Citesc "Plansul lui Nietzsche" de Irvin D. Yalom. Excelenta carte. Daca inca va intrebati care sa fie a 128-a carte pe care sa o cititi in concediul din vara asta va rog puneti-o pe lista. Merita sa fie chiar prima.
Cartea asta mi-a trezit interesul pentru Nietzsche si voi incepe sa sap cu aceasta curiozitate noua a mea cu productivitate de buldozer dupa carti si informatii.
Mai multe din ideile lui m-au cucerit trezindu-mi imagini revelatoare. Una dintre ele chiar am adoptat-o si o incalzesc la san. Este o imagine frumoasa despre cum ne dezvoltam Sinele nostru: crestem in interior la fel cum creste un sarpe, in interiorul pielii. Cand decide ca nu il mai incape pielea veche si-o schimba. Iar cand o lasa in urma ramane imbracat cu o piele noua, stralucitoare in care sta confortabil. Ii vine ca o manusa...din piele de sarpe....
Asa si noi in interiorul nostru. Ne dezvoltam, devenim - cum imi place mie sa spun - si atunci cand vechiul eu nu ne mai incape, sa-l lasam in urma fara prea mari dureri si convulsii. Si putem face asta pentru ca daca il abandonam pe cel vechi nu inseamna ca ramanem fara piele - noi avem de aratat o piele noua, stralucitoare, fantastic de proaspata si care ne vine bine, e pe masura. Asta pana cand, devenind continuu, crescand cu fiecare experienta, vom decide ca e timpul sa o aratam pe urmatoarea, la fel de proaspata si stralucitoare.
Da Monica, si totul se petrece intr-o clipa...
RăspundețiȘtergere"Si a venit o clipa.
O clipa care mi-a rupt viata,
in doua,
una trecuta si una alternativa.
O clipa in care timpul a apus
nascand noi orizonturi,
care mi-a adus in suflet netraitul,
ucigand brutal labirintul din mine.
O clipa in care m-am dezgolit
de singuratati morbide,
si am trecut de partea mea insami,
strangandu-ma tare la piept.
O clipa cand candela din mine
a creeat constelatii ,luminandu-mi
anotimpurile adormite, si trezindu-le
am pus semnul egal, intre mine si eu.
O clipa ce mi-a strers darele murdare
din amintiri fugare, si din azi,
lasandu-ma inocenta ca prima samanta
pusa la incoltit .
O clipa in care floarea de rasura a inflorit,
infrangandu-si cu simplitatea ei spinii .
si atunci, cele doua fiinte din mine,
eu, si eu potential, au devenit unu.
Si a venit o clipa…
Care e raportul dintre aceasta clipa si insasi viata?
O milionime la insami eu?O milionime la insuti tu?
Sau eu la insati tu?Sau tu la insasi unu?
Sau... noi la insasi unu?!
Asa am devenit nesfarsiti.Din materializarea unei clipe,
si din ocolul pe care l-am facut prin noi."
(17 iulie 2012)
Pentru mine... pentru tine pentru noi toti!
Cu drag,
Elena
superb ai scris Elena draga :) Multumesc :)
Ștergerefii un canal pentru lumina si iubirea lui Dumnezeu...