In fiecare dimineata avem in fata alegerea de a deschide ochii.
Dumnezeu face inima noastra sa bata pentru inca o zi, dar alegerea de a deschide ochii este a noastra. Si nu ca sa privim in tavan, sa ne lasam picioarele in papuci si sa incepem o rutina zilnica. Ci sa deschidem ochii intr-o lume in care ne asumam responsabilitatea pentru cum vom trai aceasta zi - dar minunat pe care il primim pe gratis si pe care daca ar fi sa-l cumparam nu ne-ar ajunge toate bogatiile lumii.
Si alegerea este intre a fugi si a merge pana la capat. Alegerea este intre a fugi de responsabilitatea de a trai viata pe care am creat-o si intre a ne-o asuma intr-o implicare totala.
Un prieten intelept si care stie sa vada dincolo mi-a relevat acum ceva timp acesta alegere a lui Iisus. Aceasta asumare a vietii pana la capat, aceasta includere a mortii in viata, ca parte absolut fireasca. Nu, Iisus nu a fost un sacrificat. A fost pana la capat Dumnezeu pe Pamant. Si pentru ca viata include moartea si-a asumat-o.
Ca om a avut o misiune. Si nu a ezitat sa o imbratiseze. Credeti ca noi ca oameni nu avem misiunile noastre? Eu cred ca da.
La nivelul nostru de vieti obisnuite - dar care contin o misiune - putem dupa acest model sa traim pana la capat fiecare din situatiile in care am ales sa ne bagam. Sa ridicam crucea si sa ne-o purtam la deal cu privirea tinta catre idealul nostru, catre misiunea noastra.
Stiu ca am ales bine - sa traiesc in iubire neconditionata. Imi dau seama de asta la fiecare analiza pentru ca imi da cu plus. E si asta o cruce de dus. Si e de dus pana la capat. Doamne ajuta! Faca-se voia Ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu