Se intampla in Berceni. A inceput cam acum 2 luni. Tot gaseam in cada bucatele de frunze, firicele de iarba, pene mici, praf. Nu-mi dadeam seama ce se intampla si m-am gandit ca vantul le aduce pentru ca deasupra cazii avem un geam mare pentru aerisire. Apoi am observat ca de cate ori intram, de pe pervaz, zbura speriata o pasare. Era un porumbel alb cu maro, o pasare chiar mica, probabil puiut, m-am gandit. Incerca sa-si faca un cuib si alesese acest loc complet nepotrivit pentru ca nu este izolat si nici macar nu e stabil - geamul asta il manevram mereu. Aproape tot ce strangea ca material de constructie cadea in casa. Credeti ca a renuntat? Nici vorba. Ea alesese locul asta si numai pe asta il vroia. In fiecare zi, fara odihna, aduna betigase si frunzulite si le depozita pe marginea geamului. Imediat ce deschideam sau inchideam geamul toata munca ei era spulberata. Si plecam in concediu o saptamana. 7 zile de liniste. Nu numai ca a terminat constructia dar a facut si un 2 oua: perle albe, mici pe care acum cu aceeasi perseverenta le cloceste. Cand intra careva dintre noi in baie zboara insa speriata. Nu cred sa iasa vreun pui si nici vorba sa poti creste unul in acest spatiu de nesiguranta. Pasare nebuna...
Asa ma gandeam ca facem si noi cu sperantele noastre. Putine au sansa locurilor ferite si bune de cubarit. Cele mai multe supravietuiesc in locuri complet nepotrivite, spulberate mereu la fiecare pala din vanturile vietii. Ceva insa ramane agatat acolo si revenim si revenim si revenim... Crestem sperante pe aripi de vant si nu le putem ocroti decat cu caldura vietii noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu