Jurnal de vise

Martie 2011
Eram intr-o tara straina, undeva intr-o zona de conflict. Era probabil o tara din Orient pentru ca eram imbracata ca femeile de acolo, cu capul acoperit. Aveam in brate un copil cam de un an. Stateam la coada ca sa dau o declaratie. Am ajuns. La o masa cineva scria raspunsurile mele. Ma intreaba "Numele". Nu stiu ce am raspuns. Apoi "Fiica lui si a?" Si eu am spus "Fiica lui taior si sange".
Raspunsul mi s-a parut atat de stupid incat m-am trezit.

Asta l-am trait ca pe un vis urat: m-a speriat. Eram intr-un pat cu mama si bunica, mama mamei. Cu lumina stinsa ne uitam la televizor la un reportaj despre spitale. Bunica era tanara, in putere si imobila. Mama era ca acum. Reportajul parea unul tipic: un crainic cu o voce plina de indignare atragea atentia asupra mizeriei, murdariei, conditiilor de groaza dintr-o maternitate, la sectia de lauze. Imaginile aratau toaleta care se face lauzelor in fiecare dimineata. Manevra de curatenie necesara a avut totusi asupra mea si a celorlalte care treceam prin asta o impresie de groaza: abia operata, miscandu-ma cu greu, trebuia sa am forta de a invinge durerea si sa ma urc pe o masa inalta, intr-o pozitie mai mult decat incomoda si sa suport "tratamentul". Vedeam toate astea in vis iar asistenta care le facea era de o vulgaritate extrema, cu o tigara in coltul gurii. Crainicul atragea atentia in special asupra ei: "Priviti, uitati-va, cum arata! Priviti, uitati-va cum se poarta!" Si atunci am realizat ca asistenta eram eu. Si crainicul spune: "Si in buzunar intr-o punga are si vestita masca de baliga!" In momentul asta am inceput sa sufar si i-am spus mamei luand telecomanda: "Te rog sa dam pe altceva. Eu nu mai suport" Sufeream tare si nu reuseam sa ma trezesc. Si exact in momentul ala aud sunetul de mesaj de la telefon. M-am trezit. Mesajul era tandru si am fost recunoscatoare.

Aprilie 2011

Eram intr-o casa in care ma simteam acasa. Copiii se jucau undeva in fata mea, mai departe. Se jucau, vorbeau. M-am gandit ca trebuie sa platim chiria si ii spun sotului meu: O sa vina proprietarul sa platim chiria. Si el imi spune: Da, dar dormitorul e ocupat de altcineva. Nu vreau sa platim chiria si pentru el daca nu il folosim.
Atunci simt cum ma infurii si intreb: Cum? Cum e ocupat de altcineva? Persoana e tot acolo? Si infuriata la culme ma duc sa rezolv problema. Intru in dormitor:
o camera mica dar luminoasa, cu un geam foarte mare. Un pat mare langa usa cu lenjerie alba, luminoasa si in el "persoana", cred ca tot eu dar in varianta mea de 100 de kg si cu un copil mic, bebelus. Mai era un pat, de o persoana, perpendicular pe primul pe langa care isi facea de lucru un adolescent, cu spatele. Nu i-am vazut fata. Parca aranja haine sau isi facea bagajele. Nu am avut un dialog cu persoana. Dar mi-a spus ca proprietarul i-a dat voie sa stea si ca sa vorbesc cu proprietarul.
Am plecat cu senzatia ca nu e nimic de facut. Persoana nu va pleca. Si m-am gandit ca va trebui sa caut o alta casa de inchiriat. Atunci m-am dat cativa pasi in spate si am inceput sa vad, sa privesc camera asta: era ca o biserica de inalta. Ca o fatada de biserica vazuta din interior, cu geamuri inalte si inguste, terminate in unghi ascutit. Era din lemn, foarte, foarte vechi si vopsit cu o vopsea caramizie dar care nu reusea sa acopere vechimea lemnului. Era foarte frumoasa. Auzeam vocile copiilor care se jucau si vorbeau. Si mi-a parut dintr-o data foarte rau ca trebuie sa plec de aici, dupa ce facusem atat de multa curatenie si aranjasem totul. Imi parea rau ca trebuie sa plec dar nu aveam ce face: nu eram proprietarul.

29 aprilie 2011

S-a intamplat sa visez dimineata, inainte de a suna ceasul, eram cumva constienta ca visez. Si de asta cred ca am tinut minte. A fost o trilogie, un vis din trei parti.
In prima parte stateam cu mama intr-o bucatarie la o masa alba pe care era un laptop deschis. Pe masa mai era ceva paine pe care puneam ketchup. Pe ecranul laptopului nu se vedea nimic dar mama il tot atingea si eu ii dadeam peste mana si ii spuneam: "Ai rabdare sa se incarce. Nu il mai atinge ca il strici. Si o sa-ti para rau." De cateva ori a atins ecranul si eu i-am dat peste mana.
Apoi decorul s-a schimbat si eram acasa la Mircea. Dar Mircea locuia in apartamentul in care am fost cununati. Era mobilat exact ca in ziua cununiei noastre dar era o mare dezordine. Si Mircea locuia cu trei baietei, trei copii cam de 6-7 ani. Eu eram uimita de mizerie. Si i-am zis ceva despre asta. Dar el era preocupat de baieti, le ducea de mancare. Eu am ridicat atunci niste haine aruncate pe un fotoliu si am vazut ca erau zdrente, erau desirate, rupte, ca si cum ar fi fost foarte vechi si se destramau din cauza vechimii. Eram uimita, stateam in hol, la usa sufrageriei si nu am facut niciun pas inauntru. Peste tot era praf si dezordine, lucruri vechi aruncate. Langa piciorul meu pe jos era o gramada de bureti de vase folositi, vechi, aruncati.
Apoi s-a intamplat a treia parte, care m-a speriat ingrozitor la inceput. Am auzit in urechea stanga o voce clara din interiorul meu: "TU". M-a sperit dar era o voce atat de frumoasa, de calda, de minunata, cu inflexiuni de iubire incat m-am linistit imediat. Amintirea vocii o am si acum si ma incanta. Am si viziualizat acest cuvant: un T mare, lung, alungit, suplu.
A fost dimineata de dupa hotararea mea de a trage cortina peste piesa absurda pe care o jucam eu si partenerul meu, amandoi experti in teatrul absurdului si sa-i dau sansa sa faca cu adevarat parte din viata mea. Daca si cand va decide sa vina in viata mea va fi binevenit si i-am pregatit un cald "Welcome in my life". :)
07 iulie 2011
Trebuia sa plec spre birou. Era dimineata si era tarziu. Dar nu ma trezeam. In sfarsit cineva m-a trezit. Nu-mi amintesc cine. Dar era multa lume la mine in casa. Si cand m-am ridicat din pat am vazut ca nu mai nimic in coltul pe care l-am amenajat pentru mine. Era gol ca la inceput, atunci cand m-am mutat aici. M-am dus ametita si m-am invartit prin locul gol. Eram tare trista. Ma gandeam ca au fost furate. Apoi m-am gandit ca poate nu au existat niciodata, doar am visat ca au existat. Persoanele din casa, nu-mi mai amitesc cine erau, incercau sa ma grabeasca pt ca intarziam la serviciu. Nu-mi gaseam pantofii. Intr-un tarziu i-am gasit si am plecat. Pana la serviciu tb sa fac cateva opriri. La fiecare oprire, in cate un apartament sau o casa, ma descaltam si apoi nu-mi mai gaseam pantofii. Ii cautam innebunita de graba ca intarziam la serviciu dar nu ii gaseam. Pana la urma la fiecare oprire m-am incaltat cu altceva. Intarziam rau de tot. Si parca nu mai ajungeam odata. In agitatia asta m-am trezit. Am vazut cu lux de amanunte fiecare pereche de incaltari pe care le puneam in picioare: de la papuci la cizme, unele chiar rupte.
17 septembrie 2011
Eram pe o ulita larga a unui sat. Un sat de straini dar totusi in Romania. Ulita se inchidea la un capat cu o poarta maramureseana, mare. Din lemn, sculptata. In spatele ei o casa de bilete pentru circ. Eram cu copilul. Am luat bilete dar nu am intrat la spectacol. Am iesit iar pe ulita. La fiecare poarta ne asteptau gazde cu cate o plasa (din asta ordinara de se da la piata cu legume). In plasa erau alimente dar mai ales muraturi. Imi spuneau sa spun un descantec asupra muraturilor. Mi l-au dictat. L-am spus. Acest descantec imi explica cineva ca va face nu stiu ce (nu-mi amintesc ce dar avea un scop extrem de precis). Si era chiar scopul pentru care eram acolo, in acel sat pe aceea ulita.
Decembrie 2011
Am luat un copil de la scoala (cred ca pe Dana) cu o masina mare si ea mi-a pus ca vom merge la o colega a ei. Am ajuns intr-un fel de garsoniera mica, un fel de camera de la un camin studentesc. Eu am ramas undeva in fata, langa usa iar ele pregateau masa in spate. Le auzeam vorbind dar nu stiu ce spuneau. Eu ma gandeam unde vom manca pentru ca pe masa si pe jos era o mizerie ingrozitoare. Totul era acoperit de insecte moarte, enele chiar ca niste schelete de fosile. Nici una nu era vie. Insa era ceva viu: un soarece care mirosea ceva pe jos, agitta. Mi-e frica de soareci - chiar groaza imi e. Asa ca m-am speriat si in somn. Am incercat sa trec pe langa el si sa ies de acolo. Dar soarecele s-a ridicat deodata pe doua picioare, s-a inaltat cat mine de mare si a incercat cu ghearele sa-mi zmulga fata. A emis un sunet de trimf in timp ce facea asta. M-am trezit speriata, cu senzatia pe care ti-o da un vis urat.
09 Martie 2012
Aveam un copil mic care statea in fund. Eram in casa. Copilul era dezbracat, dolofan si foarte cuminte si vesel. L-am luat in brate si l-am pus sub un poatut inalt si in fata lui am pus gratiile de pa tut ca sa fie in sigurant. Copilul avea o suzeta in gura. Eu m-am asezat la o masa de langa si am inceput sa discut cu o persoana (nu o vedeam) cre imi spunea ceva foarte interesant. M-a furat discutia si nu am mai fost atenta la copil. Cand am privit in spatele meu la el se inneca.ERa practic sufocat. Aproape ca nu mai respira si era deja vanat. M-am speriat. L-am luat de acolo dar fara panica. Nu mai avea suzeta in gura si m-am gandit ca a inghitit-o si s-a innecat cuea. I-am bagat degetele pe gat si am vazut ca de fapt avea in gura niste bani - monezi mari si care artau ca bni vechi, de pe vremea romanilor. I-am scos-o pe cea din gura dar mai erau si altele scapate pe gat. I le-am scos pe toate. Erau pline de bale. Copilul avea gura stransa si devenise complet vanat. Aveam picciorele incarligate nefiresc spre spate. L-am pus totusi pe spate si am inceput sa-i fac respiratie gura la gura desi ma gandeam ca e inutil pentru ca suzeta tot nu i-o scosesem si ma gandeam ca ea ii astupa gatul. Dar titusi i-am facut respiratie gura la gura de cateva ori. Si la un moment dat a inceput sa i se miste pieptul. Respira. L-am intors pe o parte si i-a curs din gat un lichid dupa care si-a revenit. Intre timp cineva chemase doctorul care era in spatele meu. Mi-a zis i-ati salvat viata acullasati-ma sa-l consult. L-a consultat dar eu ma gandeam ca nu stiu unde e suzeta si daca doctorul va descoperi ca i-am lasat-o in gat si ma va certa. Si totusi nu indrazneam sa-i zic doctorului de suzeta. Cat ma framantam eu asa doctorul era foarte multumit de copil si zicea ca acum e bine. Si mi l-a dat in brate. Apoi am vaut si suzeta. Era aruncata sub patut, langa un picior al patului. M-am linistit si am inceput sa ma bucur de copilul din bratele mele.