Ne construim vietile ca pe niste locuinte, cu arhitectura de catedrala, impodobite cu minunate sculpturi minutioase in piatra, cu vitralii prin care lumina ne intra filtrata si descompusa in culorile primare.
Nu sta in picioare constructia, piatra peste pitra, decat daca o zidim pe Ana noastra, cea devotata si purtatoare de iubire, grijulie, si hranitoare. O sacrificam, cu mai multa sau mai putina tristete, zidim in jurul ei, in timp ce inghitim ultima masa pe care ne-a adus-o, cu energia vitala data de aceasta.
Ana se vaita dar accepta sacrificiul, cu un fel de uimire a sensului pe care i l-am atasat - acela de Atlas al Pamantului nostru, sustinatoare de edificiu.
Vine o vreme insa cand Ana are revelatia ca aceasta piatra rece nu e locuinta naturala. E vremea cand Ana primeste Iubirea - cu care era insarcinata. E vremea cand sarcina ajunsa la termen ii naste aripile. Asa ni se da Iubirea: ca o nastere a unei perechi de aripi de 3-4metri. O perioada ne straduim sa ni le asumam ca si corporalitate. Dupa care le folosim ca sa ne luam in primire locuinta noastra fireasca: Cerul si sa traim. Liberi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu