Sfarsitul basmelor 2

Astazi "Petrica si lupul".
Voi aveti vreo propunere?

Petrica striga deznadajduit si zadarnic: "lupul, lupul, lupul, lupul...". Nimeni din sat nu-l mai auzea.
S-a uitat in jurul lui. Telefonul mobil nu mai avea demult semnal. Statia de transmisie doar pacanea. Generatorul ar fi trebui alimentat demult; nu stia cat va mai avea curent electric. Foile cursurilor de masterat prin corespondenta de pe care studia pentru ultima sesiune, se imprastiasera la intamplare atunci cand sarise ca ars de pe scaunul din fata calculatorului. Simtea cum panica ii cuprinde pe rand fiecare fibra si il paralizeaza.
Deschide cu o ultima fortare usa adapostului si se trezeste afara.
In noaptea neagra, inconjurat de urletele haitei de lupi, batut peste fata de fulgii inghetati de zapada, aproape ingenunchiat de vantul puternic si rece, Petrica si-a vazut sfarsitul: turma macelarita, oamenii din sat pagubiti si distrusi, el insusi pribeag si alungat.
Oare cum va mai putea traii cu el insusi? De oameni te poti ascunde dar de tine insuti nicicum.
Si in aceasta fractiune de secunda Petrica a constientizat aceea putere interioara care il facea sa simta un ghimpe de neliniste atunci cand se distra pe seama satenilor. Era o zona total necunoscuta, care ii dadea un sentiment de groaza, ba amestecat si cu rusine. Si totusi si-a dat seama ca altceva nu are: era singur, in mijlocul pustietatii. Asa ca s-a scufundat in intunericul acela din interiorul lui, cazand ca pe un tobogan cu apa pana departe. Cand a atins fundul a ceea ce se parea ca e fiinta lui interioara s-a simtit dezamagit: nimic, decat intuneric. Totusi sub picioare simtea teren tare, ferm si sigur. Apoi si-a dat seama ca tinea ochii strans inchisi. Si i-a deschis. Lumina sufletului i-a inundat privirea. Dada, asta era el: fiul lui Dumnezeu. Pai ce alta putere mai mare iti trebuie, ce alta carte de vizita mai sofisticata, ce alta validare mai inalta? S-a cunoscut asa cum nu se cunoscuse niciodata si si-a adus aminte ca nu e nicicum singur. Duiosia i-a invelit fiinta intr-o caldura nefireasca. O rugaciune de multumire i-a strabatut creierii.
In secunda urmatoare era iar in mijlocul furtunii si noptii. Cea mai tare noapte din viata lui! Si-a luat bata grea si mare de cioban, si-a strigat cainele cu o voce pe care nu si-a recunoscut-o si a dat buzna prin usa de lemn a adapostului stanii. Vedea greu si inaintarea parea imposibila. Dar o mana ferma il veghea si ii asigura spatele. O simtea ca si cum ar fi fost facuta din blana de oaie a cojocului. Ii dadea aripi. Lupii nu au stiut ce i-a lovit. Bata cadea cu putere in toate partile. Cainele musca innebunit de mirosul sangelui. Indemnele ciobanului acopereau urletele furtunii.
In dimineata rece, geroasa si clara satenii care venisera sa vada ce a fost cu furtuna de noaptea trecuta au ramas la distanta intimidati de claia de lesuri ale lupilor. Petrica al lor facuse asta? Incredibil...
De sub acoperisul ingropat in zapada iesea fum. O cruce mare, incleiata din doi busteni le oprea accesul catre intrare. Vedeau prin usa deschisa, in lumina focului pe Petrica. Canta la fluier...