Multumesc Diana

Am trecut prin cateva experiente spirituale. Adica acele experiente care desi nu au de-a face cu realitatea, ele petrecandu-se cumva prin fibrele imaginatiei sau a ceea ce se numeste suflet, o schimba instantaneu.
Am avut cateva din astea - ce sa zic, sunt norocoasa.
Iar ultima a fost acum o saptamana.
Eram la mijlocul unei zile solicitante cand aveam de petrecut 5 ore intr-un eveniment cu copiii dintr-un centru de plasament. Trecuse prima jumatate cand am sustinut efectiv activitatea - ca speaker, trecuse si pauza de masa si eram in mijlocul unei sedinte de art terapie - superb organizata de o prietena care e psiholog. Incepea un exercitiu care se numeste oglinda: stam cate doi, fata in fata si copiem exact miscarile facute de partener, fara sa ne atingem dar privindu-ne mereu in ochi.
Stateam pe margine, langa geam privind ziua extrem de intunecata. Dar una dintre fetite, de care m-a legat din prima vizita la centru un sentiment deosebit, nu avea partener si m-am asezat eu in fata ei. Diana e mica, mai mica decat ar trebui sa fie la sapte ani, bruneta si cu un zambet carismatic de care nu-ti vine sa te mai desprinzi. Mi-a zambit si de data asta si si-a ridicat manutele incepand un fel de dans. Dintr-odata am inceput sa aud muzica - se auzise si pana atunci dar nu stiu de ce, o ignorasem. Si cu ochii in ochii Dianei - negri si foarte deschisi am inceput sa copiez dansul. Mi-am dat seama imediat ca nu era un simplu dans de copiat, un simplu set de miscari. Ci aveam de copiat o atitudine: atitudinea ei de copila de sapte ani. Avem de copiat inocenta ei, completa ei naivitate, firescul ei mod copilaresc de a trai - respirand si atat. O imensa suavitate degaja cu fiecare miscare si cumva am simtit ca am aceasta gingasie in mine: ii puteam raspunde la fel. Am continuat astfel exercitiul simtind cum scot din ce in ce mai multa gingasie din mine. Dupa un timp am schimbat rolurile si mi-am dat seama ca dansam in acelasi mod si eu, cea care conducea acum. As fi putut sa trec la miscarile mele mecanice dar nu mai avea rost. Ma schimbasem.....
De atunci ma gandesc si meditez la ce mi s-a intamplat. Si mi-am dat seama ca avem cu inaintarea in varsta un fel de ruginire a fibrelor acestora mai subtile. Un fel de anchilozare a articulatiilor sufletesti. Ne pierdem ceva din flexibilitatea cu care ne nastem. Imbatranim si la acest nivel. Numai ca la acest nivel imbatranirea e optionala. Daca pentru trup nu putem face prea mult (desi se pare ca mai cred ca se poate pentru ca pe toate cosmeticele mele scrie "anti-age") pentru suflet putem opta.
Multumesc Diana ca mi-ai scuturat aceasta rugina cu apropierea ta.
Si multumesc ingerilor din viata mea cu care am trait toate experientele mele spirituale. Fiti binecuvantati!