Dada, e de plastilina. Un fel de materie foooarte moale, fooarte usor de modelat. Un simplu bobarnac de gand si se deformeaza usor intr-o parte. Iar partea deformata atrage privirea, atrage atentia interioara pentru ca e asa...mai altfel...mai demna de studiat... E un fel de curiozitate inocenta de copil sa vezi sa poti face cu mana ta. Te tot uiti acolo unde e semnul lasat de gandul tau, te acapareaza cu totul acel mic loc in care ai avut tu insuti o contributie. Pare atat de interesant incat il contempli continuu, absorbit, exact ca un copil care, facand desene in farfuria cu piure, uita ca e de fapt de mancare.
Uit ce este de fapt pentru ca e fascinant ce poate deveni si asta prin ceva ce fac eu, cu mana mea.
Contributia mea e muuult mai interesanta decat ceea ce e de fapt, real.
Bine, bine dar e doar castelul meu de nisip...Uite dincolo e marea - minunata, la o aruncatura de bat e plaja intreaga - minunata, imprejur e peste tot lumea reala - minunata si plina de oameni reali - minunati. Parca e pacat sa ratez toate astea numai pentru acel bob de nisip modelat (intr-o forma interesanta de altfel) de mine. Asa ca ma trag de maneca si ma bucur de real, real, real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu