joi, 29 noiembrie 2012

Una zicem, alta facem

Pai de ce mai dragilor? Daca zici ca da de ce faci ca nu? Daca zici ca nu de ce faci ca da?
Stii ce cred eu? Daca nu faci ce zici nu-ti va fi prea bine. Treaba ta cum decizi sa nu faci dar te asigur ca prea bine nu-ti va fi. Nu pentru ca vei merge in Iad - sper ca te pregatesti temeinic pentru raspunsurile la judecata de apoi - dar nu te vei suporta tu insuti. Si asta e cel mai mare Iad pe care il poti trai. Macar in celalalt intri mort - e un avantaj trebuie sa recunosti. Pe asta il simti pe viu. Ce zici? Parca iti vine sa te mai gandesti putin, nu?

miercuri, 28 noiembrie 2012

Cand nu se potriveste, o mai potrivesc cu mana

http://www.facebook.com/#!/CucerestelRo?fref=ts
Am citit cartea. Si m-a uns pe suflet cu cateva intelegeri si despre comportamentul meu si despre al altora. Despre al meu mai intai. :)
Am aflat ca sunt dependenta de un drog extrem de halucinant: coerenta.
Frate, se pare ca vad fiecare intamplare ca pe un puzzle abia scos din cutie - amestecat. Si nu ma las pana nu pun bucatelele fiecare la locul ei. Daca nu sunt puse unde "trebuie" am dureri de cap, greturi, depresii severe si ganduri sinucigase. Si sunt foarte perseverenta.....
Faza e ca incerc sa le imbin privind plansele de model - care nu prea au de-a face cu imaginea reala ci sunt pictate demult de tot (de bunica, mama sau alte femei din viata mea sau de fratii Grimm).
Iar cand o piesa nu se potriveste, o mai potrivesc eu cu mana, o inghesui in locul ala, o indoi, o intorc pe spate. In loc sa-i gasesc locul ei firesc, o mai colorez pe la colturi ca sa respecte plansa de model.
Ha! Sunt tare departe de realitate si asta pentru ca sunt dependenta de coerenta. Nici macar nu sunt eu de vina. Ci creierul meu care are de respectat si el o serie de principii (prezentate magistral in carte. v-o recomand!).

De exemplu pricipiul angajamentului/consistentei:
"Oamenii tind sa adopte mai usor un comportament sau o atitudine daca acestea sunt in concordanta cu un angajament anterior. Studiile au aratat ca aceia care pariaza la cursele de cai devin mult mai increzatori in sansele calului lor imediat dupa ce au pariat pe acesta. In parte, acest lucru se intampla deoarece incercam sa evitam fenomenul numit disonanta cognitiva, ce presupune existenta simultana a doua ganduri contradictorii in mintea noastra. Astfel, in timp ce ne precepem ca fiinte inteligente, nu putem recunoaste ca tocmai ne-am pariat banii pe o biata gloaba! Apoi, avand in vedere ca realitatea nu mai poate fi schimbata (banii au fost deja dati), singura modalitate prin care mai putem scapa de sentimentul neplacut ca am facut o greseala este sa privim acea martoaga ca pe un adevarat armasar. Daca insa, la sfarsitul cursei, respectivul cal se intampla sa piarda detasat, vom putea veni, in deplina siguranta, cu rationamente de genul: "Si parea un adevarat zmeu la linia de placare. In mod sigur ca nenorocitul acela de jocheu l-a spalat cu vreun sampon special, sa para mai vanjos." In acest fel, ne putem pastra in deplina siguranta parerea buna despre noi insine. Nu am gresit cu nimic, am avut, pur si simplu, ghinion."

Deci nu suport lipsa de coerenta. Imi trebuie! Nu am de gand sa-mi fac o lobotomie ca sa-mi scot acest principiu din minte dar sunt ferm hotarata sa fiu coerenta cu acele angajamente luate constient de MINE si nu de Scufita Rosie.

marți, 27 noiembrie 2012

De ce nu....

Daca traiesti mult: avantaje/dezavantaje

Azi despre avantaje.:)

Am trait ceva vreme. Am reusit sa fiu chiar mai batrana ca tata. Si astazi ma bucur de asta pentru ca vad un avantaj. Ba chiar mai multe.
Cel care mi-a sarit in ochi a fost acela ca am avut prilejul sa fiu de fata la niste evenimente extraordinare din viata altor oameni. Am asistat la iesirea lor din cochilie, la inflorirea lor din boboci. Pur si simplu i-am vazut cum devin dintr-o data Viata. I-am vazut fericiti, iubind si bucurandu-se. Ma simt recunoscatoare pentru oportunitatea asta si o consider cea mai importanta din viata mea.
Acum stiu de ce vroiam sa fiu profesor. Va dati seama la cate eclozari miraculoase as fi fost martora?
Va multumesc celor care mi-ati permis sa fiu atat de aproape incat sa observ inflorirea voastra. Multumesc ca am impartasit aceste momente spectaculoase.

0,2%

http://www.facebook.com
Cred in Dumnezeu. Si nu sunt singura. La recensamant 0,2% din populatia Romaniei au ales sa declare ca nu cred. Restul credem.
De ce are Dumnezeu atat de mult succes? - intrebare pentru PR-istii implicati in campania electorala.
Daca maine ar fi alegerile si ar participa si Dumnezeu 99,8% dintre noi l-am vota. Deci...care e secretul? De ce credem in existenta unei lumi care nu se vede, care nici nu poate fi vazuta, care nu poate fi revelata prin simturile obisnuite?
Am gasit printre cele citite in ultimul timp ideea ca suntem intr-o poveste similara cu cea despre hainele imparatului. Adica vedem ca nu exista dar din motive de frica, supunere, respect pentru autoritate, rusine (?!?) continuam sa declaram ca le vedem. M-am scanat bine si nu este asta povestea. Pentru ca nu are acelasi sfarsit. Uite vin 4000 de oameni care spun ca nu exista si noi tot avem in mod intim credinta ca este.

Ii inteleg si pe cei care striga ca nu este si ii cred ca "nu cred" daca ei nu simt nimic pe tema asta.
Totusi asta nu imi stinge impresia mea ca exista "CEVA" care ma anima si care poate fi simtit. Cel putin la fel de real cum simt caldura, lumina, sunetele, gusturile si atingerile. Da, am zis "cel putin" pentru ca e mai mult decat atat. Cine a fost vreodata indragostit stie ce vorbesc. Cine nu, va fi si va sti ca mai exista un tesut (pai cum sa-i spun altfel?) cu care simti iubirea. Cateodata gadila (si atunci ii zicem bucurie) iar altadata doare (si atunci ii zicem dor).
Iar ideea ca acest "CEVA" tine de o parte mai buna din mine, chiar daca nu imi apartine, rimeaza foarte mult cu ce simt. Acolo sunt frumoasa. Aici in iubirea mea sunt frumoasa si buna. Macar atata lucru sa stiu si eu despre mine.

vineri, 23 noiembrie 2012

Vise taica, vise

Sau planuri? Ca uite se termina anul si vine unul nou-nout. Si eu? Ce fac eu la anu'?
Pai o sa merg la Paris. Miros foietaje si privesc direct in lumini. Fac baie de franceza si de muzica.
E primavara si sunt iubita. Mana lui e calda cand iesim dupa cafele. Imi sopteste ca sunt frumoasa. Si chiar sunt, cu bascul meu rosu si zambetul meu parizian.
Da, merg la anu' la Paris si de acolo dau iama prin toata Franta. Dar numai dupa ce ne saturam de stat in pat pana la ora 11 in fiecare dimineata. Numai dupa ce obosim sa ne privim in ochi prin intuneric in fiecare noapte. Ne luam tandretea intr-o cutie rotunda de palarii si plecam cu trenuri lungi, cu autocare cu scaune plusate si cu masini inchiriate. Dam o tura, mai dam o tura, intram in castele prin usi monumentale si ne pierdem de ghid ca sa ne sarutam in cadrul  unei ferestre cu vitralii. Iar serile ascultam muzica in gradini care miros a menta (ca sa ni se faca dor de casa). Uitam sa facem poze si la intoarcere nici nu pot sa ma conving ca am fost iubita LA PARIS.




joi, 22 noiembrie 2012

Virtualitatea ancestrala, dincolo de internet

Observ ca lumea virtuala nu a aparut odata cu internetul. Nu, nici pe departe. Pentru ca avem in noi gradini secrete, spatii virtuale unde aducem lucrurile pe care am ratat sa le facem si unde suntem ceea ce am ratat sa fim - noi insine.
Pe dinafara, in aceasta lume pe care o numim reala ne scaldam in prostie si imaturitate atat de mult inca oameni care se numesc "de stiinta" au ajuns la concluzia ca minunatiile construite acum mii de ani de unii ca noi (dar mai primitivi?!?) au fost clar facute de extraterestrii. Si spun asta cu convingere in mii de pagini tratate stiintific. Nici nu e de mirare cand vad cum noi, astia avansatii ne scaldam in prostie. Cand de fapt suntem cei mai inteligenti din Universul cunoscut.
Ca sa putem trai cu ratarile noastre ne construim interior lumi virtuale unde suntem ceea ce era menit sa fim. Nu ma credeti ca lumea reala este lumea in care ratam zilnic sa fim asa cum simtim intim ca am fi stralucit? Uitati-va in jurul vostru.
Eu ma uit si ce vad? Ca lasam sa iasa in exterior sclipiri din ceea ce cultivam in interior. De exemplu un prieten care a facut psihologia se declara sobar, un altul care are toate certificarile accesibile unui it-ist se declara coach de realtii interpersonale, eu - purchasing, tendering & QM manager asa cum scrie pe cartea mea de vizita - ma declar educatoare/invatatoare, un alt prieten foarte priceput in gestiuni declara ca ar fi trebuit sa fie preot. Un alt prieten declara ca vrea sa se casatoreasca cu femeia pe care o iubeste de 30 de ani si cu care a ratat pana acum (de doua ori!!!) sa fie impreuna.
Mai mult decat aceste declaratii, cand aceasta lume virtuala ne convinge indubitabil ca are sens aducem aceasta viata secreta in cotidian, fiecare cum putem si daca putem: scriem o carte, facem un blog, ne jucam in timpul liber sau inventam un spatiu unde sa fim impreuna cu cei pe care ii iubim cu adevarat. Facem ceva care sa fie mai aproape de ceea ce e numit "misiunea" noastra.
Dar daca am hotara ca de ACUM sa fim autentici? "Paaaaiiii, stai asa ca am un job, am niste credite, am o familie, am un sef de partid, am niste vecini, sunt incastrat intr-un sistem, sunt prins intr-o lume (si ce va zice lumea?!?). Nu, nu pot fi in realitate asa cum sunt." V-am auzit aceste ganduri. Suntem telepatici :).
Stiu ca ati decis sa pastram intr-o virtualitate accesibila numai fiintei noastre interioare aceasta autenticitate. Si sa o aducem in realitate numai ca o adiere cu miros de levantica..... Dar parca pierdem ceva, nu credeti?

marți, 20 noiembrie 2012

Clasificare senzatii

Sunt convinsa ca absolut toate senzatiile, tot ceea ce simtim efectiv pe pielea noastra sunt reale, tin de realitate. O clasificare a lor ca fiind dintr-o lume mai reala si altele dintr-o lume mai putin reala nu cred ca are sens.

De exemplu daca simt cald/rece atunci cand ies din casa dimineata asta e o senzatie din lumea foarte reala - lumea temperaturilor si a vremii. Dar daca simt ca mi-e cald tare si ma deschei la palton cand ies din apartamentul in care am facut dragoste cateva ore la rand si imi pun salul abia dupa ce observ pe strada ca e ger pentru ca toti ceilalati merg zgribuliti cu nasurile in manusi - asta e o senzatie dintr-o lume ireala?

Daca tremur pentru ca am o cadere de calciu este o senzatie dintr-o lume foarte reala. Iar daca tremur de emotie cand mai sunt numai cativa pasi pana ma imbratisez cu omul pe care il iubesc - asta e o senzatie dintr-o lume ireala? Bine dar tot tremurat e....

Imi amintesc de pe vremea cand imi era frica de caini cat de reala era aceasta frica si cat de reala era senzatia fizica pe care o aveam cand trebuia sa trec pe langa un caine. Frica pe care am simtit-o atunci cand am avut de dat un examen de care depindea bursa mea pe un an de zile - era o senzatie dintr-o lume mai reala? Sau frica pe care am simtit-o cand s-a dat alarma in Sun Plaza si am fost invitati cu o voce metalica sa parasim magazinul pe cea mai apropiata iesire - asta era dintr-o lume si mai reala decat celelalte?

Pana la urma trairile noastre care tin de sentimente sunt mai putin reale decat cele care tin de foame, sete, supravietuirea fizica? Sunt convinsa ca nu si numai suma tuturor acestor trairi fac realitatea noastra, interioara si exterioara. Iar daca vreau sa traiesc constient e nevoie sa le constientizez pe toate. Asta e realitatea!

vineri, 16 noiembrie 2012

Stilul meu de meditatie

Dupa toate cate am citit despre meditatie indraznesc sa spun ca mi-am gasit si un stil al meu: scrisul. Stilul asta e bun pentru momentele traite la limita luciditatii, cand daca te uiti peste umar vezi negura, simti raceala si mirosi suferinta.
Vad din experienta mea ca in suferinta nu poti sa meditezi in mod sa-i zicem "clasic". In stres, in agitatie, in dezorientare da. Dar in suferinta nu.
Daca scriu insa e ca si cum intorc spatele mizeriei si ma indrept spre luciditate. Folosesc acum din plin acest mod de a medita iar ca subiect mi-am gasit "atasamentul".

Despre atasament - cu luciditate
Capitolul 1 - Cresterea
Sa ne inchipuim un personaj de fictiune pe nume Monica. Nu are habar cine este si ce este. Traieste in virtutea unei inertii, ca un vapor in deriva, pentru ca ceva din ea o convinge in fiecare dimineata sa deschida ochii. Si dintr-o data, in anumite imprejurari speciale, incepe sa constientizeze ca e vie. E inundata de recunostinta si de fericire. Lumea are culoare si viata are sens. Ei, alta viata, alta lume, alta Monica.... Cam cat de importante, pretioase si indispensabile credeti ca devin pentru ea aceste imprejurari speciale? Destul cat sa se ataseze de ele ca marca de scrisoare.
Traieste cu credinta de nezdruncinat ca ea, cu tot ce este al ei, nu are nicio importanta in aceasta ecuatie a transformarii miraculoase. Si ca numai imprejurarile speciale sunt cele care sustin aceasta transformare. Si crede asta pentru ca e logic: "Tot eu eram si inainte si eram looser" gandeste ea logic. "Daca dispar imprejurarile, dispare transformarea".
Si e hotarata sa faca ORICE ca sa intretina aceste imprejurari speciale. Pe deasupra e si perseverenta. Asa ca ignora cu desavarsire ca atitudinea ei fata de viata e adevarata schimbare si continua cu cel mai sincer devotament sa alimenteze imprejurarile speciale. Acestea bineinteles ca au viata lor fiind complet exterioare. Si sunt cand mai vi, cand mai moarte, cand mai prezente, cand mai absente dupa propria lor vointa, determinand fluxul si refluxul fericirii in personajul nostru fictiv.
Capitolul 2 - Descresterea
Cu un atasament de felul acesta ai asigurat biletul pentru dezechilibru. Esti abonatul lui permanent. Iar dezechilibrul este incompatibil cu viata. Viata, in conceptia personajului nostru fictiv este tot atat de echilibrata prin insasi esenta ei ca si apa, care atunci cand e rupta din tot formeaza automat o sfera perfecta. Deci prin insasi esenta ei - echilibrul - viata neaga atasamentele. Si incep sa se dizolve ca sa formezi din nou o sfera perfecta.
Cum e dizolvarea, descresterea unui atasament? E cumplita.
Cineva spunea ca deprimarea este fumul dat de arderea unui atasament. Foarte adevarat!
Daca simti descresterea unui atasament te vei gandi de vreo 1000 de ori daca merita inainte sa mai dezvolti vreunul.
Cum e descresterea atasamentului la personajul nostru fictiv? Cumplita desigur. Si pe deasupra si lunga. Cand crede ca fumul arderii s-a dizolvat pentru totdeauna in atmosfera, se intampla cate ceva care ii arata ca nu, arderea continua. Nu mai sunt flacari atat de inalte, nu mai fumega atat de inecacios dar e, mocneste in adanc si e destul o pala de vant ca sa atate emotia destul de puternic cat sa-i tremure genunchii.
Capitolul 3 - Concluzia
Constientizarea ca eu sunt sursa trairilor mele si nu lucrurile exterioare mie, oricat de speciale ar fi acestea, imi da sansa de a iubi fara a dezvolta atasamente. Deci de a exclude suferinta din iubirile mele.
Capitolul 4 - Scuze
Am scris mai mult pentru ca am avut nevoie astazi de o meditatie mai lunga.





Pentru tine

draga cititorule :)

joi, 15 noiembrie 2012

Ce mai facem prin proiect

Atelier de creatie in cadrul proiectului „Suntem creatorii vietii noastre”


Sambata, 17 noiembrie 2012, are loc in sala de evenimente a asociatiei non-profit “Echipa Omenirii” prima actiune a proiectului “Suntem creatorii vietii noastre - Centru de dezvoltare personala”, dedicat copiilor si tinerilor din centrul de plasament de stat de la Peris. Aceasta va cuprinde trei categorii de activitati: meditatii la materiile principale, un atelier de creatie pentru ornamente de Craciun si sedinte de consiliere.

Meditatiile vor fi sustinute de profesori voluntari, la materiile de baza si in urma identificarii nevoilor de instruire ale copiilor.

In cadrul atelierului de creatie sustinut de asociatie alaturi de partenerii sai, membrii voluntari din cadrul comunitatii, copiii vor realiza manual diferite obiecte – bijuterii, ornamente de brad, origami. Acestea vor fi scoase ulterior la vanzare, urmand ca fondurile obtinute sa fie utilizate pentru sustinerea activitatilor proiectului.

Consilierea prin coaching va fi realizata de catre personal specializat, in urma unui chestionar adresat copiilor si a observarii acestora, pentru identificarea problemelor cu care se confrunta.

Proiectul „Suntem creatorii vietii noastre” , realizat de Asociatia non-profit „Echipa Omenirii”, cu sprijinul financiar oferit prin programul de granturi Raiffeisen Comunitati si prin implicarea membrilor voluntari din comunitate isi propune sa completeze educatia copiilor si tinerilor din orfelinat cu activitati educative si de orientare profesionala, pentru a facilita incluziunea sociala si pe piata muncii a tinerilor la varsta parasirii orfelinatului.

Educatia alternativa axata pe valori, implicarea copiilor in activitati care le dezvolta creativitatea si imaginatia, deschiderea perspectivelor catre viitor si a potentialului pe care-l pot atinge, sunt cateva dintre cele mai importante obiective pe care ni le-am propus.

Invitam persoanele care si-au descoperit abilitati creative sa sprijine aceasta actiune de voluntariat si sa ni se alature, sambata 17 nov. Impreuna putem face diferenta si deschide orizonturile unui copil!

Centrul de dezvoltare personala “Suntem creatorii vietii noastre” face parte din proiectul “Aripi pentru Viitor” despre care puteti citi detalii aici: http://www.humanitysteam.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=329&Itemid=457

Pentru contact:
Monica Chiroiu – coordonator proiect
voluntar@humanitysteam.ro

Despre Asociatia Echipa Omenirii
Asociatia non-profit Echipa Omenirii a fost infiintata in 2010, este apolitica si neguvernamentala avand misiunea de a integra in societate tinerii proveniti din mediile devaforizate, programe de protectia mediului, promovarea unitatii intre oameni si apararea drepturilor omului. Prin proiectul “Aripi pentru viitor”, accentul asociatiei este pus pe oferirea de sanse egale tuturor tinerilor la a accesa o meserie si a se integra in societate si procesul muncii, asigurandu-se un statut demn si respectabil in societate.

miercuri, 14 noiembrie 2012

La patru maini

Aseara am vazut unul din concertele festivalului SONORO care anul asta se ocupa de dragoste (daca asa traduci love). In spiritul temei s-a cantat la pian la patru maini. Muzica superba, artistii de geniu, sala bizantina de la Cercul Militar, vin de Bourdeaux in pauza - deci spatiul perfect pentru o revelatie. Asa ca nu ma mir ca m-a lovit si pe mine una: ce inseamna "impreuna". Cand alegi sa fi impreuna cu cineva, stii din start ca ai ales ca viata ta sa fie cantata la patru maini si nu la doua. Ai ales ca melodia sa fie facuta prin contributia a 20 de degete. Deci termenul de consoarta e chiar foarte potrivit.....

duminică, 11 noiembrie 2012

Salata de sezon

Ingrediente
Salata verde - o capatana mica
Praz - o bucata alba de 20 cm
Rosie - 1 buc
Ridiche de luna - 2 buc
Mar - 1 buc, ionatan
Parmezan - 100 g
Sare, ulei, lamaie
Mod de preparare
Se taie salata in fasii subtiri. Se taie marul, rosia si ridichiile in sferturi de felii subtiri. Se taie prazul in 2 bucati si apoi pe lungime in paie subtiri. Se pune sare, ulei si zeama de la o jumatate de lamaie intr-un shaker (borcan cu capac) si se agita bine.  Se amesteca legumele sau se aseaza intr-o piramida frumoasa pe farfurie si deasupra se toarna sosul. Parmezanul se da pe razatoarea din care ies felii subtiri si se pune deasupra. Se serveste cu paine integrala prajita.
Sa nu ziceti ca parmezanul nu e de sezon. Merge atat de bine cu mirosul de frunze uscate de nuc....

miercuri, 7 noiembrie 2012

Poti fi prima

care pune mana pe ea:
http://www.nemira.ro/glossy-books/cum-sa-cuceresti-un-barbat-pe-e-mail,-messenger-si-facebook--2084

Cred ca e momentul unei educatii si in domeniul asta. Eu una simt nevoia. Pentru ca sunt responsabila de viata mea si vreau sa stiu ce, unde si cum se simte carisma mea virtuala.

luni, 5 noiembrie 2012

Sunt schimbarea pe care o vreau in lume

Foarte greu sa te tii de asta... De exemplu vreau pace. Nu, nu e un extras din discursul lui Miss Univers. E ceea ce imi doresc. Si daca vreau pace, sa fiu pace e actiunea coerenta cu aceasta dorinta.
OK... Atunci de ce generez conflicte? Nu ma mai obosesc sa-mi raspund la intrebarile cu "de ce" sau cel putin  nu la toate. Dar despre conflicte e musai sa ma intreb, daca vreau pace.
Si da, am decis sa evit sa generez conflincte - de orice fel (interioare sau exterioare). E singura metoda la indemana mea de a fi pace si deci de a avea pace.
Despre orice se poate gandi si vorbi cu calm si iubire. Numai sa fie o optiune din sirul celor cateva care ne determina comportamentele. Si poate ca la 50 de ani voi intelege mai bine, asa cum scria Vlahuta fiicei sale.
http://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=4313288984610&set=o.230051091039&type=1&theater


duminică, 4 noiembrie 2012

Pui de cuc



S-a cuibarit in mine puiul de cuc.
Era mult mai mare si mai in fata decat toate celelalte iubiri ale mele - care devenisera foarte firave si parca s-ar fi refugiat din nou in oualele lor sparte daca ar fi putut.
Puiul de cuc - hranit mereu pentru ca stia sa stea in fata, era din ce in ce mai puternic.
Cu statura lui de zeci de ori mai mare decat restul locuitorilor inaripati ai cuibului a reusit sa-i arunce peste margine, in haul de dedesubt.
Rand pe rand.
Cand veneam cu mancare vedeam cum dispare cate ceva din iubirile vii pe care le lasasem la plecare.
Dar nu aveam timp sa ma gandesc la asta pentru ca puiul de cuc - devenit acum mai mare si decat mine - striga de foame,
casca ciocul cat sa ma inghita
si poate ca m-ar fi mancat si pe mine toata daca ar fi stiut sa zboare.
Dar inca nu stia.
Inca aripile erau fragile, inca statea cu mine - dependent de mine.
Am nevoie de tine - imi spunea ciocul lui deschis.
Si zvaaaaarrrrr imi luam din nou zborul, desi obosita, sa gasesc mancare mai multa si mai multa si mai multa...
Pentru puiul de cuc.

Pana intr-o zi cand in cuib era liniste...
Gata, nu mai avea nevoie de mine.
Si m-a inundat singuratatea.
Inecata in singuratate mi-am amintit de micile mele vietati.
Iubirile acelea firave, neglijate, care nu avusesera loc sa ceara desi si ele aveau nevoie de mine.

Nu puteam trai fara iubire - imi spunea un instinct stravechi care ma facea sa construiesc cuibul in fiecare primavara.
Sa depun in el, desprinse din marintaiele mele, ouale vii ale sperantelor. Incalzite cu devotament instinctiv, fara intrebari si justificari,
fara eseuri despre datorie - doar din instinct.

Cresc embrioanele prin propriile lor forte,
aceleasi care au facut sa creasca planetele in univers.

Si de data asta am stiut sa fiu magica - pentru ca au venit pe lume vii.

Au si ele nevoie de mine - nimic nu zboara inca din ou
dar sunt dimensionate dupa puterile mele
si incap toate in cuib: mici capete de pasari pufoase si.....albastre.

Rational, rationament

Am citit la un psiholog despre cum ne formam o explicatie in minte. Era dat urmatorul exemplu: te trezeti dimineata in apartamentul lasat mostenire de matusa care a fost calcata de tramvai cand plecase de acasa nesupravegheata desi suferea de Alzheimer. Mergi la bucatarie unde lasasesi de seara un copan de pui pe masa ca sa-l ai la micul dejun. Si constati stupefiata ca farfuria este goala. Ai de ales din trei explicatii care ti-au inflorit pe loc in minte: fantoma matusii, mare amatoare de copane de pui cat a fost in viata, devorase delicioasa mancare gatita exact dupa reteta ei preferata; mancasesi de fapt copanul aseara la cina si ai uitat cu desavarsire - "Aoleu nu cumva mi se apropie si mie Alzheimeru'?" sau motanul a inghitit copanul cu totul? Si alegi explicatia cea mai la "mintea cocosului" - e motanul pentru ca uite-l cum doarme cu o expresie de satisfactie suspecta pe chip. Parca si zambeste....
E ok rationamentul asta dar ar fi bine sa nu excluzi nici o vizita la medic si ceva teste ca sa te asiguri ca esti departe de genele matusii - macar de alea care dau Alzheimer daca ochii sunt exact ca ai ei.....
Aceasta mostra de gandire rationala mi-a dat dat ideea ca atunci cand incercam sa analizam rational un eveniment, o intampare, o situatie alegem o explicatie care e posibil sa nu aiba nimic de a face cu adevarul. De exemplu atunci cand ni se spune: "Te iubesc" asociem aceste cuvinte cu cele cateva mii de filme romantice pe care le-am catalogat in biblioteca noastra interioara in folderul "asa da, mi-ar placea si mie" si le corelam si cu cele cateva experiente traite pana atunci - mai fericite sau mai putin fericite. Rationand mai departe e posibil sa ne facem deja un tablou al situatiei in care peisajul sa fie complet deformat fata de cel care este de fapt. Dar, pe de alta parte, rational si posibil.
Pentru a ne valida acest rationament vom retine toate comportamentele care rimeaza si le vom ignora pe toate celelalte. Exact ca un doctor care pune numai intrebarile ce ii intaresc convingerea intr-un diagnostic pe care l-a ales deja si nu pune nicio intrebare, nu face niciun test care ar putea sa-l infirme.
Ei bine, se pare ca pentru o gandire rationala, dupa alegerea unei explicatii, ar fi bine sa ne punem intrebarile care pot invalida teoria pe care tocmai am emis-o si abia apoi pe cele care o impun ca fiind Adevarul. Floare la ureche gandirea asta rationala....


joi, 1 noiembrie 2012

Intotdeauna exista a treia optiune

Desi cateodata ar putea parea ca nu.
Daca esti in procesul de luare a unei decizii ia o pauza. Stiu ca e greu, pentru ca de obicei iei o decizie numai presat de imprejurari (altfel, din economie, alegem sa traim, in virtutea inertiei, la fel). Iar imprejurarile sunt de cele mai multe ori unele care creaza emotii puternice. Deci s-ar putea sa te simti exact ca unul care aude strigatul: "Ne scufundam!!!!" si nu oriunde, ci pe Titanic.
Urgenta te impinge de la spate ca un fier inrosit. Realitatea se deformeaza ca atunci cand privesti imaginile reflectate in suprafete curbe. Iar frica de necunoscut te face sa nu mai fi tu insuti ci mama, tata, educatoarea, modeluri de toate felurile impletite in sase, opt sau cine stie cate.
Toate planuri nu mai au sens pentru ca acel unic lucru care statea la baza lor s-a evaporat, disparand fara urma sau si-a dat arama pe fata si vezi in sfarsit ca e fals. Si fara planuri cum sa traiesti? Ar insemna sa accepti ca esti ca o frunza in vant (imagine de sezon) in fata intamplarilor de care nu se ocupa Nimeni si asta e inadmisibil. Deci....treci automat la planul B.
Iar eu vin si iti zic: NU! Exista multe alte optiuni. Cel putin inca una. O vei descoperi rasfoind trei, patru ganduri in timpul analizei (cum care analiza? cea obligatorie inainte de o decizie!). Am zis ganduri si nu intuitie sau emotie. Dar pune la bataie tot ce stii tu ca functioneaza la tine. Totusi ultimul cuvant sa-l aiba gandurile. Cele de validare si sa fie critice. Sa fie linistite. Sa fie lucide.
Iar dupa ce ai luat decizia fi sceptic. Fii un martor sceptic la ganduri de genul: trebuie (nimic nu trebuie), e necesar (in afara de aer, nimic nu e absolut necesar pe moment), sunt datoare (deloc si nimanui inafara de tine insuti), nu pot trai fara (ba poti ca doar ai facut-o de atatea ori).
Bafta!