Ingrediente:
1 avocado
5 linguri de branza dulce dietetica Lacteea
sare, piper
Mod de preparare:
Se alege un avocado moale. Se taie pe jumatate si se scoate din coaja cu degetele. Se framanta cu mana intr-un castron. Se adauga branza, sare si piper. E excelent pe paine prajita la micul dejun.
duminică, 30 iunie 2013
Placinta extrafructata
Ingrediente (pentru tava mare de aragaz):
9 oua
12 linguri de zahar (rase)
12 linguri de faina
50 ml de ulei
1 plic de praft de copt cu sofran (Dr Oetker)
o lingura esenta de vanilie
1 kg de fructe de sezon: zmeura, visine, coacaze rosii, caise.
Mod de preparare:
Se bat albusurile spuma tare. Se adauga zaharul si se bat pana se dizolva (atentie e necesar un lighenus mai mare pentru ca spuma creste mult in volum. nu incape in vasul de la robotul de bucatarie obisnuit.).
Se adauga galbenusurile pe rand. Se adauga vanilia. Se cerne faina si se amesteca cu praful de copt. Se adauga jumatate din cantitatea de faina si se incorporeaza usor prin rasturnare, ca sa ramana cat mai mult aer in compozitie. Se pune uleiul si apoi restul de faina. Se tapeteaza tava mare de la aragaz cu hartie de copt. Se toarna compozitia si se niveleaza. Se taie caisele in cubulete mici. Se amesteca cu restul de fructe si se pun pe toata suprafata, repartizate uniform. Se coace in cuptorul incins, la 180 de grade. Dupa aproximativ 5 minute se da focul la minim si se coace pana cand iese paiul uscat (la aragazul meu aproximativ 20 min dar poate fi si mai putin. verificati des.).
Se taie dupa ce s-a racit si se pudreaza cu zahar pudra, pus cu strecuratoarea, ca o ninsoare, in strat subtire ca sa se vada totusi fructele.
Tort pentru clasa intai
29 de copii si o invatatoare ne-au invitat la petrecerea lor ca sa sarbatorim impreuna o superba victorie: au invatat sa scrie si sa citeasca. Cucerirea uneia dintre cele mai importante cunoasteri din viata merita un tort deosebit.
FELICITARI TUTUROR CELOR CARE AU INVATAT SA SCRIE SI SA CITEASCA IN ACEST AN!!!!!!
Tort pentru clasa intai (50 de portii)
Ingrediente:
Pentru un blat:
10 de oua
15 linguri de zahar
12 linguri de faina
4 linguri de ulei
2 plicuri de praf de copt
500 g capsuni
Pentru crema
200 g de zmeura
500 g smantana pentru frisca
4 linguri zahar
Pentru sirop
1 pahar de apa rece
2 linguri de gem de capsuni
2 fiole esenta da vanilie
Pentru decor
5-6 caise
10 capsuni
Mod de preparare
Se copt pe rand doua blaturi intr-o cratita cu diametrul de 50 cm
Pentru un blat:
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul tot odat si se bate pana se topeste. Se adaiga galbenusurile pe rand. Se cerne faina impreuna cu praful de copt. Se adauga in compozitie amestecand incet prin rasturnare. Se captuseste cratita cu hartie de copt. Se toarna compozitia si se pun capsunile taiate in doua, in mod egal pe toata suprafata. Se coace la foc mediu (180 de grade) pana cand iese paiul uscat (30 min cu aproximatie, in functie de cuptor). Se scoate blatul cu tit cu foaia de copt si se lasa la racit. Se coace al doilea blat identic.
Se bate smantana (foarte rece) cu zaharul (atentie ca pe caldura asta smantana trece mult mai repede in unt. supravegheati foarte atent mixerul). Cand se leaga frisca se adauga zmeura zdrobita si se amesteca incet cu o furculita. Se da la rece cel putin 2 ore.
Se scot blaturile reci de pe hartia de copt. Se pregateste siropul (se pune gemul de capsuni in apa rece cu doua cuburi de gheata si se amesteca bine). Se insiropeaza primul blat cu jumatate din cantitatea de sirop (sa nu fie prea insiropat). Se pune crema de zmeura. Se acopera cu al doilea blat. Se insiropeaza si acesta cu siropul ramas.
Pentru decor se taie piersicile in feliute foarte subtiri si capsunile in jumatati. Se decoreaza ca in fotografie.
FELICITARI TUTUROR CELOR CARE AU INVATAT SA SCRIE SI SA CITEASCA IN ACEST AN!!!!!!
Tort pentru clasa intai (50 de portii)
Ingrediente:
Pentru un blat:
10 de oua
15 linguri de zahar
12 linguri de faina
4 linguri de ulei
2 plicuri de praf de copt
500 g capsuni
Pentru crema
200 g de zmeura
500 g smantana pentru frisca
4 linguri zahar
Pentru sirop
1 pahar de apa rece
2 linguri de gem de capsuni
2 fiole esenta da vanilie
Pentru decor
5-6 caise
10 capsuni
Mod de preparare
Se copt pe rand doua blaturi intr-o cratita cu diametrul de 50 cm
Pentru un blat:
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul tot odat si se bate pana se topeste. Se adaiga galbenusurile pe rand. Se cerne faina impreuna cu praful de copt. Se adauga in compozitie amestecand incet prin rasturnare. Se captuseste cratita cu hartie de copt. Se toarna compozitia si se pun capsunile taiate in doua, in mod egal pe toata suprafata. Se coace la foc mediu (180 de grade) pana cand iese paiul uscat (30 min cu aproximatie, in functie de cuptor). Se scoate blatul cu tit cu foaia de copt si se lasa la racit. Se coace al doilea blat identic.
Se bate smantana (foarte rece) cu zaharul (atentie ca pe caldura asta smantana trece mult mai repede in unt. supravegheati foarte atent mixerul). Cand se leaga frisca se adauga zmeura zdrobita si se amesteca incet cu o furculita. Se da la rece cel putin 2 ore.
Se scot blaturile reci de pe hartia de copt. Se pregateste siropul (se pune gemul de capsuni in apa rece cu doua cuburi de gheata si se amesteca bine). Se insiropeaza primul blat cu jumatate din cantitatea de sirop (sa nu fie prea insiropat). Se pune crema de zmeura. Se acopera cu al doilea blat. Se insiropeaza si acesta cu siropul ramas.
Pentru decor se taie piersicile in feliute foarte subtiri si capsunile in jumatati. Se decoreaza ca in fotografie.
sâmbătă, 29 iunie 2013
Dupa o intamplare adevarata
Vazut astazi cu copiii de la Ciresarii. Va recomand sa-l vedeti cu copiii dvs.
Pe mine m-a inspirat....
Pe mine m-a inspirat....
vineri, 28 iunie 2013
Ion Gheorghe
http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2013/06/ion-gheorghe.html
Scrie-mi si eu voi da sau nu voi da semn
- fragment -
..................................
Ce-i somnul meu acum, decât o lupta nedreapta;
dorm pe-o uzina fara oprire, pe obârsia motoarelor însasi;
cu un singur cuvânt de la tine mi-acopar fereastra;
ca niste cuie de argint îmi sprijina cartile,
pe cuvintele tale mi se zvânta spalata de mine..
Scrie-mi, trimite-mi pachete de cuvinte de-acasa –
grele, ca sacii de pamânt, scrisorile tale spre mine;
nevamuite le voi varsa pe masa de munca, pe perna,
le voi lua dimineata cu apa, le voi musca pe pâine,
cuvintele tale, scrisorile tale de dorul de mine –
de sprijin al meu, de pastrare, de faima frumoasa.
Scrie-mi mult; pâna te vor durea oasele bratelor
pâna vei scapa cartile si pâinea din mâna la masa;
spune celor ce te-ntreaba pentru ce te temi astfel,
spune-le c-ai dus prea mult copila-n brate
c-ai spalat, ai carat lemne, si carti, spune orice,
dar nimanui nu aminti ca ai purtat scrisori catre mine –
lasa mie lauda si faima aceasta sa le raspunda;
scrie-mi mult, cazi si te scoala si scrie din nou –
Scrie-mi, inventeaza tu ziceri noi despre lucruri,
sari de pe rugul de noapte al somnului singura,
pierde-te printre carti, smulge-le limbile de iubire
pune-le sa te-nvete, fura-le rostul si lucrul.
Scrie-mi cu lacrimi de-acasa, întoarce-te din vârsta,
de la cele mai importante plecari, de pe pod, de prin ceasuri,
asteapta pe banca, unde crezi c-ai pierdut un cuvânt
ia tramvaiul, nu-ti face grija de bani
cheltuieste, si cumpara cuvintele vândute de altii,
plângi peste ele pâna le gasesti fata mea si trimite-le;
Scrie-mi, aduna, da veste-n orase si-n glasurile celor ce se apara
rapeste, când altii adorm sau nu se mai stiu,
când nu se mai recunosc de-aproape ce-si sunt zi de zi –
rapeste cuvintele lor si le sufera de la-nceput
plânge-le pâna le dai fata mea de barbat curajos,
si scrie-mi, trimite-mi saci grei de pamânt parintesc.
Scrie-mi pâna la moarte, scrie-mi si eu voi da sau nu-ti voi de semn.
Copenhaga – 19. VII.1965
Scrie-mi si eu voi da sau nu voi da semn
- fragment -
..................................
Ce-i somnul meu acum, decât o lupta nedreapta;
dorm pe-o uzina fara oprire, pe obârsia motoarelor însasi;
cu un singur cuvânt de la tine mi-acopar fereastra;
ca niste cuie de argint îmi sprijina cartile,
pe cuvintele tale mi se zvânta spalata de mine..
Scrie-mi, trimite-mi pachete de cuvinte de-acasa –
grele, ca sacii de pamânt, scrisorile tale spre mine;
nevamuite le voi varsa pe masa de munca, pe perna,
le voi lua dimineata cu apa, le voi musca pe pâine,
cuvintele tale, scrisorile tale de dorul de mine –
de sprijin al meu, de pastrare, de faima frumoasa.
Scrie-mi mult; pâna te vor durea oasele bratelor
pâna vei scapa cartile si pâinea din mâna la masa;
spune celor ce te-ntreaba pentru ce te temi astfel,
spune-le c-ai dus prea mult copila-n brate
c-ai spalat, ai carat lemne, si carti, spune orice,
dar nimanui nu aminti ca ai purtat scrisori catre mine –
lasa mie lauda si faima aceasta sa le raspunda;
scrie-mi mult, cazi si te scoala si scrie din nou –
Scrie-mi, inventeaza tu ziceri noi despre lucruri,
sari de pe rugul de noapte al somnului singura,
pierde-te printre carti, smulge-le limbile de iubire
pune-le sa te-nvete, fura-le rostul si lucrul.
Scrie-mi cu lacrimi de-acasa, întoarce-te din vârsta,
de la cele mai importante plecari, de pe pod, de prin ceasuri,
asteapta pe banca, unde crezi c-ai pierdut un cuvânt
ia tramvaiul, nu-ti face grija de bani
cheltuieste, si cumpara cuvintele vândute de altii,
plângi peste ele pâna le gasesti fata mea si trimite-le;
Scrie-mi, aduna, da veste-n orase si-n glasurile celor ce se apara
rapeste, când altii adorm sau nu se mai stiu,
când nu se mai recunosc de-aproape ce-si sunt zi de zi –
rapeste cuvintele lor si le sufera de la-nceput
plânge-le pâna le dai fata mea de barbat curajos,
si scrie-mi, trimite-mi saci grei de pamânt parintesc.
Scrie-mi pâna la moarte, scrie-mi si eu voi da sau nu-ti voi de semn.
Copenhaga – 19. VII.1965
miercuri, 26 iunie 2013
Gustul copilariei
Am mancat o inghetata care mi-a amintit de copilarie.
In vacanta de vara stateam la mamaia, la tara. Si inghetata treceam pe drum, in niste cazane metalice, (refrigerate in mod miraculos), in carute conduse de tiganci care strigau cu intonatii lungi: IIIINNNGHETAAATAAAA...
Si era buna dar mai ales era interzisa ("nu mananci de la tigani. nu mai insista!"). Totusi cumva ajungeam sa am cei cativa bani cu care imi cumparam fericirea. Si fericirea avea gust de vanilie. Asa cum are si acum.
In vacanta de vara stateam la mamaia, la tara. Si inghetata treceam pe drum, in niste cazane metalice, (refrigerate in mod miraculos), in carute conduse de tiganci care strigau cu intonatii lungi: IIIINNNGHETAAATAAAA...
Si era buna dar mai ales era interzisa ("nu mananci de la tigani. nu mai insista!"). Totusi cumva ajungeam sa am cei cativa bani cu care imi cumparam fericirea. Si fericirea avea gust de vanilie. Asa cum are si acum.
luni, 24 iunie 2013
Acasa pe Pamant
Am auzit de un plan de voluntariat pentru a pleca in spatiu. Dar pentru totdeauna! Te urci in naveta spatiala, faci cu mana catre bila asta albastra si gata, nu te mai intorci niciodata.
Abia atunci m-am gandit cat de multe legaturi si cat de puternice exista intre mine si Pamant. Existenta mea are coerenta numai aici. Aici unde stiu ca rasare soarele dimineata si ca, daca a rasarit, seara va apune cu siguranta.
Aici, unde pomii infloresc si stiu cum sa mearga apoi pana la capat ca sa faca fructe cu care sa ma hranesc. Aici unde am invatat inca din primul an de viata despre gravitatie, cu real succes, luandu-mi doctoratul destul de repede, chiar inainte sa-mi nenorocesc definitiv genunchii. Acum reusesc sa prind (aproape) toate farfuriile care imi aluneca din mana inainte sa atinga gresia.
Aici unde ma orientez dupa miros daca e bine sa respir in locul ala cel putin cat sa-mi aleg sa dorm acolo.
Aici unde, atunci cand calc intr-o zi de vara prin trifoiul inflorit, scapat de coasa, sperii un stol de gaze care sar in toate partile, intr-un moment de panica.
Aici unde exista viata in oua; creste singura acolo pana la un moment stiut cu siguranta (o programare mult mai fina decat cea robotica), cand are puterea de a iesi cu entuziasm in aceasta lume.
Aici unde e nevoie de doi ca sa te asiguri de eternitate. Si asta in mod firesc, instinctiv, universal si primordial.
Exista un sentiment placut de apartenenta pentru ca prin mine circula aceeasi apa care curge si prin maruntaiele Pamantului. Aceleasi minerale care il fac sa fie ceea ce este, ma construiesc si pe mine. Aceleasi forte se manifesta si in mine si ma definesc ca solid.
Practic sunt Pamant. Deci cum as putea sa ma parasesc?
Abia atunci m-am gandit cat de multe legaturi si cat de puternice exista intre mine si Pamant. Existenta mea are coerenta numai aici. Aici unde stiu ca rasare soarele dimineata si ca, daca a rasarit, seara va apune cu siguranta.
Aici, unde pomii infloresc si stiu cum sa mearga apoi pana la capat ca sa faca fructe cu care sa ma hranesc. Aici unde am invatat inca din primul an de viata despre gravitatie, cu real succes, luandu-mi doctoratul destul de repede, chiar inainte sa-mi nenorocesc definitiv genunchii. Acum reusesc sa prind (aproape) toate farfuriile care imi aluneca din mana inainte sa atinga gresia.
Aici unde ma orientez dupa miros daca e bine sa respir in locul ala cel putin cat sa-mi aleg sa dorm acolo.
Aici unde, atunci cand calc intr-o zi de vara prin trifoiul inflorit, scapat de coasa, sperii un stol de gaze care sar in toate partile, intr-un moment de panica.
Aici unde exista viata in oua; creste singura acolo pana la un moment stiut cu siguranta (o programare mult mai fina decat cea robotica), cand are puterea de a iesi cu entuziasm in aceasta lume.
Aici unde e nevoie de doi ca sa te asiguri de eternitate. Si asta in mod firesc, instinctiv, universal si primordial.
Exista un sentiment placut de apartenenta pentru ca prin mine circula aceeasi apa care curge si prin maruntaiele Pamantului. Aceleasi minerale care il fac sa fie ceea ce este, ma construiesc si pe mine. Aceleasi forte se manifesta si in mine si ma definesc ca solid.
Practic sunt Pamant. Deci cum as putea sa ma parasesc?
joi, 20 iunie 2013
Iepure
Ma joc cu iepurele din inima mea.
Ne jucam cu o minge mare, aurie.
La fiecare aruncare mingea deseneaza pe cer un curcubeu:
Curcubee in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.
Ne plimbam cu bicicletele in cerc
Si la fiecare invartitura rotile deseneaza straturi de flori
Straturi de flori in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.
Lansam un zmeu pe malul unei mari.
Marea Neagra din inima mea.
Si la fiecare briza de vant zmeul deseneaza stoluri de pasari
Stoluri de pasari in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.
Facem castele de nisip pe malul unei mari.
Si la fiecare colt punem o scoica mare, alba, perfecta.
Scoicile dospesc in paini calde, dupa cum le zambeste Iepure.
Rupem painile si le mancam
Promitandu-ne: noi sa nu devenim normali Iepure!
Ne jucam cu o minge mare, aurie.
La fiecare aruncare mingea deseneaza pe cer un curcubeu:
Curcubee in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.
Ne plimbam cu bicicletele in cerc
Si la fiecare invartitura rotile deseneaza straturi de flori
Straturi de flori in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.
Lansam un zmeu pe malul unei mari.
Marea Neagra din inima mea.
Si la fiecare briza de vant zmeul deseneaza stoluri de pasari
Stoluri de pasari in toate directiile, dupa cum se misca Iepure.
Facem castele de nisip pe malul unei mari.
Si la fiecare colt punem o scoica mare, alba, perfecta.
Scoicile dospesc in paini calde, dupa cum le zambeste Iepure.
Rupem painile si le mancam
Promitandu-ne: noi sa nu devenim normali Iepure!
miercuri, 19 iunie 2013
Nevoia de recunoastere
"Din câte am putut observa, oamenii recurg la abstracţii morale de tipul “bun” sau “rău” în încercarea disperată de a nu-şi asuma responsabilitatea pentru propriile nevoi, trăiri sau senzaţii. Binele şi răul sunt separate de experienţa personală şi proiectate asupra obiectelor stimul în raport cu care aceste experienţe se elaborează."
Adrian Nuta - Psihoterapeutul de buzunar
Pentru propriile nevoi, trairi sau senzatii ar fi cazul sa-mi asum responsabilitatea. Cum se face insa asumarea asta? Care e mecanismul ei? La mine vad ca asumarea incepe (nu stiu inca cum se termina) cu constientizarea. Adica sa fac cunostinta cu mine, cu nevoile, trairile si senzatiile mele. Ne asezam la un foc de tabara - intr-o seara racoroasa la munte - si ne povestim despre noi. Eu am mai invatat putin sa tac si ascult asa ca le las pe ele sa vorbeasca.
Nevoia de recunoastere mi-a spus ca ea se simte chiar mare. Si ca e proprietara unei insule exotice unde traiesc diferite personaje de Monica. Daca e nevoie de recunoastere in comunitate trimite barca dupa personajul "mama a trei copii". Nu da gres cu personajul asta aproape niciodata. Daca e nevoie de recunoastere profesionala il imbarca pe "inginer de 21 de ani, cu salariul ala, la compania aia". S-a asigurat si de "ecologist" si de "ONG-ist". Si de altele. Cam aglomeratie pe insula aia.....
Eu o intreb daca ar accepta ideea ca parerile celorlalti sunt determinate numai de povestea lor, de felul in care vad ei realitatea si ca nu au aceeasi importanta cu bucuria de a trai autentic, asa cum sunt. Pana la urma bucuria de a ma re-cunoaste eu, asa cum sunt, e mai mare decat emotia, extazul de moment, al oricarui premiul.
Adrian Nuta - Psihoterapeutul de buzunar
Pentru propriile nevoi, trairi sau senzatii ar fi cazul sa-mi asum responsabilitatea. Cum se face insa asumarea asta? Care e mecanismul ei? La mine vad ca asumarea incepe (nu stiu inca cum se termina) cu constientizarea. Adica sa fac cunostinta cu mine, cu nevoile, trairile si senzatiile mele. Ne asezam la un foc de tabara - intr-o seara racoroasa la munte - si ne povestim despre noi. Eu am mai invatat putin sa tac si ascult asa ca le las pe ele sa vorbeasca.
Nevoia de recunoastere mi-a spus ca ea se simte chiar mare. Si ca e proprietara unei insule exotice unde traiesc diferite personaje de Monica. Daca e nevoie de recunoastere in comunitate trimite barca dupa personajul "mama a trei copii". Nu da gres cu personajul asta aproape niciodata. Daca e nevoie de recunoastere profesionala il imbarca pe "inginer de 21 de ani, cu salariul ala, la compania aia". S-a asigurat si de "ecologist" si de "ONG-ist". Si de altele. Cam aglomeratie pe insula aia.....
Eu o intreb daca ar accepta ideea ca parerile celorlalti sunt determinate numai de povestea lor, de felul in care vad ei realitatea si ca nu au aceeasi importanta cu bucuria de a trai autentic, asa cum sunt. Pana la urma bucuria de a ma re-cunoaste eu, asa cum sunt, e mai mare decat emotia, extazul de moment, al oricarui premiul.
marți, 18 iunie 2013
Discutie intre Adam si Eva
Eva:
Cateodata ma simt pe deplin tu
Ca si cum tu ti-ai daruit coasta
Din care m-a facut Dumnezeu.
Adam:
Cateodata simt ca nu mai suntem straini
Ca si cum ai fi fost facuta
Din coasta aceea pierduta,
Care imi proteja odata inima.
Cateodata ma simt pe deplin tu
Ca si cum tu ti-ai daruit coasta
Din care m-a facut Dumnezeu.
Adam:
Cateodata simt ca nu mai suntem straini
Ca si cum ai fi fost facuta
Din coasta aceea pierduta,
Care imi proteja odata inima.
Credinta mea
There is only the giving,
and the only gift is Love.
There is only the giving,
all else is but a passing breeze.
There is only the giving,
have no concern
of what others may think,
There is only the giving,
and the only gift is Love,
There is only the giving.
Rumi
https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/mevlana?hc_location=stream
and the only gift is Love.
There is only the giving,
all else is but a passing breeze.
There is only the giving,
have no concern
of what others may think,
There is only the giving,
and the only gift is Love,
There is only the giving.
Rumi
https://www.facebook.com/update_security_info.php?wizard=1#!/mevlana?hc_location=stream
Jurnalul unei femei simple
Despre Jurnalul unei femei simple , gasiti mai multe informatii aici: http://corcodusha.blogspot.com.es/2013/05/jurnalul-unei-femei-simple.html
si
http://mellymirror.blogspot.ro/2013/06/jurnalul-unei-femei-simple-5.html.
Mi-a placut mult. M-am inscris si eu si am selectat din toate intrebarile pe acestea:
Afara ...
Mă gândesc ...
Din locurile de unde invatam ...
Sunt recunoscătoare pentru ...
Din bucătărie ...
Citesc ...
Ceea ce astept (sper) ...
Ce mai mesteresc ...
Ascult ...
În casa ...
Unul dintre lucrurile mele preferate ...
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ...
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
Pe vineri, draga jurnalule. Esti o treapta in drumul meu spre o viata simpla.
si
http://mellymirror.blogspot.ro/2013/06/jurnalul-unei-femei-simple-5.html.
Mi-a placut mult. M-am inscris si eu si am selectat din toate intrebarile pe acestea:
Afara ...
Mă gândesc ...
Din locurile de unde invatam ...
Sunt recunoscătoare pentru ...
Din bucătărie ...
Citesc ...
Ceea ce astept (sper) ...
Ce mai mesteresc ...
Ascult ...
În casa ...
Unul dintre lucrurile mele preferate ...
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ...
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
Pe vineri, draga jurnalule. Esti o treapta in drumul meu spre o viata simpla.
luni, 17 iunie 2013
Am un prieten
Ieri la Peris am organizat Biblioteca Vie. O activitate de educatie nonformala care e descrisa aici: http://www.echipaomenirii.ro/activitati-in-curs/128-16-iunie-ce-meserie-imi-aleg.
Am fost una dintre carti. Titlul meu: "Bucuria de a construi. Cum am construit un vis si cum l-am trait."
Am avut cititori. Vreo 12. Interactiunea cu fiecare dintre ei a fost ziditoare pentru mine. Iar faptul ca am povestit un episod din viata mea m-a rascolit profund.
Unul dintre copii, un baiat de 16 ani mi-a spus, cu imensa intelegere sufleteasca: "Imi pare rau ca a trebuit sa treceti prin astea." El m-a inteles, el care de cand se stie traieste in orfelinate si cunoaste totul despre a fi lipsit de iubire. Si nu numai ca a fost in stare sa inteleaga dar a fost in stare de compasiune. Si mi-a daruit-o foarte firesc, asa cum dai o bucata de paine unuia care e mai flamand ca tine. Am un prieten!
Fiecare dintre intalnirile cu acesti copii este o lectie de viata. Ieri am invatat despre compasiune.
Am fost una dintre carti. Titlul meu: "Bucuria de a construi. Cum am construit un vis si cum l-am trait."
Am avut cititori. Vreo 12. Interactiunea cu fiecare dintre ei a fost ziditoare pentru mine. Iar faptul ca am povestit un episod din viata mea m-a rascolit profund.
Unul dintre copii, un baiat de 16 ani mi-a spus, cu imensa intelegere sufleteasca: "Imi pare rau ca a trebuit sa treceti prin astea." El m-a inteles, el care de cand se stie traieste in orfelinate si cunoaste totul despre a fi lipsit de iubire. Si nu numai ca a fost in stare sa inteleaga dar a fost in stare de compasiune. Si mi-a daruit-o foarte firesc, asa cum dai o bucata de paine unuia care e mai flamand ca tine. Am un prieten!
Fiecare dintre intalnirile cu acesti copii este o lectie de viata. Ieri am invatat despre compasiune.
 |
| cu Mihaela Vechiu, facilitator Biblioteca Vie |
De vara
Daca azi ar fi ziua in care sa ies din mine
M-as duce direct in Pamant
Prelingandu-ma pe o radacina de Nu-ma-uita, in adanc.
O tona de viata pe centimetrul patrat
Ma reconstruieste ca tarana
Materialul primordial,
Pentru un Om potential.
M-as duce direct in Pamant
Prelingandu-ma pe o radacina de Nu-ma-uita, in adanc.
O tona de viata pe centimetrul patrat
Ma reconstruieste ca tarana
Materialul primordial,
Pentru un Om potential.
joi, 13 iunie 2013
Elefanti la circ
In viata ta pot interveni numai acele lucruri pe care le imputernicesti. Le dai puterea. Si daca imputernicesti niste nevoi vei fi ca un elefant de circ. Dresat.
Stii ca nu au nicio putere reala asupra ta. Totusi simti ca pe niste porunci ferme orice gest al lor. Exact cum elefantul simte ca o porunca ferma o simpla miscare a dresorului din cap.
Faza e ca este perfect posibil sa-ti iei puterea inapoi. Asa cum a fost posibil sa le-o dai, exact asa poti sa o iei inapoi. Si nevoile devin niste mici furnicute cu care poti sa te joci cum vrei. Nu le vei strivi, nu le vei umili, nu le vei inneca. Doar le vei observa cum isi fac treaba zilnica pe un traseu neschimbat de milioane de ani. Isi fac si ele treaba pentru care au fost create in timpul evolutiei. Urmarirea asta poate fi chiar interesanta. Si iti poate dezvalui si lucruri noi despre viata.
Stii ca nu au nicio putere reala asupra ta. Totusi simti ca pe niste porunci ferme orice gest al lor. Exact cum elefantul simte ca o porunca ferma o simpla miscare a dresorului din cap.
Faza e ca este perfect posibil sa-ti iei puterea inapoi. Asa cum a fost posibil sa le-o dai, exact asa poti sa o iei inapoi. Si nevoile devin niste mici furnicute cu care poti sa te joci cum vrei. Nu le vei strivi, nu le vei umili, nu le vei inneca. Doar le vei observa cum isi fac treaba zilnica pe un traseu neschimbat de milioane de ani. Isi fac si ele treaba pentru care au fost create in timpul evolutiei. Urmarirea asta poate fi chiar interesanta. Si iti poate dezvalui si lucruri noi despre viata.
Inundatie
Stateam la tara, undeva la 80 de km de Bucuresti si eram mai tanara (afirmatie relevanta) cand am trecut prin singura inundatie din experienta mea.
Ploua de vreo saptamana, doua. Ploua incet, nici prea mult, nici prea putin doar constant. Si intr-o zi pamantul parea ca gata s-a saturat de apa.
Era imbibat atat de mult incat intre dealuri incepuse sa se formeze o mare - deocamdata cu apa dulce. La inceput un centimetru - cat sa iti intre in pantofi. Apoi doi, cat sa-ti intre si in adidasi. Cand a trecut de adidasi - si nu aveai ce sa faci ca nu mai existau locuri uscate - lucrurile au inceput sa se precipite (nu in sens chimic ci doar brownian). Era dupa-amiaza devreme si nu aveam ce face decat sa ne uitam pe geam si sa ne rugam.
La un moment dat mi-am dat seama ca ne va intra in casa. M-am dus la usa si pentru prima data am contabilizat treptele: trei si un prag. Dupa o ora trecuse de prima treapta. Am sarit sa ajutam niste vecini care aveam casa pe un teren mai jos si li se innecau animalele. Cand ne-am intors trecuse de a doua treapta. Nu ploua tare, doar metodic. Am ridicat capacele la canalizarea din strada si ne-am dus sa ne uitam la Potop - paraul care trece la un kilometru de casa. Mai avea putin si deveneam vecini. Se umflase si se revarsase. Dar ceea ce m-a impresionat foarte tare era zgomotul: amenintator, un vuiet, un vaiet, un strigat de durere continua. Oamenii sateau de paza si se rugau.
A trecut o noapte. Vuietul se auzea limpede, peste orice alt zgomot, amplificat de dealuri. Stiam ca oamenii stateau de paza dar tot n-am putut sa dorm. Mi se parea inutila observarea unei asemenea forte. De fapt era ca si cum ne-am fi uitat la un zeu: cu respect.
Dimineata apa in curte ajunsese la a treia treapta. Si ploua.... 3 cm ma mai desparteau de marea dintre dealuri. M-am gandit sa ridic covoarele. Dar parca nu mai aveam vlaga.... Orice actiune mi se parea complet lipsita de semnificatie. Totusi mi-am tarsait picioarele pana in dormitor ai am inceput sa trag de mobile. Dar nu a fost nevoie sa strang nimic: s-a oprit ploaia. Marea urma sa se nasca alta data, in alta epoca geologica....
Ploua de vreo saptamana, doua. Ploua incet, nici prea mult, nici prea putin doar constant. Si intr-o zi pamantul parea ca gata s-a saturat de apa.
Era imbibat atat de mult incat intre dealuri incepuse sa se formeze o mare - deocamdata cu apa dulce. La inceput un centimetru - cat sa iti intre in pantofi. Apoi doi, cat sa-ti intre si in adidasi. Cand a trecut de adidasi - si nu aveai ce sa faci ca nu mai existau locuri uscate - lucrurile au inceput sa se precipite (nu in sens chimic ci doar brownian). Era dupa-amiaza devreme si nu aveam ce face decat sa ne uitam pe geam si sa ne rugam.
La un moment dat mi-am dat seama ca ne va intra in casa. M-am dus la usa si pentru prima data am contabilizat treptele: trei si un prag. Dupa o ora trecuse de prima treapta. Am sarit sa ajutam niste vecini care aveam casa pe un teren mai jos si li se innecau animalele. Cand ne-am intors trecuse de a doua treapta. Nu ploua tare, doar metodic. Am ridicat capacele la canalizarea din strada si ne-am dus sa ne uitam la Potop - paraul care trece la un kilometru de casa. Mai avea putin si deveneam vecini. Se umflase si se revarsase. Dar ceea ce m-a impresionat foarte tare era zgomotul: amenintator, un vuiet, un vaiet, un strigat de durere continua. Oamenii sateau de paza si se rugau.
A trecut o noapte. Vuietul se auzea limpede, peste orice alt zgomot, amplificat de dealuri. Stiam ca oamenii stateau de paza dar tot n-am putut sa dorm. Mi se parea inutila observarea unei asemenea forte. De fapt era ca si cum ne-am fi uitat la un zeu: cu respect.
Dimineata apa in curte ajunsese la a treia treapta. Si ploua.... 3 cm ma mai desparteau de marea dintre dealuri. M-am gandit sa ridic covoarele. Dar parca nu mai aveam vlaga.... Orice actiune mi se parea complet lipsita de semnificatie. Totusi mi-am tarsait picioarele pana in dormitor ai am inceput sa trag de mobile. Dar nu a fost nevoie sa strang nimic: s-a oprit ploaia. Marea urma sa se nasca alta data, in alta epoca geologica....
miercuri, 12 iunie 2013
Sir Ken Robinson
Acum cateva saptamani am fost la o conferinta despre educatia nonformala. Un mediu foarte nou pentru mine. Am avut de invatat, lucru care m-a facut sa consider ca am petrecut cu folos acel timp.
La un moment dat speakerul intreaba: "Cred ca toti ati auzit de Sir Ken Robinson?". Eu eram singura din sala care nu auzise. Nici nu am inteles bine cum il chema... Apoi a rulat o inregistrare cu el de la o conferinta TED. M-a fascinat cu viziunea lui.
Poate va place si voua:
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/06/trei-principii-care-pot-salva-sistemul.html
In inregistrarea asta (alta decat cea pe care am vazut-o prima data) zice o chestie care m-a facut sa-mi amintesc ca am lacrimi. Povesteste ca exista o zona numita Valea Mortii, in care nu ploua niciodata. Totusi in anul 2004 a plouat pentru o perioada foarte scurta dar abundent. In anul 2005 Valea Mortii s-a acoperit cu un covor de flori. Deci Valea Mortii nu e moarta. Sub primul strat de pamant se afla semintele posibilitatilor. Le trebuie doar niste conditii potrivite ca sa infloreasca.
La un moment dat speakerul intreaba: "Cred ca toti ati auzit de Sir Ken Robinson?". Eu eram singura din sala care nu auzise. Nici nu am inteles bine cum il chema... Apoi a rulat o inregistrare cu el de la o conferinta TED. M-a fascinat cu viziunea lui.
Poate va place si voua:
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/06/trei-principii-care-pot-salva-sistemul.html
In inregistrarea asta (alta decat cea pe care am vazut-o prima data) zice o chestie care m-a facut sa-mi amintesc ca am lacrimi. Povesteste ca exista o zona numita Valea Mortii, in care nu ploua niciodata. Totusi in anul 2004 a plouat pentru o perioada foarte scurta dar abundent. In anul 2005 Valea Mortii s-a acoperit cu un covor de flori. Deci Valea Mortii nu e moarta. Sub primul strat de pamant se afla semintele posibilitatilor. Le trebuie doar niste conditii potrivite ca sa infloreasca.
marți, 11 iunie 2013
Disfunctional
In ultima vreme tot citesc/aud etichetari ale relatiilor de genul: disfunctional si/sau nesanatos. Dar cum ar trebui sa fie o relatie (mai ales cea cu tine insuti) ca sa fie functionala si sanatoasa? Habar nu aveam si asta ma ingrijora.
Apoi brusc mi-am dat seama care e barometrul cu care se masoara functionalitatea relatiilor: e starea de sarbatoare. Hai ca o stiti toti. O putem aduce toti in fata ochilor nostri. Ca a fost o zi de nastere, un Craciun (sau mai multe), un bal de absolvire, o nunta, o nastere, o promovare a unui examen, obtinerea unei slujbe, ceva-ceva tot ne-a adus odata (sau de mai multe ori pe aia norocosi) in starea de sarbatoare. Inseamna pentru fiecare altceva, asa cum starea de bine inseamna pentru fiecare altceva, de asta nu ma apuc sa descriu. Dar toti putem pune mana pe o stare din asta pe care am trait-o in trecut.
Ei bine, daca in legatura cu o relatie esti intr-o stare de sarbatoare, atunci relatia e functionala si sanatoasa. Parerea mea!
Apoi brusc mi-am dat seama care e barometrul cu care se masoara functionalitatea relatiilor: e starea de sarbatoare. Hai ca o stiti toti. O putem aduce toti in fata ochilor nostri. Ca a fost o zi de nastere, un Craciun (sau mai multe), un bal de absolvire, o nunta, o nastere, o promovare a unui examen, obtinerea unei slujbe, ceva-ceva tot ne-a adus odata (sau de mai multe ori pe aia norocosi) in starea de sarbatoare. Inseamna pentru fiecare altceva, asa cum starea de bine inseamna pentru fiecare altceva, de asta nu ma apuc sa descriu. Dar toti putem pune mana pe o stare din asta pe care am trait-o in trecut.
Ei bine, daca in legatura cu o relatie esti intr-o stare de sarbatoare, atunci relatia e functionala si sanatoasa. Parerea mea!
luni, 10 iunie 2013
Imblanzirea scorpiei
Am o noua intentie/scop: sa am o atitudine nonviolenta fata de viata. Si in general fata de tot.
Ma gandesc de ceva timp la asta si am ajuns sa inteleg ca pentru fiecare intamplare exista o solutie nonviolenta, de prietenie, intelegere, compasiune, iubire.
De ce ar fi gasirea acestui fel de solutie o provocare pentru mine? Pentru ca sunt martora la faptul ca prima mea alegere ar fi violenta, chiar si fata de mine insumi. Sau mai ales fata de mine insumi!
Iar cand ma refer la violenta includ aici tot ce aduce nefericire: limbaj, manipulare, violenta fizica, atitudine de dispret, atitudine de excludere, atitudine de superioritate, sacrificiu, pedeapsa, epuizare, expunere, etc.
Deci hai cu blandetea ca se poate!
Ma gandesc de ceva timp la asta si am ajuns sa inteleg ca pentru fiecare intamplare exista o solutie nonviolenta, de prietenie, intelegere, compasiune, iubire.
De ce ar fi gasirea acestui fel de solutie o provocare pentru mine? Pentru ca sunt martora la faptul ca prima mea alegere ar fi violenta, chiar si fata de mine insumi. Sau mai ales fata de mine insumi!
Iar cand ma refer la violenta includ aici tot ce aduce nefericire: limbaj, manipulare, violenta fizica, atitudine de dispret, atitudine de excludere, atitudine de superioritate, sacrificiu, pedeapsa, epuizare, expunere, etc.
Deci hai cu blandetea ca se poate!
Seneca despre timp
“[…] cere-ti dreptul asupra ta, iar timpul care pana acum ti-era luat sau rapit sau paraduit, aduna-l si pastreaza-l… unele franturi de timp ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd. Cel mai rusinos este sa pierzi timpul din nebagare de seama. Iar daca te gandesti bine: mare parte din viata noastra se scurge facand rau; cea mai mare parte nefacand nimic; toata viata facand altceva decat ar trebui."
si alte comentarii aici:
http://www.sasseramis.ro/intelepciune-atemporala-seneca
multumesc!
si alte comentarii aici:
http://www.sasseramis.ro/intelepciune-atemporala-seneca
multumesc!
Puterea de a visa
Puterea asta e eoliana - adica e ca puterea vantului. Cu ea poti pune in miscare o viata. Dar nu o poti controla. Cand vrea sa bata, bate. Cand vrea sa smulga, te smulge din temelii, cu tot cu casa. Cand dispare, gata te lasa cu panzele fleasca, in mijlocul oceanului.
In general la mine e ca la malul marii: bate ca o briza constanta. Mai ridica din cand in cand trombe de praf, mici tornade care ascund realitatea pentru ca in momentele alea tin ochii inchisi. Face un fel de zgomot de fond: e visat deci e posibil, e posibil, e posibil, e....
Cu toate ca am simtit-o mereu ca o putere reala, raman intr-o uluire perplexa atunci cand chiar vad visul cazand la mine in palma: implinit, rotund, complet. Visele despre momentul asta ma tin in viata....
In general la mine e ca la malul marii: bate ca o briza constanta. Mai ridica din cand in cand trombe de praf, mici tornade care ascund realitatea pentru ca in momentele alea tin ochii inchisi. Face un fel de zgomot de fond: e visat deci e posibil, e posibil, e posibil, e....
Cu toate ca am simtit-o mereu ca o putere reala, raman intr-o uluire perplexa atunci cand chiar vad visul cazand la mine in palma: implinit, rotund, complet. Visele despre momentul asta ma tin in viata....
sâmbătă, 8 iunie 2013
joi, 6 iunie 2013
Am pierdut
Am pierdut ceva ce n-am avut niciodata.
Ceva foarte pretios dar care a lipsit cu desavarsire.
Ceva care m-a facut sa traiesc numai cu umbra lui,
Care se intindea peste prag in casa,
Fara ca ultimul pas sa fie facut vreodata.
Ceva foarte pretios dar care a lipsit cu desavarsire.
Ceva care m-a facut sa traiesc numai cu umbra lui,
Care se intindea peste prag in casa,
Fara ca ultimul pas sa fie facut vreodata.
marți, 4 iunie 2013
Cum am vorbit ultima data cu Dumnezeu
Doamne, cateodata e bine si cateodata e rau....
Cand e rau cum sunt gandurile tale? Cand e bine cum sunt gandurile tale?
Aaaa, am inteles. Multumesc Doamne!
Cand e rau cum sunt gandurile tale? Cand e bine cum sunt gandurile tale?
Aaaa, am inteles. Multumesc Doamne!
luni, 3 iunie 2013
Asumarea emotiilor
M-a inspirat descrierea seminariilor lui Louise Hay din Bucuresti, de zilele acestea.(http://www.thejourney.com/seminars-schedule/main-track-events/journey-intensive/)
Oare e un curaj sa-ti asumi emotiile? Adica sa te duci asa direct la ele, sa le privesti in fata si sa le zici: "Hai sa facem cunostinta. Ia treceti aici intr-un cerc mare, ne luam de maini si ne prezentam. Uite incep eu: Monica."
Si ele sa continue:
- Iubirea
- Frica
- Speranta
- Bucuria
- Mandria
- Gelozia
- Tristetea
- Furia
- Uimirea
- Responsabilitatea
- Rusinea
- Vinovatia
- Curiozitatea
- Increderea
- Rabdarea
- Linistea
- Entuziasmul
- Dorinta
- Credinta
In timpul asta sa ne incrucisam privirile si sa ne atingem adanc, pana in miezul fiecareia. Macar sa ne recunoastem cand ne intalnim....
Oare e un curaj sa-ti asumi emotiile? Adica sa te duci asa direct la ele, sa le privesti in fata si sa le zici: "Hai sa facem cunostinta. Ia treceti aici intr-un cerc mare, ne luam de maini si ne prezentam. Uite incep eu: Monica."
Si ele sa continue:
- Iubirea
- Frica
- Speranta
- Bucuria
- Mandria
- Gelozia
- Tristetea
- Furia
- Uimirea
- Responsabilitatea
- Rusinea
- Vinovatia
- Curiozitatea
- Increderea
- Rabdarea
- Linistea
- Entuziasmul
- Dorinta
- Credinta
In timpul asta sa ne incrucisam privirile si sa ne atingem adanc, pana in miezul fiecareia. Macar sa ne recunoastem cand ne intalnim....
duminică, 2 iunie 2013
Mecanism de ignorare
Ca sa "imbunatateasca" gazonul l-au innobilat cu niste figurile din ghips. Super kitch-uri. Una dintre ele insa avea special special si m-a mirat cand am vazut ca tocmai pe aia au aruncat-o intr-un colt, dupa o tufa. Cred ca nu au aruncat-o din prima pentru ca nu au putut suporta stresul dat de ideea ca au dat baii pe ea.
Era frumoasa si as fi cumparat-o si eu daca as fi trecut pe langa ea si ar fi fost la oferta. Avea ceva special, nu mi-am dat seama ce, poate o anumita armonie in dimensiuni, poate un fel de inocenta in trasaturi, poate o eleganta in felul in care isi tinea mainile... Ce mai, era frumoasa.
Dupa cateva saptamani in care o vedeam zilnic cum ignorata de designeri se umplea de noroi langa gard, mi-a dat seama de ce nu fusese folosita: nu se potrivea. Era intr-adevar singurul lucru frumos si nu se potrivea cu uratenia restului. Si mi-am dat seama ca asta e un mecanism de ignorare: chiar daca ceva frumos se adauga in viata noastra, daca nu se potriveste il ignoram. Cred ca e mai economic sa facem asa decat sa "reproiectam" tot restul. Si totusi cateodata acel ceva frumos e atat de puternic si adevarat ca poate prin el insusi sa ne lumineze si sa intelegem ca e cazul sa ne transformam. Iar puterea noastra de tranformare e fascinanta.....
(am luat poza de aici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=460914160662133&set=a.202928509794034.52103.202926963127522&type=1&theater)
Sarbatoreste-te pe tine insuti
Ne-am fixat tot felul de sarbatori "sociale" - adica sarbatorim rolurile pe care le jucam: ziua mamei, ziua tatalui, ziua copilului, ziua petrolistilor, ziua crestinilor, ziua absolventilor, ziua Pamantului, ziua nationala, ziua persoanelor gay, ziua rockistilor si tot asa.
Eu va propun sa ne sarbatorim si pe noi insine, dezbracati de toate rolurile. Nu, nu va invit la o parada nud. Ci doar la o contemplare sarbatoreasca a fortei vitale pe care o simtim in noi. Corpul pe care il avem (unic apropo si in general neinterschimbabil, deci de neinlocuit si pe deasupra si absolut necesar) este un vas plin de aceasta vitalitate. Imediat ce o constientizam ne induce atmosfera de sarbatoare pentru ca vitalitatea este din abundenta - si abundenta e numitorul comun al oricarei sarbatori.
La fiecare contractie sangele inunda din abundenta arterele. La fiecare respiratie oxigenul patrunde abundent ca o tornada in sange. Niciun foc de artificii nu se compara cu descarcarile electrice nesfarsite si abundente ale legaturilor dintre neuroni.
Permanent exista o stare de miscare in fiecare fibra. Vrei sa simti energia? Indrepta-ti spatele, pune-ti talpile pe podea, ridica mainile si zambeste. Milioane de fibre musculare fac lucru mecanic si milioane de celule nervoase regleaza la miimi de milimetru aceasta miscare, in timp ce scanere subtile neuronale isi amintesc spatiul din jurul tau si dimensiunile tale ca sa nu te lovesti de ceva iar un mecanism mecanic de mare precizie functioneaza perfect ca sa-ti pastrezi echilibrul. In acest timp supraveghezi copilul, oala de ciorba si vecinii. Fratele si sora mea sunteti minunati. Luati-va corpul cu voi si sarbatoriti asta. E VIATA!!!
Eu va propun sa ne sarbatorim si pe noi insine, dezbracati de toate rolurile. Nu, nu va invit la o parada nud. Ci doar la o contemplare sarbatoreasca a fortei vitale pe care o simtim in noi. Corpul pe care il avem (unic apropo si in general neinterschimbabil, deci de neinlocuit si pe deasupra si absolut necesar) este un vas plin de aceasta vitalitate. Imediat ce o constientizam ne induce atmosfera de sarbatoare pentru ca vitalitatea este din abundenta - si abundenta e numitorul comun al oricarei sarbatori.
La fiecare contractie sangele inunda din abundenta arterele. La fiecare respiratie oxigenul patrunde abundent ca o tornada in sange. Niciun foc de artificii nu se compara cu descarcarile electrice nesfarsite si abundente ale legaturilor dintre neuroni.
Permanent exista o stare de miscare in fiecare fibra. Vrei sa simti energia? Indrepta-ti spatele, pune-ti talpile pe podea, ridica mainile si zambeste. Milioane de fibre musculare fac lucru mecanic si milioane de celule nervoase regleaza la miimi de milimetru aceasta miscare, in timp ce scanere subtile neuronale isi amintesc spatiul din jurul tau si dimensiunile tale ca sa nu te lovesti de ceva iar un mecanism mecanic de mare precizie functioneaza perfect ca sa-ti pastrezi echilibrul. In acest timp supraveghezi copilul, oala de ciorba si vecinii. Fratele si sora mea sunteti minunati. Luati-va corpul cu voi si sarbatoriti asta. E VIATA!!!
Ce pretuiesc
Motto: "Ar trebui sa pretuim lucrurile pentru ca sunt adevarate..."
Irvin Yalom - Problema Spinoza
Am citit asta astazi si mi-am dat seama ca intr-adevar criteriul pentru care declar ca ceva este important este insusirea minunata ca e adevarat. Pretuiesc ceea ce este adevarat. Asta e comoara mea.
Irvin Yalom - Problema Spinoza
Am citit asta astazi si mi-am dat seama ca intr-adevar criteriul pentru care declar ca ceva este important este insusirea minunata ca e adevarat. Pretuiesc ceea ce este adevarat. Asta e comoara mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)