marți, 16 aprilie 2013

Toleranta inalta la frustrare

Exista un lucru pe care mi-l doresc si pe care nu il cred nici macar posibil. Nu, nu sa fiu barbat. Am trecut de faza asta.
Aceasta eticheta de imposibil pusa dorintelor aduce frustrare. Se pare ca avem fiecare un anumit grad de toleranta la frustrare. Unii mai putin, unii mai mult. Si mai nou am aflat ca acest grad de toleranta poate fi marit prin educatie. Pentru mine asta a fost o veste buna. Inca nu stiu care este metoda. Dar m-am gandit sa incerc o metoda a mea, originala (suna foarte cunoscut? da, asa sunt eu - originala).

Metoda mea este una pe care am invatat-o foarte bine: constientizarea.
Ei bine, functioneaza. Pentru ca atunci cand am constientizat ca simt o frustrare am incetat, ca un prim pas inainte, sa mai caut vinovati pe care apoi sa-i pedepsesc (eu, altii sau Dumnezeu). Al doilea pas a fost sa incetez sa o neg, distrug, anulez, sa incetez o lupta cu mine insumi. Din zona asta de pace am inceput sa ma gandesc la responsabilitatea asociata cu aceasta dorinta. Din perspectiva responsabilitatii, nu numai ca frustrarea a inceput sa scada - desi dorinta nu s-a micsorat niciun pic, dar au inceput sa iasa la iveala criterii dupa care dorinta mea nu este chiar imposibila (altii au reusit, e justificata de imprejurari puternice, e sustinuta de adevaruri in care cred cu tarie, e legata de lumea aceasta vie, e favorizata de trecerea timpul si altele).

Un comentariu:

  1. cu cat descreste frustrarea, cu atat creste capacitatea de a iubi.

    RăspundețiȘtergere