Adevarata noastra comoara

Astazi ma vad pe mine si pe voi ca pe niste exploratori, ca pe niste cautatori de comori.
Unii suntem mai norocosi si avem niste harti dupa care ne ghidam in cautarile noastre. Altii ori am pierdut harta ori abia am aflat ca exista o comoara si ne gandim cum sa facem sa ne gasim si harta.
In cautarile noastre punem la cale expeditii zilnice si incercam sa bifam diferite etape atunci cand le atingem. Cateodata gasim indicii si astea ne hranesc speranta ca suntem pe drumul cel bun.
Cateodata trecem prin incercari in care castigam sau pierdem "vieti".
Iar in alte etape gasim chestii care sunt sclipitoare si ne iau mintile cu stralucirea lor atat de tare ca avem impresia ca am gasit comoara. O punem la loc de cinste, o stergem mereu de praf, o aratam celor care ne viziteaza. Dupa un timp observam ca se cam rugineste pe ici pe colo si ne dam seama ca nu e chiar comoara asa ca plecam in alte cautari.
Astazi cred ca adevarata noastra comoara este iubirea. Iubirea de care suntem capabili. Gramada asta de iubire, depozitata pe undeva, ne asteapta sa o descoperim. Ne cheama cu o forta atat de puternica ca nu o putem ignora. Are aceasta proprietate, un fel de magnetism, un fel de forta comparabila cu cea care tine laolalta stelele si planete in Universul nostru.
Iar cand ajungi in fata ei, e de o frumusete care te amuteste, te uluieste, te impresioneaza pana la lacrimi. Te face fericit.
Fata de alte chestii catalogate ca si comori asta are o particularitate: cu cat daruiesti mai mult din ea cu atat devine mai valoroasa. Nu stiu cum sa explic asta dar asa se intampla.