vineri, 19 aprilie 2013

Beethoven si parul carunt

Am fost ieri la concertul asta:
Concert simfonic

Joi, 18 Aprilie 2013, 19:00 - 21:00
Sala mare
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
HORIA ANDREESCU
Solist
MICHAEL ROLL
Program
Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73
Dmitri Şostakovici
Simfonia nr. 8, în do minor, op. 65


La Ateneu. Superb de minunat, ca sa zic in asa fel incat sa-mi simtiti entuziasmul. Multumesc.

Pe langa minunea de muzica - mai ales Beethoven - am experimentat si ideea ca "acolo unde iti sta mintea, iti sta si atentia". Cum s-a intamplat asta? Atentie, ca va luminez imediat.
De ceva timp nu ma mai vopsesc - pe par. Si habar nu aveam, cand am inceput sa ma abtin de la castaniul de duda salbatica pe care il foloseam, cam cat par alb am. Acum - dupa 3, 4 luni - stiu. Si nu e de speriat. Chiar imi place. Totusi mi-am dat seama ca am avut (poate chiar mai am?) o oarecare emotie fata de ideea ca incaruntesc. Pentru ca ma tot gandesc la asta, aseara in Sala Mare de la Ateneu, m-a izbit peisajul capetelor carunte. De la cel mai alb alb, pana la cel mai gri gri. Trecand prin toate nuantele de blond, de argintiu si de fumuriu. Si era un peisaj atat de frumos incat mi-a trecut orice jena pe tema parului incaruntit. Chiar si in orchestra, cel mai din spate instrumentist - omul de la tobe - avea un fel de nor pufos in jurul capului, probabil de la cum cadea lumina pe parul lui alb, tuns in forma de peruca medievala.
Asa ca se poate si cu fire albe. Si se poate imbatrani frumos, in primele randuri la filarmonica, ascultand muzica nemuritoare si acceptand ca suntem muritori, dar binecuvantati cu auz (spre deosebire de Beethoven care totusi auzea altfel ingerii).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu