"Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună" - Sfântul Apostol Pavel (https://www.facebook.com/citate.ortodoxe)
Crestinismul este o baie de promisiuni. In esenta ceva de genul: "daca esti bun vei primi bine". Am citit nenumarate rugaciuni de cerere. Si pareri de genul: mascheaza cererile sub un fard numit "multumire" si asa se vor implini. Si mai hilare de atat: inchipuie-ti ca toate pe care ti le doresti s-au implinit si asa se vor implini. Ba exista cursuri si invatatori care au ca tema cum sa te rogi. "Sa te rogi" inseamna in dictionar sa ceri ceva. Cateodata in rugaciunile noastre semanam cu un copil din cel incapatanat care se da cu curul de pamant pentru vreo chestie pe care parintele, refuzand sa o implineasca, o face sa devina centrul universului, stralucitoare si vitala. Evident ca daca ar fi fost accesibila nu ar fi insemnat nimic pentru copil.
Simt la mine un efort de crestere: iesirea din aceasta baie calduta de promisiuni si constientizarea ca aceasta teorie a "pachetului" e falsa. Nimic nu vine la pachet cu altceva. Legaturile dintre lucruri sunt creatia noastra. Lucrurile sunt creatia lui Dumnezeu. Legaturile dintre ele sunt ale liberului-arbitru. E o inchipuire a mea ca daca fac ceva voi obtine un anumit rezultat - un fel de extensie a abilitatii mele materiale de a construi la activitatea sufletului. E o iluzie ca ceea ce nu am este mai important decat ceea ce am. Ba mai mult, e o iluzie ca imi lipseste ceva. Pentru ca daca, in jocul asta, mi s-a dat un set de carti am si abilitatea de a juca cu ele.
Am citit o chestie scrisa de Spinoza in "Etica": " Cel care-L iubeste cu adevarat pe Dumnezeu nu trebuie sa vrea ca Dumnezeu sa-l iubeasca inapoi". Si nu pentru ca asta ar face diferenta pentru Dumnezeu. Dar sigur ar fi altfel pentru mine. Pentru ca vad ca am un interes in a trai in felul in care traiesc. Chiar daca interesul ultim ar fi numai mantuirea (adica dincolo de "vreau sa fiu fericita") tot ar fi aiurea. Ajungerea la dezinteres ar fi o crestere pentru mine? Nu stiu daca mai cred in crestere dar o crestere a linistii sigur va fi. Ma gandesc ca merita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu