Despre progres si lucruri dobandite usor

Vezi cum esti? Dai valoare numai lucrurilor pe care le-ai dobandit cu greu. Iar pe unele le iei ca de la sine intelese. Pai de ce, mai Voineo? (ca sa parafrazez un cantec celebru). In primul rand ca pe toate le-ai trait/le traiesti pentru ca ti le-ai dorit foarte mult. Ce daca 1 milion de lei l-ai castigat la loto si pe altul l-ai muncit dand cu sapa 10 ore? Tot un milion de lei este, nu? Deschide ochii si constientizeaza ca daca pe unele lucruri le vezi ca de la sine intelese asta nu le face nicicum mai putin valoroase. Si sa vezi ce plin de "de toate" te vei simti atunci.

E o simpla problema de perceptie si cred ca e data de cultura asta a progresului, de viziunea asta a vietii ca o spirala continua in sus, de minunea aia de deviza antica "mai mult, mai repede, mai bine". Dar nu e cazul sa o aplicam tot timpul. Pentru ca are ca efect secundar faptul ca iti rapeste satisfactia de a te bucura de viata asa cum e. "Se poate si mai bine" o fi fost ok atunci cand s-a inventat becul sau calculatorul sau telefonul dar in relatie cu tine insuti poate fi daramator. Poate ca se poate si o "Monica si mai bine" dar si asta de azi e minunata.

Iubirea mea

Pe aici, pe undeva, prin imaginile astea si peste tot prin sunetele astea:

Darul

Unele daruri vin intr-un ambalaj ciudat iar altele chiar de speriat.
Un dar pretios a venit si la mine intr-un astfel de ambalaj.
L-am dezambalat, il tin in mana si ma uit la el: este constientizarea prezentei tuturor oamenilor care au trecut prin viata mea, facand-o sa fie un frumos vas de lut plin cu de toate.
Simt o noua profunzime interioara ca si cum zguduirea de care am avut parte a adus la suprafata niste locuri mai putin accesibile din sufletul meu. Si sunt pline cu comori frumoase, puse acolo de fiecare clipa de atentie care mi-a fost daruita de un alt om.


Cu adanca recunostinta inteleg astazi ca sunt binecuvantata prin prezenta acestor oameni in viata mea. Nu sunt singura si nici nu am fost vreodata.   Va multumesc ca m-ati ales.

http://www.tablourifrumoase.com/

Va multumesc!

Multumesc Diana

Am trecut prin cateva experiente spirituale. Adica acele experiente care desi nu au de-a face cu realitatea, ele petrecandu-se cumva prin fibrele imaginatiei sau a ceea ce se numeste suflet, o schimba instantaneu.
Am avut cateva din astea - ce sa zic, sunt norocoasa.
Iar ultima a fost acum o saptamana.
Eram la mijlocul unei zile solicitante cand aveam de petrecut 5 ore intr-un eveniment cu copiii dintr-un centru de plasament. Trecuse prima jumatate cand am sustinut efectiv activitatea - ca speaker, trecuse si pauza de masa si eram in mijlocul unei sedinte de art terapie - superb organizata de o prietena care e psiholog. Incepea un exercitiu care se numeste oglinda: stam cate doi, fata in fata si copiem exact miscarile facute de partener, fara sa ne atingem dar privindu-ne mereu in ochi.
Stateam pe margine, langa geam privind ziua extrem de intunecata. Dar una dintre fetite, de care m-a legat din prima vizita la centru un sentiment deosebit, nu avea partener si m-am asezat eu in fata ei. Diana e mica, mai mica decat ar trebui sa fie la sapte ani, bruneta si cu un zambet carismatic de care nu-ti vine sa te mai desprinzi. Mi-a zambit si de data asta si si-a ridicat manutele incepand un fel de dans. Dintr-odata am inceput sa aud muzica - se auzise si pana atunci dar nu stiu de ce, o ignorasem. Si cu ochii in ochii Dianei - negri si foarte deschisi am inceput sa copiez dansul. Mi-am dat seama imediat ca nu era un simplu dans de copiat, un simplu set de miscari. Ci aveam de copiat o atitudine: atitudinea ei de copila de sapte ani. Avem de copiat inocenta ei, completa ei naivitate, firescul ei mod copilaresc de a trai - respirand si atat. O imensa suavitate degaja cu fiecare miscare si cumva am simtit ca am aceasta gingasie in mine: ii puteam raspunde la fel. Am continuat astfel exercitiul simtind cum scot din ce in ce mai multa gingasie din mine. Dupa un timp am schimbat rolurile si mi-am dat seama ca dansam in acelasi mod si eu, cea care conducea acum. As fi putut sa trec la miscarile mele mecanice dar nu mai avea rost. Ma schimbasem.....
De atunci ma gandesc si meditez la ce mi s-a intamplat. Si mi-am dat seama ca avem cu inaintarea in varsta un fel de ruginire a fibrelor acestora mai subtile. Un fel de anchilozare a articulatiilor sufletesti. Ne pierdem ceva din flexibilitatea cu care ne nastem. Imbatranim si la acest nivel. Numai ca la acest nivel imbatranirea e optionala. Daca pentru trup nu putem face prea mult (desi se pare ca mai cred ca se poate pentru ca pe toate cosmeticele mele scrie "anti-age") pentru suflet putem opta.
Multumesc Diana ca mi-ai scuturat aceasta rugina cu apropierea ta.
Si multumesc ingerilor din viata mea cu care am trait toate experientele mele spirituale. Fiti binecuvantati!

Zborul.........

Cred in solutiile psihologice

Am gasit o argumentatie excelenta, cu care sunt de acord 100%. Rory Sutherland esti eroul meu!
http://vimeo.com/60589345

Asa ca, macar o carte de psihologie pe saptamana, la varsta noastra e hrana pentru fericire (perceputa ca viata implinita si traita in armonie). Mai ales ca nu am invatat NIMIC la scoala despre asta.
De ce scoala continua sa ignore solutiile psihologice? Nu stiu. Dar noi avem - pentru viata noastra, pentru viata celor apropiati sau mai indepartati - responsabilitatea de a le cunoaste. Parerea mea!

Ion Luca Caragiale

"Dragastoasa, natura toata-i un pupat"

Primăvara - Pastel optimist
I. L. Caragiale


Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: “Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea ...

E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...

Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...

În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop ;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.

Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori ;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.