Sfarsitul basmelor

Basmele si povestile pe care le-am auzit in copilarie si pe care le-am povestit si eu copiilor mei nu se termina la "am incalecat pe-o sa". Povestea continua. Si continuarea merita spusa.
Astazi continuarea de la "Capra cu trei iezi".

Lupul era prins de flacari si umil si speriat de moarte se ruga cu disperare sa fie salvat. Capra, cu inima impietrita, simtea savoarea razbunarii. Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi.
O capra s-ar opri cu simtirea aici. Dar o mama care si-a ingropat doi copii nu, nu se va opri aici. In furtuna de sentimente are revelatia trezirii. Intr-o fractiune de secunda intelege totul: sentimentul ei de vina pe care incearca sa-l acopere cu o crima, speranta in linistea pe care i-ar fi dat-o gandul ca altcineva a fost responsabil de moartea copiilor (lupul si poate chiar copiii, care oricum erau cam obraznici; poate chiar si-au luat ce meritau) si nu ea. Senzatia ca se face dreptate i-ar fi dat puterea de a merge mai departe, chiar daca de durere nu va putea sa se elibereze vreodata. Intelege intr-o fractiune de secunda falsitatea acestei afirmatii, inutilitatea acestei crime, monstruozitatea rationamentului ei. Intra instantaneu intr-o stare de constiinta complet schimbata. Si de aici actioneaza: ia extinctorul, sare in flacari, stinge focul, in timp ce stiga copilului cel mic: "Call 911!" Ucigasul este salvat si iertarea ei este completa.
In aceasta stare de iertare reuseste sa se mobilizeze sufleteste pana la a simti recunostinta ca unul dintre copii a fost salvat.
Dupa o noapte petrecuta la urgente se intoarce dimineata acasa. Copilul cel mic adormise pe bancheta din spate.
Coboara din masina si respira adanc.
Dintr-o data percepe totul cu o acuitate a simturilor neobisnuita.
Soarele rasare dintr-o mare de nori negri si lumineaza valea dintre cele doua dealuri. Iarba straluceste intr-un verde viu si crud. Se aude fosnetul frunzelor din stejarii inalti, vechi, aflati in deplina putere a maturitatii lor. O pasare incepe sa cante undeva la inaltime si o ciocanitoare provoaca sunete lungi, ca dintr-un instrument muzical, intr-un ritm sustinut si alert. Viata o inconjoara din toate partile. Da, e vie si asa are de gand sa traiasca de aici inainte.
Privese spre casa. Fereastra la care isi vazuse capete copiilor morti e tot acolo. Dar acum e integrata intr-o intamplare care i-a schimbat viata, destinul, personalitatea. Isi ia copilul adormit in brate, ii simte caldura corpului dulce si cald, complet abandonat in somn. Constienta imensitatii iubirii pentru acest copil, pentru toti copiii, ai ei si ai lumii, o inunda si ii reveleaza sensul faptului ca, in mod nefiresc si nenatural, a supravietuit copiilor ei.
Peste ani o vedem in rol de educatoare/invatatoare/manager de gradinita, protejand pe acei copii care altfel ar fi ramas nesupravegheati acasa, in prima gradinita de capre din istoria lumii. Lupul, atins de iertarea ei pana in fundul sufletului lui de lup, ii zambeste. E destul de chipes in uniforma lui de bodyguard....