Zaharia Stancu

Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaştri,
Fiecare butaş va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriaşe,
Păduri de plopi cu creştetu-n cer,
Păduri de stajar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimaşa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu...

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.

"Ninge", zice Maria...

...."si cand ninge asa cu fulgi mari inseamna ca niste catei au calatorit intr-o naveta spatiala si cand naveta a explodat au cazut pe un nor, pe care locuiau niste gaini. Si le-au alergat si smotocit de le-a mers fulgii. Adica fulgii astia mari, ca parca sunt fulgi de gaina"...

http://www.youtube.com/watch?v=SqI2YStPK3E&list=RDp3cKJ42HAd0

Poveste de duminica + iarna

http://www.youtube.com/watch?v=r_lM9cVExE4#t=38

Din cauze meteo speciale, codificate de la portocaliu la rosu, am fost putini la teatru duminica.
Destui insa sa facem o atmosfera de succes fulminant, cand am interpretat LIVE, din tot sufletul, oameni mari si copii respirand aceeasi speranta de afirmare, un cantec oarecum terapeutic: "Nu mi-e frica de Bau-Bau".
Uite dovada aici:

https://www.facebook.com/photo.php?v=10200499103878608&set=vb.220699504685397&type=2&theater

Or fi fost endorfinele secretate in urma acestui succes, or fi fost amintirile copilariei date de ninsoarea abundenta, o fi fost duiosia care te cuprindea cand te priveau ochisorii aia, o fi fost povestea de o naivitate coplesitoare sau actorii superbi de veseli? Habar n-am ce o fi fost din toate astea sau ce combinatie fatala a lor dar cert este ca nu mai pot sa-mi scot din cap refrenul piesei:
(ATENTIE - SE IA!!!)
Dintii de sus se perie-n jos,
Dintii de jos se perie-n sus,
De masele nu uitati sa le periati..

....pe melodia din "Santa Claus is coming to town" (daca ati reusit deja sa-l uitati, uite aici varianta Bruce Springsteen: http://www.youtube.com/watch?v=1xOe4GRyebo).

Stati, ca nu va las asa cu virusul calare pe voi si pe Santa. Sunt responsabila - nu ca astia de la Teatrul Zurli care va spun drept ca dau dependenta - asa ca am pus la inceputul postarii antidotul. Luati-l urgent pe Mozart, cu un ceai cu scortisoara!!!

Povesti urbane

Bucuresti, ieri.
Vreme absolut mizerabila. Orasul gol. Si intelegeam de ce: ti-era frig si sa privesti pe fereastra.
La metrou doar cativa care - nu stiu prin ce miracol - ne gasisem sa fim constiinciosi, taman atunci. Somnorosi, contrariati de acest sentiment de constinciozitate extrema, intr-o disputa interioara despre ce inseamna "prima ora", cu mainile impinse incapatanat in fundul buzunarelor si cu gandurile impinse incapatanat la prima cafea, incercam sa ne obisnuim sa fim gri, umezi si innorati.
Din tunel huruie trenul si ceva lumina se proiecteaza pe peretii imbacsiti de funingine, lipsiti de orice idee de arhitectura, dedicati pana la extrem utilitatii: sa formeze o gaura prin pamant.
Zgomotul devine asurzitor si....trenul izbucneste intr-o feerie de culori, impodobit pana la refuz cu imagini cu Mosi Craciuni - in varianta uriasa, cu globulete si ghirlande, cu inscriptii vesele de "Sarbatori fericite din partea Metrorex si altii". In tot griul ala parca a explodat o tona de confeti si un cer de artificii.
Ne-am ferit instinctiv ca de o masina a timpului si abia dupa cateva momente de deruta ne-am hotarat sa intram prin usile de pe care ne zambeau Mosii, barbosi, incurabil de veseli si oleaca ametiti de extazul dat de bunatatea in exces. Printre noi si doi copilasi, cu ochi mari si privire uluite, intrebandu-se parca daca sa-si arunce ghiozdanele... Nu dragilor, e zi de munca. Da' bine ca a venit Craciunul si la metrou. Aveau nevoie de oleaca de spirit...

M-a gasit lumina!

M-a gasit lumina!
Desi ma ascundeam,
Extrem de eficient,
Dupa povestea vietii mele,
La fel de impenetrabila
Ca un adapost antiatomic.

M-a gasit cand dormeam.
I-am placut si ca sa nu ma trezeasca
S-a culcat langa mine:
Calda, iradianta, nesfarsita,
Cu toate lungimile ei de unda,
In toata splendoarea ei duala.

De incurajare, de la un acvariu mare

http://www.youtube.com/watch?v=UMYR3eL_oxM

“This page is intentionally left blank.”

Ma gandeam ca am chestia asta absolut fabuloasa care se numeste noroc.
De exemplu, am noroc sa observ ca atunci cand incepi ceva - de exemplu o viata - ai optiunea de a o considera deja scrisa si tot ce mai ai de facut este sa bifezi diversele paragrafe.
Sau ca la o carte de colorat pentru copii mici, in care desenele sunt deja conturate si copilul mai are doar de umplut interiorul cu culoarea din modelul de pe pagina alaturata. Extraordinara lui abilitate de a nu depasi contururile este premiata cu un cor de laude. Iar acuratetea cu care a respectat culorile - iarba verde, apa albastra, floarea rosie, soarele galben - e considerata un reper pentru dezvoltarea normala a creierului.
Dar eu vad, observ si optiunea - scrisa mica in subsolul primei pagini a manualului de utilizare: "Puteti considera ca paginile complet albe sunt cele ale cartii/vietii voastre. Cele deja scrise, sunt de citit cu atentie si cu discernamat. Spor la scris si muze inspirate."

Marin Sorescu

Mergând spre bine


E bine, Doamne,
Ca te-ai gândit la mine
si nu l-ai ales pe altul
Pentru delicata, înfricosata
Ta experienta.
Eram si cel mai bun de tavaleala
si ma laudam
Ca am în mine
O energie inepuizabila.
Am cazut în pacatul trufiei,
Iarta-mi-l mie,
E uman
Ia-ti ochii si de la celelalte pacate.
Am crezut ca viata care mi s-a dat
E chiar a mea
si ca eu sunt chiar eu,
Uitând poate uneori de Tine.
Acum, merg spre bine,
Cum spun cei care ma vad,
Calc pe poala ta de curcubeie
si, la toata înfricosarea asta,
Adaug nestemata umilintei
si aduc ziditorului lumii
Lauda mea de preamarire si slava.

Fara frica, cu dragoste si acceptare

http://www.youtube.com/watch?v=bUNxWax8WGs

Caragiale

http://www.youtube.com/watch?v=fsrj3Bbw5dI

Nu vorbim doar ca sa ne aflam in treaba

Ci chiar am facut cate ceva si in 2013. Multumim Doamne. Mai mult, avem treaba si anul asta.

Unora le (ne) place jazz-ul

http://www.youtube.com/watch?v=rVW5y9KX4PY

La Paris....

https://www.youtube.com/watch?v=wMzyPQeamss

Brand de lux

Sunt daruri simple pe care le putem oferi, altora si noua insine: respect, iubire, incredere si rabdare. Si ne putem seta calitatea lor la nivelul de sus - al dragostei divine. Desigur ca Dumnezeu e Dumnezeu si de aia darurile Lui sunt "la maxim" de frumoase. Dar acestea patru le putem alege si noi din gama de lux. Efectiv ne sunt accesibile in varianta celui mai minunat design, cea mai noua tehnologie, cel mai mic consum, cea mai buna calitate. Pe astea le putem lua de la celasi brand; omenesc si divin sunt aici la fel. Doar sa fim generosi ca Domnul si sa (ni) le daruim.

Ada Milea si Gogol

http://www.youtube.com/watch?v=ofDZDY_wAeo

<iframe width="350" height="197" src="//www.youtube.com/embed/ofDZDY_wAeo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Realitatea? E de plastilina...

Dada, e de plastilina. Un fel de materie foooarte moale, fooarte usor de modelat. Un simplu bobarnac de gand si se deformeaza usor intr-o parte. Iar partea deformata atrage privirea, atrage atentia interioara pentru ca e asa...mai altfel...mai demna de studiat... E un fel de curiozitate inocenta de copil sa vezi sa poti face cu mana ta. Te tot uiti acolo unde e semnul lasat de gandul tau, te acapareaza cu totul acel mic loc in care ai avut tu insuti o contributie. Pare atat de interesant incat il contempli continuu, absorbit, exact ca un copil care, facand desene in farfuria cu piure, uita ca e de fapt de mancare.
Uit ce este de fapt pentru ca e fascinant ce poate deveni si asta prin ceva ce fac eu, cu mana mea.
Contributia mea e muuult mai interesanta decat ceea ce e de fapt, real.
Bine, bine dar e doar castelul meu de nisip...Uite dincolo e marea - minunata, la o aruncatura de bat e plaja intreaga - minunata, imprejur e peste tot lumea reala - minunata si plina de oameni reali - minunati. Parca e pacat sa ratez toate astea numai pentru acel bob de nisip modelat (intr-o forma interesanta de altfel) de mine. Asa ca ma trag de maneca si ma bucur de real, real, real.

Audrey Hepburn

https://www.youtube.com/watch?v=BMPC6C1e-EQ

Pasiunea

http://www.youtube.com/watch?v=f52PWOkbtjE

21 de ani...

... de cand sunt mama. Superba experienta. M-a schimbat pentru totdeauna. Nu stiu cum as fi fost fara, dar sigur altfel.

PS Poza este copiata (multumesc). Nu suntem noi dar semanam pentru ca si ea era cel mai frumos bebelus din lume.

La multi ani copilul meu cel mai mare.

"A look that time can't erase"

http://www.youtube.com/watch?v=it1NaXrIN9I&list=PLBBBF61E232BB86F4