loculundescriu: Cu sau fara...petale?

Jurnalul unei femei simple -21.07.2014

Mă gândesc: ca are dreptate Nicolae Iorga cand spune: "Om liber este acela care nu are nevoie sa spuna nicio minciuna." Cateodata, din dorinta de a da sanse unor lucruri sa se intample, am ales sa nu spun ce simt, sa tac, daca nu chiar sa mint. Si am gresit pentru ca tocmai prin faptul ca nu am spus adevarul pana la capat sansele pe care le protejam s-au pierdut iar lucrurile pe care le vroiam desi au prins viata, s-au nascut handicapate. Le-am mutilat din start prin alegerea mea de a ciunti libertatea. Cred ca iubirea se poate trai numai in libertate. Din experienta am aflat ca a astepta ca iubirea sa te faca liber e un fel de a pune caruta inaintea cailor. Mai intai e de recuperat libertatea si apoi de asumat, din libertate, faptul ca te-ai indragostit. Daca te loveste totusi iubirea in starea ta de "sclav", ea te cheama la libertate. Si am stiut cu certitudine ca sunt iubita mai ales atunci cand l-am vazut pe ala care pretindea asta ca raspunde chemarii de a fi liber. Liber inclusiv de mine.

Din locurile de unde invatam: din introspectie, din atentia completa si treaza la noi insine, din contactul intim cu trairile noastre. Ma ascult cu atentie si acum stiu ca emit din interior ca un radio pe o anumita frecventa pe care daca baleiez butonul o mai prind din cand in cand. Aceasta voce interioara incerc sa o aud cat mai des si este un profesor foarte bun, un prieten fidel si disponibil, un paznic treaz, o istetime agera, o limpezime de clestar. Am intuitie. Ai si tu. Toti avem. E doar de descoperit frecventa ei ca sa o auzi clar ca o voce interioara.

Sunt recunoscătoare: pentru ca am rezolvat o foarte veche si tulburatoare intamplare ramasa neterminata. Multumesc tuturor celor implicati pentru ca au avut curajul de a intra in aceasta aventura extraordinara. Cred ca putini au aceasta sansa de a sterge regrete vechi de 30 de ani. Iti multumesc Doamne ca nu m-ai lasat sa le iau cu mine in mormant. Sunt profund recunoscatoare.

Din bucătărie: varza cu afumatura si marar.

Citesc: Tot Irvin Yalom "Minciuni pe canapea". M-a inspirat o afirmatie a acestui psihoterapeut extraordinar: scopul terapiei este de a deveni propriul tau tata, propria ta mama, propriul tau terapeut. Avem puteri interioare nebanuite de a ne trai aceasta viata, cu toata vulnerabilitatea ei gingasa de floare. Hai maturitate, uimeste-ma!

Ceea ce astept (sper): sa te atrag si eu, asa cum sunt.

Ce mai mesteresc: new story!

Ascult: https://www.youtube.com/watch?v=xTBPakx7_4M
muzica de tango. Dansam? :)

În casa: m-am obisnuit cu chiriile. Ma simt de parca sunt din nou la facultate - singura perioada in care am stat la camin. Totusi am si o "acasa". Si planific sa ma duc mai des. Acest acasa a venit tot dintr-un vis implinit: casa mea la tara, caminul meu, gradina mea, acel loc unde fiecare colt e alegerea mea, aceea casa care se construieste ca o prelungire a mea pentru a-mi fi adapost, acel stup in care sunt albinuta, acel cuib in care sa-mi cresc copiii. Un vis din copilarie pe care mi l-am implinit. O viziune pe care am urmarit-o cu incapatanare. O viata - visata, construita, traita complet. Multumesc Doamne.

Unul dintre lucrurile mele preferate: sa scriu. Na, ca m-a lovit inspiratia.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii: maraton de bridge, cu un partener frumos si destept.

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
https://www.facebook.com/photo.php?v=720283184703815&set=vb.365154340216703&type=2&theater
Asa infloresti in inima mea. Multumesc!

ideea de aici: http://corcodusha.blogspot.ro/

loculundescriu

Pagini

marți, 13 noiembrie 2012

Cu sau fara...petale?

3 comentarii:

Jurnalul unei femei simple -21.07.2014

Persoane interesate