Scriu asta nu pentru a da definitii - care oricum ar fi ridicol de necuprinzatoare - ci pentru a indemna la responsabilitate asupra "lucrului nemuritor" pe care il detinem.
De fapt nu il avem ca o proprietate ci suntem el, suntem sufletul.
Nu putem sa masuram lucrurile spirituale cu masuri materiale. E stupid sa incerc. Ar fi ca si cum m-as gandi sa dau cerul putin mai la stanga pentru ca acolo e mai senin. Totusi o facem si asta ne duce la iluzia ca si la nivelul sufletului suntem divizati. Sufletul insa este un continuum.
Nu putem sa ne inchipui continuumul sufletesc pentu ca lumea materiala este facuta din particule unite intre ele prin forte (chiar de ce suntem obsedati de descoperirea celei mai mici particule, care sa nu mai poata fi divizata?). Totusi chiar daca nu ne putem inchipui la nivelul mintii putem constientiza pur si simplu asta, asa cum simtim bucuria si iubirea. Eu am constietizat asta. Si mi-am dat seama ca impartim acest "madular" al nostru cu toti. Suntem mereu "noi", in fiecare secunda. Asa ca simt o responsabilitate foarte mare pentru gestionarea acestui bun comun.
Va amintiti ca Iisus a spus: "Imparte averea ta saracilor si apoi vino dupa mine", ca un test suprem pentru un dregator bogat (Luca 18-32) - http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=18.
Si nu cred ca a spus asta ca sa ne vada pe toti saraci sau ca sa ne punem toti banii in comun. Ci ca sa avem la indemana un test simplu prin care sa ne dam seama daca suntem in stare sa-L urmam. Pentru ca daca nu ne putem imparti averea materiala cum am putea sa acceptam ca impartim cu toti averea nemuritoare, adevarata avere, adevarata comoara - sufletul? Iar daca nu acceptam asta cum am putea fi in Dumnezeu (in imparatia lui Dumnezeu) care stiti ca e in interiorul nostru?
Asa ca astazi inclin balanta importantei in viata spre talerul pe care am pus sufletul. Chiar daca nu se vede nimic pe el, contine Totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu