luni, 28 octombrie 2013

Tudor Arghezi

Frunză palidă, frunză galbenă

Frunza cand moare
Se face floare.
Au adunat luna si lumina
Pomii-n gradina
Si scutura soare.

Ati fost niste trupuri
Si v-ati facut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.

Dafini, duzi si migdali
Erau plini de papgali.
Le-au cazut aripi si pene,
Fulgii, alene
Si pe-ndeletele,
Le-au ramas in arbori scheletele.

Miroase a piatra si ceara
Si ziua intra in seara.
Prin ceata manjita cu huma
Se micsoreaza carul cu paie de bruma,
Dric vanat, stramb, pe jumatati de roti
Si cimitir intunecat, de hoti.
In mocirla si apa
Calca momaia ciunga si schioapa
Si duce carul ei cu globe mici,
Ca un jeluitor singuratic, cu bici.
Azi n-are-nceput deslusit
Si pare o zi de sfarsit.
Maine va fi, nu va fi ... Iata,
Umbra strange orele aplecata ...

2 comentarii:

  1. Toamna mea, langa toamna ta :

    "Toamna tarzie, mai mult ca niciodata
    anotimp de alungat vise,
    de alungat si de uitat in vreun cotlon de minte,
    surda si amara.
    Vreme de ascuns lumina sub pleoape strans lipite,
    ca-n linistea palida sa nu-si doreasca evadarea,
    cand totul va fi.
    Cenusiu sumbru arzand rece obraji cu
    lacrimi in deriva si ochi captivi in zari inchise.
    Vreme de felinare stinse rand pe rand in ceruri
    si intuneric gros curgand din degete de supernove
    apuse-n alte vieti.
    Si-apoi, amurguri violet, cuprinse-n maini atinse
    in taina linistii de a sti ca maine e doar azi.
    Fasii de ceata albastra sadind pe cordul meu deschis taceri,
    ce radacini de iedera vor prinde-n primavara.
    Si spatiu, mult spatiu aramiu si frunze
    ce stiu prea bine taina mortii,
    in zbucium tacut si-n daruire spre nastere de muguri."

    Te imbratisez,
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  2. Te imbratisez si eu. Multumesc pentru frumos :)

    RăspundețiȘtergere