Din ciclul: O casa la tara

Povestea unei nopti bazaite

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odata o fata frumoasa, tanara, harnica, iubitoare si buna.
Ea avea o casuta mica, mica cu o gradina mica, micuta. Si in gradina, pe langa un cires, ceva verze, o conopida domnoasa si un crin timid, crescuse o tufa miraculoasa de dovlecei.
Avea tufa asta cu adevarat destinul de a face miracole. Pentru ca in acelasi timp gaseai in ea si flori micute, abia imbobocite si flori mari si flori deja polenizate si care se continuau cu cate un micut dovlecel-bebelus si dovlecei mari si plini de seminte, cu coaja batand in galben si o liota de dovlecei mai micuti, verzui si numa' buni de mancarica. Parca era o palma de loc pe care se puteau trai toate anotimpurile odata.
Cel mai mult ii placeau fetei florile de dovlecel: mari, spectaculoase, galbene si mai ales magice, pentru ca in fiecare seara adormeau, rasucindu-se intr-un ghemotoc lunguiet si moale si abia dimineata se trezeau si se intindeau dezmortindu-si petalele.
Cand s-a intamplat povestea pe care ti-o spun acum, puiutul meu drag, era vara si seara cazuse parca mai repede pentru ca soarele se rostogolise pe dupa deal, dandu-se de-a berbeleacul si chiuind violet si roz.
Iar floarea de dovlecel, grabindu-se sa-si faca vrajile, s-a inchis grabita fara sa-si dea seama ca in graba ei va tine prizoniera o albinuta ce se hranea in profunzimile ei.
- Iarta-ma albinuta, ii zise floarea cu jumatate de gura (cealalta jumatate fiind deja ghemotocita).
- Baaaaazzzzzzzzz, raspunse albinuta foindu-se intre petalele pufoase si galbene care o inconjurau ca o plapumica.
- Hai, nu mai fii bazaita ca uite acusica vine dimineata si ma voi deschide iar tu vei putea sa pleci la drumurile tale.
- Baaaaaazzzzzzzz, se incapatana albinuta sa fie agasata in continuare de situatia creata.
- Ce vrei sa mai fac acum? M-am inchis si gata. N-am ce face....
- Baaaaazzzzzzz, se scandaliza albinuta si se agita din ce in ce mai tare, parca pentru a-si face un picut de loc.
- Gandeste-te si tu ca e doar o noapte si mai ai si norocul sa stai in cel mai galben apartament din gradina, insista filozoafa floarea de dovlecel.
- Baz, baz, baz, anula albinuta ferm invitatia la meditatie.
- Baz, baz, mai zise de doua ori si coplesita de frig se lasa in voia sortii, pana la vremuri mai bune.
- Baz, mai zise slab si floarea putu si ea in sfarsit sa adoarma. Dar dormea asa ca atunci cand ai un bazait in inima si atunci Dumnezeu ii trimise un vis frumos: se facea ca ii crescuse un dovlecel....