Miracolato

Cand te simti "miracolato" (sau marturie ca exista fericire)

Imi amintesc de prima data cand am vazut un cub Rubik. Cred ca acum vreo 27-28 de ani. Aveam cred 14 - 15 ani. Am tot incercat sa-l "rezolv". Prietenii care mi l-au aratat mi-au tot spus ca nu se poate face decat daca respecti un algoritm. Nu stiu daca intre timp s-au descoperit si alte moduri de a rezolva cubul dar pe atunci si prin gasca noastra se stia doar de unul. Eu eram insa incapatanata si am tot incercat singura sa-l fac altfel. Fara succes dealtfel. Dar poate ca imi doream sa fiu originala, sa fiu altfel.
Pe vremea aceea chiar imi doream sa fiu altfel. Poate parea paradoxal pentru cei care ma cunosc de atunci si stiu ca eram dintre cei care respectam regulile. Dar era vorba numai despre reguli exterioare sau cu privire la exterior. In interiorul meu ma simteam altfel, complet deosebita, originala. Imi amintesc perfect despre mine ce si cum gandeam.
Probabil ca am pastrat ceva din acest sentiment al adolescentei mele pentru ca m-am surprins acum, la peste 40 de ani, alunecand in incapatanarea de a fi originala. Ba mai mult: am ignorat semnalele firesti pe care le primeam din interiorul meu, am ignorat sfaturile si chiar exemplele personale ale celor apropiati. Am mizat numai pe faptul ca eu sunt altfel, sunt deosebita, sunt originala, sunt unica. Si fiind unica tot ce tine de fiinta mea este unic. De data aceasta aveam de rezolvat un cub Rubik unic: nu e nici macar cub si nici macar Rubik. Si numai eu ii puteam gasi unica solutie.
Si acum vestea buna: E V R I K A!!am gasit solutia.

Astazi simt ca mutarile pe care le-am facut au deblocat articulatiile acestei imbinari unice de fatete care este sufletul meu. Practic au alunecat in locasurile lor speciale si ultimele parti care nu se imbinau. Astazi vad cum, inundata de miraculos, sufletul meu si-a capatat forma perfecta.
Sunt fericita si implinita sufleteste!
Depun marturie ca exista fericire si implinire sufleteasca!