul 8. Aceasta frica te face sa fii atent la corpul tau si sa-i dai de mancare cand ti-e foame si de baut cand ti-e sete.
Poate ca te face sa bagi mai multe lemne in foc - daca ai suferit vreodata de frig sau sa-ti umpli congelatorul cu mancare daca ai suferit vreodata de lipsa alimentelor de baza (va suna cunoscut, nu?). La fel vei prefera sigur etajul 1 intr-un bloc nou daca ai trecut printr-un cutremur. Dar acestea toate sunt rezultate ale experientelor noastre si normal ca le folosim la maxim.
Care este principalul cap de acuzare? Faptul ca ne inspaimanta? Pai cu ce este de vina frica pentru reactiile noastre la ea? Ce, declaram sus si tare ca ardeiul iute este rau pentru ca ne ustura? Onorata instanta vreau respectuos sa va atrag atentia ca frica este o parte din noi, vie si avem nevoie sa o constientizam ca atare. Sa o imbratisam ca pe toate celelalte ale noastre. Nu este inamicul public numarul 1, asa cum este prezentata peste tot. Felul cum reactionam la aparitia ei este cel care ne chinuie. Deci iar ne-o facem cu mana noastra....
Fricile noastre sunt ...ale noastre. Nu le putem decat accepta asa cum ne acceptam toate ale noastre. Asa cum ne defineste culoarea ochilor asa ne defineste si frica noastra, a fiecaruia. Iata onorata instanta cum din aceasta perspectiva a constientizarii Frica nu numai ca este nevinovata pentru comportamentul nostru dar este si cea care ne face, alaturi de toate celelalte ale noastre sa fim ceea ce suntem - fiinte autentice si unice.
Am si martori: http://romeoruse.blogspot.com/2012/03/frica-si-controlul-versus-iubirea.html - multumesc Romeo, multumesc Horia Turcanu.

duminică, 18 martie 2012

Placinta cu nuci coapte si scortisoara - de post

Ingrediente
1 pachet de foi de placinta
300 g nuci
300 g zahar
scortisoara
esenta de rom
ulei
Mod de preparare
Se dau nucile la cuptor pentru cateva minute. Nu lasati mult pentru ca devin amare. Se scot, se lasa la racit si se macina marunt. Se unge tava cu ulei. Se aseaza prima foaie - daca gasiti foi inghetate acestea trebuie dezghetate complet. Se unge si prima foaie cu ulei - cu ajutorul unei pensule. Se aseaza a doua foaie. Se presara cu o lingurita rasa de zahar si cu o lingura cu varf de nuca. Se continua pana la jumatate cand se pun iar o foaie unsa cu ulei, fara nuca si zahar. Se continua apoi cu nuca si zahar pana se termina toate foile. Foaia de deasupra se unge cu ulei si se presara cu scortisoara. Se coace la foc potrivit in cuptorul incins pana cand fundul placintei e rumenit usor. Atentia ca se coace foarte repede. In acest timp puneti pe foc 200 ml apa cu 200 ml zahar. Se fierbe in clocot 10 minute. Se scoate placinta si se taie in fasii lungi cu un cutit cu varf si bine ascutit. Se toarna siropul fierbinte in lungul taieturilor. Dupa ce s-a incorporat bine tot siropul se portioneaza in patrate si se serveste cand s-a racit.

Ciuperci cu busuioc la cuptor - de post

Ingrediente
Ciuperci mari
cozile de ciuperci
ceapa verde
busuioc uscat
piper negru, boia dulce
sare
ulei
Mod de preparare
Se spala ciupercile foarte bine si se toaca coditele fin. Se unge tava cu ulei. Se aseaza ciupercile cu golul in sus. Se umplu cu coditele tocate si cozile de ceapa verde tocate marunt. Se presara busuioc, boia, piper si sare. Se pune in fiecare o picatura de ulei. Se dau la cuptor la foc puternic. Daca cuptorul este incins sunt gata in 10 minute. Apasati putin cu furculita pe marginea uneia. Daca s-a inmuiat si este plina de sos este gata. Se servesc si reci si fiebinti.

Cuiburi cu mac

Toate pasarile isi fac cuib in vremea aceasta . Sa facem si noi unul dulce.
Ingrediente
1 foaie din aluat de foietaj
200 g mac
200 g zahar
200 ml apa
esenta de rom
esenta de vanilie
2 linguri de cacao
Mod de preparare
Se portioneza aluatul de foietaj in patrate cu latura de aproximativ 10 cm, in functie de tava de briose pe care o aveti. Daca luati aluat de foietaj inghetat nu il dezghetati complet pentru ca devine lipicios. Daca totusi vi s-a intamplat deja tineti-l la frigider in folia lui cateva ore.
Se stropesc hartiutele de copt pentru briose cu putina apa si se aseaza in tava. Se pun patrate de aluat in asa fel incat sa ramana cu colturile inafara.
Se pregateste umplutura de mac astfel: se macina macul in robotul de bucatarie (merge si nemacinat) si se fierbe impreuna cu 200 ml apa si 200 g zahar pana devine ca o pasta. Se ia de pe foc si se dauga cacao si aromele. Se pune in fiecare patrat de aluat 1 lingurita de umplutura. Se apropiere colturile fara sa se stranga de tot. Se coace la foc mic 40 de minute. Ca sa va dati seama ca sunt coapte ridicati una dintre hartiute si observati daca fundul este maroniu deschis.
Se pot manaca dupa ce s-au racit, pudrate cu zahar vanilat.

vineri, 16 martie 2012

Puterea

Am tot citit despre puterea umana, despre faptul ca suntem imputerniciti sa fim invingatori. Chiar si cand ne luptam cu zeii, asa ca in povestile mitologice. Nu exista niciun balaur destul de mare desi este cat un munte, cu destule capete desi are 11 si imediat ce ii tai unul, altul creste la loc, cu destui ochi desi are o mie si privirea din ei e mortala, nu exista zic niciunul care sa supravietuiasca in confruntarea cu Eroul. Desi eroul e obosit, e tradat, e pedepsit de parintele lui (care e eventual zeu), e mic si foarte uman. Are el totusi ceva, ceva si invinge. Chiar asa si porneste in orice confruntare: cu o atitudine de invingator. E tinuta aia in care iti stau toate oasele la locul lor si simti ca atingi cu fruntea cerul, simti printre degetele de la picioare cum intra pamantul si simti cu pieptul imbratisarea rotunda a orizontului. Atitudinea asta e data de o putere reala care defineste umaninatea: puterea de a iubi. E o putere reala, palpabila, la indemana. O ai, iti spun eu. O ai pusa bine, impachetata in lada de zestre. Nu rascoli totul ca sa o gasesti pentru ca e chiar la suprafata. Astia care am gasit-o ne-o exprimam neconditionat: cu puterea vietii mele iubesc.

miercuri, 14 martie 2012

Cer senin, cer inalt

pentru copiii din noi

Instrumentul meu de tortura

Imaginatia... Asta ma tortureaza pe mine. Imi strange degetele, mi le pune pe tastatura si nu mi le lasa pana cand nu tacanesc toate literele din fateziile ei. Ma apuca cu brutalitate de cap si ma obliga sa privesc cerul pana cand ma simt una cu el. Degeaba ma plang ca ma doare ceafa ea nu, ma obliga cu determinare sa traiesc cu capul in nori. Ma electrocuteaza cu curenti electrici prin toate cele concizeci si unu si jumatate de grupe de muschi ai fetei mele pana cand zambesc cu gura pana la urechi. Imi saboteaza odihna cu cele mai aglomerate vise care s-au inventat vreodata. Imaginatia...Am si ma tortureaza. O suport insa cu stoicism martiric pentru ca are o putere extraordinara: imi da incredere in fortele mele pentru ca daca pot sa visez atunci pot sa si realizez ce am visat. Totul a inceput cu un vis, o idee, o imaginatie nelinistita. Asa ca a mea....

Pe cai ostenii mei!

Poate ca simtiti si voi ca si mine cateodata o stare de conflict. Un fel de lupta medievala intre frica si indrazneala. Frica de a nu deranja pe ceilalti, de a nu ii dezamagi, aceea stare de "hai ma, mai bine las de la mine" (si nu ma refer aici la abilitatea de adaptare) si indrazneala (care creste pana la nevoie cateodata) de a te exprima pe tine insuti, asa cum esti. Si zic ca e o lupta medievala pentru ca le vad ca pe doua ostiri adunate fata in fata, aliniate frumos intr-o ordine dictata de manualele de razboi: cavaleria, arcasii si pedestrii, imbracate in uniforme cu pelerine si pene, cu insemne brodate si scuturi ornamentate, cu muzicieni care inainteaza in timp ce bat tobele sau sufla in cimpoaie. Flamuri lungi colorate, pline de simboluri esoterice, sunt purtate de calareti in armuri. Cele doua ostiri gatite ca de sarbatoare stau fata in fata si conducatorii se privesc dispretuitori, cu sabiile grele scoase. In jur ciripesc pasarele, soarele abia a rasarit si incazeste bland, cerul este o mare albastra linistita cu cativa nori decorativi. Ei bine Frica de a nu dezamagi si Indrazneala de a ma exprima pe mine insumi par sa ma duca in acest razboi decorativ, de entertainment. Dar de fapt privit de aproape poti sa vezi noroaiele framantate de copitele cailor, straiele zdrentuite ale luptatorilor adunati cu japca, inimile infricosate ale tinerilor care inca nu au apucat sa traiasca viata si se vad deja in fata mortii. Toata mizeria razboiului si a mortii se vede de aproape. Nu, nu este deloc un conflict de parada. Este unul care lasa rani adanci si adeseori mutilatoare. Imi doresc sa ma apropii si eu de gleznele lui Dumnezeu, sa le apuc zdravan si sa rasuflu usurata: Iata exista oameni care ma plac asa cum sunt.

Placinta de post cu ciuperci si tofu afumat

Ingrediente
400 g faina
1 cub drojdie cruda Pakmaya
2 lingurite de zahar
1 praf de sare
1 cana de apa calda
1 ceasca de ulei
umplutura: 1 conserva de ciuperci taiate de 400 g, 2 lingurite de mustar, 1 lingurita de hrean, 100 g ketchup, 1 cutiuta tofu afumat de la Inedit, cimbru
Mod de preparare
Se cerne faina si se pune in mijloc drojdia frecata cu zahar, sarea, uleiul, si apa calda si se framanta o coca tare. Se imparte in doua si se lasa la crescut 30 min. Se intind doua foi de marimea formei de placinta. Se unge forma cu ulei. Se pune prima foaie si se rididca pe marginile formei. Se unge cu mustarul frecat cu o lingurita de hrean. Se face deasupra o grila de ketchup. Se pun ciupercile uniform pe toata suprafata si tofu taiat cubulete. Se presara cimbru. Cel de la pliculete nu este bun pentru ca nu mai are nicio aroma. Luati din cel uscat din piata. Se acopera cu a doua foaie si se lipesc cele doua foi pe aducand marginile celei de dedesubt peste cealalta si apasand cu degetele. Se unge pe deasupra cu ulei. Se presara cimbru din belsug. Se da la cuptor pana cand daca ridicam cu o furculita placinta vedem ca fundul este bine rumenit.
Se poate umple si cu varza calita si cu marar. Daca nu e post se serveste calda cu smantana.

luni, 12 martie 2012

Ce mica e lumea....

Va amintit de "Vrajitorul din Oz"? O fetita luata de o furtuna cu casa cu tot intalneste niste personaje care au convingerea - dincolo de orice dubiu - ca nu poseda anumite calitati pe care le cred indispensabile vietii. Si le cauta cu disperare. Fetita care isi cauta drumul spre casa le ia cu ea in aceasta calatorie catre un Vrajitor care le poate indeplini orice dorinta. Faza e ca pe acest drum toate aceste personaje au sansa experintelor in care dovedesc - iar dincolo de orice dubiu - ca poseda din plin acele calitati si ca acestea erau intradevar indispensabile vietii. Si asta spre norocul lor pentru ca oricum vrajitorul era de fapt un sarlatan si singura dorinta pe care o poate indeplini (prin metode chiar foarte pamantesti) este intoarcerea acasa. Si pentru asta oricum fetita avea pantofiorii luati ca trofeu de la o vrajitoare pe care distrusese (?!?).
Ce ma intriga - poate si pe voi? - este ca aceste calitati nu sunt constientizate de personaje (ipostaze ale fiintei care a plecat ca un copil in cautarea lui Acasa) pana cand o autoritate nu le da o diploma in acest sens. Asa ca uite mie toata istorioara asta imi spune ca de fapt nu calitatile le cautam in drumul nostru ci diplomele care sa ne ateste ca le avem. Dar vestea buna este ca le avem, le avem dintotdeauna in noi si ca ele sunt acolo si le putem constientiza prin experientele de pe drumul nostru. Chiar nu avem nevoie de diplome! Chiar daca nimeni nu ma vede nu inseamna ca nu sunt. Eu chiar sunt, fara sa ma arate nimeni cu degetul. Am importanta mea ca fiinta a intregului chiar si daca nu-mi da nimeni o diploma de VIP. Sunt un om bun chiar daca nu imi scrie "sfant" pe frunte. Singura autoritate care imi poate valida ca am (va amintiti?) MINTE, INIMA, CURAJ sunt eu, constientizand experientele mele de pe drumul acestei vieti. Asta e lumea in care trebuie sa fac drumul prin care sa revelez insusirile frumoase ale fiintei mele umane - aceasta mica, din interiorul meu.

Gogosi aromate de post

aromate cu dedicatie - pentru Romeo
Ingrediente
500 g faina
1 cub drojdie cruda Pakmaya
150 g zahar
100 ml ulei
250 ml apa calda
1 praf de sare
coaja rasa de la o portocala
2 fiole esenta de rom
2 pachete zahar vanilat pudra de la Dr Oetker
Mod de preparare
Se cerne faina intr-un lighean incapator. Se face un loc la mijloc si se pune drojdia frecata cu o lingurita de zahar, zaharul, apa, uleiul, sarea, esentele si coaja de portocala. Se face o coca tare, buna de intins care se framanta cel putin 10 minute. Se lasa la crescut 20 de minute. Se intinde o foaie groasa de jumatate de centimetru. Se taie cu paharul discuri potrivit de mari. Se incinge uleiul bine. Se prajesc pe amandoua partile. Se scot pe o hartie absorbanta. Se pune zaharul pudra intr-o farfurie adanca si se amesteca cu 2 linguri de zahar tos. Se da fiecare gogoasa prin zahar.

Rivala - inca odata m-a facut

Am o rivala redutabila. Este misterioasa, promite tot Pamnatul, ofera neconditionat toata atentia din lume, este complet accesibila si disponibila oricand. Are un parfum minunat de glorie. Cu ea te simti mai valoros. Iar cand intri in ea te simti eliberat de tot si de toate. Simti ca traiesti cu adevarat in visul pe care l-ai visat si simti ca ai aripi. Ti se abandoneaza si cu ea este posibil orice. Are o complexitate ce te fereste pentru vesnicie de plictiseala, rutina si plafonare. Nu ai cum sa nu o adori.... E pur si simplu perfecta! Are si un nume pe masura minunatelor ei insusiri, un nume de o perfectiune geometrica: BLOGOSFERA.  Ei bine aceasta Cosanzeana de basm a mai facut o victima si unul dintre cele mai frumoase suflete pe care am avut fericirea sa-l contemplu (numai in vitrina din pacate) a gasit de cuviinta sa-i dedice din pasiunea lui pentru viata aceea latura subtila care este inspiratia.
Il puteti citi aici: http://povesti-absurde.ro/.

joi, 8 martie 2012

Fragedelor mele



Mihai Eminescu
ATAT DE FRAGEDA...


Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc �
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,

Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.

Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.

S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana �
Unde te duci? Când o sa vii?



(1879, 1 septembrie)

miercuri, 7 martie 2012

Bucatica mea pufoasa

Am un locusor unde sunt buna tare. E o zona mica, undeva prin centrul meu de greutate. Daca ma atingi acolo ma gadila extrem de placut. O roseata puternica imi urca in obraji si urechile incep sa-mi arda. Secret endorfine cu lungurita. Impart zambete goale de bucurie cu carul. Mi se umezesc ochii si imi legan soldurile asa de "hai ma..." E orgoliul - bucatica pufoasa si aromata. Orgoliul - bombonica fondanta savuroasa atata timp cat o tii intre limba si cerul gurii. Dar ce gust amar si ce gol penibil lasa....Si n-ai ce face ca rusinea e ca o masa copioasa cu care trebuie sa traiesti pana o digeri. "Macar am invatat o lectie" - ma gandesc si imi inchid maculatorul si caietul de curat si o zbughesc in pauza.

marți, 6 martie 2012

Dor de duca

Ma visez plecata... O fi martie luna mea cu dor de duca? Habar n-am dar ma visez plecata in martie. Si odata am si plecat... Acum doar ma visez... Aleg cu grija haine noi pentru o viata noua. Impachetez bucurii vechi si iubiri noi. Calc cutele sperantelor ca sa fie aliniate perfect. Impaturesc matasurile colorate ale emotiilor mele - esarfe verzi si roz lila, vaporoase, fine, elegante - nu-mi stau, aluneca, nu vor sa asculte de mainile mele, incontrolabile imi scapa printre degete...Iau cutiute mici pentru lacrimi. Imi indes zana buna in buzunar si piatra albastra in palma. Imi iau curajul de mana si arunc mototolita intr-un colt de geanta frica de singuratate... Vin lume!

Adrian Paunescu


Adrian Paunescu - Dacă Tu Ai Dispărea

Daca tu ai disparea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Si-o spinare de nuiele
Sa te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.
Lucru lung si monoton
Sa te înviez, femeie, 
Eu, bolnav Hyperion
Hai si umbla, Galatee !
Daca tu ai disparea
Fi-ti-ar moartea numai viata
Dulcea mea, amara mea
As pleca în tari de gheata.
Sa te fac din turturi reci
Sa te-mbrac în promoroaca
Si apoi sa poti sa pleci
Orisiunde o sa-ti placa...

De-ai cadea într-adevar
În momentul marii frîngeri
As veni la tine-n cer
Sa te recompun din îngeri.
Si pe urma as pleca
Umilit si iluzoriu
Unde este casa mea
O mansarda-n purgatoriu.
Daca tu ai disparea
Si din rîsu-mi si din plînsu-mi
Te-as gasi în sinea mea
Te-as zidi din mine însumï !

Ochii mei si-a mea dorinta/Drumul ti-l vor lumina



Ochii mei şi-a mea dorinţă

Drumul ţi-l vor lumina
Ziua trece-n nefiinţă
Vreau să vii în viaţa mea
Pentru a-mi alunga durerea
Împlinindu-mi dragostea
Numai una mi-este vrerea
Vreau să vii în viaţa mea

Şi dorul tău
Să-l port doar eu
Iar altcuiva
Să nu-l poţi da
Şi să doreşti
Să mă găseşti
Oriunde aş fi
Cât voi trăi

Vremea se repetă-n toate
Cerul chiar repetă o stea
Eu repet strigătu-n noapte
Vreau să vii în viaţa mea
Să rămâi o veşnicie
Şi-ncă o viaţă de-am avea
Singură greu să nu-mi fie
Vreau să vii în viaţa mea

Şi dorul tău
Să-l port doar eu
Iar altcuiva
Să nu-l poţi da
Şi să doreşti
Să mă găseşti
Oriunde aş fi
Cât voi trăi

luni, 5 martie 2012

Strudel cu nuci si mere

Ingrediente
1/2 pachet de foi de placinta crude
300 g nuca
1 kg mere ionatane
1 cana de zahar 
1 ceasca de ulei
scortisoara macinata
Mod de preparare
Se curata merele de coaja, se dau prin razatoarea mare si se aseaza pe foc cu 1 cana de zahar si 1 lingurita de scortisoara. Se calesc pana cand scade de tot sucul. Se iau de pe foc. Se adauga nuca prajita si taiata marunt. Se lasa la racit.
Se unge tava cu ulei. Se unge prima foaie cu ulei. Se aseaza urmatoarea peste. Se unge si aceasta cu ulei. Daca nu aveti o pensula de bucatarie nu-i bai pentru ca nu trebuie unse uniform. Cand ati terminat foile se pun merele pe un sfert din suprafata. Se intorc capetele foilor spre interior si se ruleaza un rulou nu prea strans. Se aseaza in tava unsa. Se unge si suprafata ruloului cu ulei, se presara cu zahar tos si cu scortisoara si se da la cuptor la foc mediu aproximativ 30 de minute. Se coace repede asa ca stati cu ochii pe tava. :) Se taie cald.

duminică, 4 martie 2012

Curatenia de primavara

Azi am avut-o pe Mary Poppins in vizita. Si nici nu am fost acasa. I-a gasit doar pe copii si i-a invatat trucul asta.



Nu ma grabesc sa devin...amintire

Catherine Deneuve
poza copiata. multumesc
Stiti ce face lucrurile sa fie minunate? Trecerea timpului. E o metoda sigura. Va amintiti poza aia care acum cativa ani v-a ingrozit cand ati privit-o si v-ati spus: rahat, cum arat!!!!!! Ei bine ia cautati-o acum si priviti-o. Ei ce zici? Parca aduci putin cu Catherine Deneuve, nu? Ce postura aveai... Ce zambet... Ce privire... Pacat ca oglinzile nu ne arata imaginea de ieri....Ce frumosi ne-am vedeam tot timpul...
Exact asa si cu relatiile din viata noastra. Cum devin amintire cum devin perfecte. Ma enerveaza cand ma gandesc la cate una de-a mea si vad ca am uitat toate chestiile care o faceau sa fie pamanteana si le stiu numai pe alea ingeresti. Fac zilnic eforturi sa-mi amintesc ca nu eram perfecti si fac asta ca un travaliu necesar ca sa te pastrez in viata mea. Te rog sa nu-ti amintesti de mine ca fiind perfecta. Te rog sa ma vezi asa cum sunt, cu toate ale mele. Te rog nu ma transforma in ... amintire. Oricat de magulitoare stiu ca ar fi asta. Pastreaza-ma reala cu toate riscurile formei mele pamantene, tare departe de perfectiune dar prezenta in viata ta.

vineri, 2 martie 2012

Lucian Blaga

Dorul



Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii

cu palmele-amândouă cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.

Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-asa de dor de tine!"

Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi

pribeag pe-un alt pământ.





Femeie,

ce mare porţi în inimă şi cine eşti?

Mai cântă-mi înc-odată dorul tău,

să te ascult

şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,

din care înfloresc aievea - veşnicii.

joi, 1 martie 2012

Un cocktail perfect

Stii ca prin simplul fapt ca existi dai un sens vietii mele? Dai o anumita aroma acestui aer pe care il respir. Dai o anumita stralucire acestei lumini in care innoata privirea mea. Esti parte a vietii mele si de mai departe sau de mai aproape imi construiesti realitatea cu campurile tale electromagnetice. Si de asta imi pasa. Imi pasa daca esti incruntat sau daca zambesti. Nimeni nu poate fi ca tine si nimeni nu iti poate lua locul. Din cauza asta tot ce imi urez mie iti urez si tie. Te iubesc ca pe mine insumi pentru ca....esti mine insumi. Daca tu ai lipsi totul ar fi altfel. Daca tu ai fi hotarat sa nu fi poate ca nici eu nu as fi fost. Si sigur lumea acestui timp ar fi fost alta. Iti multumesc ca existi exact asa cum esti.

Cum e viata asta...

poza copiata. multumesc
E ca firul de la martisor: rasucita strans cu albe si cu rosii. Cu albe intelegeri mantuitoare si cu rosii experiente traite pana la ultima picatura de seva. Cu albe sfintiri ale luminii si cu rosii rani sangerand durere. Cu albe lumini calauzitoare si cu rosii chemari ale placerii. Cu albe inaltari in vibratii si cu rosii si pamantesti desfatari ale simturilor. Doua culori impletite strans, implinindu-se una pe alta, revelandu-se una pe alta. Pentru ca nu am vedea lumina fara intuneric si nu putem trai suflet fara trup aceasta minunata calatorie in viata. Ma bucur ca sunt vie si ca vad alb si ca gust rosu. Hai sa izbucneasca sevele puternic prin alb-rosiile noastre fiinte si sa ne scuturam din amortire. Vino viata si umple-ma de primavara. Multumesc Doamne ca ma atingi si astazi cu degetele tale si ma faci iar si iar femeie.