Stateam la Valea Mare. Pentru ca acest minunat colt al judetului Dambovita nu dispune de cinematografe, teatre, ateneuri sau opera si opereta nici de vreo terasa, parc sau muzeu, nici nu organizeaza nimeni pe aici vreo expozitie, circ sau altele asemenea poti sa te cam plictisesti.
Ei bine eu din fericire nu ma plictisesc niciodata. Plictiseala este tot ce ma infricoseaza pe lumea asta mai tare (inafara de condus masina). Poate din cauza asta am si facut trei copii ca sa fiu in siguranta dinspre partea plictiselii.
Ca sa nu ma plictisesc am inceput sa ingrijesc gradina (numai vreo 500mp), sa cultiv legume si flori, sa cresc pui, rate si curci (parca astea, nu-mi amintesc si de alte pasari dar or fi fost). Am adoptat catelusi mai mult sau mai putin maidanezi (sau mai mult decat danezi). Ei bine cu toate activitatile astea tot imi mai ramanea ceva timp de omorat (cu toate ca pe vremea aia lucram in santier cat dadea Dumnezeu ca stiam numai la cat incepe raportul de dimineata niciodata cand e sfarsitul zilei de lucru). Si in timpul asta liber admiram mult din sezlong cerul (de zi si noapte), mai dadeam o raita pe deal prin padure si alte chestii apropiate de natura.
Si intr-o zi din asta in care fumam linistita in sezlong incepe povestea lui Leo.
Toate casele sunt la fel, colonie muncitoreasca construita de rusi prin '57: doua camere, o bucatarie, cea mai mica baie posibila si un mic antreu. Tigla si pod. Vecina mea se muta iarna la copii. Peste iarna o banda de pisici isi face culcus in pod. Cand vine primavara observa femeia intoarsa acasa si il cheama pe ginerele ei sa alunge pisicile. Ei si operatiunea asta o admiram eu din sezlog fumand (ce dracu fumam eu pe vremea aia?) Viceroy. Era o operatiune periculoasa pentru ca isi da seama ca nu are de-a face cu pisici obisnuite. Dar omul desfasoara o adevarata vanatoare de feline si reuseste in cateva ore sa le alunge. Erau niste pisici mari, cele mai mari pe care le-am vazut vreodata, grase, cu blanile portocalii sau in dungi, lucioase. Cu cozi zbarlite, lungi. Cu urechi ascutite. De dat la Discovery! Pisicile batrane s-au imprastiat. Puii insa tot dadeau tarcolea zile in sir locului unde erau invatati ca au de mancare. Un astfel de pui, un motan, se indragosteste efectiv de mine. Era la usa intr-o dimineata cand am deschis ca sa fug la munca si ne-am privit in ochi. O legatura de nedescris s-a produs intre noi. S-a frecat de piciorul meu si m-a condus pana la schela. De atunci ma conducea in fiecare dimineata. Seara ma astepta la poarta. Cand ma asezam in curte venea la mine in brate. Daca ieseam sa intind rufe iarna, in viteza ca sa nu inghete si nu puteam sa-l bag in seama sarea in fata mea facand tumbe pe spate pana ma bufnea rasul si nu ma lasa inima sa nu-l mangai. Cand il mangaiam ma sinteam foarte bine! Crestea repede si s-a facut extrem de mare. Mai ales capul il avea foarte mare. Nu manca decat ce vana: pasari si soareci.
Tare m-am bucurat de el si cu el! Sper sa fie acum in raiul pisicilor, cu un harem de pisicute pe langa el si cu o rezervatie personala pentru vanat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu