Maria Oprescu
S-a nascut intr-un sat din Arges, intr-o zona frumoasa de deal, cu paduri si cu raul Doamnei limpede si curat, in anii '20. Era blonda, cu ochi albastrii si de la ea mostenesc, se pare, ochii verzi. Mai multi unchi ai mei au ochii verzi si se pare ca si un frate de al tatalui ei ii avea la fel. In familia mamei nu ii are nimeni. Tata insa era foarte brunet.
Maica, asa ii spuneam noi nepoatele, avea cel mai frumos ten pe care l-am vazut vreodata si nici cand a murit la 80 de ani nu avea vreun rid. Toata figura ei degaja lumina.
A avut ghinionul de a ramane fara mama de mica iar tatal ei s-a recasatorit cu o femeie cu care nu a avut copii. Imi povestea povesti de groaza despre aceasta mastera care imediat ce copila a mai crescut nu se gandea decat cum sa o marite ca sa scape de ea din casa. Era ingrozita de aceasta mama vitrega si convinsa ca tot timpul a vrut sa-i faca rau. A maritat-o la 14 ani cu un barbat de 30, care a vea o mica afacere cu caramida. Era caramidar adica scotea lutul din malul unui deal unde se gasea materialul portivit si facea caramizi. Pe la vreo 17-18 ani a avut primul copil, pe tata. Dupa cativa ani a nascut 2 fete una dupa alta, inca un baiat, inca o fata si apoi inca doi baieti. Sapte in total. Multi! Asa ca il lua pe tata cu ea ca sa o ajute la treburile casei. Asa a invatat tata sa faca de toate si le facea bine, de la ingrijit copii mici la gatit, crescut animale, gradinarit. Era un copil tare harnic si pe deasupra foarte destept. Dar despre tata alta data, desi nu pot sa promit nimic. Cand copilul cel mare avea 11 ani si cel mic 7 luni, un mal de argila s-a prabusit peste bunicul si l-a omorat. A ramas vaduva, fara niciun venit, cu 7 copii de crescut. Niste rude indepartate, care nu aveau copii dar erau instariti ii cer sa-l infieze pe unul dintre baietii mai mici. In durerea si disperarea pierderii sotului e de acord, dar a regretat toata viata.
Maica facuse patru clase primare deci nu avea multa educatie, nici macar scolara. Dar avea un urias bun simt care compensa, ba mai mult, putea da clasa si celui mai erudit dintre eruditi. Nu pretindea ca ar avea raspuns la toate dar chiar a avut. De la a creste sapte copii in vremuri tulburi fara niciun venit si fara sa-si stirbeasca cu nimic demnitatea personala pana la a educa cele 6-7 nepoate adunate vara la ea in spiritul crestin al credintei ortodoxe, toate le-a facut cu intelepciune. A muncit mult si cu drag, fara sa se planga sau sa para ca nu mai poate.
Ca adult o vizitam rar dar avea un fel atat de entuziast de a ne intampina incat ma simteam imediat "acasa".
A condus pe ultimul drum doi dintre copii.
S-a stins in aceeasi casa si a fost plansa de noi toate, in ajunul Craciunului, dupa ce randuise toate cate sunt necesare de sarbatori.
O amintire
Una dintre amintirile frumoase din vacantele petrecute la ea este aceea cu "expeditiile" la padure, dupa ciuperci si bureti. Cunostea ciupercile si a incercat sa ne invete si pe noi. Si acum ma uimeste cum stia sa gaseasca mancare acolo unde eu nu vedeam decat frunze si stejari. Ne gasea in padure macris, manatarci, fragi, inca un fel de ciuperci cu gust de paine (pe care nu-mi mai amintesc cu le numea), niste mere mici, acrisoare si foarte rosii. Stia unde sunt izvoarele cu apa buna de baut. Ne intorceam cu burtile pline, incaltarile rupte, cu fetele rosii si ochii plini de pofta de viata.Si cu sacose intregi de ciuperci, de patru-cinci soiuri. Gatea apoi ciupercile in sute de feluri. Gustul mancarurilor de la Maica nu l-am mai regasit nicaieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu