Pandora

"Barbatii cati erau pe lume - erau pe-atunci numai barbati - s-au adunat langa Pandora, mirandu-se nespus de frumusetea ce-o avea, de gingasia, glasul ei si de dulceata ochilor.
Nu era unul sa nu vrea s-o vada la casa lui, sotie. Ba da, unul a fost, si-acela era titanul Prometeu. Desi era vrajit de fata, desi i-ar fi placut si lui s-o vada luminandu-i casa, Prometeu sta prevazator.
- Cand Zeus ne trimite daruri, oricat sunt de ispititoare, feriti-va de viclesug!.... a spus el catre muritori.
Barbatii s-au ferit in laturi, ascultandu-l pe Prometeu. Numai Epimeteu, titanul, frate bun al lui Prometeu, sedea cuprins de dragoste si nu facea un pas-napoi. In acea clipa, Afrodita s-a avantat catre pamant si l-a rugat pe micul Eros sa traga iute o sageata, tintindu-l pe Epimeteu in inima-i nechibzuita. Eros a tras. Epimeteu s-a clatinat si a-ntins bratele spre fata. Ea, ca un fulg, s-a indreptat catre Epimeteu, zambind. Si el a glasuit voios:
- Pandora o sa-mi fie soata! Voi v-ati ferit; dar eu o vreau.
- Iata, acesta este darul ce il trimite, pe pamant, prin mana mea, stapanul, Zeus, a glasuit frumoasa fata si i-a dat lui Epimeteu cutia inca zavorata, ce-o adusese din Olimp.
Epimeteu a luat cutia si-ncet i-a ridicat capacul. Credea ca-s daruri pretioase. Cand colo, din acea cutie s-au ridicat, zburand in cete, toate nenorocirile si relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. S-au raspandit minciuna, ura, grija, zavistia, necazul, durerea, suferinta, foamea si setea, molimele negre, ba chiar si moartea, hada moarte. Toate cu-nfatisari de spaima, inaripate, insa multe, s-au raspandit care-ncotro, umpland pamantul si facandu-si cuiburi in toate cele patru zari.
Vazand Epimeteu ca ies atatea rele din cutie a si trantit la loc capacul. Dar prea tarziu se desteptase. Napastele se inaltasera si lumea le purta in carca. Mai ramasese in cutie numai o aratare mica, firava si cu aripi slabe. Ea n-apucase sa mai zboare si purta numele: Speranta.
Asta a fost zestrea pe care Zeus o daruise fetei, ca s-o aduca pe pamant: rele, nenorociri si boale.
Numai speranta cea firava avea sa fie langa oameni, sa le-ncolteasca-n cugete, in ceasuri grele, in restristi."
fragment din Legendele olimpului - Al. Mitru