Am achizitionat de la suedezii de la IKEA o chestie pe care mi-o doream de mult: un blat de lemn maaare, maaare cat sa poti sa intinzi o foaie de placinta mai de Doamne-ajuta pe el, fara sa te simti inghesuita.
In primele lui zile la mine in bucatarie a fost foarte cuminte, aproape normal (probabil ca e timid...). Dupa aceste cateva zile insa se pare ca a prins curaj si s-a curbat in cateva ore atat de mult de la mijloc ca puteam sa bag lejer sarea dedesubt (unde a si ajuns de am cautat-o chiauna cateva minute in sir). Nu se mai putea folosi asa ca l-am pus la pastrare pe caruciorul de dedesubt, lovita crunt a dezamagire in asteptarile mele de fan-blat-de-lemn.
In cateva zile am observat surprinsa dar cu bucurie ca si-a revenit. "Ah, m-am gandit, nu ma lasa suedezii la greu" (urma o petrecere in familie si aveam nevoie de tot armamentul din dotare ca sa gatesc uluitor de bine).
Vine peste cateva zile ocazia sa-l folosesc si cand sa-l promovez deasupra observ cu stupoare ca se curbase exact invers. Si continua sa se curbeze... In cateva ore devenise o frumoasa barcuta.
"Ma, da' jucaus esti", ii soptesc cu drag si ii fac cu ochiul.
Si ma pocneste in moalele capului ideea: Daca e din lemn de Pinocchio?
Stiti vreun Geppeto care sa-si doreasca inca un baietel? Dati-mi numarului lui de mobil ca am eu materia prima. De Zana trebuie sa se descurce singur....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu