vineri, 27 decembrie 2013

Mesterii Manole & Co. sau de ce as pica Bacul pe tema asta

Ne construim vietile ca pe niste locuinte, cu arhitectura de catedrala, impodobite cu minunate sculpturi minutioase in piatra, cu vitralii prin care lumina ne intra filtrata si descompusa in culorile primare.
Nu sta in picioare constructia, piatra peste pitra, decat daca o zidim pe Ana noastra, cea devotata si purtatoare de iubire, grijulie, si hranitoare. O sacrificam, cu mai multa sau mai putina tristete, zidim in jurul ei, in timp ce inghitim ultima masa pe care ne-a adus-o, cu energia vitala data de aceasta.
Ana se vaita dar accepta sacrificiul, cu un fel de uimire a sensului pe care i l-am atasat - acela de Atlas al Pamantului nostru, sustinatoare de edificiu.
Vine o vreme insa cand Ana are revelatia ca aceasta piatra rece nu e locuinta naturala. E vremea cand Ana primeste Iubirea - cu care era insarcinata. E vremea cand sarcina ajunsa la termen ii naste aripile. Asa ni se da Iubirea: ca o nastere a unei perechi de aripi de 3-4metri. O perioada ne straduim sa ni le asumam ca si corporalitate. Dupa care le folosim ca sa ne luam in primire locuinta noastra fireasca: Cerul si sa traim. Liberi....

vineri, 13 decembrie 2013

Jiddu Krishnamurti



Am citit "Jurnalul" si mi-a prilejuit o apropiere de acest om deosebit. Mi-a lasat impresia unei gandiri introspecte, limpede si cu o logica impecabila. Ii inteleg alegerile - solitudinea si trairea vietii din interior. Il cred cand spune ca simte binecuvantarea si m-am delectat cu descrierea acestei trairi a iubirii in solitudine, desi nu este si alegerea mea. Am gasit totusi locuri comune, experiente comune, concluzii (cel putin aparent) comune si m-a uimit din nou unitatea constructiei umane, care nu tine deloc de cultura, spatiu, educatie, sex sau vremuri. Avem atatea lucruri in comun incat diferentele nu pot decat sa le scoata in evidenta.
Mi-a amintit ca frumusetea e foarte aproape, practic peste tot.
Mi-a amintit ca viata se manifesta foarte aproape, practic peste tot si ca vitalitatea e de gustat cu sete.
Mi-a amintit ca acest lucru pe care il numim "mediu inconjurator" e mai degraba inconjurat de noi, ca mai degraba crestem cu carnea noastra in jurul acestuia si il integram in noi, aceasta intelegere facandu-ne sa fim ceea ce suntem.
Mi-a amintit ca "iubirea nu poate fi invitata" si mai mult decat oricand simt recunostinta pentru acest dar. Multumesc iubire. Multumesc viata.

joi, 12 decembrie 2013

Marin Sorescu

Am legat…

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
si le-am spus sa ma gaseasca.
si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
si le-am spus sa ma gaseasca.
si pasarile m-au gasit
Cu un cântec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zâmbet,
si tristetea m-a gasit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
si i-am spus sa ma gaseasca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
si toate sentimentele
Pe care am încercat sa le leg
La ochi.

Noi, oamenii...

Noi oamenii suntem uriasi.
Avem o statura interioara de constienta calma, complet treaza, atenta si sensibila. Imensa statura, elefantina, stabila.
Conectata la iubire ne ajuta sa imprastiem afectiune, peste tot in jurul nostru, asa cum Soarele imprastie aceasta radiatie pe care o numim lumina.

marți, 10 decembrie 2013

Ce imi propun pentru anul viitor (si pentru toata viata)

M-am inspirat de aici: http://www.minunemica.eu/cauza-celor-mai-multe-tulburari-emotionale-lipsa-de-sinceritate-fata-de-propria-persoana/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Minunemica+%28MinuneMica%29. Multumesc!


Deci imi propun sa fiu cinstita cu mine insumi.

Experimentez de ceva timp acest mod de viata si vad ca da roade. E singurul mod prin care se face curatenie in interiorul meu. Si asta se vede inafara. Chiar asa, ca si curatenie. Imi este mult mai usor sa fac-mentin-gust curatenia in casa si in toate. Mai am inca locuri in care vad dezordine. Deci e de pus la lucru sinceritatea cu mine insumi si acolo.

Totusi ma gandeam ca ceea ce pentru mine inseamna ordine pentru altii poate sa para dezordine. Metoda asta e de aplicat numai pentru tine insuti.

joi, 5 decembrie 2013

Jiddu Krishnamurti - relatia

Relatia este o oglinda
Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti în relatii bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, îti închipui ca nu poti avea relatii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice cu relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu totul alta semnificatie.
Doar in relatie procesul a ceea ce sunt se dezvaluie, nu-i asa? Relatia este o oglinda in care ma vad pe mine asa cum sunt; dar cum la majoritatea dintre noi nu ne place ceea ce suntem, incepem sa disciplinam ceea ce percepem in oglinda relatiei, fie pozitiv, fie negativ. Adica descopar ceva in relatie, in actiunea relatiei, si nu imi convine. Deci incep sa modific ceea ce nu imi place, ceea ce percep ca fiind neplacut. Vreau sa il schimb - ceea ce inseamna ca deja am un sablon a ceea ce trebuie sa fiu. Din momentul in care exista un sablon a ceea ce trebuie sa fiu nu exista intelegerea a ceea ce sunt. Din moment ce am o imagine a ceea ce vreau sa fiu sau a ceea ce trebuie sa fiu sau a ceea ce sunt dator sa nu fiu - un standard potrivit caruia vreau sa ma schimb - atunci, desigur, nu exista intelegerea a ceea ce sunt in momentul relatiei. Cred ca este cu adevarat important sa intelegem asta, pentru ca cred ca aici majoritatea dintre noi o iau in directie gresita. Nu vrem sa stim cea ce suntem cu adevarat intr-un anumit moment al relatiei. Daca suntem interesati doar de auto-imbunatatiri, nu poate exista intelegerea de sine, intelegerea a ceea ce este.

Te imbratisez viata

miercuri, 4 decembrie 2013

Jaluzele

Motto - "Cineva trage jaluzelele in mine"
http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2013/12/jar-pe-buzele-tale-si-in-islanda-vulcani.html


O zi de concediu, dimineata. Inca dorm. Se aude interfonul. Realizez tarziu despre ce e vorba. Inca nu m-am obisnuit cu sunetul asta, cumva metalic, invaziv, mult prea lung. Cand am ajuns sa raspund, deja suna probabil demult pentru ca vocea celui de jos trada enervarea.
"Da?"
"De la jaluzele."
"Greseala", zic si ma intorc catre pat. Era totusi prima si singura zi de concediu din anul asta.
Sunetul metalic ma prinde din urma si mi se aseaza pe spate, intre umeri, acolo unde tin frica. Imi dau brusc seama cat de rece e gresia. "Unde am pus papucii aia?!?" ma gandesc si ma intorc la interfon.
"Da?"
"De la jaluzele, domnita."
"Da' nu sunt eu. Ati gresit apartamentul!"
"Nu sunteti de la 10?"
"Ba da. Da' nu am jaluzele."
"Aveti da' nu stiti. Ca nu sunt trase. Da' le tragem noi acu'."
Vocea era parca ireala, ca zambetul pisicii din Alice in Tara Minunilor. Imi era imposibil sa asociez o persoana cu vocea aceea. Cumva amuzata, totusi mult prea soptita ca sa nu te puna pe ganduri.
"V-a trimis proprietara?"
"Normal", zice vocea si deja chicotea. Chicotea asa pe soptite...
Raceala gresiei era de departe mai usor de suportat ca cea dintre umeri. Frica...
"Nu merge interfonul" si simt o usurare la gandul ca am o scuza plauzibila sa mai aman deschiderea.
"Nu-i nimic. Asa cum tragem, putem sa si deschidem. Deschidem noi..."
Pacanituri si zgomote. Incerc sa inchid interfonul dar parca receptorul crescuse dintr-o data cu cel putin un centimentru si nu se mai potrivea in furca. Realizez ca de fapt imi tremura mana...
Pasi pe coridor. Sunt inca in pijamale. Alerg sa-mi pun halatul tau. "Unde am pus papucii aia?!?"
Butonul incuietorii de sus se rasuceste. Il privesc hipnotizata. Ma gandesc ca le-a dat proprietara cheia. "Ce nesimtita! Zicea ca nu are nimeni cheie de sus..." Urca o furie in mine care parca mai acopera din frica si ma sustine in picioare, cu toata senzatia de lesin. Usa se deschide si mai vad doar salopeta albastra cu galben, gen Distrigaz. Atat.

Ce doi intrara incet, metodic, pasind nesiguri ca la gravitatie mica, cu cizmele lor dielectrice.
"Deconectata sefu'!", zice cel mai scund, pipaind mana care strangea gulerul halatului. Isi stinge tigara pe gresie si incepe demontarea.
"Esti gata?" intreaba seful deschizand o cutie mica, metalica, asa cum erau odata cutiile pentru seringi.
"Gata, sefu! Doar stiti ca la mine e ca la formula 1. La secunda, sefu, la se-cun-da!"
Sefu privea in ochii gri-albastru-verzi si parca a simtit o oarecare tresarire vazandu-le profunzimea. Dar stia ca nu e loc de alegere. Jaluzele trebuiau trase. Fusesera ridicate o vreme pemtru a intra lumina, intunericul, umbra pasarilor... Dar acum gata, era momentul pentru odihna. Dispozitivul a scos un harait discret. Cateva secunde mai tarziu totul era montat la loc.

"Unde am pus papucii aia?!? Si ce caut in halatul tau?!? Frate... o zi de concediu am si eu si nici atunci nu pot dormi cat am chef." Ridic receptOrul interfonului. Nimeni...nimic... "Ce pizda ma-sii..." ma gandesc si calc repede spre pat ca sa evit gresia rece. Concediul asta trebuie sa fie de odihna...

"Astazi incep o viata noua"

http://atingereaiubirii.blogspot.ro/2013/12/puterea-iubirii.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+UniversulSacruAlIubirii+(Universul+Sacru+al+Iubirii)

Si eu.

joi, 28 noiembrie 2013

Punctul de intoarcere

Mi s-a vorbit de curand de "metanoia" ca fiind aceea schimbare profunda, acel punct de intoarcere cu 180 de grade din drumul obisnuit al vietii.
Din DEX:
metanóia s. f. (Grecism) 2. (Bis.) Schimbare a spiritului, înnoirea minții; orientarea fundamentală a vieții, prin care se ajunge până la îndumnezeire. – Din gr. metanoia.


La momentul acela am privit mai mult poetic aceasta situatie. Chiar imi inspira cumva niste versuri. Ba chiar mi-am si amintit de unele scise de altii.
Apoi am realizat cat de practica este aceasta intoarcere. Pur si simplu este mod de viata. Nu are de-a face cu filozofia ci cu felul in care faptuiesti faptele, gandesti gandurile, simti ce e de simtit. Felul acesta, stilul acesta de a fi - de la lucruri efectiv banale pana la unele pe care le consider cele mai complicate de pe lumea asta (de exemplu relatiile cu oamenii, felul acesta care ne defineste ca persoane (dincolo de roluri sau personaje), construieste intoarcerea.
Nu e posibil ca unele sa se intoarca (de exemplu filozofia despre spirit) si altele sa mearga inainte (modul de a fi in lucrurile de zi cu zi). Cand te intorci, te intorci cu totul, altfel nu are sens si nu este decat o intentie de intoarcere. O vad mai mult ca un stil arhitectural, armonios, de design interior (unde "interior" e chiar in noi).

Aici chiar se potriveste "totul sau nimic".

O iluzie

Multe iluzii integram in realitatea noastra!
Astazi una constientizata de curand: exista institutii carora este ok sa le delegam din responsabilitatile noastre (de exemplu scoala pentru a ne educa copiii, biserica pentru relatia cu Dumnezeu, puterea politica pentru imaginea tarii noastre, mai stiu si eu ce minister pentru protectia mediului, etc). Practic, in realitate, aceste responsabilitati ne revin.
Nimic din responsabilitate nu putem delega sau ceda. O responsabilitate neasumata se simte pana in constiinta si constiinta, ca un paznic treaz ce este, te scoate la tabla.
Hm, un minister responsabil cu constiintele nu avem? Nici macar la nivelul Uniunii Europene??

luni, 25 noiembrie 2013

Bun de tot :)

Seneca - ce poveste ai despre tine?

"Nu-ţi face răul şi mai împovărător, nu te apăsa singur cu tînguiri: durerea este uşoară dacă nu o sporeşti tu cu gîndurile tale. Dacă vei începe însă să-ţi faci curaj şi să spui: „Nu e nimic, ori e doar un fleac; trece, deja a început să dispară” – cu gînduri de felul acesta o faci mai uşoară. Totul ţine de sugestie; şi nu i se supun numai ambiţia, dezmăţul, lăcomia: tot prin sugestii noi simţim şi durerea.
Fiecare este nefericit atîta cît consideră că este. Să ne ferim însă – eu aşa cred – să ne văicărim pentru durerile care au trecut zicînd: „Nimeni nu a avut parte de ceva mai rău. Ce suferinţe, ce nenorociri am îndurat! Nimeni nu se gîndea că-mi puteam reveni, De cîte ori m-au plîns ai mei, de cîte ori medicii m-au socotit dus! Nici cineva aflat sub tortură nu suferă atîta!” Chiar dacă este adevărat, a trecut: la ce bun să reînvii durerile îndurate şi să fii acum nenorocit pentru că ai fost aşa în trecut? Toţi îşi sporesc nenorocirea proprie ... şi se mint ei înşişi. Iar mai apoi e plăcut că s-au încheiat acele dureri pe care a fost greu să le înduri: cînd răul se sfîrşeşte, e firesc să te bucuri.
Două elemente se cuvine aşadar să fie îndepărtate: teama de un nou rău şi amintirea celui vechi; unul încă nu mă atinge, celălalt nu mă mai atinge.
Tocmai cînd cineva are parte de rău trebuie să spună:
„Poate cîndva de acestea va fi prea iubită-amintirea!”

Acela să lupte cu tot sufletul; dacă se opreşte, va fi înfrînt, dar va învinge dacă va lupta împotriva durerii. În schimb, cei mai mulţi îşi atrag asupra lor nenorocirile cărora ar trebui să le ţină piept. Răul care te apasă, care te cuprinde, care nu-ţi dă pace – dacă vei încerca să scapi de el te va urmări şi te va supune şi mai amarnic; dacă vei rămîne sigur pe tine şi îi vei ţine piept, vei reuşi să-l respingi. De cîte lovituri au parte atleţii, pe faţă şi pe tot trupul! Şi totuşi suportă orice suferinţă de dragul gloriei.
Să înfrîngem şi noi orice rău: premiul nu este o cunună ori o ramură de palmier ori un trîmbiţaş care cere linişte cînd se rosteşte numele nostru, ci este virtutea şi tăria de spirit şi pacea pentru totdeauna – dacă o singură dată ieşim învingători din încleştarea cu soarta. Ramîi cu bine."

Seneca

Salata de ridiche neagra

Ingrediente (2 portii):
ridiche neagra mica - 3 buc
sare, ulei, piper, lamaie

Mod de preparare:
Se curata ridichiile de coaja si se taie feliute cat mai subtiri. Se freaca cu o lingurita de sare intr-un bol incapator. Se stropesc cu zeama de la 1/2 de lamaie. Se adauga ulei (merge si fara) si piper negru dupa gust.

Am devenit fan. Merge langa orice alta salata.

joi, 21 noiembrie 2013

Sfarsitul basmelor 2

Astazi "Petrica si lupul".
Voi aveti vreo propunere?

Petrica striga deznadajduit si zadarnic: "lupul, lupul, lupul, lupul...". Nimeni din sat nu-l mai auzea.
S-a uitat in jurul lui. Telefonul mobil nu mai avea demult semnal. Statia de transmisie doar pacanea. Generatorul ar fi trebui alimentat demult; nu stia cat va mai avea curent electric. Foile cursurilor de masterat prin corespondenta de pe care studia pentru ultima sesiune, se imprastiasera la intamplare atunci cand sarise ca ars de pe scaunul din fata calculatorului. Simtea cum panica ii cuprinde pe rand fiecare fibra si il paralizeaza.
Deschide cu o ultima fortare usa adapostului si se trezeste afara.
In noaptea neagra, inconjurat de urletele haitei de lupi, batut peste fata de fulgii inghetati de zapada, aproape ingenunchiat de vantul puternic si rece, Petrica si-a vazut sfarsitul: turma macelarita, oamenii din sat pagubiti si distrusi, el insusi pribeag si alungat.
Oare cum va mai putea traii cu el insusi? De oameni te poti ascunde dar de tine insuti nicicum.
Si in aceasta fractiune de secunda Petrica a constientizat aceea putere interioara care il facea sa simta un ghimpe de neliniste atunci cand se distra pe seama satenilor. Era o zona total necunoscuta, care ii dadea un sentiment de groaza, ba amestecat si cu rusine. Si totusi si-a dat seama ca altceva nu are: era singur, in mijlocul pustietatii. Asa ca s-a scufundat in intunericul acela din interiorul lui, cazand ca pe un tobogan cu apa pana departe. Cand a atins fundul a ceea ce se parea ca e fiinta lui interioara s-a simtit dezamagit: nimic, decat intuneric. Totusi sub picioare simtea teren tare, ferm si sigur. Apoi si-a dat seama ca tinea ochii strans inchisi. Si i-a deschis. Lumina sufletului i-a inundat privirea. Dada, asta era el: fiul lui Dumnezeu. Pai ce alta putere mai mare iti trebuie, ce alta carte de vizita mai sofisticata, ce alta validare mai inalta? S-a cunoscut asa cum nu se cunoscuse niciodata si si-a adus aminte ca nu e nicicum singur. Duiosia i-a invelit fiinta intr-o caldura nefireasca. O rugaciune de multumire i-a strabatut creierii.
In secunda urmatoare era iar in mijlocul furtunii si noptii. Cea mai tare noapte din viata lui! Si-a luat bata grea si mare de cioban, si-a strigat cainele cu o voce pe care nu si-a recunoscut-o si a dat buzna prin usa de lemn a adapostului stanii. Vedea greu si inaintarea parea imposibila. Dar o mana ferma il veghea si ii asigura spatele. O simtea ca si cum ar fi fost facuta din blana de oaie a cojocului. Ii dadea aripi. Lupii nu au stiut ce i-a lovit. Bata cadea cu putere in toate partile. Cainele musca innebunit de mirosul sangelui. Indemnele ciobanului acopereau urletele furtunii.
In dimineata rece, geroasa si clara satenii care venisera sa vada ce a fost cu furtuna de noaptea trecuta au ramas la distanta intimidati de claia de lesuri ale lupilor. Petrica al lor facuse asta? Incredibil...
De sub acoperisul ingropat in zapada iesea fum. O cruce mare, incleiata din doi busteni le oprea accesul catre intrare. Vedeau prin usa deschisa, in lumina focului pe Petrica. Canta la fluier...

miercuri, 20 noiembrie 2013

Sfarsitul basmelor

Basmele si povestile pe care le-am auzit in copilarie si pe care le-am povestit si eu copiilor mei nu se termina la "am incalecat pe-o sa". Povestea continua. Si continuarea merita spusa.
Astazi continuarea de la "Capra cu trei iezi".

Lupul era prins de flacari si umil si speriat de moarte se ruga cu disperare sa fie salvat. Capra, cu inima impietrita, simtea savoarea razbunarii. Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi.
O capra s-ar opri cu simtirea aici. Dar o mama care si-a ingropat doi copii nu, nu se va opri aici. In furtuna de sentimente are revelatia trezirii. Intr-o fractiune de secunda intelege totul: sentimentul ei de vina pe care incearca sa-l acopere cu o crima, speranta in linistea pe care i-ar fi dat-o gandul ca altcineva a fost responsabil de moartea copiilor (lupul si poate chiar copiii, care oricum erau cam obraznici; poate chiar si-au luat ce meritau) si nu ea. Senzatia ca se face dreptate i-ar fi dat puterea de a merge mai departe, chiar daca de durere nu va putea sa se elibereze vreodata. Intelege intr-o fractiune de secunda falsitatea acestei afirmatii, inutilitatea acestei crime, monstruozitatea rationamentului ei. Intra instantaneu intr-o stare de constiinta complet schimbata. Si de aici actioneaza: ia extinctorul, sare in flacari, stinge focul, in timp ce stiga copilului cel mic: "Call 911!" Ucigasul este salvat si iertarea ei este completa.
In aceasta stare de iertare reuseste sa se mobilizeze sufleteste pana la a simti recunostinta ca unul dintre copii a fost salvat.
Dupa o noapte petrecuta la urgente se intoarce dimineata acasa. Copilul cel mic adormise pe bancheta din spate.
Coboara din masina si respira adanc.
Dintr-o data percepe totul cu o acuitate a simturilor neobisnuita.
Soarele rasare dintr-o mare de nori negri si lumineaza valea dintre cele doua dealuri. Iarba straluceste intr-un verde viu si crud. Se aude fosnetul frunzelor din stejarii inalti, vechi, aflati in deplina putere a maturitatii lor. O pasare incepe sa cante undeva la inaltime si o ciocanitoare provoaca sunete lungi, ca dintr-un instrument muzical, intr-un ritm sustinut si alert. Viata o inconjoara din toate partile. Da, e vie si asa are de gand sa traiasca de aici inainte.
Privese spre casa. Fereastra la care isi vazuse capete copiilor morti e tot acolo. Dar acum e integrata intr-o intamplare care i-a schimbat viata, destinul, personalitatea. Isi ia copilul adormit in brate, ii simte caldura corpului dulce si cald, complet abandonat in somn. Constienta imensitatii iubirii pentru acest copil, pentru toti copiii, ai ei si ai lumii, o inunda si ii reveleaza sensul faptului ca, in mod nefiresc si nenatural, a supravietuit copiilor ei.
Peste ani o vedem in rol de educatoare/invatatoare/manager de gradinita, protejand pe acei copii care altfel ar fi ramas nesupravegheati acasa, in prima gradinita de capre din istoria lumii. Lupul, atins de iertarea ei pana in fundul sufletului lui de lup, ii zambeste. E destul de chipes in uniforma lui de bodyguard....

marți, 19 noiembrie 2013

Seneca

„E chiar vîrsta potrivită”, zici tu. Şi de ce n-ar fi potrivită? Este o prostie să nu vrei să înveţi doar pentru că multa vreme nu ai mai făcut-o.
Se cuvine să înveţi cîtă vreme nu ştii; ba chiar, dacă e să dai crezare proverbului, cîtă vreme trăieşti. Se potriveşte foarte bine cu ce urmează: cît timp trăieşti, se cuvine să înveţi să trăieşti. Totuşi chiar şi eu dau o anume învăţătură acolo.


https://www.facebook.com/#!/pages/Seneca-Lucius-Annaeus/137102913125333?fref=ts

Sambata am plantat la Comana

Multumesc draga padure pentru lectia despre liniste.


Maria s-a imprietenit si cu o gargarita.

luni, 18 noiembrie 2013

Mai e mult pana departe

Ohoohooo, cat mai avem de tras
De aceste doua imperfectiuni care suntem
Ca sa incropim un angrenaj.

Ohoohoo, cat mai avem de rectificat
Pana cand sa avem doua fete drepte
Potrivite unei etansari perfecte.

Ohoohoo cat mai avem de uitat
Ca sa ne amintim cine suntem cu adevarat.

Pana atunci ne scapa stelele printre degete,
Ne curge lumina pe la incheieturi,
Ne scartaie imbratisarile
Si ne blocam in singuratate.

joi, 14 noiembrie 2013

Mi-a amintit de mine....

Respectabilitatea

Respect. E un concept social, adica isi dezvaluie totalitatea sensului in relatie cu ceilalti oameni. Desigur ca si respectul pentru tine insuti are sens. Dar tot ocolind prin ceilalti.
E un concept cu care operez si eu des. Si cuvantul il simt ca vorbind despre ceva cu importanta in ierarhia mea de valori.
Cred ca respectul se castiga.
Una dintre metodele de castigare, de cultivare a respectului este imbogatirea situatiilor de viata cu iubire, adevar si bucurie.
Vad insa ca exista si un alt mecanism de obtinere a respectabilitatii. Unele lucruri sunt declarate printr-o regula (lege) lucruri de respectat. Si pentru ca sunt respectate "de regula" devin respectabile, desi nu contin prin definitie iubire, adevar si bucurie. Acest mecanism il vad ca fiind absolut artificial si respectabilitatea astfel obtinuta este una de fatada, care poate sa denatureze complet sensul conceptului de respect.
Respectul nu "trebuie" ci respectul infloreste, rasare ca soarele intr-o dimineata limpede.

marți, 5 noiembrie 2013

Vestea buna

Exista un mantuitor care prin moarte, inviere si inaltare a platit pretul pentru pacatele noastre.
Exista un mantuitor, nu mai e nevoie sa-l cautam. E nevoie doar sa ne incredintam Lui, cu toate problemele, intrebarile, negurile din noi. El e solutia si are toate solutiile.
Practic, cand mi s-a dat aceasta veste, m-am simtit ca si cum am numarul de telefon mobil al lui Iisus in agenda telefonului meu si am si permisiunea Lui de a-l suna oricand, la orice ora.

Binecuvinteaza Doamne si invata-ne indreptarile Tale. Amin.

O femeie frumoasa

Am vazut aseara in metrou o femeie frumoasa.
Mai mult blonda, cu oasele mici, usoare, imbracata in haine in nuante de perla.
Nu se potrivea acum si aici. O vedeam mai degraba rontaind bomboane rotunde si mici, albe, cu arome de lamaie si nuci. Rezemata de perne, o vedeam ascultand un pian. Obrazul pianistului ar fi parut transparent in lumina unei lumanari inalte. Ar fi mirosit a ceara si sunetele ar fi picurat sub pian, la fel de albe, rotunde si mici, cu arome de lamaie si nuci.

joi, 31 octombrie 2013

Dans pentru doi

Daca libertatea s-ar studia la scoala

Oare cum s-ar preda libertatea daca ar fi materie de baza in curicullum (sau macar optionala?).
Ca este necesar sa o invatam - nu mai incape indoiala.
Poate ca s-ar preda ca limba romana: un manual cu niste texte pe care le-am analiza, le-am diseca, le-am intoarce pe toate partile, golindu-le de semnificatii prin repetarea perseverenta a etichetelor (de exemplu: romanul Ion este Big Mama a literaturii romane.).
Sau poate s-ar preda ca gramatica - eventual ca gramatica limbii engleze: unele chestii sunt reguli iar cele care se abat de la reguli e caazul sa le iei asa cum sunt.
Sau poate s-ar preda ca geografia: multe materiale auxiliare - harti, imagini din satelit, Google Earth. Si apoi excursii in locurile vazute doar pe hartie din care sa intelegi ce e aia podisul Transilvaniei, varful Omu si Delta Dunarii. Cu aplicatie pentru libertate: sa te parasutezi in chiar forma ei de relief si sa o contempli, strabatand-o.
Sau poate s-ar preda ca la chimie: ameteci doua, trei substante si obtii unele complet noi.
Sau ca la muzica: inventezi un alfabet al sunetelor, un fel de mazgaleli care puse pe niste linii sau intre ele, iti spun ceva despre cum vibratia timpanului misca ciocanelul, scarita si ce o mai misca (cum era cu urechea interna?) ca sa ai senzatia asta minunata de auz. Cu aplicatie pentru libertate: niste semne particulare care puse pe o hartie sa-ti spuna exact care este semnificatia fiecarui gest facut de un om - cat si cum este el de liber.

Complicat sa gasesti o metoda de a preda libertatea la scoala. Poate ca de asta se si alege sa se predea lipsa de libertate - metode fiind infinit de multe pentru asta. Iar apoi, dupa ce ai invatat bine lectia lipsei de libertate, prin contrast, sa iti dai seama ce este libertatea.

luni, 28 octombrie 2013

Tudor Arghezi

Frunză palidă, frunză galbenă

Frunza cand moare
Se face floare.
Au adunat luna si lumina
Pomii-n gradina
Si scutura soare.

Ati fost niste trupuri
Si v-ati facut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.

Dafini, duzi si migdali
Erau plini de papgali.
Le-au cazut aripi si pene,
Fulgii, alene
Si pe-ndeletele,
Le-au ramas in arbori scheletele.

Miroase a piatra si ceara
Si ziua intra in seara.
Prin ceata manjita cu huma
Se micsoreaza carul cu paie de bruma,
Dric vanat, stramb, pe jumatati de roti
Si cimitir intunecat, de hoti.
In mocirla si apa
Calca momaia ciunga si schioapa
Si duce carul ei cu globe mici,
Ca un jeluitor singuratic, cu bici.
Azi n-are-nceput deslusit
Si pare o zi de sfarsit.
Maine va fi, nu va fi ... Iata,
Umbra strange orele aplecata ...

miercuri, 23 octombrie 2013

Adrian Nuta

http://www.scoala-de-psihologie.ro/category/biasuri/

"Mintile noastre imperfecte ne angajeaza in actiuni care, la inceput, par dezirabile dar mai tarziu se dovedesc asociate cu consecinte foarte neplacute. Ni se pare, in acele momente, ca nu exista scapare (sau ca e prea costisitoare) si ramanem prinsi, uneori ani in sir, in capcana. Suntem prizonierii unui bias numit, uneori, sunk cost error. Ne vine greu sa recunoastem ca am gresit. Evitam durerea autoexaminarii oneste. Continuam sa investim bani, timp si/sau efort cu speranta absurda ca am mai putea salva ceva. Insa nu mai e nimic de castigat sau de compensat. Prajitura este amara, filmul este atat de prost incat nici sa te saruti relaxat nu poti, concertul este o pacaleala de zile mari iar piesa de teatru le-ar face si pe bufnite sa picoteasca.

Insa nu pleci pentru ca esti om iar oamenii sunt speciali, nu seamana cu gastele lui Lorenz sau cu gainile al caror IQ rivalizeaza cu noaptea polara. Oamenii raman deoarece au investit (au platit) si trebuie sa primeasca ceva in schimb. De ce nu invatam aceste lucruri la scoala? (nu „aceste” lucruri ci opusele lor, desigur) De ce nu suntem preveniti? De ce trebuie sa le descoperim pe cont propriu? (sunt optimist prin natura mea, refuz sa ma gandesc la cei care nu le descopera niciodata)

Mi-ar fi placut, pe undeva prin liceu, sa vina cineva sa-mi spuna: „Baiete, daca ai inceput un lucru si acel lucru in mod evident nu-ti aduce niciun castig, opreste-te! Nu conteaza ce ai pierdut in trecut ci conteaza ce ai putea pierde de acum incolo!” Mi-ar placea, ca sa visez un pic, sau doar sa te influentez subliminal, ca parintii sa faca asta cu copiii lor: sa le explice mecanismul sunk cost, protejandu-i, astfel, de propria lor irationalitate innascuta. Sunt multe moduri in care imi imaginez o lume mai buna si, pentru ca ma pricep oarecum la psihologie, am pus si eu, astazi, o caramida. Mizez pe educatie, informare, constientizare, cunoastere. Mizez si pe tine. Nu te-ai oprit din citit acest articol, sunt sigur. Oare de ce?"

Cum vede Seneca recunostinta

Despre binefaceri
Între multele rătăciri de tot felul ale celor care trăiesc la întîmplare şi nechibzuit, aş spune, prea bunul meu prieten, că sînt două care aproape nu se pot deosebi, şi anume că nu ştim nici să dăruim, nici să primim. Una decurge din cealaltă, încît binefacerile rău plasate aduc rele îndatoriri şi, dacă nu sînt date îndărăt, e prea tîrziu să ne mai plîngem: s-au transformat în pierderi în momentul în care au fost date.
Nici nu e de mirare că între păcatele cele mari şi multe ale sufletului, nu este vreunul mai des întîlnit decît nerecunoştinţa. Faptul acesta, cred eu, se datorează mai multor cauze. Cea dintîi este că nu alegem oamenii care să merite binefacerile noastre. În schimb, cercetăm cu scrupulozitate patrimoniul şi viaţa unui debitor cînd ne pregătim să-i deschidem creanţe, iar seminţele nu le împrăştiem pe un pămînt sleit şi sterp: binefacerile mai degrabă le azvîrlim decît le dăm, fără să stăm să cumpănim.
Nu ...mi-ar fi uşor să spun nici ce se acoperă mai mult de ruşine: să tăgăduieşti o binefacere sau să o revendici. Căci aşa este natura acestui credit, din care numai atît se poate primi cît e dat fără constrîngere; iar falimentul este cu totul înjositor tocmai pentru că nu are nevoie de fonduri ca să se achite, ci doar de un gînd: cel care ştie că este dator a răsplătit binefacerea.
Dar, după cum îşi au partea lor de vină şi cei care sînt recunoscători fără să o mărturisească totuşi, o vină avem şi noi. Avem de-a face cu mulţi nerecunoscători, pe şi mai mulţi încă îi facem noi aşa, căci le arătăm cu degetul binele făcut şi ne reclamăm mulţumirile datorate, ba cu asprime, ba cu uşurinţă şi simţind un regret imediat după ce am făcut un dar, uneori plîngîndu-ne şi gata de şicane pentru un fleac. Stricăm orice sentiment de recunoştinţă nu doar după ce am împlinit o binefacere, ci chiar în timp ce o facem. Ramîi cu bine.

Seneca.

Formula unei vieti pline de miracole

You can live a charmed life by causing others to live a charmed life. That is, be the source of 'charm' -- of charming moments and experiences -- in the life of another. Be everyone else's Lucky Charm! Make all who you touch today feel 'lucky' that you crossed their path. Do this for a week and watch things change. Do it for a month and you'll be a different person.
Neal Donald Walsch

marți, 22 octombrie 2013

Zmeura de campie, de Mircea Nedelciu

(fragment)
"Fiecare dintre noi avem un singur loc despre care spunem "acasa" si cel mai adesea, pentru cateva bune milioane de romani, acest loc se afla intr-un sat pe care nu-l mai locuim de mult. In imaginatia noastra, satul acesta pierdut in campie, ascuns intre viile dealului sau resfirat de-a lungul unui rau de munte, pastreaza aura de mister pe care o avea, atunci cand eram copii si traiam acolo, intreaga lume. El este pentru noi imaginea cu care incepe lumea.
Se intampla sa-ti amintesti in cele mai neasteptate conditii ale noii tale vieti de un zgomot anume, de un chip de batran, de o casa sau de un iaz, de o intamplare sau de o poveste, de un incident sau de o iubire nedescifrate atunci, in copilarie si poate nici azi, de un sens al tuturor lucrurilor necunoscut celor care nu sunt din acelasi sat cu tine.
Un acord dintr-o rapsodie a unui compozitor roman de renume european, un tablou sau o sculptura despre care se spune ca a avut mare succes tocmai la Paris sau New York, o poezie pentru care autorului ei i se recunoaste accesul la universalitate, toate acestea se dovedesc pentru tine neasteptat de simple daca, auzindu-le sau vazandu-le, gandul tau le insoteste (le imperecheaza) cu acel sens primar al lucrurilor.
Exista ceva, nu stiu daca sa o numesc imagine sau stare, ceva ce concureaza cele mai miscatoare realizari artistice, ceva ce pune in umbra toate adevarurile permanente sau aparente inlocuindu-le cu un fel de sentiment al eternitatii: exista, deci, senzatia aceea pe care o incerci atunci cand cobori din tren, din autobuz sau din Dacia in apropierea locului tau natal, privesti in juru-ti si-ti vine sa spui ca miroase a primavara.
Miroase a primavara in preajma locului tau natal? Atunci sigur ca nu ai de ce te teme! Lumea intreaga e de partea ta. Tu esti egalul tuturor oamenilor. Personalitatea ta e totusi inconfundabila.
Oricand dupa aceea, la auzul numelui satului tau, gandul tau, ca o lacrima de mandrie, tresare." (pag.206)

duminică, 20 octombrie 2013

Poezie de la Pol

Declaratia de dragoste a unei ursoaicei albe

In ultima noapte polara,
Din adoratie pentru bratul tau drept care imi servea de perna,
Nu am putut sa dorm.
Un timp am incercat sa-ti ghicesc visele
Dupa cum ti se schimba mormaitul.
Am vazut astfel trei filme de actiune, unul pentru copii si doua foarte romantice.
Iar cand printr-o mica deschizatura in gheata
Am zarit aurora boreala, m-am simtit inspirata.
Si am inceput sa leg fiecare fir din blana mea de cate un fir din blana ta.
Indeletnicirea asta mi-a ocupat toata lunga noapte polara.
Asa ca ma astept ca dimineata,
Cand vom merge fiecare la bancurile noastre,
Sa ne doara.

joi, 10 octombrie 2013

Incapatanata

Ce este fericirea-ciuperca [si ce vrea ea]

Continem fericire tot timpul. Asa cum pamantul de padure contine ciuperci.
Sub forma de spori, fericirea ne umple, navigheaza liber prin noi. E vie chiar daca nu e vizibila. Suntem niste recipiente pline de fericire. Candva am fost numai recipiente - poate candva inainte de botez. Dar la un moment dat am fost umpluti cu fericire. Si este nevoie numai de niste conditii prielnice ca aceasta fericire sa devina vizibila. Exact ca la ciuperci - o picatura de ploaie sau numai umezeala in aer si izbucnesc in fel si fel de forme, ciupercile in forma lor vizibila. La fel si cu fericirea-ciuperca: o picatura de ceva si puf - un zambet, o steluta in privire, o caldura in inima, un fior pe pielea capului, o ameteala dulce, o stare de bucurie sau orice alta forma de manifestare a fericirii devine vizibila.

miercuri, 9 octombrie 2013

I believe in Angels

Earth

Scrisoare deschisa pentru dorintele mele

Dragele mele dorinti,

Sper ca aceste randuri sa va gaseasca bune si sanatoase.
Va scriu ca sa va indemn sa sperati. Pentru ca uite, cea mai pitulata dintre voi, cea care traia in zona cea mai neumblata a sufletului meu, cea care isi petrecea timpul studiind pe rupte ca sa isi ia doctoratul in invizibilitate, cea care de 25 de ani nu mai fusese imbratisata nici macar odata iata a devenit Regina Dorintelor Implinite.
Asa ca va indemn napoleoneste: sperati! In ranita oricarei renuntari se afla bastonul de maresal al probabilitatii de implinire.

Va las cu Dumnezeu si va pup,
Monica Stapana Inelelor

P.S. Adevarat, numai moartea face lucrurile imposibile. Cat traim totul e posibil.


marți, 1 octombrie 2013

Fenomen meteo extrem

Nu reusesc sa o conving pe fiica-mea mai mare sa chiuleasca. M-ar fi scutit sa o car pe cea mica prin ploaie pana la scoala.
Asa ca pornim. Nu avem mult de mers pana la autobuz si primii 100 de metri pare ca merge. "Nu e chiar asa de galbena situatia cum s-a anuntat", ma gandesc inchinandu-ma catre biserica din fata blocului, acoperita de perdele de ploaie.
Ne aliniem pe trotuar si defilam cu umbrelele trase pe ochi. Nu ma asteptam la ce avea sa urmeze si prima pala de vant puternic (iscata din senin) aproape ca a smuls-o pe Maria cu tot cu cele 25 de kilograme ale ei. Umbrelele devenisera mai mult decat inutile: intoarse pe dos jucau de partea vantului. Nu mai inaintam dar macar nu ne daduse pe spate. Incercam sa stau in fata copilului ca sa o protejez. Practic in cateva secunde eram la fel de uda ca si cum as fi plonjat intr-o piscina...
Vantul s-a oprit la fel de brusc cum incepuse si mi-am luat inima in dinti si copilul sub aripa si mi-am continuat drumul.
Pana la autobuz am mai avut trei astfel reprize. In autobuz ne-am mai incalzit un pic. Am observat ca eram toti derutati si cumva mai buni, pentru ca nimeni nu s-a inghesuit, nu a injurat, nu s-a plans desi autobuzul era full. Orasul era pustiu si parca autobuzul era Arca lui Noe, inconjurata de ape din toate partile, in plin potop. Nu, nu se inventase canalizarea pluviala pe vremea aia. Acum daaa, stim ce avem de facut dar ce folos, ca tot nu facem...
Am lasat copilul la scoala cu plansul in gat. O voce interioara ma certa cu severitate ca sunt iresponsabila sa o las uda si infrigurata in scoala neincalzita. Si totusi am imbratisat-o si am plecat. De ce, de ce, de ce? Pai trebuie... Inca o ora pana la birou am plans incet in interior, calatorind printr-un oras pustiu... Cateodata imi doresc sa existe si optiunea de a-i mai tine pe copiii astia in uter, macar pana fac si ei cel putin 30 de ani.... Sau daca asta nu e posibil, macar atunci cand fenomenele meteo devin extreme. Ok, nici asta nu se poate. Atunci macar un marsupiu, ceva?

luni, 30 septembrie 2013

Neale Donald Walsch - Noile Revelatii

"Cel mai maret instrument pe care il aveti vreodata, pentru a crea o lume complet noua, este propria voastra viata, traita. Folositi clipele vietii voastre pentru a demonstra cel mai inalt adevar al vostru, pentru a oferi propria voastra iubire autentica si pentru a vindeca fiecare rana pe care voi si altii v-ati facut-o voua insiva.
Intoarceti-va la intelepciunea si iubirea din interiorul propriei voastre fiinte. Testati totul in functie de acestea. Aceasta sa va fie masura."

Neale Donald Walsch - Noile Revelatii

Vis cu ploaie

Intr-o zi pe Pamant ploua liber, direct din Cer.

Toti bebelusii sunt la san,
Toti iubitii sunt unul in bratele celuilalt,
Toate durerile sunt scurte si suportabile,
Toate constiintele sunt prezente si recunoscatoare,
Toate dorurile sunt dulci,
Toti suntem acolo unde vrem sa fim, facand ceea ce vrem sa facem.

Si toate sufletele sunt imbratisate de Dumnezeu, liber, direct din Cer.

joi, 26 septembrie 2013

Doua scurte

1. Despre identificarea omului cu comportamentul lui
Ajunge sa fie dificil sa mai comunici intr-o lume in care este de la sine inteles ca daca unul se poarta prosteste este prost si daca se poarta "smechereste" este destept.
De asta zic ca ar fi bine sa ne repetam de cat mai multe ori ceea ce zicea Berne (parintele analizei tranzactionale, teorie pe care o recomand cu caldura ca fiind utila in a ne cunoaste pe noi insine): "Eu sunt OK si tu esti OK." Desi si eu si tu, cateodata, nu ne comportam chiar OK.

2. Despre gravitatie si cum ne face ea sa fim tristi
Cand te invechesti pe planeta noastra, incepe gravitatia sa-ti traga colturile gurii spre centrul Pamantului. Cand treci prin fata unei oglinzi, a unei vitrine sau pe unde ti se mai reflecta imaginea, iti vezi figura cu aceasta aparenta trista. Te gandesti: "Sunt trist...". Azi asa, maine asa, gravitatia e la fel, impresia de tristete la fel. Pana cand ajungi sa crezi si tu ca esti trist. Deci nu te lasa inselat. Gravitatia nu actioneaza si asupra sufletului. Doar asupra colturilor gurii...

joi, 19 septembrie 2013

De ce isi iau oamenii caini (pisici, hamsteri, ...)

Pentru ca ii iubesc. Pentru ca oamenii au un potential imens de iubire si trebuie sa-l reverse asupra cuiva.
Avem nevoie sa iubim. De ce nu este asta o nevoie pe care sa o manifestam public (decat pentru catei, pisici, hamsteri...)? Pe cea de a ne hrani si de a bea apa (sau alte lichide)nu avem nicio jena sa o aratam. Ba chiar ne adunam pentru asta si ne simtim bine aratandu-ne unul altuia ca ne-o satisfacem. La fel si nevoile spirituale - de frumos, de armonie, de Dumnezeu, ne bucura sa le impartasim in adunari imense, la megaconcerte de exemplu.
De ce nu revarsam acest potential urias de iubire asupra altor oameni? Nu ii consideram pe oameni demni de iubire? Suntem chiar atat de dezamagiti de ceilalti? Facem adevarate pasiuni pentru mobila de sufragerie - pe care am ales-o cu grija si consideram ca ne reprezinta si ne blocam atunci cand e sa iubim alti oameni?
Oamenii sunt frumosi. Aproape la fel de frumosi si dragalasi ca un caine, o pisica, un hamster, etc. Si pentru ca traim pe o planeta mica ne impiedicam de ei la tot pasul. Merita sa-i iubim. Si culmea ca avem si cu ce si de unde. Adevarat ca iubind orice altceva iti permiti sa te simti in continuare liber. Asta sa fie diferenta? Atunci sa incepem prin a invata libertatea si cursul asta odata absolvit vom putea sa ne manifestam adevarata noastra natura, de iubitori.

joi, 12 septembrie 2013

Trezirea

Una dintre primele imagini de dupa trezirea mea:


 

https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/photo.php?fbid=384345251691901&set=a.220120544781040.49724.100003492887036&type=1&theater

Eu si demonii mei

Eu: Bine v-am gasit! Ce mai faceti? Sanatosi, voinici?

Mila de sine: Da draga mea. Tare esti nenorocita. Esti o victima si iti plang de mila. Va fi vai si amar de tine. Si nu e nimeni care sa te salveze. Plange! Plange-ti de mila! De ce alegi sa traiesti tragedia aceasta?
Eu: Pentru ca va iesi la iveala o persoana mai buna. Una care nu isi va plange de mila.

Frica de respingere: Arati ca dracu'! Vai de capu' tau in ce hal esti dar mai ales in ce hal vei fi! E firesc sa nu vrea nimeni sa traiasca cu tine. Ascunde-te si nu mai indrazi sa te arati. Nu ai decat ce meriti. De ce alegi sa traiesti acolo unde esti respinsa?
Eu: Pentru ca va iesi la iveala o persoana mai buna. Una care stie ce este respectul de sine fara validarea celorlalti.

Neincrederea in mine: Nu esti in stare sa gestionezi asa ceva. Nimeni nu e in stare si nu a facut-o inca nimeni. Bineinteles daca erai extraterestra poate ca se putea. Dar, nu! Esti de pe Pamant, fiica mamei si a tatalui tau. Esti o persoana limitata. Limitata de educatie, de experientele de viata, de povestea ta, de abilitatile tale reduse de intelegere, de cunoasterea ta mai rau decat superficiala. Habar nu ai cum se face. Pe ce te bazezi cand alegi sa treci prin asta?
Eu: Ma bazez pe ceea ce imi spune inima si stiu ca va iesi la iveala o persoana mai buna. Una care va avea incredere in ea.

miercuri, 11 septembrie 2013

Viata implinita = sentimentul de a fi trait indeajuns

"Pot să-ţi dau o vorbă de-a lui Epicur al tău şi să mă eliberez din laţul scrisori precedente. „E obositor să începi mereu viaţa.” sau, dacă înţelesul e ceva mai limpede: „Trăiesc prost cei care veşnic încep să trăiască.”
„De ce?”, întrebi ...tu. Vorba asta are nevoie de o explicaţie. Fiindcă pentru aceia viaţa este veşnic neîmplinită. Nu poate fi gata de moarte cel care abia a început să trăiască. Se cuvine să ne purtăm în aşa fel încît să fi trăit îndeajuns. Lucrul acesta nu îl face însă cel care este atent cum să-şi ţeasă firele existenţei.
Nu te gîndi că sînt puţini oamenii de felul acesta; aproape toţi sînt aşa. Cîţiva au început să trăiască tocmai atunci cînd e vremea să înceteze. Dacă ţi se pare ieşit din comun, voi adăuga ceva ce te va mira şi mai tare: unii oameni au încetat să trăiască mai înainte de a începe. Rămîi cu bine."

Seneca
https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/pages/Seneca-Lucius-Annaeus/137102913125333?hc_location=stream

vineri, 6 septembrie 2013

Tort la bol cu zmeura

Ingrediente
200 ml smantana pentru frisca
250 g mascarpone
800 g zmeura
2 plicuri de gelatina alba Dr Oetker
50 g zahar pudra vanilat
100 g zahar tos
2 rulade de ciocolata cu crema de vanilie
20 de piscoturi pentru tiramisu
Mod de preparare
Se bate frisca spuma cu zaharul pucra.
Se zbrobeste zmeura.
Se face o compozitie din zmeura, frisca, mascarpone si zahar.
Se pune gelatina la inmuiat cu 100 ml apa, timp de 5 minute. Apoi se pune vasul intr-o oala cu apa clocotita si se amesteca continuu pe foc pana se dizolva (atentie - nu se aduce gelatina la fierbere).
Se pregateste bolul astfel: se pune o folie transparenta pe toata suprafata si se lipeste bine de pereti. Se taie rulada in bucati de grosimea unui deget si se aseaza pe fundul bolului una linga alta si inca un rand pe margine. Se completeaza pana la marginea bolului cu piscoturi, in picioare, lipite de margine. Nu rupeti piscoturile INCA, chiar daca depasesc marginea bolului.
Cand este pregatit bolul se adauga gelatina in compozitia cu zmeura si se amesteca bine. Se toarna in bol, cu grija ca sa nu se miste piscoturile. Se rupt cu grija piscoturile pana la nivelul la care a ajuns compozitia, apasand cu degetul spre peretele bolului. Partile rupte se pun pe deasupra, ca sa formeze un capac.
Se da la frigider, acoperit cu folie, pana dimineata. Se indeparteaza folia de deasupra. Se misca putin folia de pe margini, ca sa se desprinda mai bine. Se aseaza un platou deasupra si se rastoarna.



joi, 5 septembrie 2013

Am terminat un proiect

Multumesc tuturor oamenilor minunati care au muncit, norilor care au plouat, semintelor care au incoltit, radacinutelor care au acceptat pamantul nostru, copiilor care s-au abtinut de la distrugere, celor care au crezut si au facut prin asta sa se intample, celor care nu au crezut si prin asta ne-au ambitionat sa aratam ca se poate. MULTUMESC!!!!!

https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/media/set/?set=a.460495864065974.1073741836.363294800452748&type=1

Poze de la finalul proiectului











vineri, 30 august 2013

"Cunoaste-te pe tine insuti"

Fiecare moment din viata ne foloseste, chiar si cele tensionate - sau mai ales cele tensionate - ca sa ne cunoastem pe noi insine.
M-a impresionat aceasta intelegere, pe care am cules-o de aici:

http://matematicasiteologie.wordpress.com/2013/08/29/interviu-cu-parintele-ieremia-de-la-putna-doctor-in-matematica-la-universitatea-berkeley-din-california-sua/

"Cam la fel sunt lucrurile şi în viaţa duhovnicească. Chemarea lui Dumnezeu există. Pe acolo este drumul. Când ai văzut drumul din exterior, îţi părea într-un fel, dar atunci când păşeşti pe el, vezi că drumul trece şi prin pădure, uneori şi prin mlaştină, se mai lasă ceaţa, te poate prinde şi întunericul. De multe ori îţi vine să renunţi, să te întorci. Sunt momente în viaţă în care practic ai făcut tot, ai încercat şi încoace, şi încolo, ai epuizat tot ce îţi stătea la îndemână şi nu mai ştii ce să faci. Ai senzaţia că ai pierdut drumul. Şi totuşi: „Măi, parcă ştiam că pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nădăjduiam că El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Şi, dacă renunţi în momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie să-ţi zici: „Măi, am ajuns până aici. Ce mai am de pierdut? Merg înainte! Oricum altceva mai bun nu am de făcut.“ Dar lucrurile acestea se fac în nişte tensiuni foarte mari. Dacă după patru ani de doctorat nu ţi-a ieşit problema, nu mai ai cum să fii detaşat. Şi aşa se naşte discernământul, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l dăduse părintele Arsenie înainte de a pleca la doctorat: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“.

Un element extrem de valoros al vieţii duhovniceşti este acesta: să mergi mereu înainte, să nu renunţi, să crezi chemării dintâi şi să mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde, cum spune părintele Zaharia de la Essex, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar dacă mergi până la capăt îţi iese. Nu trebuie să renunţi cu nici un chip. Momentul acesta de cumplită deznădejde e foarte aproape de vârf. Dacă reuşeşti să depăşeşti momentul, ai învins. Dacă dai înapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie să-l treci, dincolo de care este uşa.

Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joacă teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totală nesiguranţă, ţi-ai terminat toate resursele, nădejdea. Atunci e nevoie să mai mergi puţin şi afli răspunsul tău; cu rugăciune multă. Am avut colegi care s-au întors din drum – mă refer la calea matematicii."

duminică, 25 august 2013

Atasamentul

Ieri am organizat o sesiune de educatie nonformala pentru copiii dintr-un centru de plasament. A fost o zi buna pentru ca am invatat si eu ceva nou.
Am invatat ca pentru a atinge un lucru pentru care spui "vreau" exista si o metoda care contine un set de intrebari. Aceasta metoda este una de coaching si putem sa o aplicam fiecare, chiar fara ajutor (desi daca simti ca vrei dar nu poti nu ar fi rau sa te gandesti la ajutorul unui coach profesionist).
Intrebarile se pun in urmatoarea ordine:
1. ce? (in sensul: ce vrei?)
2. de ce? (in sensul: de ce vrei asta?)
3. cine? (in sensul: cine sunt cei care te pot ajuta/influenta in obtinerea a ceea ce vrei? Evident ca primul esti tu. Dar pot urma si altii.)
4. unde?
5. cand?
6. cum?
Mi s-a parut revelator ca abia ultima intrebare este cum. Si e logic pentru ca pe masura ce parcurgi setul de intrebari poti sa realizezi ca ceea ce ai raspuns la "ce?" este irelevant, nefolositor sau o himera (diferenta dintre vis si himera - uite o tema de meditatie). Asa ca, ce sens are sa imaginezi "cum?" (cea mai grea munca) daca nu ai analizat inainte pe celelalte.
Sau dimpotriva, poti sa ajungi cu intrebarile pana la cum si fiecare raspuns sa-ti intareasca convingerea ca vrei cu adevarat si ca poti. Asta mi s-a intamplat mie cand am pus intrebarile de mai sus pentru vreau al meu. Sunt cu ele pe la unde si cand (cumva sunt legate acestea doua in cazul dorintei mele).
Si am mai vazut un beneficiu al acestei metode. Atunci cand incepi cu "cum" dezvolti un atasament fata de modul in care ti-ai imaginat ca vor evolua lucrurile. Si rare sunt cazurile cand ele se intampla chiar identic. Atunci ajungi sa suferi artificial pentru ca lucrurile se intampla altfel (atasament egal intotdeauna suferinta) si nu mai poti sa te bucuri de faptul ca ele chiar se intampla si ca visul tau de inceput chiar devine mod de viata cotidian. Pierzi bucuria si castigi suferinta, desi iti atingi visul. Naspa! Lasand pe cum la sfarsit, esti flexibil in legatura cu modul in care se intampla lucrurile si eviti atasamentul.

Victima

Imi amintesc ca am spus la un moment dat ca nu voi accepta sa fiu victima nimanui. Si ca oricine va incerca ii voi lua capul.
Astazi imi dau seama ca a fi victima este numai o problema de atitudine personala. Nimeni nu te face victima. Doar tu singur esti responsabil de atitudinea de victima. O alegi. Sau (mai bine) nu.
De exemplu, in martie, am avut un accident de masina. Masina - dauna totala, am fost si ranita dar din fericire toti cei implicati au fost ok. Multumim Doamne! Puteam sa aleg sa ma consider victima unui accident auto. Aveam motive destule pentru asta. Si totusi am ales sa ma consider beneficiara acestui accident auto. Cum am facut? Am ales din furtuna de trairi pe care le-am incercat zilele alea pe cea care continea o imensa bucurie ca sunt in viata. Ca pur si simplu respir si dupa data de 3 martie. Si respir bine, adica fara nicio complicatie. Aceasta stare care imi revenea din cand in cand am les sa o constietizez si sa o permanetizez. Am avut astfel un beneficiu imens din intamplarea cu accidentul. Am acum aceasta stare la indemana si pot oricand sa o traiesc.

Deci atitudinea de victima este alegerea fiecaruia. Suntem liberi sa o alegem. Dar atunci cand o alegem ar fi bine sa fim pregatiti sa si platim costurile acestei alegeri. Pentru ca viata devine naspa si lumea devine urata, atunci cand te consideri victima. Iti tai singur posibilitatea de a te simti liber pentru ca devii legat complet de cel pe care il consideri responsabil de victimizarea ta. Si fara libertate viata isi pierde sensul.

marți, 20 august 2013

Hello, is it me you're looking for?




"Hello, is it me you're looking for?"
I've been alone with you inside my mind
And in my dreams I've kissed your lips a thousand times
I sometimes see you pass outside my door
Hello, is it me you're looking for?
I can see it in your eyes
I can see it in your smile
You're all I've ever wanted, (and) my arms are open wide
'Cause you know just what to say
And you know just what to do
And I want to tell you so much, I love you ...
I long to see the sunlight in your hair
And tell you time and time again how much I care
Sometimes I feel my heart will overflow
Hello, I've just got to let you know
'Cause I wonder where you are
And I wonder what you do
Are you somewhere feeling lonely, or is someone loving you?
Tell me how to win your heart
For I haven't got a clue
But let me start by saying, I love you ...
Hello, is it me you're looking for?
'Cause I wonder where you are
And I wonder what you do
Are you somewhere feeling lonely or is someone loving you?
Tell me how to win your heart
For I haven't got a clue
But let me start by saying ... I love you

luni, 19 august 2013

Sergiu Celibidache si Ravel

Salam de biscuiti - aproape sasesc



Ingrediente:
300g biscuiti varsati ("Popular")
50 g cacao
100 g zahar
100 ml lapte
50 g unt
100 g nuci
50 g stafide
50g nuca de cocos
esenta de rom

Mod de preparare
Intr-un castron mai mare se amesteca biscuitii rupti in bucatele mici cu nuca de cocos, nucile si stafidele.
Laptele se amesteca cu cacao si zahar si se da intr-un clocot. Se ia de pe foc si se incorporeaza untul taiat in bucatele mici. Se toarna compozitia cat inca este calda peste ingredintele uscate si se amesteca bine. Se adauga esenta de rom, dupa gust. Mie imi place sa fie foarte aromat.
Se intinde o folie alimentara de cel putin 40 cm lungime. Se aseaza compozitia la mijloc in lungul foliei. Se ruleaza ca un salam si se da la frigider pentru cel putin 4 ore. Mai bine se lasa peste noapte (daca aveti rabdare).

Se taie in felii cu grosime de un deget.
Pana sa le fotografiez pe cele care aratau mai bine mi-au fost mancate....
Prima prajitura pentru care ma lauda copilu' mic: "E mai bun decat ala de cumparat!"



vineri, 16 august 2013

Dincolo

Daca vei cere pe cineva,
Eu voi veni sa te iau in Rai.
Poate nu voi mai arata ca acum
Dar sigur ma vei recunoaste...dupa ochi :)
Si dupa grazie.

In sus ne va duce un val matasos de apa.
Vei zbura, vei pluti
Pana la insula noastra,
Pana la tarmul Pacii.
Pana Dincolo - ringul nostru de dans,
Pe muzica iubirii noastre curcubeu.

luni, 12 august 2013

Povesti de la Marea Neagra

Apa foarte calda.
Briza care te face sa suporti caldura mai bine decat in Bucuresti.
Chiar si la umbra si cu crema cu factor de protectie 50 tot te bronzezi. Asta e...E miez de vara si miez de sezon. Cei de aici stiu ca mai tine doua-trei saptamani si se termina. Ma gandesc cum o fi sa traiesti pe sezoane... Si cred ca stiu.

In Constanta am stat intr-un cartier de langa Delfinariu. Case renovate si case noi, cu finisaje costisitoare imi arata ca se poate sa te imbogatesti muncind doar doua-trei luni pe an. Plin de vita de vie - un soi cu struguri albi de masa. Tulpinile sunt conduse catre acoperisurile caselor unde sunt amenajate boltile. O mare de acorperisuri cu struguri mari, albi, superbi.

Plaja "Modern" e sub centrul vechi. Se incearca o reparatie de drumuri dar nu le reuseste (inca). Printre daramaturi si praf poti sa vezi detalii de arhitectura care te lasa cu gura cascata - o frumusete facuta de mana omului, de oameni cu o imaginatie superba, de adevarati artisti. Mai ales fierul forjat ia forme de o eleganta gratioasa. Acolo unde acum se pune tencuiala decorativa pe vremuri se decora cu iedera. Si sunt case intregi acoperite complet cu aceste fatade miscatoare, vii, verzi.

Plaja Corbu e o oaza de liniste, inca in armonie cu marea si cu un fel de ospitalitate taraneasca. Parca si pescarusii sunt de la tara: mai ciufuliti, mai mari, mai salbatici. E plin de scoici si mi-am umplut o sacosa cu cele care mi-au atras atentia: vinetii, albe complet, portocalii, rosiatice.

Copilul a invatat sa innoate - deocamdata ca sirenele, pe sub apa. Poate ca jumatatea cealalta, de delfin o va ajuta sa invete si pe deasupra. Nu ii e frica de apa. Doar se joaca cu ea.

E ceva in intinderea asta fluida care rimeaza cu mine. Ceva misterios, primitor dar salbatic, care stie sa se daruiasca fara limite, impudic de iubitoare, pasionala, imensa. Si cumva vulnerabila... Marea ma invata o lectie: aceea a trairii in relatie - relatia fluidului cu solidul, a apei cu tarmul, a vietii cu moartea, a fortei cu vulnerabilitatea.
Mi-a ramas ceva sare prin pori si o imensa liniste data de sentimentul de statornicie infinita.

marți, 30 iulie 2013

Lumea nu e perfecta, dar macar e reala

Stiu - din experienta - ca putem trai ca intr-un desen animat.
Genul in care plantele o pot lua la fuga sarind din pamant si gonind cu radacinile transformate in picioruse. Genul in care personajele se opresc din ce fac si se apuca sa cante acompaniate de niste acorduri venite de niciunde. Genul in care obiectele prind viata si devin, pline de intelepciune, sfatuitori si protectori. Da, in desenele animate exista nenumarate metode de a deveni totul perfect. O perfectiune care aduce momente de exaltare.
Am trait astfel de momente. Si probabil, asa cum ma cunosc, voi mai trai. Momente desenate, fara substanta, miscate numai de iluzia optica data de imposibilitatea fizica de a percepe mai mult de nustiucate cadre pe secunda.
Astazi insa am avut un fel de stare de prezenta din care am putut sa parasesc desenul animat si sa revin direct in strada. Am perceput realitatea atat de puternic - ca pe un fel de revelatie sau chiar mai mult, un fel de "pune mana si vezi ca este". Nu, contururile nu mai sunt fluide, lucrurile si oamenii nu mai au aceeasi gratie, ce e in jurul meu zgaraie, frige, inteapa, taie, lucrurile se strica si se rup, pamantul e tare si te invineteste cand cazi. Dar cu atat mai minunate sunt toate cate stralucesc, ma mangaie, ma incurajeaza, ma fac fericita.
Da, lumea nu e perfecta. Dar e reala. Iar realitatea e frumoasa si vie.
Cred in continuare cu tarie ca suntem creatorii vietii noastre si ca ne-o putem face frumoasa. Dar aleg sa fac asta profitand cu recunostinta de ceea ce ne ofera realitatea din jurul nostru si nu prin infrumusetarea ei din pix.

sâmbătă, 27 iulie 2013

Voluntariatul da sens vietii


Da, dragi prieteni. Voluntariatul este un mod de a da sens vietii. 
Aici, in Asociatie toti actionam ca voluntari. 
Nu oferim joburi. Oferim in schimb spatiul in care sa activati ca voluntari. 
Azi nu va vorbesc despre satisfactiile imense pe care le-am simtit in anul acesta de voluntariat cu Asociatia Echipa Omenirii. Nu mi-ar ajunge tot facebook-ul pentru a le impartasi. :)
Azi va invit alaturi de mine sa facem bine la doua centre de plasament, pentru peste 100 de copii.
La Peris vrem sa-i innvatam pe copii sa scrie si sa citeasca. Cica asta te-ar ajuta cu ceva in viata :).
La Centrul Ciresarii 2 din Ferentari amenajam curtea ca gradina de legume si spatiu de joaca. La fel, umbla niste zvonuri ca mediul ar avea nevoie de protectie si vrem sa-i invatam cum se face.
Inscrieti-va prin trimiterea unui email cu datele voastre de contact la monicachiroiu@gmail.com.
Puteti vedea activitatile noastre aici:
http://www.echipaomenirii.ro/

Hai, copilareste-te

Cu morala stau foarte prost

Iar la etica sunt un dezastru.
Insa cu libertatea sunt pe Himalaya. Sar intr-un picior si scandez:
FREEDOM!! FREEDOM!! POWER TO THE PEOPLE!!
Fantastic! Sunt o femeie libera! Stiam dar acum o simt la nivel molecular.
FREEDOM!! FREEDOM!! POWER TO THE PEOPLE!!
Nu sunt vinovata de suferintele nimanui. Nu sunt vinovata nici pentru ca m-am nascut. Nu sunt vinovata nici macar pentru ca Eva a muscat din mar - sa-i fie de bine!
FREEDOM!! FREEDOM!! POWER TO THE PEOPLE!!
Plutesc cu norii, zbor cu vantul si zbor atat de sus ca pot sa vad viitorul. Am pentru ce sa traiesc!

miercuri, 24 iulie 2013

Solamente una vez

Placinta cu carne de vitel care te face sa zambesti

Ingrediente (pentru doua placinte):
1 pachet de foi de placinta (eu folosesc crude)
2 cepe mari
1 kg carne de vitel de buna calitate

4 oua
100 g branza dulce (eu folosesc Lacteea 0,2%)
100 g unt
2 legaturi de marar
sare, piper, cimbru verde

Mod de preparare:
Se toaca ceapa si carnea si se amesteca cu 2 oua si branza. Se adauga mararul tocat marunt si se condimenteaza.
Se imparte pachetul de foi in doua.
Se aseaza in tava in care am pus foaie de copt, jumatate din foile pentru prima placinta si se pun cateva bucatele de unt (le distribuim in asa fel incat sa ne ajunga 100 de grame pentru cele doua placinte). Daca foaia de placinta nu se potriveste perfect in tava se increteste, in asa fel incat sa se potriveasca. Daca faceti asa, puteti utiliza orice forma. Cea din imagine a fost ovala. Dupa ce asezam o jumatate din foile pentru prima placinta punem jumatate din umplutura si continuam cu celelate foi si unt. Deasupra se unge cu un ou batut. Se coace la 180 de grade, pana cand dedesubt este rumenita bine.

Va sfatuiesc sa faceti doua placinte - in primul rand pentru ca una nu ajunge si apoi pentru ca foile crude ramase se deterioareaza repede in frigider, chiar tinute in punga si nu mai pot fi folosite.
Se mananca foarte calda.

luni, 22 iulie 2013

Tort major


Ingrediente:
Blat
1 blat rotund de cacao
1 pachet foi de pandispan de vanilie
Crema 1
100 ml lapte
100 g zahar
4 linguri de cacao
200 g unt
200 g nuci macinate fin
200 g biscuiti digestivi
Crema 2
250 g mascarpone
1 pahar de mure
4 linguri de zahar

Mod de preparare:
Se prepara crema 1: se incalzeste laptele cu zaharul si cu cacao pe foc la o temperatura cat sa se simta cald la degete. Se ia de pe foc si se adauga untul taiat cubulete, cate unul pe rand, mestecand continuu, pana se incorporeaza tot. Se adauga nuca si biscuitii macinati. Se lasa la racit.
Se prepara crema 2:  se zdrobesc murele, se amesteca cu mascarpone si zahar. Eu nu am pus nicio esenta. I-am lasat gustul rezultat din combinatia de branza cu mure. Cred ca ar fi mers cu o lingura de coniac.
Se da la frigider si crema 2 pentru cel putin 2 ore.

Se asambleaza tortul, punand crema 1 intre foile de pandispan si in blatul rotund (taiat pe jumatate).
Se intinde crema 2 peste construtia astfel obtinuta. Eu l-am ornat cu ciorchini mari de struguri, ca o urare de bine simbolica pentru copila mea: sa creasca ca o vie puternica si sa se invecheasca ca un vin bun.



miercuri, 17 iulie 2013

Ce zic alti parinti

...ca eu parca am ramas fara cuvinte. :) Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta pentru fiica sa Margareta Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fii fericita! Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea... al doilea, de! norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora, n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru El. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa. Cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti... atatia cati merita. A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina. Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: ”Uitati-va la mine!”. Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: "Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti". Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata. Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cincizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi! Te imbratisez cu drag, A. Vlahuta

joi, 11 iulie 2013

O pisica mare torcea

Intr-o zi mergeam pe o strada. O strada plina de liniste. Linistea plina de vara. Trec prin fata unei librarii si vad prin vitrina o pisica care dormea. Dormea intinsa pe tejghea, lunga si nemiscata. Asa, lungita acolo si nemiscata, in libraria foarte mica, parea imensa. Capul, mare si el, i se odihnea pe o carte. Pisica torcea de se auzea din strada. Iar literele din carte ii intrau intr-o ureche si ieseau pe cealalta toarse. Toarse in fire rasucite, in trei si-n sapte, negre, cu mici guguloaie de la g, j si p.

luni, 8 iulie 2013

Ardei umpluti - dietetic

Ingrediente:
ardei gras - 12 buc
piept de pui dezosat - 800 g
ceapa - 2 buc mari
patrunjel verde - 1 legatura
franzela alba - 1/4
lapte - 1 cana
oua - 2 buc
suc de rosii - 1/2 l
cimbru verde
sare, piper, foi de dafin
Mod de preparare:
Se curata ardeii de codite si seminte. Se potrivesc intr-o oala mare adanca. La mine au incaput 12 buc.
Se toaca pieptul de pui si ceapa. Se inmoaie franzela cu o cana de lapte. Se amesteca puiul cu ceapa, franzela, ouale intregi, patrunjelul tocat marunt, cimbru tocat marunt, sare, piper.
Se umplu ardeii bine. Se toarna sucul de rosii in oala. Se pun printre ardei 5-6 foi de dafin si crengute de cimbru.
Se da la cuptor pentru doua ore oala acoperita cu o folie de aluminiu (sau cu capac).

sâmbătă, 6 iulie 2013

Ce mai zice Maria

In parc, unde am ajuns dupa o plimbare de 40 de minute printr-un soare arzator, in una din cele mai proaste zile din viata mea.
Ma prabusesc pe o banca la umbra si simt cum in talpa piciorului stang incepe sa-mi creasca o basica: pulseaza de doua ori si se umfla putin, iar pulseaza de doua ori, iar se umfla si tot asa... Incerc sa-mi indrept spatele care protesta vehement (spatele asta inca nu a invatat si protestele nonviolente? sau cele gen petitie pe facebook?).
Maria topaie in jurul bancii, cu un cosulet in care a pus un pui de plus (venisem cu el din Berceni, trecusem cu el prin ploaie, mancasem cu el o pizza la Pizza Hut, cumparasem cu el o rochita si evident ajunsesem cu el in parc. sigur urma sa aparem la stiri...).
Scanez imprejurimile cu vigilenta. Spatiul era safe. Ridic piciorul stang ca sa las loc basicii sa-si faca de cap si ignor spatele. Intind mana dupa geanta, impinsa de un val de optimism care m-a facut sa cred ca ar fi posibil sa stau si sa citesc. Era liniste...
- Mami, hai sa ne jucam de-a Scufita Rosie! Eu sunt Scufita si tu restul personajelor....  

Are cine sa ne plateasca pensia

Veste buna, nu? Pe mine m-a uns pe suflet.
Cum am primit vestea asta? Pai cele doua fete mai mari ale mele m-au anuntat ca planurile lor de vacanta contin si munca. Amandoua si-au cautat un job si l-au si gasit. Asa ca va asigur ca generatia din spatele nostru are chef de treaba.

Totul tine de sincronizare

Am observat ca fiecare dintre noi avem nevoie de un timp de pregatire pentru a face diferite lucruri in viata noastra. Imprejurarile pot contine oportunitati absolut reale dar daca noi suntem abia in perioada de pregatire le vom lasa sa se stinga. Sincronizarea intre "sunt pregatit" si "acum este posibil" ne face sa actionam.
Cum e de fapt pregatirea asta? Cred ca e un fel de a stinge frica prin experienta acumulata, a noastra sau a altora. E un fel de a ne lua inima in dinti si de a o face si pe asta pentru ca simtim ca suntem in stare. Ne simtim pregatiti si lucruri care cu ceva timp inainte pareau imposibile devin la momentul lor accesibile sau macar abordabile.
Ce contine pregatirea asta? Cateodata e compusa din insusirea unor abilitati obtinute prin absolvirea unor cursuri. Alta data insa e de ajuns exemplul cuiva. Iar alta data tine numai de simpla dezvoltare fizica, inaintarea in varsta.
Am trait si cazuri pe care nu am reusit sa le incadrez in vreuna din felurile de pregatire de mai sus. Tineau poate de o rutina (de genul "m-am obisnuit cu ideea"), de o acceptare a unor riscuri sau de o incurajare de moment.

vineri, 5 iulie 2013

Dezamagirea

Aseara vorbeam cu prietenele si am aflat despre o carte in care autoarea sustine ca ceea ce ne enerveaza la ceilalti este ceea ce avem nevoie sa vindecam la noi insine ("Partea intunecata a cautatorilor de lumina" - Debbie Ford). Uite ca exista si un beneficiu in furie: ma invata despre mine.
Azi, cand sunt dezamagita de mine insumi pentru ca m-am infuriat intr-o imprejurare in care aveam si optiunea de a ramane calma, ma gandesc daca motivul care m-a afectat nu este tocmai din aceasta categorie: ceva ce am de rezolvat cu mine.
Este vorba despre faptul ca risipesc in loc sa fac economie. Ca nu reusesc sa gestionez niste venituri ok in asa fel incat sa-mi creez un spatiu de siguranta. Intr-un fel ma inteleg si stiu si explicatia fricii acesteia - dupa ani de saracie e normal sa ma feresc.
Stiu totusi din experienta ca imi trebuie foarte putin ca sa traiesc. Poate plecand de la aceasta evidenta voi reusi sa-mi construiesc relaxarea care sa-mi asigure calmul atunci cand ma confrunt cu subiectul asta.
Sunt insa ferm hotarata in Angajamentul meu pentru o viata buna. Si am hotarat ca acest concept contine si o siguranta financiara, pe care numai eu mi-o pot asigura.

joi, 4 iulie 2013

Nichita Stanescu



Dimineaţă marină


O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.

Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.

duminică, 30 iunie 2013

Avocado tartinabil

Ingrediente:
1 avocado
5 linguri de branza dulce dietetica Lacteea
sare, piper
Mod de preparare:
Se alege un avocado moale. Se taie pe jumatate si se scoate din coaja cu degetele. Se framanta cu mana intr-un castron. Se adauga branza, sare si piper. E excelent pe paine prajita la micul dejun.

Placinta extrafructata

S-au copt prin gradina: zmeura, coacaze rosii, visine si caise. Si au sarit direct intr-o prajitura, nerabdatoare, toate de-odata.
Ingrediente (pentru tava mare de aragaz):
9 oua
12 linguri de zahar (rase)
12 linguri de faina
50 ml de ulei
1 plic de praft de copt cu sofran (Dr Oetker)
o lingura esenta de vanilie
1 kg de fructe de sezon: zmeura, visine, coacaze rosii, caise.
Mod de preparare:
Se bat albusurile spuma tare. Se adauga zaharul si se bat pana se dizolva (atentie e necesar un lighenus mai mare pentru ca spuma creste mult in volum. nu incape in vasul de la robotul de bucatarie obisnuit.).
Se adauga galbenusurile pe rand. Se adauga vanilia. Se cerne faina si se amesteca cu praful de copt. Se adauga jumatate din cantitatea de faina si se incorporeaza usor prin rasturnare, ca sa ramana cat mai mult aer in compozitie. Se pune uleiul si apoi restul de faina. Se tapeteaza tava mare de la aragaz cu hartie de copt. Se toarna compozitia si se niveleaza. Se taie caisele in cubulete mici. Se amesteca cu restul de fructe si se pun pe toata suprafata, repartizate uniform. Se coace in cuptorul incins, la 180 de grade. Dupa aproximativ 5 minute se da focul la minim si se coace pana cand iese paiul uscat (la aragazul meu aproximativ 20 min dar poate fi si mai putin. verificati des.).
Se taie dupa ce s-a racit si se pudreaza cu zahar pudra, pus cu strecuratoarea, ca o ninsoare, in strat subtire ca sa se vada totusi fructele.

Tort pentru clasa intai

29 de copii si o invatatoare ne-au invitat la petrecerea lor ca sa sarbatorim impreuna o superba victorie: au invatat sa scrie si sa citeasca. Cucerirea uneia dintre cele mai importante cunoasteri din viata merita un tort deosebit.

FELICITARI TUTUROR CELOR CARE AU INVATAT SA SCRIE SI SA CITEASCA IN ACEST AN!!!!!!

Tort pentru clasa intai (50 de portii)
Ingrediente: 
Pentru un blat:
10 de oua
15 linguri de zahar
12 linguri de faina
4 linguri de ulei
2 plicuri de praf de copt
500 g capsuni
Pentru crema
200 g de zmeura
500 g smantana pentru frisca
4 linguri zahar
Pentru sirop
1 pahar de apa rece
2 linguri de gem de capsuni
2 fiole esenta da vanilie
Pentru decor
5-6 caise
10 capsuni
Mod de preparare
Se copt pe rand doua blaturi intr-o cratita cu diametrul de 50 cm
Pentru un blat:
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul tot odat si se bate pana se topeste. Se adaiga galbenusurile pe rand. Se cerne faina impreuna cu praful de copt. Se adauga in compozitie amestecand incet prin rasturnare. Se captuseste cratita cu hartie de copt. Se toarna compozitia si se pun capsunile taiate in doua, in mod egal pe toata suprafata. Se coace la foc mediu (180 de grade) pana cand iese paiul uscat (30 min cu aproximatie, in functie de cuptor). Se scoate blatul cu tit cu foaia de copt si se lasa la racit. Se coace al doilea blat identic.
Se bate smantana (foarte rece) cu zaharul (atentie ca pe caldura asta smantana trece mult mai repede in unt. supravegheati foarte atent mixerul). Cand se leaga frisca se adauga zmeura zdrobita si se amesteca incet cu o furculita. Se da la rece cel putin 2 ore.
Se scot blaturile reci de pe hartia de copt. Se pregateste siropul (se pune gemul de capsuni in apa rece cu doua cuburi de gheata si se amesteca bine). Se insiropeaza primul blat cu jumatate din cantitatea de sirop (sa nu fie prea insiropat). Se pune crema de zmeura. Se acopera cu al doilea blat. Se insiropeaza si acesta cu siropul ramas.
Pentru decor se taie piersicile in feliute foarte subtiri si capsunile in jumatati. Se decoreaza ca in fotografie.




sâmbătă, 29 iunie 2013

vineri, 28 iunie 2013

Ion Gheorghe

http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2013/06/ion-gheorghe.html

Scrie-mi si eu voi da sau nu voi da semn
- fragment -

..................................
Ce-i somnul meu acum, decât o lupta nedreapta;
dorm pe-o uzina fara oprire, pe obârsia motoarelor însasi;
cu un singur cuvânt de la tine mi-acopar fereastra;
ca niste cuie de argint îmi sprijina cartile,
pe cuvintele tale mi se zvânta spalata de mine..

Scrie-mi, trimite-mi pachete de cuvinte de-acasa –
grele, ca sacii de pamânt, scrisorile tale spre mine;
nevamuite le voi varsa pe masa de munca, pe perna,
le voi lua dimineata cu apa, le voi musca pe pâine,
cuvintele tale, scrisorile tale de dorul de mine –
de sprijin al meu, de pastrare, de faima frumoasa.

Scrie-mi mult; pâna te vor durea oasele bratelor
pâna vei scapa cartile si pâinea din mâna la masa;
spune celor ce te-ntreaba pentru ce te temi astfel,
spune-le c-ai dus prea mult copila-n brate
c-ai spalat, ai carat lemne, si carti, spune orice,
dar nimanui nu aminti ca ai purtat scrisori catre mine –
lasa mie lauda si faima aceasta sa le raspunda;
scrie-mi mult, cazi si te scoala si scrie din nou –

Scrie-mi, inventeaza tu ziceri noi despre lucruri,
sari de pe rugul de noapte al somnului singura,
pierde-te printre carti, smulge-le limbile de iubire
pune-le sa te-nvete, fura-le rostul si lucrul.
Scrie-mi cu lacrimi de-acasa, întoarce-te din vârsta,
de la cele mai importante plecari, de pe pod, de prin ceasuri,
asteapta pe banca, unde crezi c-ai pierdut un cuvânt
ia tramvaiul, nu-ti face grija de bani
cheltuieste, si cumpara cuvintele vândute de altii,
plângi peste ele pâna le gasesti fata mea si trimite-le;

Scrie-mi, aduna, da veste-n orase si-n glasurile celor ce se apara
rapeste, când altii adorm sau nu se mai stiu,
când nu se mai recunosc de-aproape ce-si sunt zi de zi –
rapeste cuvintele lor si le sufera de la-nceput
plânge-le pâna le dai fata mea de barbat curajos,
si scrie-mi, trimite-mi saci grei de pamânt parintesc.

Scrie-mi pâna la moarte, scrie-mi si eu voi da sau nu-ti voi de semn.

Copenhaga – 19. VII.1965



miercuri, 26 iunie 2013

Gustul copilariei

Am mancat o inghetata care mi-a amintit de copilarie.
In vacanta de vara stateam la mamaia, la tara. Si inghetata treceam pe drum, in niste cazane metalice, (refrigerate in mod miraculos), in carute conduse de tiganci care strigau cu intonatii lungi: IIIINNNGHETAAATAAAA...
Si era buna dar mai ales era interzisa ("nu mananci de la tigani. nu mai insista!"). Totusi cumva ajungeam sa am cei cativa bani cu care imi cumparam fericirea. Si fericirea avea gust de vanilie. Asa cum are si acum.

luni, 24 iunie 2013

Acasa pe Pamant

Am auzit de un plan de voluntariat pentru a pleca in spatiu. Dar pentru totdeauna! Te urci in naveta spatiala, faci cu mana catre bila asta albastra si gata, nu te mai intorci niciodata.
Abia atunci m-am gandit cat de multe legaturi si cat de puternice exista intre mine si Pamant. Existenta mea are coerenta numai aici. Aici unde stiu ca rasare soarele dimineata si ca, daca a rasarit, seara va apune cu siguranta.
Aici, unde pomii infloresc si stiu cum sa mearga apoi pana la capat ca sa faca fructe cu care sa ma hranesc. Aici unde am invatat inca din primul an de viata despre gravitatie, cu real succes, luandu-mi doctoratul destul de repede, chiar inainte sa-mi nenorocesc definitiv genunchii. Acum reusesc sa prind (aproape) toate farfuriile care imi aluneca din mana inainte sa atinga gresia.
Aici unde ma orientez dupa miros daca e bine sa respir in locul ala cel putin cat sa-mi aleg sa dorm acolo.
Aici unde, atunci cand calc intr-o zi de vara prin trifoiul inflorit, scapat de coasa, sperii un stol de gaze care sar in toate partile, intr-un moment de panica.
Aici unde exista viata in oua; creste singura acolo pana la un moment stiut cu siguranta (o programare mult mai fina decat cea robotica), cand are puterea de a iesi cu entuziasm in aceasta lume.
Aici unde e nevoie de doi ca sa te asiguri de eternitate. Si asta in mod firesc, instinctiv, universal si primordial.
Exista un sentiment placut de apartenenta pentru ca prin mine circula aceeasi apa care curge si prin maruntaiele Pamantului. Aceleasi minerale care il fac sa fie ceea ce este, ma construiesc si pe mine. Aceleasi forte se manifesta si in mine si ma definesc ca solid.
Practic sunt Pamant. Deci cum as putea sa ma parasesc?

joi, 20 iunie 2013

Iepure

Ma joc cu iepurele din inima mea.
Ne jucam cu o minge mare, aurie.
La fiecare aruncare mingea deseneaza pe cer un curcubeu:
Curcubee in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.

Ne plimbam cu bicicletele in cerc
Si la fiecare invartitura rotile deseneaza straturi de flori
Straturi de flori in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.

Lansam un zmeu pe malul unei mari.
Marea Neagra din inima mea.
Si la fiecare briza de vant zmeul deseneaza stoluri de pasari
Stoluri de pasari in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.

Facem castele de nisip pe malul unei mari.
Si la fiecare colt punem o scoica mare, alba, perfecta.
Scoicile dospesc in paini calde, dupa cum le zambeste Iepure.

Rupem painile si le mancam
Promitandu-ne: noi sa nu devenim normali Iepure!

miercuri, 19 iunie 2013

Nevoia de recunoastere

"Din câte am putut observa, oamenii recurg la abstracţii morale de tipul “bun” sau “rău” în încercarea disperată de a nu-şi asuma responsabilitatea pentru propriile nevoi, trăiri sau senzaţii. Binele şi răul sunt separate de experienţa personală şi proiectate asupra obiectelor stimul în raport cu care aceste experienţe se elaborează."
Adrian Nuta - Psihoterapeutul de buzunar

Pentru propriile nevoi, trairi sau senzatii ar fi cazul sa-mi asum responsabilitatea. Cum se face insa asumarea asta? Care e mecanismul ei? La mine vad ca asumarea incepe (nu stiu inca cum se termina) cu constientizarea. Adica sa fac cunostinta cu mine, cu nevoile, trairile si senzatiile mele. Ne asezam la un foc de tabara - intr-o seara racoroasa la munte - si ne povestim despre noi. Eu am mai invatat putin sa tac si ascult asa ca le las pe ele sa vorbeasca.
Nevoia de recunoastere mi-a spus ca ea se simte chiar mare. Si ca e proprietara unei insule exotice unde traiesc diferite personaje de Monica. Daca e nevoie de recunoastere in comunitate trimite barca dupa personajul "mama a trei copii". Nu da gres cu personajul asta aproape niciodata. Daca e nevoie de recunoastere profesionala il imbarca pe "inginer de 21 de ani, cu salariul ala, la compania aia". S-a asigurat si de "ecologist" si de "ONG-ist". Si de altele. Cam aglomeratie pe insula aia.....
Eu o intreb daca ar accepta ideea ca parerile celorlalti sunt determinate numai de povestea lor, de felul in care vad ei realitatea si ca nu au aceeasi importanta cu bucuria de a trai autentic, asa cum sunt. Pana la urma bucuria de a ma re-cunoaste eu, asa cum sunt, e mai mare decat emotia, extazul de moment, al oricarui premiul.