Mesterii Manole & Co. sau de ce as pica Bacul pe tema asta

Ne construim vietile ca pe niste locuinte, cu arhitectura de catedrala, impodobite cu minunate sculpturi minutioase in piatra, cu vitralii prin care lumina ne intra filtrata si descompusa in culorile primare.
Nu sta in picioare constructia, piatra peste pitra, decat daca o zidim pe Ana noastra, cea devotata si purtatoare de iubire, grijulie, si hranitoare. O sacrificam, cu mai multa sau mai putina tristete, zidim in jurul ei, in timp ce inghitim ultima masa pe care ne-a adus-o, cu energia vitala data de aceasta.
Ana se vaita dar accepta sacrificiul, cu un fel de uimire a sensului pe care i l-am atasat - acela de Atlas al Pamantului nostru, sustinatoare de edificiu.
Vine o vreme insa cand Ana are revelatia ca aceasta piatra rece nu e locuinta naturala. E vremea cand Ana primeste Iubirea - cu care era insarcinata. E vremea cand sarcina ajunsa la termen ii naste aripile. Asa ni se da Iubirea: ca o nastere a unei perechi de aripi de 3-4metri. O perioada ne straduim sa ni le asumam ca si corporalitate. Dupa care le folosim ca sa ne luam in primire locuinta noastra fireasca: Cerul si sa traim. Liberi....

Jiddu Krishnamurti

Am citit "Jurnalul" si mi-a prilejuit o apropiere de acest om deosebit. Mi-a lasat impresia unei gandiri introspecte, limpede si cu o logica impecabila. Ii inteleg alegerile - solitudinea si trairea vietii din interior. Il cred cand spune ca simte binecuvantarea si m-am delectat cu descrierea acestei trairi a iubirii in solitudine, desi nu este si alegerea mea. Am gasit totusi locuri comune, experiente comune, concluzii (cel putin aparent) comune si m-a uimit din nou unitatea constructiei umane, care nu tine deloc de cultura, spatiu, educatie, sex sau vremuri. Avem atatea lucruri in comun incat diferentele nu pot decat sa le scoata in evidenta.
Mi-a amintit ca frumusetea e foarte aproape, practic peste tot.
Mi-a amintit ca viata se manifesta foarte aproape, practic peste tot si ca vitalitatea e de gustat cu sete.
Mi-a amintit ca acest lucru pe care il numim "mediu inconjurator" e mai degraba inconjurat de noi, ca mai degraba crestem cu carnea noastra in jurul acestuia si il integram in noi, aceasta intelegere facandu-ne sa fim ceea ce suntem.
Mi-a amintit ca "iubirea nu poate fi invitata" si mai mult decat oricand simt recunostinta pentru acest dar. Multumesc iubire. Multumesc viata.

Marin Sorescu

Am legat…

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
si le-am spus sa ma gaseasca.
si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
si le-am spus sa ma gaseasca.
si pasarile m-au gasit
Cu un cântec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zâmbet,
si tristetea m-a gasit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
si i-am spus sa ma gaseasca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
si toate sentimentele
Pe care am încercat sa le leg
La ochi.

Noi, oamenii...

Noi oamenii suntem uriasi.
Avem o statura interioara de constienta calma, complet treaza, atenta si sensibila. Imensa statura, elefantina, stabila.
Conectata la iubire ne ajuta sa imprastiem afectiune, peste tot in jurul nostru, asa cum Soarele imprastie aceasta radiatie pe care o numim lumina.

Ce imi propun pentru anul viitor (si pentru toata viata)

M-am inspirat de aici: http://www.minunemica.eu/cauza-celor-mai-multe-tulburari-emotionale-lipsa-de-sinceritate-fata-de-propria-persoana/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Minunemica+%28MinuneMica%29. Multumesc!


Deci imi propun sa fiu cinstita cu mine insumi.

Experimentez de ceva timp acest mod de viata si vad ca da roade. E singurul mod prin care se face curatenie in interiorul meu. Si asta se vede inafara. Chiar asa, ca si curatenie. Imi este mult mai usor sa fac-mentin-gust curatenia in casa si in toate. Mai am inca locuri in care vad dezordine. Deci e de pus la lucru sinceritatea cu mine insumi si acolo.

Totusi ma gandeam ca ceea ce pentru mine inseamna ordine pentru altii poate sa para dezordine. Metoda asta e de aplicat numai pentru tine insuti.

Jiddu Krishnamurti - relatia

Relatia este o oglinda
Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti în relatii bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, îti închipui ca nu poti avea relatii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice cu relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu totul alta semnificatie.
Doar in relatie procesul a ceea ce sunt se dezvaluie, nu-i asa? Relatia este o oglinda in care ma vad pe mine asa cum sunt; dar cum la majoritatea dintre noi nu ne place ceea ce suntem, incepem sa disciplinam ceea ce percepem in oglinda relatiei, fie pozitiv, fie negativ. Adica descopar ceva in relatie, in actiunea relatiei, si nu imi convine. Deci incep sa modific ceea ce nu imi place, ceea ce percep ca fiind neplacut. Vreau sa il schimb - ceea ce inseamna ca deja am un sablon a ceea ce trebuie sa fiu. Din momentul in care exista un sablon a ceea ce trebuie sa fiu nu exista intelegerea a ceea ce sunt. Din moment ce am o imagine a ceea ce vreau sa fiu sau a ceea ce trebuie sa fiu sau a ceea ce sunt dator sa nu fiu - un standard potrivit caruia vreau sa ma schimb - atunci, desigur, nu exista intelegerea a ceea ce sunt in momentul relatiei. Cred ca este cu adevarat important sa intelegem asta, pentru ca cred ca aici majoritatea dintre noi o iau in directie gresita. Nu vrem sa stim cea ce suntem cu adevarat intr-un anumit moment al relatiei. Daca suntem interesati doar de auto-imbunatatiri, nu poate exista intelegerea de sine, intelegerea a ceea ce este.

Te imbratisez viata

Jaluzele

Motto - "Cineva trage jaluzelele in mine"
http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2013/12/jar-pe-buzele-tale-si-in-islanda-vulcani.html


O zi de concediu, dimineata. Inca dorm. Se aude interfonul. Realizez tarziu despre ce e vorba. Inca nu m-am obisnuit cu sunetul asta, cumva metalic, invaziv, mult prea lung. Cand am ajuns sa raspund, deja suna probabil demult pentru ca vocea celui de jos trada enervarea.
"Da?"
"De la jaluzele."
"Greseala", zic si ma intorc catre pat. Era totusi prima si singura zi de concediu din anul asta.
Sunetul metalic ma prinde din urma si mi se aseaza pe spate, intre umeri, acolo unde tin frica. Imi dau brusc seama cat de rece e gresia. "Unde am pus papucii aia?!?" ma gandesc si ma intorc la interfon.
"Da?"
"De la jaluzele, domnita."
"Da' nu sunt eu. Ati gresit apartamentul!"
"Nu sunteti de la 10?"
"Ba da. Da' nu am jaluzele."
"Aveti da' nu stiti. Ca nu sunt trase. Da' le tragem noi acu'."
Vocea era parca ireala, ca zambetul pisicii din Alice in Tara Minunilor. Imi era imposibil sa asociez o persoana cu vocea aceea. Cumva amuzata, totusi mult prea soptita ca sa nu te puna pe ganduri.
"V-a trimis proprietara?"
"Normal", zice vocea si deja chicotea. Chicotea asa pe soptite...
Raceala gresiei era de departe mai usor de suportat ca cea dintre umeri. Frica...
"Nu merge interfonul" si simt o usurare la gandul ca am o scuza plauzibila sa mai aman deschiderea.
"Nu-i nimic. Asa cum tragem, putem sa si deschidem. Deschidem noi..."
Pacanituri si zgomote. Incerc sa inchid interfonul dar parca receptorul crescuse dintr-o data cu cel putin un centimentru si nu se mai potrivea in furca. Realizez ca de fapt imi tremura mana...
Pasi pe coridor. Sunt inca in pijamale. Alerg sa-mi pun halatul tau. "Unde am pus papucii aia?!?"
Butonul incuietorii de sus se rasuceste. Il privesc hipnotizata. Ma gandesc ca le-a dat proprietara cheia. "Ce nesimtita! Zicea ca nu are nimeni cheie de sus..." Urca o furie in mine care parca mai acopera din frica si ma sustine in picioare, cu toata senzatia de lesin. Usa se deschide si mai vad doar salopeta albastra cu galben, gen Distrigaz. Atat.

Ce doi intrara incet, metodic, pasind nesiguri ca la gravitatie mica, cu cizmele lor dielectrice.
"Deconectata sefu'!", zice cel mai scund, pipaind mana care strangea gulerul halatului. Isi stinge tigara pe gresie si incepe demontarea.
"Esti gata?" intreaba seful deschizand o cutie mica, metalica, asa cum erau odata cutiile pentru seringi.
"Gata, sefu! Doar stiti ca la mine e ca la formula 1. La secunda, sefu, la se-cun-da!"
Sefu privea in ochii gri-albastru-verzi si parca a simtit o oarecare tresarire vazandu-le profunzimea. Dar stia ca nu e loc de alegere. Jaluzele trebuiau trase. Fusesera ridicate o vreme pemtru a intra lumina, intunericul, umbra pasarilor... Dar acum gata, era momentul pentru odihna. Dispozitivul a scos un harait discret. Cateva secunde mai tarziu totul era montat la loc.

"Unde am pus papucii aia?!? Si ce caut in halatul tau?!? Frate... o zi de concediu am si eu si nici atunci nu pot dormi cat am chef." Ridic receptOrul interfonului. Nimeni...nimic... "Ce pizda ma-sii..." ma gandesc si calc repede spre pat ca sa evit gresia rece. Concediul asta trebuie sa fie de odihna...

"Astazi incep o viata noua"

http://atingereaiubirii.blogspot.ro/2013/12/puterea-iubirii.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+UniversulSacruAlIubirii+(Universul+Sacru+al+Iubirii)

Si eu.