Bucuresti, ieri.
Vreme absolut mizerabila. Orasul gol. Si intelegeam de ce: ti-era frig si sa privesti pe fereastra.
La metrou doar cativa care - nu stiu prin ce miracol - ne gasisem sa fim constiinciosi, taman atunci. Somnorosi, contrariati de acest sentiment de constinciozitate extrema, intr-o disputa interioara despre ce inseamna "prima ora", cu mainile impinse incapatanat in fundul buzunarelor si cu gandurile impinse incapatanat la prima cafea, incercam sa ne obisnuim sa fim gri, umezi si innorati.
Din tunel huruie trenul si ceva lumina se proiecteaza pe peretii imbacsiti de funingine, lipsiti de orice idee de arhitectura, dedicati pana la extrem utilitatii: sa formeze o gaura prin pamant.
Zgomotul devine asurzitor si....trenul izbucneste intr-o feerie de culori, impodobit pana la refuz cu imagini cu Mosi Craciuni - in varianta uriasa, cu globulete si ghirlande, cu inscriptii vesele de "Sarbatori fericite din partea Metrorex si altii". In tot griul ala parca a explodat o tona de confeti si un cer de artificii.
Ne-am ferit instinctiv ca de o masina a timpului si abia dupa cateva momente de deruta ne-am hotarat sa intram prin usile de pe care ne zambeau Mosii, barbosi, incurabil de veseli si oleaca ametiti de extazul dat de bunatatea in exces. Printre noi si doi copilasi, cu ochi mari si privire uluite, intrebandu-se parca daca sa-si arunce ghiozdanele... Nu dragilor, e zi de munca. Da' bine ca a venit Craciunul si la metrou. Aveau nevoie de oleaca de spirit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu