Pe calea mea nu merg prin pustiu ci inot intr-o mare de mii de intamplari, informatii, imagini, sunete, gusturi, declaratii, alti oameni, alte vieti, alte cai, alte adevaruri, alte realitati, alte viziuni. Toate acestea vin in contact intim cu mine, ma inflenteaza si ma fac ceea ce sunt. Din aceste interactiuni rezult eu ca persoana. Am identificat insa unele care desi par harmless sunt de-a dreptul devastatoare. Si astea ma fac sa fiu ceea ce sunt, la fel de mult ca cele creatoare. Si aceste intalniri devastatoare ma construiesc.
Stiu insa ca am un instrument care ma apara de distrugerea totala: autoapararea. Este un sentiment de precautie fara a fi frica sau disperare. Este acel prag dincolo de care nimic si nimeni nu are voie sa patrunda. Este un complex de tactici care se activeaza singur, instinctiv. Stiu acum sa indentific cand e activ si atunci stiu ca am mers prea departe, m-am indepartat prea mult de zona mea de siguranta, m-am dus acolo unde se termina plasa de sub sarma pe care execut un balet complicat, guvernat de legile echilibrului interior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu