Exercitiu de imaginatie

"Imagination is your greatest gift. Do not be afraid to use it. Imagine yourself as being okay right now. Totally okay. Imagine yourself as Whole, Complete, and Perfect. With nothing to change, nothing to "improve." Can you imagine this?"


Neal Donald Walsch  

10 minute cu mine insumi

Verile din copilarie

Summertime and the livin' is easy

Fish are jumpin' and the cotton is high

Oh, your daddy's rich and your ma is good-lookin'

So hush, little baby; don't you cry

One of these mornings you're gonna rise up singing
And you'll spread your wings and you'll take to the sky

But till that morning, there ain't nothin' can harm you

With daddy and mammy standin' by

One of these mornings you're gonna rise up singing
And you'll spread your wings and you'll take to the sky

But till that morning, there ain't nothin' can harm you

With daddy and mammy standin' by

La multi ani, azi si intotdeauna

https://www.facebook.com/?ref=tn_tnmn#!/vadeanu.carolina

"Maică, îţi mulţumesc pentru că m-ai primit în braţele tale,

Îţi mulţumesc că nu mă uiţi, deşi eu adesea te uit,
Îţi mulţumesc pentru darul vieţii pe care adesea uit să-l celebrez cu inima deschisă.
Te rog să mă ierţi pentru timpurile în care te-am rănit,
Iartă-mă pentru că adesea am privit doar spre Cer, dispreţuind iubirea ta,
... Iartă-mă pentru toate cuvintele, gândurile şi faptele mele, care ţi-au rănit copiii
Iartă-mă pentru că te-am făcut responsabilă pentru toate greutăţile mele,
Când eu însumi eram cel care şi le punea în cale,
Iartă-mă pentru războaiele care te-au inundat cu râuri de sânge,
Iartă-mă pentru că nu am înţeles frumuseţea ta.
Mamă Pământ, învaţă-mă să preţuiesc fiecare clipă petrecută la pieptul tău,
Ajută-mă să înţeleg că m-ai primit la sânul tău pentru a învăţa să iert şi să iubesc,
Ajută-mă să înţeleg că sunt parte din tine,
Ajută-mă să conştientizez că fără tine, lecţiile pe care Universul mi le aşterne înainte nu ar fi posibile,
Învaţă-mă să mă bucur de prezenţa ta,
Să învăţ din răbdarea ta,
Să ascult şoapta Cerului cu smerenia ta.
Mamă Pământ, învaţă-mă să fiu Om!"

Film despre puritate

http://filmehd.net/the-notebook-2004-film-de-dragoste-online-gratis.html

L-am folosit ca pretext pentru discutiile despre relatii, atractie si dragoste cu un grup de copii de la centrul de plasament. L-au luat in serios si unul dintre baieti ne-a explicat ca filmul a fost despre puritate. "Ce intelegi prin puritate?", l-am intrebat. "Puritate inseamna sa faci ce iti spune inima." Are 17 ani si deja stie. Noi cum de am uitat?

Beethoven si parul carunt

Am fost ieri la concertul asta:
Concert simfonic

Joi, 18 Aprilie 2013, 19:00 - 21:00
Sala mare
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
HORIA ANDREESCU
Solist
MICHAEL ROLL
Program
Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73
Dmitri Şostakovici
Simfonia nr. 8, în do minor, op. 65


La Ateneu. Superb de minunat, ca sa zic in asa fel incat sa-mi simtiti entuziasmul. Multumesc.

Pe langa minunea de muzica - mai ales Beethoven - am experimentat si ideea ca "acolo unde iti sta mintea, iti sta si atentia". Cum s-a intamplat asta? Atentie, ca va luminez imediat.
De ceva timp nu ma mai vopsesc - pe par. Si habar nu aveam, cand am inceput sa ma abtin de la castaniul de duda salbatica pe care il foloseam, cam cat par alb am. Acum - dupa 3, 4 luni - stiu. Si nu e de speriat. Chiar imi place. Totusi mi-am dat seama ca am avut (poate chiar mai am?) o oarecare emotie fata de ideea ca incaruntesc. Pentru ca ma tot gandesc la asta, aseara in Sala Mare de la Ateneu, m-a izbit peisajul capetelor carunte. De la cel mai alb alb, pana la cel mai gri gri. Trecand prin toate nuantele de blond, de argintiu si de fumuriu. Si era un peisaj atat de frumos incat mi-a trecut orice jena pe tema parului incaruntit. Chiar si in orchestra, cel mai din spate instrumentist - omul de la tobe - avea un fel de nor pufos in jurul capului, probabil de la cum cadea lumina pe parul lui alb, tuns in forma de peruca medievala.
Asa ca se poate si cu fire albe. Si se poate imbatrani frumos, in primele randuri la filarmonica, ascultand muzica nemuritoare si acceptand ca suntem muritori, dar binecuvantati cu auz (spre deosebire de Beethoven care totusi auzea altfel ingerii).

Irvin Yalom - Problema Spinoza

"Puterea unei convingeri nu are nicio legatura cu veridicitatea ei."
Spinoza

"O filosofie incapabila sa vindece sufletul are tot atata valoare ca o medicina incapabila sa vindece trupul." Epicur

Am citit 100 de pagini si imi place foarte mult. V-o recomand. Imi place in special ideea ca suntem toti in cautarea unei vieti bune. Ce inseamna asta - viata buna? Se pare ca exista foarte multe pareri, unele gandite mult de filozofi. Pe mine m-a inspirat ceea ce crede Spinoza: sa spui numai adevarul si sa te porti conform acestuia. Peste ani ii confirm si eu ca adevarul este salvator, eliberator, minunat ca mod de viata.
Ce faza...Spinoza nu credea in viata dupa moarte si totusi la mai mult de 350 de ani eu conversez aici cu el. Ce crezi Maestre, traiesti sau nu si in anii 2000?

Maica Teresa

http://bartolomeuanania.blogspot.ro/#!/2012/05/maica-teresa.html

Ziua cea mai frumoasã? Azi.


Obstacolul cel mai mare? Frica.

Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.

Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.

Cauza tuturor relelor? Egoismul.

Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.

Cel mai bun profesor? Copiii.

Prima necesitate? Sã comunici.

Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.

Misterul cel mai mare? Moartea.

Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.

Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.

Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.

Calea cea mai rapidã? Drumul corect.

Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.

Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.

Remediul cel mai bun? Optimismul.

Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea

5 minute cu mine insumi

Am vazut "Viata lui Pi" - http://www.cinemagia.ro/filme/life-of-pi-34179/.
M-a impresionat ca poveste a unei supravietuiri dintr-o intamplare cutremuratoare: un naufragiu urmat de o foarte lunga calatorie pe mare - aproape un an parca - in cea mai mare parte singur si trecand prin situatii la limita limitei umanitatii. M-a impresionat ca marturie a puterii umane de supravietuire prin adaptare, nu numai fizica ci si psihica.
Una dintre intelegerile pe care le-am avut la ceva timp dupa ce am vazut fimul (neuronilor mei se pare ca le lipseste spontaneitatea, IQ -ul nefiind chiar cea mai mare masura a mea. La pantofi port mai mult iar peste 100 am doar in talie....) a fost aceea ca povestile noastre de viata sunt de fapt povesti ale acestor adaptari ca urmare a supravietuirii din intamplari mai mult sau mai putin dure. Cu cat mai dure, cu atat mai diferiti de o valoare medie iesim din ele. O intreaga colectie de scurtmetraje ar rezulta din simpla observare de cateva minute a acestor personaje care suntem in interior.
Filmul merita vazut.

Toleranta inalta la frustrare

Exista un lucru pe care mi-l doresc si pe care nu il cred nici macar posibil. Nu, nu sa fiu barbat. Am trecut de faza asta.
Aceasta eticheta de imposibil pusa dorintelor aduce frustrare. Se pare ca avem fiecare un anumit grad de toleranta la frustrare. Unii mai putin, unii mai mult. Si mai nou am aflat ca acest grad de toleranta poate fi marit prin educatie. Pentru mine asta a fost o veste buna. Inca nu stiu care este metoda. Dar m-am gandit sa incerc o metoda a mea, originala (suna foarte cunoscut? da, asa sunt eu - originala).

Metoda mea este una pe care am invatat-o foarte bine: constientizarea.
Ei bine, functioneaza. Pentru ca atunci cand am constientizat ca simt o frustrare am incetat, ca un prim pas inainte, sa mai caut vinovati pe care apoi sa-i pedepsesc (eu, altii sau Dumnezeu). Al doilea pas a fost sa incetez sa o neg, distrug, anulez, sa incetez o lupta cu mine insumi. Din zona asta de pace am inceput sa ma gandesc la responsabilitatea asociata cu aceasta dorinta. Din perspectiva responsabilitatii, nu numai ca frustrarea a inceput sa scada - desi dorinta nu s-a micsorat niciun pic, dar au inceput sa iasa la iveala criterii dupa care dorinta mea nu este chiar imposibila (altii au reusit, e justificata de imprejurari puternice, e sustinuta de adevaruri in care cred cu tarie, e legata de lumea aceasta vie, e favorizata de trecerea timpul si altele).

Traiesc si asta are consecinte

Asta este o pledoarie pentru constientizare, pentru trairea constienta.

Stii ca traiesti? Da? Cum ti-ai dat seama? Pentru ca ti se face foame, sete, frig, cald sau atunci cand simti nevoia imperioasa de oxigen dupa ce ti-ai tinut respiratia 1 minut (sau mai mult, dupa puteri)? Pentru ca iti raman mici hainele? Pentru ca iti creste parul? Pentru ca te enervezi sau zambesti?

Ei bine, am o veste. Esti mai mult decat senzatiile tale si decat acest corp. Mai esti si suma consecintelor pe care le produci pentru ca traiesti. Iar sa traiesti constient asta inseamna: sa constientizezi pe langa toate sentimentele si senzatiile tale si aceste consecinte. Cred ca daca meditam mai mult la asta, ne informam si stam treji avem mult de castigat. Mai ales sens. Asta e avantajul constientizarii consecintelor: ai sentimentul de sens, de implinire.

Efort de crestere

"Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună" - Sfântul Apostol Pavel (https://www.facebook.com/citate.ortodoxe)

Crestinismul este o baie de promisiuni. In esenta ceva de genul: "daca esti bun vei primi bine". Am citit nenumarate rugaciuni de cerere. Si pareri de genul: mascheaza cererile sub un fard numit "multumire" si asa se vor implini. Si mai hilare de atat: inchipuie-ti ca toate pe care ti le doresti s-au implinit si asa se vor implini. Ba exista cursuri si invatatori care au ca tema cum sa te rogi. "Sa te rogi" inseamna in dictionar sa ceri ceva. Cateodata in rugaciunile noastre semanam cu un copil din cel incapatanat care se da cu curul de pamant pentru vreo chestie pe care parintele, refuzand sa o implineasca, o face sa devina centrul universului, stralucitoare si vitala. Evident ca daca ar fi fost accesibila nu ar fi insemnat nimic pentru copil.

Simt la mine un efort de crestere: iesirea din aceasta baie calduta de promisiuni si constientizarea ca aceasta teorie a "pachetului" e falsa. Nimic nu vine la pachet cu altceva. Legaturile dintre lucruri sunt creatia noastra. Lucrurile sunt creatia lui Dumnezeu. Legaturile dintre ele sunt ale liberului-arbitru. E o inchipuire a mea ca daca fac ceva voi obtine un anumit rezultat - un fel de extensie a abilitatii mele materiale de a construi la activitatea sufletului. E o iluzie ca ceea ce nu am este mai important decat ceea ce am. Ba mai mult, e o iluzie ca imi lipseste ceva. Pentru ca daca, in jocul asta, mi s-a dat un set de carti am si abilitatea de a juca cu ele.

Am citit o chestie scrisa de Spinoza in "Etica": " Cel care-L iubeste cu adevarat pe Dumnezeu nu trebuie sa vrea ca Dumnezeu sa-l iubeasca inapoi". Si nu pentru ca asta ar face diferenta pentru Dumnezeu. Dar sigur ar fi altfel pentru mine. Pentru ca vad ca am un interes in  a trai in felul in care traiesc. Chiar daca interesul ultim ar fi numai mantuirea (adica dincolo de "vreau sa fiu fericita") tot ar fi aiurea. Ajungerea la dezinteres ar fi o crestere pentru mine? Nu stiu daca mai cred in crestere dar o crestere a linistii sigur va fi. Ma gandesc ca merita.

Sursa tacerii

Nu mai stiu unde am citit asta: "Nu avem despre ce vorbi, atunci cand nu putem vorbi despre ce vrem."

Cred ca e adevarata. Pentru ca daca ne-am permite sa ne spunem ceea ce ne intereseaza cu adevarat, sa punem intrebarile pe care vrem sa le punem, sa spunem gandurile pe care le gandim, am fi adevarati maestri ai conversatiei. Ba mai mult, ai comunicarii, pentru ca am avea si interesul si rabdarea sa ascultam ce are celalalt de zis daca ar fi despre subiectul care ne preocupa.
Bine dar, in definitiv, de ce "nu putem"? Ce ne retine? In cea mai mare parte, prin a nu ne permite sa vorbim despre ce ne preocupa cu adevarat, acordam protectie. Ii protejam pe ceilalti. Dar mai ales ne protejam pe noi. Stim (de la o anumita varsta ar fi si penibil sa nu stim) ca vorbele pe care le spunem produc consecinte. Si ne ferim de aceste consecinte.
Totusi e momentul sa constientizez ca si cele "nespuse" produc consecinte. Chiar mai mari decat atunci cand le spui. Distrug mari suprafete sufletesti, exact ca inundatiile. O abordare cu intelegere si rabdare a unor subiecte sensibile poate face o conversatie foarte rodnica. Intelegere si rabdare.....doar atat e nevoie si sursa tacerii devine un lac pe care sa pescuim liniste.

Calea simpla vs calea complicata

Da, exista o cale simpla. Pare incredibil dar chiar exista. Si ea trece printr-o viata simpla, in care lucrurile se intampla fara efort si fara lupta, doar ca rezultat al faptului ca traiesti unde iubesti. E un fel de viata respirata - pentru ca e tot atat de usor sa traiesti cum e sa respiri.
Stiu ca m-am obisnuit sa cred ca fara transpiratie, fara incordarea tuturor muschilor psihologici, fara muncirea neincetata a mintii, fara studiu si invatare continua din fiecare experienta, fara perfectionare profesionala si fara urcare continua pe un Everest nu se poate trai. Dar uite ca nu e numai varianta asta. Viata simpla m-a cucerit si mi-o doresc.
Totusi cred ca varianta complicata (grea) mi-a adus un fel de sens de a trai, pe care nu reuseam sa-l construiesc din altceva. Mi-a dat o identitate atunci cand renuntasem la cea adevarata. Asa ca o validez ca buna - la vremea ei.

Cu curaj despre...

https://www.facebook.com/#!/shamantube

...dragoste. Scrie toata lumea, e primavara, asa ca ma incumet si eu.

Nu dau sfaturi pentru ca m-a inspirat povestioara asta despre Ghandi: cica intr-o zi o mamica il roaga sa-i convinga copilul sa nu mai manace dulciuri (pesemne era deja un caz de dependenta majora de isi facea mamica atatea griji). Ghandi ii zice ca sa vina peste o saptamana si o sa-i dea raspunsul atunci. Vine femeia peste o saptamana si cu loaza indulcita si il convinge Ghandi sa renunte la dulciuri (cu duhul blandetii presupun). Mama intrigata il intreaba de ce acum si nu cu o saptamana inainte. Si Ghandi ii explica: "Acum o saptamana eram un mare amator de dulciuri. Cum as fi putut da un sfat pe tema renuntarii la ele? In aceasta saptamana m-am lasat si pot sfatui pe cineva pe tema asta."

Deci nu dau sfaturi dar pot sa spun ca dragostea ti se intampla. Ma stiti ca sunt amatoare de control - pana intr-atat ca am credinta ca imi creez singura viata - dar nu am incotro si trebuie sa recunosc: dragostea e spontana. E asa cum incepe ploaia: simti dintr-o data ca te uda. Tot ca la ploaie, ai ceva simptome inainte: un zambet prea larg in prezenta persoanei, un interes viu si constant pentru ce are de spus, o oarecare asemanare cu toate vedetele de cinema preferate, o uluitoare coincidenta cu descrierea unui personaj drag sau a unei intamplari dintr-o carte draga. Tot ca la ploaie, cu toate simptomele, uiti (eviti, nu-ti vine) sa-ti iei umbrela. Asa ca te patrunde pana la piele, ba chiar si mai adanc. Daca o lasi iti schimba viata. Oricum e o traire pe care nu o poti simula sau imagina asa ca las-o (asta e un sfat).

Viata pe capitole

Nu face prostia sa-ti traiesti viata pe capitole. Numai romanul intreg are coerenta.

Daca am impartit-o pe capitole, fiecare capitol a devenit o camera bantuita de fantome: oamenii care am fost. Se invarteau intr-un spatiu inchis, zdranganindu-si lanturile si lovindu-se de pereti, deformand astfel realitarea camerei prezentului. Cand am vizualizat romanul intreg am deschis toate lacatele si ma simt ca un fluviu care isi strange apele.
Iar "Lacatele din noi se deschid cu o lacrima", zicea Octavian Paler. Si zicea bine.