marți, 27 noiembrie 2012

0,2%

http://www.facebook.com
Cred in Dumnezeu. Si nu sunt singura. La recensamant 0,2% din populatia Romaniei au ales sa declare ca nu cred. Restul credem.
De ce are Dumnezeu atat de mult succes? - intrebare pentru PR-istii implicati in campania electorala.
Daca maine ar fi alegerile si ar participa si Dumnezeu 99,8% dintre noi l-am vota. Deci...care e secretul? De ce credem in existenta unei lumi care nu se vede, care nici nu poate fi vazuta, care nu poate fi revelata prin simturile obisnuite?
Am gasit printre cele citite in ultimul timp ideea ca suntem intr-o poveste similara cu cea despre hainele imparatului. Adica vedem ca nu exista dar din motive de frica, supunere, respect pentru autoritate, rusine (?!?) continuam sa declaram ca le vedem. M-am scanat bine si nu este asta povestea. Pentru ca nu are acelasi sfarsit. Uite vin 4000 de oameni care spun ca nu exista si noi tot avem in mod intim credinta ca este.

Ii inteleg si pe cei care striga ca nu este si ii cred ca "nu cred" daca ei nu simt nimic pe tema asta.
Totusi asta nu imi stinge impresia mea ca exista "CEVA" care ma anima si care poate fi simtit. Cel putin la fel de real cum simt caldura, lumina, sunetele, gusturile si atingerile. Da, am zis "cel putin" pentru ca e mai mult decat atat. Cine a fost vreodata indragostit stie ce vorbesc. Cine nu, va fi si va sti ca mai exista un tesut (pai cum sa-i spun altfel?) cu care simti iubirea. Cateodata gadila (si atunci ii zicem bucurie) iar altadata doare (si atunci ii zicem dor).
Iar ideea ca acest "CEVA" tine de o parte mai buna din mine, chiar daca nu imi apartine, rimeaza foarte mult cu ce simt. Acolo sunt frumoasa. Aici in iubirea mea sunt frumoasa si buna. Macar atata lucru sa stiu si eu despre mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu