A fost odata ca niciodata o fata frumoasa, tanara si harnica.
Si ea aveam o casuta mica, cu o gradina mica in care incapea un cires mare si cateva legume.
Si intr-o zi ploioasa a inceput o furtuna. Fata era la plimbare si furtuna a prins-o in gradina, intre o rosie si un rand de castraveti.
Nu era o furtuna obisnuita. Parca cerul se hotarase sa coboare pe Pamant si sa innegreasca totul cu norii lui grei. Iar fata nu reusea sa faca cei cinci pasi pana in casa, atat era de deasa ploaia. Si norii coborau, coborau... Un nor mai zurbagiu si cu mai mult tupeu a atins primul Pamantul. Intai a fost o mica pata neagra, cat face varful de stilou cand il bagi in buzunarul de la piept fara sa-l inchizi bine. Pata insa s-a intins repede si negreala acoperea incet gradina mica. Fata statea deja intr-o pata care incepea sa-i urce pe picioare.
"Ce sa fac?" s-a gandit ea. A ridicat intai un picior ca sa-l fereasca macar pe unul. Dar cat sa stai si intr-un picior? In plus negreala atinsese tivul rochiei si se ridica repede pe haine. Toate dungile rosii si albe deveneau negre ca cerul de furtuna.
"Ce sa fac?" s-a gandit ea din nou. Si de undeva din partea stanga a creierului i-a rasarit o idee. Era o idee frumoasa, rosie stralucitoare care semana cu o panglica de la o rochie de saten. Abia ce a rasarit prima idee ca a si aparut alta, parca chemata de prima ca sa nu fie singura. Asta era oranj, ca un suc de portocale. Si nici cea oranj nu se simtea bine singura asa ca a mai chemat alte idei, toate colorate stralucitor.
Fata a prins ideile in pumn si le-a aruncat catre orizont. Un curcubeu superb s-a intins atunci pe cer si furtuna a stiut ca s-a terminat si s-a potolit.
Gradina lucea curata si fata a dat drumul ideilor din pumn ca sa se ridice curcubeul sus, sus de tot, acolo de unde a putut fi vazut de si de Noi. Intr-o zi frumoasa si ploioasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu