Chestii umplute

Pentru ca sunt femeie ma fac fericita chestiile umplute. Mai ales cand se umple cardul. Chitanta de la bancomat cu patru cifre ma scoate si din cea mai deep depresie.
Deci va propun sa gatiti "chestii umplute". Nu zic numai ardei pentru ca, tot fiind femeie, cand pregatesc umplutura sunt tentata inconstient sa o supradimensionez si atunci dupa ce umplu toti ardeii tot imi mai ramane si de o rosie sau doua.
Ingrediente:
Ardei de inaltimea cratitei, in numar suficient cat sa umple cratita
Rosii medii
Carne de orice fel dar mai bine in amestec
2 oua
2 felii de paine
1 ceasca de lapte
Condimente
Mod de preparare:
Se alege cratita si se umple cu ardei, pusi in picioare, pentru a determina cantitatea necesara (pt ca cica femeile nu sunt bune la geometria in spatiu). Se curata ardeii astfel determinati, de cozi si seminte. Si se pun din nou in cratita. Se pregateste umplutura astfel: se toaca carnea, se amesteca cu sare, piper, cimbru, 2 oua intregi, 4 linguri de lapte, doua felii de paine alba inmuiata in lapte. Se umplu ardeii complet. De aici incepe satisfactia, cand ii vezi pe toti umpluti. Se taie rosiile pe jumatate si se rade miezul pe razatoarea mare. Se toarna sosul obtinut peste ardeii din cratita pana se umplu toate goluri dintre acestia. Se da la foc mic sau la cuptor. Pe foc se fac mai repede, dar trebuie sa fiarba cu cratita acoperita. Eu pun si foi de dafin si o palarie de marar (ca daca palarie nu e, nimic nu e). Sunt  gata cand furculita intra lejer in coaja de ardei.
La fel daca va hotarati pentru rosii. Se mananca fierbinti (daca puteti..) cu smantana.

Omizi

Am bafta sa lucrez intr-un birou aflat intr-o zona linistita, o strada cu pomi si vile. La coltul strazii un tei imens. E cotropit de omizi. Paroase, albe-gri, mari, multe, multe, multe... Am trecut pe sub crengile care nu mai au aproape nicio frunza si am auzit pentru prima data in viata rontaitul milioanelor de omizi. Cront, cront, cront, cront... Cu o frecventa de pickamer. Un zgomot demn de filmele lui Hitchcook. Simti cum te patrunde si iti da senzatia ca ai omizi pe spate. Omizi paroase, albe-gri, mari, multe, multe care ti se tarasc pe spate, iti intra in urechi, in nas, sub piele, te sufoca. Si crontane, crontane neincetat, devoreaza cu lacomie, lasand bale in urma, fiecare fibra verde, tot ce e viu in tine. Cront, cront, cront... Omizi paroase, albe-gri, mari, multe, multe...

Pretentii absurde....

Sa am ce imi doresc mai mult pe lumea asta. Si sunt avertizata, pe deplin constienta, fara nici o urma de iluzionare ca e o dorinta imposibila. Si totusi vreau!!!!!!!!!!!!! Faptul ca o dorinta este imposibila nu o face mai putin dorita. Deci vreau! Vreau sa am, sa mi se intample, sa imi dea Dumnezeu, sa ajung sa traiesc ziua aceea, sa existe timpul acela, "sa treaca toti anii si"....
Astazi sunt pretentioasa si ma dau cu curul de pamant ca un copil care nu poate intelege de ce i se refuza tocmai ce isi doreste mai mult si mai mult. Am de toate dar imi lipseste asta. Si culmea nu pot trai fara sa mi se implineasca aceasta dorinta imposibila. Am de toate. Doar atat imi mai lipseste. Dar lipsa asta anuleaza pe toate celelalte. Am fost avertizata ca puteam sa am si am refuzat. Dar nu, stiu sigur ca nu am putut sa am niciodata. Intotdeauna a fost o dorinta imposibila. Poate m-am apropiat mai mult sau mai putin de imprejurarile ideale care ar face sa existe o probabilitate diferita de zero barat ca sa se intample, dar mai mult de atat nu am avut niciodata.
Dorinta mea imposibila... ah cum te mai doresc.........
Cum sa traiesti cu asa ceva?

Pasare nebuna

Se intampla in Berceni. A inceput cam acum 2 luni. Tot gaseam in cada bucatele de frunze, firicele de iarba, pene mici, praf. Nu-mi dadeam seama ce se intampla si m-am gandit ca vantul le aduce pentru ca deasupra cazii avem un geam mare pentru aerisire. Apoi am observat ca de cate ori intram, de pe pervaz, zbura speriata o pasare. Era un porumbel alb cu maro, o pasare chiar mica, probabil puiut, m-am gandit. Incerca sa-si faca un cuib si alesese acest loc complet nepotrivit pentru ca nu este izolat si nici macar nu e stabil - geamul asta il manevram mereu. Aproape tot ce strangea ca material de constructie cadea in casa. Credeti ca a renuntat? Nici vorba. Ea alesese locul asta si numai pe asta il vroia. In fiecare zi, fara odihna, aduna betigase si frunzulite si le depozita pe marginea geamului. Imediat ce deschideam sau inchideam geamul toata munca ei era spulberata. Si plecam in concediu o saptamana. 7 zile de liniste. Nu numai ca a terminat constructia dar a facut si un 2 oua: perle albe, mici pe care acum cu aceeasi perseverenta le cloceste. Cand intra careva dintre noi in baie zboara insa speriata. Nu cred sa iasa vreun pui si nici vorba sa poti creste unul in acest spatiu de nesiguranta. Pasare nebuna...
Asa ma gandeam ca facem si noi cu sperantele noastre. Putine au sansa locurilor ferite si bune de cubarit. Cele mai multe supravietuiesc in locuri complet nepotrivite, spulberate mereu la fiecare pala din vanturile vietii. Ceva insa ramane agatat acolo si revenim si revenim si revenim... Crestem sperante pe aripi de vant si nu le putem ocroti decat cu caldura vietii noastre.

Am de facut ceva la care nu ma pricep

Voi cum va descurcati cand aveti de facut ceva la care nu va pricepeti? Cred ca eu am o singura solutie: sa invat despre. De exemplu chestii de instalatii. Am intrebat, mi s-a explicat cum, am aplicat, am rezolvat.
De data am de asteptat un an. Cum se face asta? Nu stiu pe cine sa intreb, nu stiu unde sa citesc, nu stiu. Si nici nu am vreo experienta anterioara de succes ba am chiar una de looser, cand am avut de gestionat o situatie similara (similara pana la identitate) si am ratat. Au trecut de atunci 25 de ani deci sa zicem ca s-a mai lipit ceva de mine in timpul asta. Dar oricum o ratare ramane o ratare.
Cred ca singura solutie de data asta e sa inventez. Sa inventez adica sa gasesc solutia mea absolut originala. Pentru inceput mi-am pus pe masa un calendar. Voi monitoriza trecerea timpului, task zilnic. Voi mai avea un task zilnic de facut: de sters praful de pe speranta ca va fi bine. Ah daca mi-ar veni ideea, daca s-ar aprinde beculetul (ca in benzile desenate), daca mi s-ar conecta neuronii in aceea formatie speciala care sa dea solutia logica a acestei asteptari... Ba chiar sa dea logica asteptarii insasi! Al 45-lea an din viata va fi unul de asteptare?

E timpul pentru virtual

Am implinit 44 de ani.
Prima mea zi de nastere single, prima mea petrecere single. Single dar nu singura. Ba mai mult: am reusit sa depasesc propriul meu record in ce priveste numarul invitatilor la o petrecere de ziua mea. Recordul precedent a fost de 2000. S-a intamplat cand am implinit 40 si participam la un training in Romexpo. Aveam un job part time pe vremea aia, in vanzari directe si avusesem bafta sa ajung cu o vanzare de 1200 de euro in top of the top in luna iulie. Una din sectiunile trainigului consta in prezentarea celor care au facut vanzari in luna precedenta. Evident ca mi se cere sa vorbesc despre vanzarea mea record. Vorbesc si cel care modera trainingul ma surprinde cu initiativa de a-i invita pe toti din sala sa-mi cante la multi ani. Dupa ce ca imi tremurau picioarele pe scena si abia imi pastram un zambet crispat pe fata, cand a inceput acest urias cor improvizat sa cante m-am topit intr-o emotie puternica. Stiam ca ma cunosc efectiv numai cu 1% din ei dar undeva, in interiorul meu, (si nu la nivelul superficial al orgoliului) am simtit acea atingere profund umana a constiintei universale.
Ei bine, cum am depasit recordul asta? Pai am trecut pe virtual. Am dat pur si simplu accept la un mesaj care ma invita sa ma alatur unei comunitati virtuale de pe un site de socializare. Pur si simplu am facut-o ca sa-mi ofer un cadou de ziua mea - satisfactia de a avea curajul unei noi lansari pe piata. Asa ca virtual am o multime de prieteni, virtual am o multime de oameni cu care sa vorbesc la orice ora din zi si din noapte, virtual am o multime de povesti de aflat, virtual am o multime de descoperiri de facut. Ba mai mult, virtual sunt aleasa dintre multe altele de cate cineva care ma considera frumoasa, interesanta, buna de invitat la o cafea - vreo 70-80 de invitatii virtuale in prima zi.
Deci e timpul pentru virtual. Atentie insa ca atunci cand treci pe virtual nu numarul conteaza ci calitatea (prima mea concluzie in aceasta lume a tuturor posibilitatilor).

Un loc minunat din Romania

Am mers pe Transfagarasan. E absolut uimitor. Iar ca inginer nu te poti opri sa te intrebi cum a fost posibil sa le vina ideea, apoi sa fie atat de visatori incat sa accepte ca e posibil, apoi sa fie atat de indrazneti incat sa o realizeze.
Am admirat ce exista acum: frumusetile create de Dumnezeu - acesti cei mai inalti munti din tara, acest cer admirabil de vara, acest aer care are gust, aceste ape care cad de pe inaltimi si frumusetile create de oameni - manastirea de la Curtea de Arges - o adevarata bijuterie, cetatea de la Poienari (despre ea o sa scriu mult si sper bine intr-o postare speciala), barajul de la Vidraru, acest drum, pensiunea de la Cartisoara (pe care o recomand fara rezerve si abia astept sa ma intorc cat mai curand acolo - http://www.turistinfo.ro/cartisoara/cazare-cartisoara/pensiunea_dealu_morii/poze-pensiunea_dealu_morii-c14352.html ), Sibiul.
Doar ca a fost putin dar pana la urma asa sunt lucrurile minunate - intense, concentrate, nediluate de timp, fulgeratoare si de neuitat.

Let's do it - cartarea

http://www.letsdoitromania.ro/vreau-sa-particip

Aici aveti toate informatiile.
O inimoasa echipa vom incerca sa facem cartarea gunoaielor din lungul unui rau care trece prin Valea Mare, satul din Dambovita unde s-a materializat timp de 11 ani visul meu din copilarie: viata la tara. N-am renuntat la casa de aici si nici nu voi renunta vreodata. Raul este cel care da aerul special al serilor de aici. Tot el era martorul drumului meu catre biserica, duminica dimineata. Rugaciunile pe care mi le spuneam pe tot acest drum pareau ca ajung la destinatie plutind pe apa. Probabil ca aveam acelasi sentiment ca toti acei oameni care in toate partile lumii, de la Nil la Gange, isi incredinteaza rugaciunile apelor. Si la noi sunt multe obiceiuri in care se pun sa pluteasca pe ape curgatoare lumanari aprinse pentru sufletelor celor plecati dintre noi, coronite de sanziene impletite cu dorurile de dragoste, crucea de Boboteaza si probabil multe altele pe care nu le stiu. Ei bine, aceasta apa frumoasa are nevoie de noi ca sa fie curatata de gunoaie. Sunt astfel de frumuseti in jurul vostru sufocate de gunoaie? Eliberati-le! Let's do it Romania!