Cand timpul are rabdare sa curga firesc

Timpul are o proprietate de elasticitate (sau plasticitate?) fantastica.
Cateva ore fac uneori cat o viata.
Zeci de ani din trecut nu iti aduc senzatia de consistenta a experientei cat iti aduce cateodata o singura zi.
Am parti in mine pe care le stiu deja imbatranite, inca de cand le-am constientizat. Iar altele habar nu au ca exista timp. Le regasesc neatinse, exact ca la facerea lumii.
Au fost perioade cand timpul a avut multa rabdare cu mine si mi-a dat ragazuri luuuungi sa traiesc evenimente majore in liniste, intr-un ritm suportabil. Au fost si perioade in care am avut parte de timp dar de unul nelinistit, nerabdator, fara niciun respect pentru umilele mele puteri de a trai vremurile acelea. Nu aveam timp de nimic, nici de meditat, nici de gandit, nici de gustat viata. Abia ma tineam dupa el, gafaind alergata intr-o cursa cu obstacole, cu foarte rare time-out-uri.
De astazi (ba chiar de ieri) timpul meu a devenit din nou rabdator cu mine. Nu mai cronometreaza nimic. Imi ofera ragazul contemplatiei. Eeeee, alta viata..... Pot sa privesc cerul, cu Soarele rostogolindu-se pe o sfera albastra - minunata iluzie optica a unei lumi in care timpul e bun si bland. E timpul vietii mele.