Poveste de Craciun

Cu mare probabilitate cred ca nu ati scapat de a vedea una dintre ecranizarile povestii cu Scrooge. Aia cand un tip etichetat ca "rau" pentru ca nu dadea mare importanta Craciunului ci mai degraba banilor pe care ii avea din belsug (pe deasupra si zgarcit nevoie mare dar asa se fac marile averi, nu?) este luat intr-o calatorie initiatica de catre trei spirite: trecut, prezent si viitor si este adus astfel pe "drumul cel bun".
Desi povestea mi se pare prea cosmetizata ca sa ma impresioneze in vreun fel, am totusi tot respectul pentru autor deoarece a avut aceasta idee fantastica de calatorie: prin trecut, prezent si viitor ca o metoda de trezire spirituala.
Iar faptul ca este facuta fara voia ta mi se pare si mai misto pentru ca astfel poti sa fii detasat de ideile preconcepute si refrenele pe care le-ai fabricat de-a lungul timpului - pline de etichete, clisee si conventii sociale. Pur si simplu esti fortat sa fii obiectiv.
Imi doresc si eu o astfel de calatorie si - stiti cum e "ai grija ce iti doresti" - simt ca se apropie. Hei spirite ale Trecutului. Prezentului si Viitorului hai, sunt pregatita.
Ce ma astept sa vizitez? Pai oamenii care cu adevarat au contat pentru mine, momentele mele de triumf si momentele mele de lasitate, universul prezentului cu prezenta mea constienta, un viitor de vin vechi cu arome de samburi si fructe si probabil multe altele pe care nu am cum sa le planific: tin de traseul pe care il vor alege Spiritele. Poate ca voi afla si pentru cine am fost femeie - autobuz:

Fasole cu ciolan

 :



Ingrediente:
Pentru fasole
500 g fasole uscata
2 linguri bulion de rosii
1 ceapa
1 pastarnac
1 radacina de patrunjel
1/2 legatura de patrunjel verde
3 catei de usturoi
sare, piper, foi de dafin
Pentru ciolan
1 kg ciolan afumat (NU mezeluri)
2 crengute de cimbru uscat
1 palarie de seminte de marar
1 cana de vin rosu
Mod de preparare:
Se fierbe fasolea impreuna cu legumele. Nu uitati sa aruncati prima apa dupa cateva clocote. Cand este bine fiarta (se gusta cateva boabe) se scurge de apa. Intr-o cratita se prajeste usturoiul taiat marunt in doua linguri de ulei. Se adauga bulionul si apoi fasolea. Se adaiga patrunjelul verde taiat marunt. Se mai lasa pe foc cel mult cinci minute, amestecand cu atentie sa nu zdrobim boabele de fasole.
Se pune ciolanul intr-o cratita inalta si se adauga vinul si inca doua cani de apa. Se adauga plantele aromate si se acopera cratita cu hrtie de copt. Nu trebuie sa fie etansa dar nici nu selasa complet descoperita. Se da la cuptor pentru 3-4 ore. Este gata cand se desprinde bine carnea de pe os. Daca este nevoie se mai adauga apa.
Se serveste cu muraturi.

Cel mai simplu lucru

Daca sunteti adeptii lucrurilor simple, uite unul care nu cere absolut deloc eforturi sustinute: sa darami. Sa darami, sa strici, sa distrugi este extrem de simplu. Practic nu ai nevoie decat de indiferenta fata de ceea ce ai de daramat. Atat. Nu trebuie sa fii puternic. Nici macar inteligent. Ba daca esti destul de superficial ai putea chiar sa te simti puternic privind ruinele pe care le-ai lasat in urma.
Dar aceasta putere e numai o iluzie si se va spulbera repede. Adevaratul sentiment al puterii il simti atunci cand reusesi sa faci lucruri muuuult mai grele. De exemplu sa construiesti, sa cultivi, sa cresti, sa protejezi, sa intretii. E greu stiu. Dar e singura metoda de a castiga putere adevarata.

Atunci cand sunt tentata sa daram ceva ma gandesc daca voi fi in stare sa construiesc altceva in loc. Nu terenul viran este greu de obtinut ci toata aceea munca pe care e nevoie sa o cheltuiesti ca sa construiesti in loc.

Poza lu' bunicu

Bunicii mei au fost oameni frumosi. Ce sa zic, sunt norocoasa...
Nu mai sunt pe lumea asta dar traiesc prin mine. Am in minte (din pacate nu si pe peretele de la rasarit) fotografiile lor: tineri si privind cu incredere drept in ochii mei.
S-au straduit si ei toata viata sa aiba o viata buna. Cu toate razboaiele care au venit peste ei, cu toate vremurile grele cand au pierdut tot ce adunasera o viata, cu toate zilele de foame, cu toate iernile de frig au trait pana la 80 de ani convinsi ca "o viata buna" este echivalenta cu altceva decat caldura, mancare, haine, case. Ba chiar alegeau sa sufere lipsuri ca sa proiecteze in viitor sperante. Aveau perspectiva si cred ca asta am pierdut noi pe drumul de la ei pana in prezent. Cred ca ar fi bine sa urcam mai des pe dealuri, pe munte si sa vedem lumea de sus sau macar atunci cand zburam cu avionul sa privim mai mult pe fereastra. Sa ne construim perspectiva si sa ne lasam inundati de multumire ca putem (prin natura creierului nostru) sa gandim si in viitor. Mi se pare o trasatura frumoasa a umanitatii si cred ca ne-ar fi bine sa ne-o recuperam cat mai curand.
Asa ca va invit sa va ganditi la planurile pentru anul viiitor si la cele de peste zece ani.

Craciun liber

Cat ma bucur ca am trait in anul 2012!
Cred ca am trait unul dintre cei mai buni ani ai mei.
Am incercat si am reusit. Nici nu stiu daca am crezut cu adevarat ca o sa reusesc. Dar ma regasesc acum in situatia minunata in care pot trai un Craciun liber.

Libertatea e delicioasa ca masa de Craciun.
Am la aperitiv sentimentul - absolut savuros ca "antreu" (adica nici prea opulent ca sa te sature din prima dar nici prea fad ca sa-ti taie pofta) - sentimentul zic al trairii impreuna cu ceilalti. Nu stiu daca ati cantat in vreun cor dar eu am avut privilegiul asta (multumesc domnule profesor, oriunde v-ati afla). Si imi amintesc perfect senzatia uluitoare pe care am avut-o cand, dupa repetitii indelungi pe grupuri de voci, ne-am reunit pentru prima repetitie impreuna. Totul a capatat sens dintr-o data si ritm si armonie. Astazi ma simt ca atunci cand am cantat in cor. Ma simt alaturi de alti oameni si impreuna cu alti oameni si acest impreuna e generator de armonie.
Ca ingredient care imi face sa sclipeasca ochii ca stelele (ce masa e aia fara vin?) este sentimentul ca m-am decis pentru o viata in care iubirea are un rol important. Si constat ca asta e modul firesc al meu de a trai. Ceea ce face lucrurile foarte usoare si zilele senine.
Primesc dupa toate astea si un desert. Dulce cu moderatie, aromat cu voluptate si exact de marimea potrivita: increderea in mine (ceva de genul "hai ca poti").
Iar ca incheiere imi citesc ravasul: "Sensul vietii se dezvaluie traind experienta. Sensul dezvaluit poate fi complet diferit de sensul planificat". Destul de incurajator mesajul ca sa ma provoace la a trai cu arta inca ceva ani buni.

Numai vreo trei zile sa ma duc

Pasarea Colibri - Dealul cu dor

Versuri:

Fratioare vant, tu, frate
Ce bati veacul fara moarte,
Ia-mi secunda ce ma tine,
Fara moarte si pe mine.
Ziua, dorul ma omoara,
Greu ca pietrele de moara,
Iara noaptea ma invie
Cu flori mari de insomie.

Refren:
Hai, da-mi calul sa ajung
Unde-am fost odata prunc,
Sa beau apa de baut
Unde maica m-a nascut,
Numai vreo trei zile
Sa ma duc si-apoi,
Voi veni la tine
Frate, inapoi.

Doru-n mine taie lemne
Si mereu imi face semne
Sa urc iarasi la pridvoare
Si sa-i bat in geam c-o floare,
Sa arunc doar o privire
Unde taica-meu ca mire
A pus mana pe himera
Cu lumea la butoniera.

Refren:
Hai, da-mi calul sa ajung
Unde-am fost odata prunc,
Sa beau apa de baut
Unde maica m-a nascut,
Numai vreo trei zile
Sa ma duc si-apoi,
Voi veni la tine
Frate, inapoi.

Refren:
Hai, da-mi calul sa ajung
Unde-am fost odata prunc,
Sa beau apa de baut
Unde maica m-a nascut,
Numai vreo trei zile
Sa ma duc si-apoi,
Voi veni la tine
Frate, inapoi.

Mos Craciun are pagina pe Facebook?

Nu stiu dar stiu cu siguranta ca imi citeste blogul.
Asa ca ma asigur ca afla care e bradul ideal pentru mine. Mosul, m-ai auzit, da?

http://www.facebook.com/?sk=welcome#!/photo.php?fbid=386141968139353&set=a.202928509794034.52103.202926963127522&type=1&theater

Cat despre cumintenie....please let me explain...(restul explicatiei pe privat Mosule ca nu toti pot intelege cum niste imprejurari neobisnuite pot cere comportamente neobisnuite. ok?)

Nichita Stanescu

O iedera sa fii

Mi-ar fi placut sa fii mai bine-o planta.
O iedera sa fii langa obrazul meu, sunand,
cand reci curentii serii vin in panta
din cerul rezemat pe-un singur gand.
Sa-ti fi stiut caldura, langa coasta,
de frunze tremurand si lucind,
sa fie-un singur trunchi secunda noastra
pe doua ramuri luna sprijinind.
Si fosnetul orasului, mai altul si mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
sa fi batut oprind cu un impuls
stalpii tacerii-naintand, nesiguri.
S-aud cu-o frunza, cu o radacina,
mi-ar fi placut un anotimp sever,
cand ultimele gheturi se dezbina
in ele insele. Si nu au loc si pier.

Mecanism de potentare a placerii

Stiti vorba aia ca ce isi face omul cu mana lui mai rar sa o desfaca cu mana altuia. Asa ca ia sa punem noi manutele si sa descurcam ce am incurcat prin itele acestei vieti.
Se pare ca exista un mecanism psihologic de potentare a placerii prin limitarea accesului la ea. Si limitarea se poate face prin tot felul de metode (care de care mai creative): interdictia sociala (ce zice lumea, e ilegal, e pentru altii mai bogati, deranjez pe altii), interdictia morala (nu am voie, nu am dreptul, as fi un om rau daca fac asta, ajung in iad), interdictia fizica (mor, ma ingras, fac cancer, fac riduri, mi se lasa sanii, nu suport frigul, nu rezist fizic, etc), interdictia estetica (nu-mi sta bine, ma face sa par grasa, prea scunda sau prea inalta, nu merge cu geanta asta, mi-am uitat cerceii acasa, etc), interdictia temporara (nu inca, nu i-a venit timpul, nu sunt pregatit, nu azi, nu acum, poate candva), interdictia spatiala (nu aici, ma vede lumea, nu ma avantajeaza lumina asta).
Eu constientizez acest mecanism la mine si poate ca m-a ajutat sa gust unele placeri la o cota mai inalta. Dar prefer gustul natural oricarui potentator de gust. Prefer sa decodez ce imi spun papilele gustative decat sa ma "ametesc" direct pe neuroni. Nu (mai) mint deci nu am chef sa ma (mai) mint nici pe mine insumi. 
Mai bine anulez mecanismul asta si ma asigur ca deblochez altul: "imi permit sa simt placerea aceasta. imi face bine."

Ce imi propun pentru 2013

Ma uit in urma la anul asta ca la un fular pe care l-am tricotat. Inca mai tricotez (AMR 13 zile) si cine stie ce modele interesante mai pot aparea....
Dar ma gandesc si la ceea ce voi tricota la anul. Ma gandesc la asta pentru ca vad ca functioneaza o chestie despre care citisem dar de care nu prea m-am tinut in trecut: stabileste-ti scopuri (si vei avea surpriza sa le atingi).
Unul dintre obiectivele mele este sa ma dezvolt in continuare ca un om care traieste o viata cu sens.

Iar una dintre directiile de dezvoltare este sa reusesc sa-mi maresc capacitatea de a crea incredere. Faptul ca mi-am asumat responsabilitatea pentru o viata in adevar ma va ajuta.
Care va fi recompensa acestui efort? Voi putea sa experimentez sentimentul minunat pe care il traiesti atunci cand asisti la dezvaluirea oamenilor de langa tine. Atunci cand esti ales sa privesti inflorirea lor. Atunci cand primesti o invitatie la spectacolul iesirii lor din carapace (si nu ma refer la spectacole de striptease).

Film

Unul dintre cele mai bune de anul asta:

http://www.filme-noi-online.com/2012/03/filme-online-amelie-gratis-subtitrat.html

Da' ce este fericirea?

Cand nu stiu cum sa spun despre ceva ce este cred ca ma pot apropia mult de adevar daca ma gandesc ce nu este. De exemplu, fericirea nu este suferinta (suferinta fizica, emotionala, sufleteasca, etc.).
Zic bine? Sau gresesc? Pentru ca unii pot gasi o anumita voluptate in suferinta. Fara sa fie masochisti, desigur. Doar ca simt o inaltare prin renuntarea la unele lucruri care le-ar asigura confortul. Eventual ca plata pentru vreo vina (plata prin care ar fi apoi absolviti de vina respectiva) sau in speranta obtinerii unei rasplati viitoare.

Tot gandindu-ma ajung sa cred ca fericirea e personalizata. E atat de particulara incat sunt tot atatea situatii generatoare de fericire cati oameni exista.
Asa ca, atunci cand mi se ureaza "sa fii fericita" simt nevoia sa aflu ce crede omul cu urarea ca inseamna fericire ca sa stiu ce imi ureaza de fapt.

Si tot gandindu-ma mai departe cred ca fericirea e o alegere: aleg cum ma afecteaza ceea ce mi se intampla. Asa ca va urez si eu sa fiti fericiti - adica sa aveti limpezimea si linistea care sa faca posibil sa alegeti partea buna din ceea ce vi se intampla.

Ce mai zice Maria

- Bine mai Maria, dimineata ai uitat sa-mi mai faci cu mana de la fereastra scolii.
- Scuze tati!
- M-ai lasat sa inghet ca un pinguin acolo la gard.
- Bine dar pinguinii nu ingheata (rasete). Din cauza stratului de grasime nu simt frigul....

Salata de telina cu ananas

Ingrediente:
telina de marime potrivita - 2 buc
ananas - 1 buc de marime medie (cam cat telina)
maioneza vegetala (Inedit folosesc eu - 4 linguri
tofu in saramura afumat - 1 cutie
alune de padure - 150 g
sare, piper, zeama de la o jumatate de lamaie
Mod de preparare
Se curata telina si se da prin razatoarea mare. Se curata ananasul de coaja si se taie in cuburi nu foarte mici. Se taie tofu in cubulete. Se amesteca toate cu maioneza, zeama de lamaie, sare si piper. Se pun intr-un castonel colorat si se pune deasupra alunele.
Cantitatea de telina si ananas trebuie sa fie cam aceeasi.

Doua filme

http://www.filmepeales.com/din-dragoste-pentru-roma-online-subtitrat.html

si

http://filmeonlinesubs.blogspot.ro/2012/10/hope-springs-2012-terapie-de-cuplu.html

mie mi-au placut :)
enjoy

Pregatiri pentru sarbatori

Am gasit ce era mai important: muzica si prietenii (voi).

Sa traiasca ce iubim!

Dedicatie

Pentru mintea mea, creatoare neobosita de planuri, scenarii si vise.

Ion Minulescu

Romanţă fără muzică


În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seara când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Comportamentul social pozitiv

De ce scriu despre asta? Pentru ca mi-a ajuns cat am suferit din cauza acestui concept: comportament social pozitiv.
Cum poate un concept (de altfel foarte flexibil in zilele noastre comparativ cu alte timpuri) sa produca suferinta? Prin angajamentul pe care ti l-ai luat (inconstient?!) ca vei respecta ceea ce spune conceput respectiv si - din simplul motiv ca prin natura ta esti construit altfel, nu reusesti sa-l respecti.
Si de ce mai scriu despre asta? Pentru ca nu cred in pastrarea cu orice pret a aparentelor. Cred in adevar si autenticitate. Si afirm cu curaj aceste credinte. (ce curajoasa m-am facut, gandesc eu modesta).
Deci conform normelor acestui concept sunt nesimtita. Dar tot conform normelor acestui concept Anna Karenina n-a avut de ales decat moartea.
Eu aleg cu nesimtire viata.

De ce sunt nesimtita?
Pentru ca nu ma induiosez la exprimarea cu dragalasenie a bunatatii fata de copilasi, catelusi, pisicute. Ci la exprimarea bunatatii fata de cine iti vine - mai ales fata de tine insuti. Copiii prefer sa-i tratez ca pe niste oameni egali cu mine - dar care au nevoie inca de asistenta (si eu am nevoie inca de asistenta in unele actiuni). Catelusii si pisicutele prefer sa le tratez ca pe niste animale - asa si sunt!

Nu ma induiosez nici la vederea unui cuplu de miri facand poze in parc si nici cand taie torturi de 10 etaje. Ci la exprimarea dragostei stangaci, asa cum o simti, chiar daca e nepotrivita, imposibila, de neimplinit. Si mai ales a dragostei fata de tine insuti. Mirii prefer sa-i privesc ca pe niste parteneri care isi iau un angajament care nu are nimic de a face cu dragostea (care poate sa lipseasca sau nu). Faptul ca fac aceasta promisune in fata a sute de martori e numai pentru a intari social angajamentul respectiv. Daca ii cunosc si stiu ca sunt prieteni ma bucur pentru ei. Daca nu - ma bucur doar de petrecere.

Nu ma induiosez nici cand primaria are grija de oras, parlametul de tara si parlamentul european de continent. Ci la exprimarea grijii fata de lucruri si fiinte pe care le iubesti. Si mai ales fata de tine insuti. Prefer sa ofer protectie si grija atunci cand mi se cere si atat cat mi se cere, cu toata dragostea. Iar in rest sa las oamenii in pace. Oricum am destula treaba ca sa am grija de mine.

Nu ma induiosez nici in fata unui destin nefericit al unui om. Ci in fata succesului aceluia care a reusit sa-si transceada acest destin. Destinul nefericit e un cumul de intamplari pe care le incasezi (si de care nu scapa nimeni, ca asa e viata asta). Actiunea de a trai este tocmai crearea unei atitudini in fata acestor intamplari care sa-ti permita sa existi asa cum esti, intr-o lume asa cum e. Si creatia asta ma induioseaza foarte tare. Mai ales ca ea contine mult din noi insine.

Nu ma induiosez nici in fata respectarii cu strictete a unor indatoriri de care te plangi apoi continuu. Ci in fata asumarii responsabilitatii fata de implicarea constienta in unele proiecte care presupun indatoriri (nu "m-am trezit implicata in....si acum ce sa fac, trebuie sa o duc pana la capat. of, of, of"). Asta zic eu ca e maturitatea. Si maturitatea ma induioseaza tare pentru ca presupune sa fim in contact cu noi insine.

Nu ma induiosez nici la respectarea cu strictete a unor reguli etice, prin sacrificarea unor lucruri si trairi autentice (oricum cu cat le sacrifici mai mult, cu atat devin mai puternice). Ma induioseaza insa ca le contientizez, dupa care le accept sau le tratez. Si pe cele pe care le accept, le traiesc pana la capat dupa ce imi bag .... in ea de etica.

Ei, dupa cum vedeti, din punct de vedere social am un comportament nesimtit de relaxat. Si imi place!

Prin comparatie

Am citit "Inchisorile invizibile" de Adrian Nuta (http://www.eusunt.ro/carte-Inchisorile-invizibile~220/).
Mi-a placut chiar daca autorul declara pe blog (http://www.adrian-nuta.ro/) ca o considera "depasita". Pentru mine e exact la nivel - ca sa zic asa.
Unul dintre lucrurile care mi-au deschis niste ferestre spre o pajiste presarata cu intrebari a fost ideea ca ne crestem/scadem stima de sine, respectul de sine prin comparatia cu ceilalti. De exemplu daca aleg sa ma aflu in compania unor oameni nefericiti o fac pentru ca eu - prin comparatie cu ei - sa-mi par mie insumi oleaca mai rasarit.
O nevoie stringenta de a oferi ajutor ar putea sa se bazeze pe aceasta dorinta "secreta": sa-mi cresc respectul fata de mine prin comparatie cu cei pe care ii ajut (aflati mai "jos" decat mine din diferite puncte de vedere).
Am citit si alte lucruri pe aceasta tema si se pare ca ne facem o parere despre ce si cum suntem (ne alegem un statut) prin comparatie cu cei din grupul in care evoluam. De exemplu in adolescenta vad daca sunt mai destept sau mai prost prin comparatie cu performantele scolare ale celor din clasa in care invat. Sau la maturitate in functie de performantele salariale ale celor din compania unde lucrez.
Probabil ca avem acest mecanism mintal, totusi ma gandesc ca exista si alte metode de crestere a stimei de sine, a respectului fata de mine insumi. Si ca pot abandona acest mecanism ca fiind determinant de distorsiuni in comportament.
Alte metode de crestere a respectului fata de mine insumi? Constientizez ce si cine sunt, cu luciditate, in timpul experientelor prin care trec.
Iar daca am nevoie de o comparatie ma pot compara cu mine insumi din trecut.

Exemplu de exercitiu de constientizare pentru cresterea respectului de sine - din experientele pe care le traiesc:
1. constientizez ca pot sa ma bucur;
2. constientizez ca pot sa ma analizez, sa fiu martor la viata mea interioara;
3. constientizez ca fac unele lucruri cu usurinta, ca pot sa fac lucruri cu pasiune si entuziasm, ca pot sa ma implic in ceea ce fac atat de mult incat sa nu stiu pe unde trece timpul;
4. constientizez ca au existat perioade din viata mea si intamplari cand am reusit sa gestionez situatii complicate;
5. constientizez ca pot sa simt compasiune in mod spontan;
6. constientizez ca pot sa ma simt iubita si ca pot sa simt ca iubesc;
7. constientizez ca pot sa recunosc ca am gresit (si gresesc zilnic!!!!) si ca pot sa-mi asum greselile.

Prostiile pe care le fac/spun/scriu

"(.....deoarece natura umană este bogată şi înşelătoare.) Nu poţi şti, o dată pentru totdeauna, ce anume zace înăuntrul tău şi în ce fel de situaţie se va trezi. Însă ceea ce poţi face este să funcţionezi la un nivel superior de luciditate, să fii în contact cu nevoile tale şi să te ierţi pentru prostiile pe care le faci, rugându-te la Dumnezeu să nu fi fost prea mari."

Adrian Nuta - Inchisorile invizibile

Fiori prin mine umbla

Un barbar in Asia

Am citit: "Un barbar in Asia", de Henri Michaux. Mi-a placut foarte mult.
Va scriu cateva fragmente:

"Era in curtea aceea un barbat foarte batran: m-a salutat dar eu i-am observat salutul o clipa prea tarziu. Muzica a reinceput si eu imi spuneam: "De m-ar mai privi odata!" Era un pelerin, nu era de prin partea locului. Mi se paruse ca avea ceva prietenos fata de mine. Muzica se sfarsi. Ma simteam in extaz. El s-a intors catre mine, m-a privit si a plecat. In privirea lui era ceva pentru mine, intim. Inca mai caut sa aflu ce mi-a spus. Ceva important, esential. M-a privit, pe mine si soarta mea, cu un soi de aprobare si de bucurie, dar si cu un firicel de compasiune si aproape de mila, iar eu ma intreb ce poate sa insemne asta."

"Cand calul vede pentru prima oara o maimuta, o observa. Vede ca maimuta rupe florile arbustilor, le rupe cu rautate (nu brusc), o vede. Vede si ca ea isi arata adesea coltii tovaraselor ei, ca le smulge bananele, desi ea insasi are unele la fel de bune pe care le lasa sa cada pe jos, vede ca maimuta musca fapturile mai slabe. O vede zbenguindu-se, jucandu-se. Atunci calul isi face o idee despre maimuta. Isi face o idee circumstantiala si vede ca el, calul, este o cu totul alta fiinta.
Maimuta remarca iute toate caracteristicile calului care-l fac nu numai incapabil de a se atarna de crengile copacilor, de a apuca o banana cu labele, ci si in general, de a face vreuna din acele actiuni atragatoare pe care se pricep maimutele sa le faca.
Acesta este primul stadiu al cunoasterii.
Mai pe urma insa, se intalnesc cu o anumita placere.
In India, aproape intotdeauna se afla o maimuta in grajduri. Ea nu-i face nici un serviciu vadit calului, nici calul maimutei. Cu toate astea, caii care au un asemenea tovaras muncesc mai bine, sunt mai sprinteni decat altii. Se presupune ca maimuta, cu strambaturile, topaiala si ritmul ei diferit, il face pe cal sa se relaxeze. Cat despre maimuta, ei i-ar placea sa-si petreaca noaptea in tihna. (O maimuta care doarme printre ai sai e mereu in garda.)
Un cal poate simti asadar ca traieste mult mai bine cu o maimuta decat cu o herghelie de cai.
Daca am putea afla ce crede acum calul despre maimuta, e foarte probabil ca el ar raspunde: "O, zau ca nu stiu!"
Cunoasterea nu progreseaza cu timpul. Trecem peste diferente. Ne acomodam cu ele. Cadem la intelegere. Dar nu mai stim prea bine cine de unde si ce e. Aceasta lege fatala face ca vechii rezidenti in Asia si persoanele cele mai amestecate cu asiaticii sa nu fie in stare sa pastreze o viziune centrata despre locul unde se gasesc, pe cand un privitor naiv aflat in trecere pune uneori degetul pe centru."

Iar autorul pune minunat degetul pe centru.....

Bancuri despre prostie

Un om satul de toate se hotaraste sa-l caute pe Dumnezeu. Si pleaca in calatorie. Pe drum intalneste un lup.
- Ce faci omule? Unde mergi?
- Il caut pe Dumnezeu sa-l rog sa-mi fie mai bine, ca nu mai pot.
- Atunci cand il vei gasi sa-i spui si despre mine. Ca uite cate dobitoace o duc bine, stau la caldura in grajduri, li se aduce mancarea la nas. Eu stau in frig si greu imi gasesc de mancare. De cele mai multe ori trebuie sa ma multumec cu un hoit.
- Bine, zice omul. O sa-l intreb.
Si pleaca mai departe. Se intalneste cu o fata frumoasa, desteapta si bogata. Dar deprimata.
- Unde te duci omule?
- Il caut pe Dumnezeu sa-l rog sa-mi fie mai bine, ca nu mai pot.
- Atunci cand il vei gasi sa-i spui si despre mine. Uite altele nu sunt atat de frumoase ca mine, nici atat de destepte, nici atat de bogate si sunt fericite. Iar eu plang toata ziulica.
- Bine, zice omul. O sa-l intreb.
Si pleaca mai departe. Se intalneste cu un copac uscat, in mijlocul unei frumuseti de paduri.
- Unde te duci omule?
- Il caut pe Dumnezeu.
- Atunci cand il gasesti sa-l spui si despre mine. Uite toti fratii mei din padure sunt verzi. Numai eu sunt uscat si simt ca mi se apropie sfarsitul. Ce au ei si eu nu am?
- Bine, zice omul. O sa-l intreb.
Si pleaca mai departe si se intaneste cu Dumnezeu. Ii spune toate ofurile si Dumnezeu ii da toate raspunsurile iar lui ii zice sa se intoarca pe unde a venit ca i-a pregatit  o surpriza frumoasa.
Si o pleaca omul pe drumul de intoarcere. Si se intalneste cu pomul.
- Ei, intreaba pomul, l-ai gasit pe Dumnezeu?
- Da. Si a zis ca te usuci pentru ca la radacina ta e ingropata o mare comoara. Atat de mare ca radacinile nu mai pot ajuge la hrana.
- Aaaaa. Atunci ia omule harletul asta si dezgroapa comoara sa ma scapi si pe mine de la moarte.
- Nu, nu. Nu pot. Ma grabesc ca Dumnezeu mi-a pregatit o surpriza.
Si pleaca mai departe, alergnd. Se intalneste cu fata.
- Ei l-ai gasit pe Dumnezeu?
- Da, zice omul. Si mi-a spus ca trebuie sa te mariti pentru ca orice bucurie sau necaz se duce mai usor in doi.
- Aaaaa. Pai uite mie imi place de tine. Te rog insoara-te cu mine.
- Nu, nu. Nu pot. Ma grabesc ca Dumnezeu mi-a pregatit o surpriza.
Si pleaca mai departe, alergand. Se intalneste cu lupul.
- Ei, l-ai gasit pe Dumnezeu?
- Da, zice omul. Si mi-a zis ca sa nu-ti faci griji ca va veni un prost la tine si daca il mananci pe asta iti va ajunge pe cateva zile.

(va urma)

Sufletul

Scriu asta nu pentru a da definitii - care oricum ar fi ridicol de necuprinzatoare - ci pentru a indemna la responsabilitate asupra "lucrului nemuritor" pe care il detinem.
De fapt nu il avem ca o proprietate ci suntem el, suntem sufletul.
Nu putem sa masuram lucrurile spirituale cu masuri materiale. E stupid sa incerc. Ar fi ca si cum m-as gandi sa dau cerul putin mai la stanga pentru ca acolo e mai senin. Totusi o facem si asta ne duce la iluzia ca si la nivelul sufletului suntem divizati. Sufletul insa este un continuum.
Nu putem sa ne inchipui continuumul sufletesc pentu ca lumea materiala este facuta din particule unite intre ele prin forte (chiar de ce suntem obsedati de descoperirea celei mai mici particule, care sa nu mai poata fi divizata?). Totusi chiar daca nu ne putem inchipui la nivelul mintii putem constientiza pur si simplu asta, asa cum simtim bucuria si iubirea. Eu am constietizat asta. Si mi-am dat seama ca impartim acest "madular" al nostru cu toti. Suntem mereu "noi", in fiecare secunda. Asa ca simt o responsabilitate foarte mare pentru gestionarea acestui bun comun.
Va amintiti ca Iisus a spus: "Imparte averea ta saracilor si apoi vino dupa mine", ca un test suprem pentru un dregator bogat (Luca 18-32) - http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=18.
Si nu cred ca a spus asta ca sa ne vada pe toti saraci sau ca sa ne punem toti banii in comun. Ci ca sa avem la indemana un test simplu prin care sa ne dam seama daca suntem in stare sa-L urmam. Pentru ca daca nu ne putem imparti averea materiala cum am putea sa acceptam ca impartim cu toti averea nemuritoare, adevarata avere, adevarata comoara - sufletul? Iar daca nu acceptam asta cum am putea fi in Dumnezeu (in imparatia lui Dumnezeu) care stiti ca e in interiorul nostru?
Asa ca astazi inclin balanta importantei in viata spre talerul pe care am pus sufletul. Chiar daca nu se vede nimic pe el, contine Totul.

Cel mai frumos cuvant

Pentru mine este: "da".
Are gust de caramel si caramelul mi se pare delicios.
M-am analizat sa vad de ce ma face fericita cuvantul asta? Daca ne gandim bine, cuvintele sunt o experesie a capacitatii noastre de abstractizare. Vrem sa ne reprezentam lumea in minte si atunci ii dam un nume. Ba mai mult - scriem acel nume cu niste simboluri actiune care abstractizeaza si mai mult lumea.
Prin abstractizari rigidizam universul, fara sa fi planificat asta - numai ca efect secundar. Ce vreau sa spun? Pai uite scriu "luna". Si am intepenit acest minunat element al universului nostru intr-o reprezentare abstracta in mintea mea. Mai are vreo legatura reala cu minunea care este aceasta masa de materie? Nu, nici macar cat are o poza a lunii.
Ei si atunci ce lume am inchis eu in cuvantul "da" daca il percep ca pe un simbol al libertatii, al fericirii, al vietii, al iubirii? Poate ca mi s-a spus de prea multe ori nu si atunci prin contrast da a devenit atat de frumos? Poate....
Mai am de analizat dar nu pot sa nu constientizez cat de mult imi place "da" si de cat bine ma umplu atunci cand am parte de el.

Iubirea - http://puterea-mintii.ro/iubirea/

(am primit textul pe email cu subiectul "parintele Arsenie Boca". am cautat pe net si am identificat ca sursa pe cea din titlu. sper sa fie corect. nu am reusit sa aflu legatura cu parintele Arsenie Boca.)

Renunta la tot ce te impiedica sa iubesti


A iubi nu inseamna “a avea emotii”. A iubi inseamna: a fi bland cu altul si a fi blind cu tine insuti , a fi tolerant si ingaduitor, a fi ferm, dar nu rau, a fi corect si cinstit cu tine si cu altul, dar nu a judeca, a ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de experiente trecute si genereaza suferinta si, ca urmare, totul poate fi iertat la tine si la altul. A nu repeta comportamentele care creaza suferinta altui om sau tie insuti , a-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se simta mai bine, sa rada, sa fie vesel si sa paseasca in viitor cu incredere si speranta.

Timpul ne creste copiii

Printr-o intamplare frumoasa ne-am regasit cu toti copiii in jurul nostru duminica dimineata. Nu zic, e si bucataria mica dar parca dadusera o fuga pana in Tara Minunilor si Alice le servise la ceai si bucatele de ciuperca, din partea care te creste.
Cand a trecut timpul? Nu stiu... dar parca ieri ma uitam cu grija pe podea sa nu calc peste vreo mogaldeata care se deplasa fulgerator in patru labe iar acum ma uit la una cu capul pe spate, la alta ochi in ochi si la ultima doar cu capul putin inclinat intr-o parte.
Iar cand dupa trei ore de mers nu mai incapeau pe bancheta din spate (face si Loganul fata cum poate la efectele ciupercii) le-a apucat din senin cantatul de colinde si noi nici nu am respirat de la km 65 pe A1 pana la intrarea in Bucuresti de frica sa nu rupem vraja care ne cuprinsese. Nu isi mai aminteau toate cuvintele, se intorceau si mai reluau cate o strofa dar era atata liniste si armonie ca am ajuns sa cred ca am fost copil cuminte si anul asta si ma infrupt cu voluptate dintr-un cadou dulce lasat de Mos Nicolae in gheata.

Prin curtea scolii

Cobor din masina in fata portii. Copilu' sta in spate si ghiozdanul mare, mare incape bine intre ea si bancheta.
Ii zambesc asa cum numai eu pot zambi la 7.30. Mana ei e mica si calda ca o aripa de pasare cuibarita in cuib o strange pe a mea.
Trecem de poarta si pe alee mai sunt copii. In unele zile mai multi, in altele mai putini. Unii foarte eleganti - cara dupa ei pardesie lungi cu desene complicate. Poate pardesiul vazut de mami cand era mica in vreo vitrina inaccesibila. Altii cu fesuri haioase exact ca tatii tineri care par parteneri de fotbal in spatele blocului. Bunici supraponderale si cu coafuri vopsite vorbesc continuu in soapta despre ce "trebuie", aplecandu-se la urechea cate unui zvapaiat care isi cauta din ochi victima din ziua aceasta.
Aastazi se strang bani pentru cadouri si casierele sunt la mare cautare. Asteapta patrunse de importanta instant sa fie recunoscute.
"Ma astepti sa-ti fac cu mana, da?" Inca mai sunt lacrimi in vocea asta care a trebuit sa-si abandoneze prietenul imaginar (pe care il cheama Casi) ca sa invete sa scrie si sa citeasca. "Nici azi nu am invatat sa citesc...." e raspunsul la intrebarea "ce ai facut azi la scoala". Da' bine frate cand o sa-i invete ca ne cam pierdem rabdarea.... Deja am inceput noi singuri acasa sa citim o carte frumoasa despre Jack si vrejul de fasole. Altminteri au invatat multe - pana la litera o mare si pana la adunarea cu cinci (cu cinci sute de mii?). Si au mai invatat ca e ceva, ceva cu viata asta. Va fi de vazut ce....
O imbratisare inima pe inima prin hainele care s-au racit deja (3 grade in dimineata asta) si trece pragul portii pe care o tablita ne avertizeaza "Accesul parintilor interzis". Sufletul meu o ignora si intra ascuns in unul dintre buzunarele gecii care uite i-a ramas mica. Copila asta imi seamana: are mainile lungi.
Curtea din spate e spatioasa si pustie la ora asta. Copila parca pluteste, nu atinge pamantul cu picioarele mici care au invatat sa mearga tot in preajma unui Craciun. Acum cinci ani.
Intra si un timp dispare. Scoala inghite tot. Sistemul niveleaza.
Exact cand sa intru in panica un capulet mic apare la o fereastra la etaj - "fereastra noastra". Se vede numai jumatate ca sunt ferestrele inalte si nici ridicata pe varfuri nu-i ajunge gurita la margine. Si mana ei micuta - aripa de pasare - se agita sa se desprinda de brat si sa revina la mine. Zambesc inca odata si mana mea se ridica automat si flutura a speranta.
Abia pe la Universitate ma ajunge si sufletul meu din urma si respir intreaga. Asta e clasa intai.