joi, 30 iunie 2011
Simboluri
Am gasit o mantra simbolica si simt ca mi se potriveste: „sunt cerul”. E dintr-un film vazut mai demult. In film mantra continua cu descrierea cerului, cu descrierea avioanelor care il strabat, cu descrierea pasarilor, norilor, etc. Mie simt ca imi ajunge atat: sunt cerul… si simt cum ma arcuiesc intr-o bolta inalta, cum ma inalt peste, cum ma inseninez diseminandu-ma in infinite particule albastre, cum ma respir cu inspiratii adanci, cum imbratisez totul, cum iubesc totul. Sunt cerul, sunt cerul, sunt cerul, sunt cerul….
marți, 28 iunie 2011
Leaota, Bucegi
Muntele e de o frumusete uluitoare. Vara izbucneste in flori minunate. Peste tot infloreste socul mirosind ametitor. E plin de fragi. Niciodata nu am mai vazut atatia. Intr-o poiana cu o luminozitate care se potriveste perfect cu "o gura de rai" e asezata o manastire, invaluita intr-o liniste fantastica, relevata de un staruitor cor de greieri.
Bucataria magica
Am citit cartea lui Don Miguel Ruiz „Arta de a iubi” (http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2007) si intr-unul dintre capitole se explica de ce acceptam multe pentru iubire. De ce acceptam lucruri pe care nu le-am accepta niciodata.
Cand simtim iubirea altcuiva, cand gustam din ea, devenim dependenti, ne dorim sa gustam zilnic pentru ca e cel mai bun, mai frumos, mai delicios lucru pe care il putem gusta in viata asta - iubirea. "Hamesiti de iubire" cum spune Don Miguel devenim dependenti. Si suntem in stare de orice ca sa mai gustam din cand in cand. Lucruri pe care nu le-am fi facut niciodata acum le faceam ca sa ne luam drogul zilnic. Si Don Miguel explica totul minunat cu aceasta parabola a bucatariei magice, explica mecanismul care ne face sa fim dependenti de farame de iubire pe care ni le furnizeaza altii. El zice sa ne inchipuim ca avem in casa, mereu la indemana noastra o bucatarie magica care coace singura toate mancarurile de pe Pamant, in orice cantitate si la orice ora. Si avem continuu acces la ea. Suntem fericiti sa primim pe oricine in casa noastra ca sa guste din aceste mancaruri minunate, perfecte. Oferim si impartim cu toti. Si bate cineva la usa si spune: "Uite o pizza. Daca faci ce vreau eu, daca ma lasi sa-ti controlez viata ti-o dau. Si iti mai aduc si maine una daca te porti frumos cu mine." Pai tu care ai bucataria magica ce vei raspunde? Vei rade si vei spune: "Frumoasa pizza. O primesc. Dar nu am de gand sa fac ce vrei tu si singura imi controlez viata. Eu am bucataria magica si nu am nevoie de pizza ta decat neconditionat." Cand insa suntem hamesiti de dragoste acceptam orice conditie, pentru ca nu punem in functiune bucataria magica – iubirea pentru noi insine.
Cand simtim iubirea altcuiva, cand gustam din ea, devenim dependenti, ne dorim sa gustam zilnic pentru ca e cel mai bun, mai frumos, mai delicios lucru pe care il putem gusta in viata asta - iubirea. "Hamesiti de iubire" cum spune Don Miguel devenim dependenti. Si suntem in stare de orice ca sa mai gustam din cand in cand. Lucruri pe care nu le-am fi facut niciodata acum le faceam ca sa ne luam drogul zilnic. Si Don Miguel explica totul minunat cu aceasta parabola a bucatariei magice, explica mecanismul care ne face sa fim dependenti de farame de iubire pe care ni le furnizeaza altii. El zice sa ne inchipuim ca avem in casa, mereu la indemana noastra o bucatarie magica care coace singura toate mancarurile de pe Pamant, in orice cantitate si la orice ora. Si avem continuu acces la ea. Suntem fericiti sa primim pe oricine in casa noastra ca sa guste din aceste mancaruri minunate, perfecte. Oferim si impartim cu toti. Si bate cineva la usa si spune: "Uite o pizza. Daca faci ce vreau eu, daca ma lasi sa-ti controlez viata ti-o dau. Si iti mai aduc si maine una daca te porti frumos cu mine." Pai tu care ai bucataria magica ce vei raspunde? Vei rade si vei spune: "Frumoasa pizza. O primesc. Dar nu am de gand sa fac ce vrei tu si singura imi controlez viata. Eu am bucataria magica si nu am nevoie de pizza ta decat neconditionat." Cand insa suntem hamesiti de dragoste acceptam orice conditie, pentru ca nu punem in functiune bucataria magica – iubirea pentru noi insine.
vineri, 24 iunie 2011
Am I a good person?
????????????????????????????
Probabil ca toti v-ati pus o intrebare ca asta odata sau poate de mai multe ori in timpul vietii. Care a fost raspunsul? Greu de dat, nu-i asa?
Nici eu nu scap de aceasta intrebare. Din fericire am un instrument care ma ajuta sa raspund convenabil. Este Analiza Tranzactionala. Un prieten mi-a oferit acest instrument acum patru ani si nu contenesc sa-i multumesc pentru el. E unul dintre cele mai bune instrumente pe care le-am folosit vreodata. Mai ales pentru a iesi din dileme ca aceasta, dilema indusa de aceasta intrebare. Am aflat citind despre AT ca exista situatii, numite jocuri psihologice, care te pot pune in postura unui om rau. Asta daca accepti sa joci si culmea ca de cele mai multe ori chiar acceptam inconstient sa intram in astfel de jocuri. Am cazut de curand in capcana unui astfel de joc. Fiind multa emotie implicata am identificat destul de tarziu jocul si deci nu am fost scutita de suferinta si tristete. Ba chiar cred ca, desi ma concentrez pe dezvoltarea mea personala in aceasta perioada, numai printr-un noroc chior am reusit sa-i pun capat.
Am primit astazi pe mail un articol (multumesc Elena!) si am inteles ca si acest joc in care am fost atrasa era jucat pentru evitarea intimitatii:
"Jocurile implica desconsiderarea de sine sau a altcuiva si au la baza stima de sine scazuta. Pentru a nu mai juca, este necesar sa recastigi sentimentul valorii tale prin relatii de calitate, evitarea situatiilor care duc la jocuri, recastigarea intimitatii reale in cuplu si in familie."
De ce ne e atat de frica de intimitate?
Probabil ca toti v-ati pus o intrebare ca asta odata sau poate de mai multe ori in timpul vietii. Care a fost raspunsul? Greu de dat, nu-i asa?
Nici eu nu scap de aceasta intrebare. Din fericire am un instrument care ma ajuta sa raspund convenabil. Este Analiza Tranzactionala. Un prieten mi-a oferit acest instrument acum patru ani si nu contenesc sa-i multumesc pentru el. E unul dintre cele mai bune instrumente pe care le-am folosit vreodata. Mai ales pentru a iesi din dileme ca aceasta, dilema indusa de aceasta intrebare. Am aflat citind despre AT ca exista situatii, numite jocuri psihologice, care te pot pune in postura unui om rau. Asta daca accepti sa joci si culmea ca de cele mai multe ori chiar acceptam inconstient sa intram in astfel de jocuri. Am cazut de curand in capcana unui astfel de joc. Fiind multa emotie implicata am identificat destul de tarziu jocul si deci nu am fost scutita de suferinta si tristete. Ba chiar cred ca, desi ma concentrez pe dezvoltarea mea personala in aceasta perioada, numai printr-un noroc chior am reusit sa-i pun capat.
Am primit astazi pe mail un articol (multumesc Elena!) si am inteles ca si acest joc in care am fost atrasa era jucat pentru evitarea intimitatii:
"Jocurile implica desconsiderarea de sine sau a altcuiva si au la baza stima de sine scazuta. Pentru a nu mai juca, este necesar sa recastigi sentimentul valorii tale prin relatii de calitate, evitarea situatiilor care duc la jocuri, recastigarea intimitatii reale in cuplu si in familie."
De ce ne e atat de frica de intimitate?
luni, 20 iunie 2011
Din tinerete
Tricotam, faceam croitorie, inventam decoratiuni interioare (perdele, cuverturi, tapiterii, fete de masa, tablouri, ornamente de pom, ornamente pentru pereti), am facut designul mobilierului (am gasit un tamplar de 80 de ani destul de dat in mintea copiilor ca sa-l realizeze), inventam mancaruri experimentand.
Dintre tricotaje s-a salvat intamplator, uitata pe la mama, o singura mostra. Fiecarei creatii ii puneam un nume si asta a fost "stratul de lalele". L-am tricotat pentru Ema. Cred ca avea 5 sau 6 ani.
![]()
![]()
Dintre tricotaje s-a salvat intamplator, uitata pe la mama, o singura mostra. Fiecarei creatii ii puneam un nume si asta a fost "stratul de lalele". L-am tricotat pentru Ema. Cred ca avea 5 sau 6 ani.
Tort frantuzesc pentru Alice
6 oua
10 linguri de zahar
8 linguri de faina
1 praf de copt
5 caise coapte, taiate in felii subtiri
1 kg de capsuni
500 ml frisca lichida vegetala
1 cutie de compot de ananas
1 cescuta de coacaze rosii, ciorchini.
Mod de preparare
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul tot odata si se bate bezeaua pana se topeste zaharul. Se adauga galbenusurile pe rand. Se cerne faina si se amesteca cu praful de copt. Se adauga faina in compozitie amestecand incet, prin rasturnare. Se tapeteaza forma de tort cu hartie de copt si se rastoarna compozitia de blat. Se pun feliile de caise deasupra aranjate in spirala una langa alta. Se da la cuptorul incins la 160 grade. Se coace cam 30 min (depinde de cuptor si de diametrul tavii). Se incearca cu paiul daca s-a copt. Se scoate si se lasa la racit. Intre timp se pregateste crema: se bate frisca foarte bine. Separat se zdrobesc capsunile (se pastreaza 10 capsuni frumoase pentru ornat). Se adauga capsunile zdrobite in frisca si se bate pana la omogenizare. Se da la rece, cel putin 30 de minute.
Se asambleaza tortul astfel: blatul se scoate din tava si se aseaza pe un platou rotund (nu se rastoarna!); se insiropeaza cu un pahar de zeama de compot de ananas. Se pune jumatate din crema de frisca cu capsuni. Se presara bucatelele de ananas (daca sunt mari le mai maruntiti). Se pune restul de crema si se niveleaza frumos. Se orneaza cu capsuni taiate in jumatati pe margine si cu coacaze rosii in mijloc. Se lasa la frigider cel putin 4 ore. E fantastic de gustos!
Musaca de vinete
Ingrediente
4 vinete lungi si subtiri
1 kg carne tocata amestec
4 oua
2 cepe
4 rosii coapte bine
100 g cascaval ras
sare, piper
Mod de preparare
Se taie vinetele in felii de 5 mm. Se presara cu sare si se coc pe gratar. Se lasa sa se raceasca.
Se prepara umplutura: se caleste ceapa taiata cat mai mic cu carnea tocata cam 5 minute. Se lasa sa se raceasca. Se amesteca cu doua oua intregi. Se adauga sare si piper.
![]()
Se asambleaza musacaua: intr-o cratita de pamant smaltuita se aseaza un rand de vinete in asa fel incat sa se suprapuna pe jumatate. Se adauga umplutura. Se acopera cu un alt rand de vinete. Se pune sucul de rosii. Se bat 2 oua intregi cu 4 linguri de lapte si se toarna deasupra. Se presara cascaval ras.
Se serveste fierbinte cu iaurt.
![]()
4 vinete lungi si subtiri
1 kg carne tocata amestec
4 oua
2 cepe
4 rosii coapte bine
100 g cascaval ras
sare, piper
Mod de preparare
Se taie vinetele in felii de 5 mm. Se presara cu sare si se coc pe gratar. Se lasa sa se raceasca.
Se prepara umplutura: se caleste ceapa taiata cat mai mic cu carnea tocata cam 5 minute. Se lasa sa se raceasca. Se amesteca cu doua oua intregi. Se adauga sare si piper.
Se dau rosiile prin razatoare pentru a obtine suc de rosii proaspat.
Se asambleaza musacaua: intr-o cratita de pamant smaltuita se aseaza un rand de vinete in asa fel incat sa se suprapuna pe jumatate. Se adauga umplutura. Se acopera cu un alt rand de vinete. Se pune sucul de rosii. Se bat 2 oua intregi cu 4 linguri de lapte si se toarna deasupra. Se presara cascaval ras.Se coace in cuptorul incins 30 de minute, la foc mediu.
Salata IKEBANA
Salata verde
ceapa verde
Ridichi de luna
Patrunjel
iaurt - 1 pahar mic
ulei de masline - 2 linguri
lamaie - 1 buc
sare, piper, cimbru
Mode de prelarare
Se spala frunzele de salata verde, cele crude si mai mici din mijloc. Se taie ridichiile rondele subtiri. Se taie ceapa verde in lung, fasii subtiri. Se rupe patrujelul in crengute mici. Se construieste salata intr-un bol mare, pe verticala. Se prepara dresingurl: intr-un shaker se amesteca iaurtul, uleiul de masline, zeama de la o lamaie, sare, piper si cimbru. Se pune dresingul peste salata si se serveste imediat.
joi, 16 iunie 2011
Sa nu minti!
Aceasta porunca o stiu de foarte mic copil. Iar rasplata respectarii ei era ca peste foarte mult timp voi avea avantajul unor pacate mai putine. Pai crederti ca m-a inspirat asta? Si e de inteles nu? Pe voi v-a inspirat? Ba am observat destul de devreme in viata mea ca atunci cand spuneam o minciuna eram crezuta mult mai repede decat atunci cand spuneam adevarul. Dumnezeu m-a inzestrat si cu o imaginatie bogata (Multumesc Domane pentru imaginatia mea bogata!) asa ca pe la vreo 12-13 ani ajunsesem chiar legendara cu minciunile scornite de mine. Am citit peste ani acel caiet in care ne scriam la sfarsitul clasei a 8-a unii altora, spre a ne aminti de acei ani. Si nu odata am citit in paginile lui parerea despre mine a colegilor din Scoala Generala: "minti frumos" ca o apreciere laudativa.
Evident ca am continuat astfel si ca adult minctindu-ma pe mine insumi fara nicio jena pentru ca minteam frumos. Ba am si investit credinta in minciunile primordiale, facandu-le astfel sa devina pentru mine adevaruri de necontestat. Nu ma judec pentru asta. Asa am considerat de cuviinta sa scriu povestea vietii mele.
Am aflat de curand, pe pielea mea, ce valoare are adevarul si ca aduce ceva mai mult decat o lista mai mica de pacate, ceva absolut de nepretuit, ceva care e pentru aceasta viata, ceva care apare spontan, la minut - ce zic eu la minut, la secunda! - este libertatea. Adevarul elibereaza si elibereaza acolo unde nimic altceva nu face fata: in interiorul fiintei proprii, in centrul a ceea ce esti. Am decis pe baza acestei experimentari uluitoare sa traiesc numai in adevar.
Am avut norocul (ca la barza chioara ii face Dumnezeu cuib!) sa gasesc si un ghid care sa ma invete cum sa fac asta (pentru ca habar nu aveam!!!).
Gasiti tot ce va trebuie aici: http://www.miguelruiz.com/
Miguel Ruiz spune in cartea sa "Vocea cunoasterii" (http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2010) ca el experimenteaza Raiul, traind in adevar. Si il cred pentru ca am simtit puterea adevarului pe pielea mea.
Evident ca am continuat astfel si ca adult minctindu-ma pe mine insumi fara nicio jena pentru ca minteam frumos. Ba am si investit credinta in minciunile primordiale, facandu-le astfel sa devina pentru mine adevaruri de necontestat. Nu ma judec pentru asta. Asa am considerat de cuviinta sa scriu povestea vietii mele.
Am aflat de curand, pe pielea mea, ce valoare are adevarul si ca aduce ceva mai mult decat o lista mai mica de pacate, ceva absolut de nepretuit, ceva care e pentru aceasta viata, ceva care apare spontan, la minut - ce zic eu la minut, la secunda! - este libertatea. Adevarul elibereaza si elibereaza acolo unde nimic altceva nu face fata: in interiorul fiintei proprii, in centrul a ceea ce esti. Am decis pe baza acestei experimentari uluitoare sa traiesc numai in adevar.
Am avut norocul (ca la barza chioara ii face Dumnezeu cuib!) sa gasesc si un ghid care sa ma invete cum sa fac asta (pentru ca habar nu aveam!!!).
Gasiti tot ce va trebuie aici: http://www.miguelruiz.com/
Miguel Ruiz spune in cartea sa "Vocea cunoasterii" (http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2010) ca el experimenteaza Raiul, traind in adevar. Si il cred pentru ca am simtit puterea adevarului pe pielea mea.
marți, 14 iunie 2011
Doamna Dana
Am cunoscut-o asa cum cunosteam oamenii pe vremuri: intamplator.
Asteptam in parc la Targoviste sa se faca ora de plecare. Mai era o ora pana atunci si aveam o carte excelenta la mine. Bancile din parc de la umbra erau ocupate. Mi-era lene sa caut mai departe si am rugat-o pe o doamna care citea sa-mi dea voie sa stau si eu pe aceeasi banca. Imi deschid cartea si ma las dusa pe mare, asa cum numai Hemingway te poate duce oriunde. Ceva se intampla langa mine si imi solicita atentia: doamna ma privea. Imi ridic ochii din carte si ma intreaba ce citesc. Si eu pe ea la fel. Si de aici am inceput sa ne spunem povestea vietii noastre, mai cu sincope, mai pe nerasuflate, in cateva minute stiam totul fiecare despre fiecare. I-am dat cartea mea de vizita si mi-a promis ca ma suna.
Ati experimentat astfel de intalniri? Intamplarile din viata noastra capata o uimitoare limpezime atunci cand le povestim, mai ales cand le povestim unor persoane complet necunoscute si cu care avem sanse de 1% sa ne mai intalnim vreodata. Nu spun "niciodata" pentru ca de prea multe ori mi s-a intamplat atunci cand am afirmat ca "niciodata aia sau niciodata ailalata" sa ma contrazica viata in asa fel incat nici nu mai cred in "niciodata".
Deci ceata a disparut practic si prin simpla povestire a vietii mele. Si am simtit cum si doamna Dana se limpezeste ba chiar ca isi trage curaj si speranta prin simpla afirmare a unor lucruri de genul: e greu acum dar cred ca voi reusi sa rezolv asta.
Multumesc doamna Dana ca m-ati ascultat! Mi-a facut placere sa va ascult. Nici nu am simtit cum a trecut ora aia.
La plecare ne-am imbratisat si mi-a promis ca ma va suna cateodata. Sper sa o faceti.
Asteptam in parc la Targoviste sa se faca ora de plecare. Mai era o ora pana atunci si aveam o carte excelenta la mine. Bancile din parc de la umbra erau ocupate. Mi-era lene sa caut mai departe si am rugat-o pe o doamna care citea sa-mi dea voie sa stau si eu pe aceeasi banca. Imi deschid cartea si ma las dusa pe mare, asa cum numai Hemingway te poate duce oriunde. Ceva se intampla langa mine si imi solicita atentia: doamna ma privea. Imi ridic ochii din carte si ma intreaba ce citesc. Si eu pe ea la fel. Si de aici am inceput sa ne spunem povestea vietii noastre, mai cu sincope, mai pe nerasuflate, in cateva minute stiam totul fiecare despre fiecare. I-am dat cartea mea de vizita si mi-a promis ca ma suna.
Ati experimentat astfel de intalniri? Intamplarile din viata noastra capata o uimitoare limpezime atunci cand le povestim, mai ales cand le povestim unor persoane complet necunoscute si cu care avem sanse de 1% sa ne mai intalnim vreodata. Nu spun "niciodata" pentru ca de prea multe ori mi s-a intamplat atunci cand am afirmat ca "niciodata aia sau niciodata ailalata" sa ma contrazica viata in asa fel incat nici nu mai cred in "niciodata".
Deci ceata a disparut practic si prin simpla povestire a vietii mele. Si am simtit cum si doamna Dana se limpezeste ba chiar ca isi trage curaj si speranta prin simpla afirmare a unor lucruri de genul: e greu acum dar cred ca voi reusi sa rezolv asta.
Multumesc doamna Dana ca m-ati ascultat! Mi-a facut placere sa va ascult. Nici nu am simtit cum a trecut ora aia.
La plecare ne-am imbratisat si mi-a promis ca ma va suna cateodata. Sper sa o faceti.
Ce sa nu uitati cand plecati la mare
Mi s-a intamplat in Constanta dar si in Targoviste si Arad.
Mi-am uitat acasa peria de par. Ei, nicio problema, imi zic eu, imi iau alta. Dar a fost o presupunere care ar fi tinut in Bucuresti. Pentru aceste trei orase insa am constatat ca am fost mult prea optimista. Evident ca ai nevoie de perie de par la prima ora dimineata, asa cum ai nevoie si de periuta de dinti. Deci la prima ora a diminetii (ora 8 pentru Constanta, ca doar in concediu nu te trezesti mai devreme), cu parul valvoi, mergi grabita, cu ochii in patru, pe toate strazile la indemana. Nu gasesti nicaieri o perie de par. Niciunul dintre magazinele deschise la ora aia nu au asa ceva. In micile magazine de cartier gasesti orice, numai perie de par nu. Inclusiv echipament de scufundare profesional. Nicio pofta de gurmand nu ramane nesatisfacuta pentru ca de mancare se gaseste (Slava Domnului, zic eu impreuna cu voi cei care ati facut cozile de dimineata la sana, iaurt, lapte si paine inainte de Revolutie.). Gasesti instrumente si produse de igienizare pentru cele mai mici si ascunse colturi ale corpului. Gasesti ziare si reviste si poti sa faci cunostiinta cu cel putin o duzina de fete la modul cel mai intim, daca citesti pagina 5 sau mai nou oricare alta. Despre perie de par insa nici sa nu pomenesti ca vanzatoarea face o figura de esti sigura ca isi face semnul crucii cu limba pe cerul gurii. Poti lasa insa linistit acasa cardurile bancare pentru ca "only cash" este deviza tuturor magazinelor si restaurantelor de pe litoral.
Deci grija mare! Puteti lasa acasa tablourile de pe pereti dar nu uitati peria de par. Eu imi fac un nod la batista pentru data viitoare.
Mi-am uitat acasa peria de par. Ei, nicio problema, imi zic eu, imi iau alta. Dar a fost o presupunere care ar fi tinut in Bucuresti. Pentru aceste trei orase insa am constatat ca am fost mult prea optimista. Evident ca ai nevoie de perie de par la prima ora dimineata, asa cum ai nevoie si de periuta de dinti. Deci la prima ora a diminetii (ora 8 pentru Constanta, ca doar in concediu nu te trezesti mai devreme), cu parul valvoi, mergi grabita, cu ochii in patru, pe toate strazile la indemana. Nu gasesti nicaieri o perie de par. Niciunul dintre magazinele deschise la ora aia nu au asa ceva. In micile magazine de cartier gasesti orice, numai perie de par nu. Inclusiv echipament de scufundare profesional. Nicio pofta de gurmand nu ramane nesatisfacuta pentru ca de mancare se gaseste (Slava Domnului, zic eu impreuna cu voi cei care ati facut cozile de dimineata la sana, iaurt, lapte si paine inainte de Revolutie.). Gasesti instrumente si produse de igienizare pentru cele mai mici si ascunse colturi ale corpului. Gasesti ziare si reviste si poti sa faci cunostiinta cu cel putin o duzina de fete la modul cel mai intim, daca citesti pagina 5 sau mai nou oricare alta. Despre perie de par insa nici sa nu pomenesti ca vanzatoarea face o figura de esti sigura ca isi face semnul crucii cu limba pe cerul gurii. Poti lasa insa linistit acasa cardurile bancare pentru ca "only cash" este deviza tuturor magazinelor si restaurantelor de pe litoral.
Deci grija mare! Puteti lasa acasa tablourile de pe pereti dar nu uitati peria de par. Eu imi fac un nod la batista pentru data viitoare.
luni, 13 iunie 2011
La revedere
La revedere mare draga! Iti multumesc ca existi!
Ma intorc cat pot de repede. Ai grija de tine pentru ca am promis ca vei fi aici pentru totdeauna. Sa nu ma dezamagesti!
Te sarut dulce!
Ma intorc cat pot de repede. Ai grija de tine pentru ca am promis ca vei fi aici pentru totdeauna. Sa nu ma dezamagesti!
Te sarut dulce!
vineri, 10 iunie 2011
Sunt inspirata
150 de postari! Cand am inceput sa scriu nu-mi inchipuiam ca voi avea atat de multa inspiratie. Ma pup!
joi, 9 iunie 2011
marți, 7 iunie 2011
Am avut privilegiul sa-mi fie diriginte si profesor
In memoriam Mihai Gabriel Popescu
❚ Ieri s-a stins din viață istoricul, scriitorul și publicistul târgoviștean Mihai Gabriel Popescu Membrii Societății Scriitorilor Târgovișteni și ai Filialei „Ion Heliade-Rădulescu” Dâmbovița a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România sunt profund marcați de dispariția, după o îndelungată și grea suferință, luni 6 iunie 2011, a celui care a fost o personalitate proeminentă, MIHAI GABRIEL POPESCU. Născut la 2 august 1933, în Târgoviște, de-a lungul celor 78 de ani de viață, MIHAI GABRIEL POPESCU și-a adjudecat cu perseverență, cu talent, cu ardoare de homofaber, statutul de om de cultură plurivalent.
Istoric, scriitor și publicist, MIHAI GABRIEL POPESCU a fost profesor la școlile din Râu Alb, Aninoasa/ Săteni și la Liceul „Nicolae Ciorănescu” din Târgoviște, inspector-șef la Comitetul de Cultură și Artă al județului Dâmbovița, președinte al Filialei dâmbovițene a Societății de Științe Istorice din România, membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” /India-România, Societății Scriitorilor Târgovișteni, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, Societății de Numismatică din România.
A fost, de asemenea, Cetățean de Onoare al Târgoviștei și a fost distins cu Ordinul Ziariștilor clasa I Aur, cu alte numeroase premii și diplome de excelență acordate de diferite societăți și asociații pentru întreaga sa operă. După revoluție a ocupat funcția de șef de birou parlamentar, de șef de departament la publicațiile naționale de informație „Talk Show” și „21 Decembrie” și la revista „Săptămâna românească”, redactor-șef al revistei „Apollon”, consilier editorial al revistei „Eroica” și redactor asociat al revistei „Litere”.
A colaborat la mai toate publicațiile de informație și de cultură târgoviștene de după cel de-al Doilea Război Mondial și până astăzi. Opera sa de istoric și publicist este reprezentativă, constituindu-se într-o moștenire culturală cu valoare de perenitate. A fost acribic monografist al localităților Runcu, Râu Alb, Tătărani, al județului Dâmbovița, liceului unde a predat până la pensionare, pădurii românești și dâmbovițene, a strălucitei dinastii cărturărești a Ciorăneștilor. Și, asemenea unui cântec de lebădă, cu puțin timp înainte de a părăsi această zbuciumată lume românească, s-a mărturisit în emoționatul volum memorialistic, apărut la Editura Bibliotheca, „Amintirea amintirilor”.
Om de înaltă ținută morală, ferm în atitudini, însetat de cunoaștere, MIHAI GABRIEL POPESCU lasă prin această despărțire de viață, de cei dragi, de prieteni, un loc trist în cultura dâmbovițeană și de neînlocuit. Devenind o amintire, MIHAI GABRIEL POPESCU va fi de acum înainte o eternă emblemă a culturii târgoviștene. Transmitem familiei îndoliate sincere noastre condoleanțe. Adio, MIHAI GABRIEL POPESCU și Dumnezeu să te înveșmânteze în Lumina Sa sfântă!
Este depus la capela bisericii Sf.Nicolae-Micro IX, iar inhumarea va avea loc maine 08 iunie 2011, ora 1200.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
❚ Ieri s-a stins din viață istoricul, scriitorul și publicistul târgoviștean Mihai Gabriel Popescu Membrii Societății Scriitorilor Târgovișteni și ai Filialei „Ion Heliade-Rădulescu” Dâmbovița a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România sunt profund marcați de dispariția, după o îndelungată și grea suferință, luni 6 iunie 2011, a celui care a fost o personalitate proeminentă, MIHAI GABRIEL POPESCU. Născut la 2 august 1933, în Târgoviște, de-a lungul celor 78 de ani de viață, MIHAI GABRIEL POPESCU și-a adjudecat cu perseverență, cu talent, cu ardoare de homofaber, statutul de om de cultură plurivalent.
Istoric, scriitor și publicist, MIHAI GABRIEL POPESCU a fost profesor la școlile din Râu Alb, Aninoasa/ Săteni și la Liceul „Nicolae Ciorănescu” din Târgoviște, inspector-șef la Comitetul de Cultură și Artă al județului Dâmbovița, președinte al Filialei dâmbovițene a Societății de Științe Istorice din România, membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” /India-România, Societății Scriitorilor Târgovișteni, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, Societății de Numismatică din România.
A fost, de asemenea, Cetățean de Onoare al Târgoviștei și a fost distins cu Ordinul Ziariștilor clasa I Aur, cu alte numeroase premii și diplome de excelență acordate de diferite societăți și asociații pentru întreaga sa operă. După revoluție a ocupat funcția de șef de birou parlamentar, de șef de departament la publicațiile naționale de informație „Talk Show” și „21 Decembrie” și la revista „Săptămâna românească”, redactor-șef al revistei „Apollon”, consilier editorial al revistei „Eroica” și redactor asociat al revistei „Litere”.
A colaborat la mai toate publicațiile de informație și de cultură târgoviștene de după cel de-al Doilea Război Mondial și până astăzi. Opera sa de istoric și publicist este reprezentativă, constituindu-se într-o moștenire culturală cu valoare de perenitate. A fost acribic monografist al localităților Runcu, Râu Alb, Tătărani, al județului Dâmbovița, liceului unde a predat până la pensionare, pădurii românești și dâmbovițene, a strălucitei dinastii cărturărești a Ciorăneștilor. Și, asemenea unui cântec de lebădă, cu puțin timp înainte de a părăsi această zbuciumată lume românească, s-a mărturisit în emoționatul volum memorialistic, apărut la Editura Bibliotheca, „Amintirea amintirilor”.
Om de înaltă ținută morală, ferm în atitudini, însetat de cunoaștere, MIHAI GABRIEL POPESCU lasă prin această despărțire de viață, de cei dragi, de prieteni, un loc trist în cultura dâmbovițeană și de neînlocuit. Devenind o amintire, MIHAI GABRIEL POPESCU va fi de acum înainte o eternă emblemă a culturii târgoviștene. Transmitem familiei îndoliate sincere noastre condoleanțe. Adio, MIHAI GABRIEL POPESCU și Dumnezeu să te înveșmânteze în Lumina Sa sfântă!
Este depus la capela bisericii Sf.Nicolae-Micro IX, iar inhumarea va avea loc maine 08 iunie 2011, ora 1200.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
duminică, 5 iunie 2011
Cuvantul care ma defineste
Mi-a placut "Eat, pray, love" filmul si o sa citesc si cartea.
Personal nu cred ca e nevoie sa pleci nicaieri pentru o calatorie initiatica desi ma gandesc ca schimbarea de decor, realizarea efectiva a unei calatorii te ajuta sa intri in rol: calatorul care e in cautarea unei destinatii. Calatoria tot in interior se va realiza. Am invidiat-o pe tipa pentru posibilitatea de a calatorii in mod real in cele trei lumi.
Am reflectat insa asupra unei provocari: sa te definesti cu un singur cuvant. In film cuvantul gasit era un verb. Am rememorat verbele pe care le stiu si nu se potriveau. Verbele, aceste cuvinte care arata actiunea, m-au definit e adevarat in diferite etape ale vietii mele: a creste, a cunoaste, a stii, a vedea, a gusta, a iubi, a suferi, a naste, a creea, a deveni. Si inca multe altele. Acum insa nu ma vedeam in interior in miezul unei actiuni ci mai degraba in timpul unei contemplatii. Si atunci cuvantul pe care l-am gasit nu este un verb ci un substativ care descrie un peisaj. Este "rosarium" si ma gandeam la locul dintr-o gradina unde se cresc trandafiri.
Credeam ca e un cuvant latin insa cand l-am cautat pe dexonline am avut surpriza sa vad ca in franceza inseamna locul unde cresc trandafiri iar in latina are alta definitie (http://dexonline.ro/definitie/rozariu): matanie - acel sirag de margele din biserica catolica cu care numeri rugaciunile rostite si carte cu rugaciuni adresate Maicii Domnului. M-a impresionat foarte tare aceasta descoperire. Cred ca nimic nu e intamplator si m-am lasat patrunsa de emotia mesajului pe care l-am primit prin aceasta descoperire: sunt un sirag de margele la care adaug cu fiecare rugaciune inca o mica sfera de intelegere, de seninatate, apropiindu-ma astfel de destinatia calatoriei mele - God in me, God as me***.
Domnul sa ne binecuvanteze pe noi, pe toti.
_________________________
*** replica din filmul Eat, pray, love
Personal nu cred ca e nevoie sa pleci nicaieri pentru o calatorie initiatica desi ma gandesc ca schimbarea de decor, realizarea efectiva a unei calatorii te ajuta sa intri in rol: calatorul care e in cautarea unei destinatii. Calatoria tot in interior se va realiza. Am invidiat-o pe tipa pentru posibilitatea de a calatorii in mod real in cele trei lumi.
Am reflectat insa asupra unei provocari: sa te definesti cu un singur cuvant. In film cuvantul gasit era un verb. Am rememorat verbele pe care le stiu si nu se potriveau. Verbele, aceste cuvinte care arata actiunea, m-au definit e adevarat in diferite etape ale vietii mele: a creste, a cunoaste, a stii, a vedea, a gusta, a iubi, a suferi, a naste, a creea, a deveni. Si inca multe altele. Acum insa nu ma vedeam in interior in miezul unei actiuni ci mai degraba in timpul unei contemplatii. Si atunci cuvantul pe care l-am gasit nu este un verb ci un substativ care descrie un peisaj. Este "rosarium" si ma gandeam la locul dintr-o gradina unde se cresc trandafiri.
Credeam ca e un cuvant latin insa cand l-am cautat pe dexonline am avut surpriza sa vad ca in franceza inseamna locul unde cresc trandafiri iar in latina are alta definitie (http://dexonline.ro/definitie/rozariu): matanie - acel sirag de margele din biserica catolica cu care numeri rugaciunile rostite si carte cu rugaciuni adresate Maicii Domnului. M-a impresionat foarte tare aceasta descoperire. Cred ca nimic nu e intamplator si m-am lasat patrunsa de emotia mesajului pe care l-am primit prin aceasta descoperire: sunt un sirag de margele la care adaug cu fiecare rugaciune inca o mica sfera de intelegere, de seninatate, apropiindu-ma astfel de destinatia calatoriei mele - God in me, God as me***.
Domnul sa ne binecuvanteze pe noi, pe toti.
_________________________
*** replica din filmul Eat, pray, love
Traind prin reprezentanti
Masina timpului
De aici, de la mine, din fata calculatorului, ma vad scriind povestea vietii mele. Si ma vad scriind adica efectiv povestind intr-o scriere cum a fost pana la acest punct tot ceea ce am trait. Si mai mult ma vad "scriind" continuarea, caci pana la urma, cum citeam intr-o carte despre adevar, suntem toti niste artisti care creaza cu viata lor opere de arta. Suntem toti niste geniali Picasso care povestesc in operele lor cum vad lumea si suntem cu toti niste povestitori care adaugam capitole in marea carte a umanitatii.
Gandindu-ma la toate astea alunec in trecut si ma gandesc ca daca pliantul pe care l-am gasit astazi in cutia postala nu ar fi de la o firma care coace si livreaza pizza ci de la o firma care vinde calatorii in trecut cu masina timpului, nu mi-ar trezi interesul mai mult. Eu sunt dintre aceia care nu ar folosi masina timpului. Ca sa ma intorc in trecut nu as stii ce an sa aleg. Nu as stii ce anume ar merita retrait. Nu pentru ca experientele din viata mea ar fi fara valoare. Nicidecum. Toate sunt ale mele, imi apartin, au aceasta valoare imensa a proprietatii exclusive. Nu pentru ca ar fi fost lipsite de suspans, lipsite de substanta, lipsite de fior, lipsite de satisfactii, lipsite de surprize. Deloc. Am avut toate astea si le-am avut din plin. Insa le vad ca implinite. Nu am de ce sa ma mai intorc pentru ca toate sunt implinite: au inceput, s-au desfasurat si s-au incheiat. Din punctul meu de vedere capitolele din povestea vietii mele s-au incheiat, au aceea sfericitate a perfectiunii, le pot tine in palma ca pe mici pietricele sferice perfecte. Sunt intamplari care stiu cum le-am inceput si stiu cum le-am incheiat. Deci nu am de ce sa ma mai intorc. Toate au deznodamant si stiu cum se termina. Nu mai am de lucru pe acolo.
Deci nu sunt in target-ul unei astfel de afaceri: masina timpului - calatorii in trecut. Eu aleg prezentul, timpul desfasurarii actiunii, aleg creatia cotidiana. Aleg ACUM. Si mai aleg ca material din care creez, visul pentru ca am fost si voi fi intotdeauna o visatoare.
Gandindu-ma la toate astea alunec in trecut si ma gandesc ca daca pliantul pe care l-am gasit astazi in cutia postala nu ar fi de la o firma care coace si livreaza pizza ci de la o firma care vinde calatorii in trecut cu masina timpului, nu mi-ar trezi interesul mai mult. Eu sunt dintre aceia care nu ar folosi masina timpului. Ca sa ma intorc in trecut nu as stii ce an sa aleg. Nu as stii ce anume ar merita retrait. Nu pentru ca experientele din viata mea ar fi fara valoare. Nicidecum. Toate sunt ale mele, imi apartin, au aceasta valoare imensa a proprietatii exclusive. Nu pentru ca ar fi fost lipsite de suspans, lipsite de substanta, lipsite de fior, lipsite de satisfactii, lipsite de surprize. Deloc. Am avut toate astea si le-am avut din plin. Insa le vad ca implinite. Nu am de ce sa ma mai intorc pentru ca toate sunt implinite: au inceput, s-au desfasurat si s-au incheiat. Din punctul meu de vedere capitolele din povestea vietii mele s-au incheiat, au aceea sfericitate a perfectiunii, le pot tine in palma ca pe mici pietricele sferice perfecte. Sunt intamplari care stiu cum le-am inceput si stiu cum le-am incheiat. Deci nu am de ce sa ma mai intorc. Toate au deznodamant si stiu cum se termina. Nu mai am de lucru pe acolo.
Deci nu sunt in target-ul unei astfel de afaceri: masina timpului - calatorii in trecut. Eu aleg prezentul, timpul desfasurarii actiunii, aleg creatia cotidiana. Aleg ACUM. Si mai aleg ca material din care creez, visul pentru ca am fost si voi fi intotdeauna o visatoare.
sâmbătă, 4 iunie 2011
Cafea adevarata
Daca iubiti cafeaua atunci sigur vreti sa beti o cafea adevarata.
Gasiti aici: http://www.papajacques.ro/?page_id=491
Multumesc prietene pentru ca am redescoperit cafeaua si placerea si bucuria de a bea o cafea adevarata :)
Gasiti aici: http://www.papajacques.ro/?page_id=491
Multumesc prietene pentru ca am redescoperit cafeaua si placerea si bucuria de a bea o cafea adevarata :)
Actul de iertare
Traim fiecare in centrul universului nostru, ca in centrul unor sfere. De asta tot ce ni se intampla nu ne influenteaza cu adevarat decat pe noi si nu este cu adevarat important decat pentru noi.
Credem in povestea vietii noastre in care suntem personajul principal si dam roluri personajelor secundare. Suntem personaje secundare in povestile celorlalti. Niciodata povestea noastra nu se va potrivi cu povestea celorlalti despre noi. De asta nu are sens sa argumentam incercand sa-i convingem. Nu ne vor crede niciodata, nu vor accepta niciodata ceea ce spunem despre noi. Ei vor continua sa tricoteze povestea lor, in care noi avem un rol si ei cred in acest rol. Nici sa ne impunem povestea noastra nu are sens.
Odata ce am inteles asta m-am speriat pana la panica. Si m-a ingrozit atat de tare nu faptul ca ceilalti ma vad altfel decat sunt (asta pot sa accept) si nici faptul ca eu ii vad altfel decat sunt (si asta pot sa accept). M-a ingrozit tare ca am pierdut timpul incercand sa-i conving pe ceilalti de adevarul meu, povestindu-le povestea mea, argumentand si argumentand si argumentand. Am scris milioane de cuvinte in ultima mea relatie despre povestea mea si m-a ingrozit faptul ca a fost numai timp pierdut. Am scris milioane de cuvinte despre mine si despre povestea mea si a fost complet inutil. Am pierdut si mai mult timp incercand sa inteleg cum sunt vazuta de vis-a-vis. Si am analizat, am disecat fiecare cuvant si fiecare gest ca sa inteleg de ce sunt vazuta astfel. Am negat, am respins cu violenta, am spus raspicat, am afirmat cu tarie, am sustinut cu toata puterea mea de a rationa. Nimic. Niciun rezultat. Nu puteam sa accept ca e imposibil. Dupa fiecare esec o luam de la capat. Cand credeam ca in sfarsit am fost limpede si am aratat explicit cine sunt si am descris cu acuratete povestea mea despre mine venea imediat o intamplare care imi arata ca a fost in zadar. De felul meu sunt perseverenta si contiincioasa. Deci...de la capat Monica. Mai incearca odata. Nu se poate sa nu se poata!!! Cat timp irosit degeaba....
Vad ca cel mai greu lucru care e de facut in aceasta viata este sa declari ca nu este adevarat un lucru investit cu credinta. Odata ce am zis "cred cu toata fiinta mea" am investit cu credinta o poveste si aceasta a capatat valoare de adevar si a devenit atat de puternica incat eram gata sa si mor pentru ea. A devenit o cauza, un tel, un vis, un Everest care trebuia escaladat chiar cu pretul vietii. Si am platit acest pret, am platit cu timp din viata mea pentru fiecare din aceste vise, credinte, teluri, Everest-uri.
Inteleg acum ca adevarul este ceea ce percep direct, inainte de a incepe sa povestesc ce am perceput. Odata ce incep sa povestesc devine numai o minciuna. Indata ce investesc cu credinta aceasta minciuna ea ia locul adevarului si devine mai puternica decat acesta. Orice perceptie ulterioara care invalideaza aceasta poveste o voi ignora sau o voi respinge ca fiind neadevarata. Ajung deci sa nu mai pot vedea adevarul din cauza credintei in minciuna. Si nu devine atunci viata numai un sir de imense neintelegeri?
Bine dar atunci ce este de facut? Traiesc intre oameni. Deci cum putem sa mai fim impreuna? Am aflat raspunsul la aceasta intrebare si voi incerca sa-l aplic. Raspunsul este in actul de iertare. Adica renunti la argumente, renunti la incercarea de a convinge, renunti la incercarea de a vinde povestea ta. Pur si simplu ii iei pe oameni asa cum sunt si ii iubesti asa cum sunt, cu povestea lor cu tot.
Astazi am aflat ca nu exista iubire fara iertare. Si intrebarea pe care e util sa ti-o pui cand iubesti pe cineva nu este: Iubesc destul? Ma iubeste destul? Ci: Pot sa-l iert ca este asa cum este?
Deci: Poti sa ma ierti ca sunt asa cum sunt?
Credem in povestea vietii noastre in care suntem personajul principal si dam roluri personajelor secundare. Suntem personaje secundare in povestile celorlalti. Niciodata povestea noastra nu se va potrivi cu povestea celorlalti despre noi. De asta nu are sens sa argumentam incercand sa-i convingem. Nu ne vor crede niciodata, nu vor accepta niciodata ceea ce spunem despre noi. Ei vor continua sa tricoteze povestea lor, in care noi avem un rol si ei cred in acest rol. Nici sa ne impunem povestea noastra nu are sens.
Odata ce am inteles asta m-am speriat pana la panica. Si m-a ingrozit atat de tare nu faptul ca ceilalti ma vad altfel decat sunt (asta pot sa accept) si nici faptul ca eu ii vad altfel decat sunt (si asta pot sa accept). M-a ingrozit tare ca am pierdut timpul incercand sa-i conving pe ceilalti de adevarul meu, povestindu-le povestea mea, argumentand si argumentand si argumentand. Am scris milioane de cuvinte in ultima mea relatie despre povestea mea si m-a ingrozit faptul ca a fost numai timp pierdut. Am scris milioane de cuvinte despre mine si despre povestea mea si a fost complet inutil. Am pierdut si mai mult timp incercand sa inteleg cum sunt vazuta de vis-a-vis. Si am analizat, am disecat fiecare cuvant si fiecare gest ca sa inteleg de ce sunt vazuta astfel. Am negat, am respins cu violenta, am spus raspicat, am afirmat cu tarie, am sustinut cu toata puterea mea de a rationa. Nimic. Niciun rezultat. Nu puteam sa accept ca e imposibil. Dupa fiecare esec o luam de la capat. Cand credeam ca in sfarsit am fost limpede si am aratat explicit cine sunt si am descris cu acuratete povestea mea despre mine venea imediat o intamplare care imi arata ca a fost in zadar. De felul meu sunt perseverenta si contiincioasa. Deci...de la capat Monica. Mai incearca odata. Nu se poate sa nu se poata!!! Cat timp irosit degeaba....
Vad ca cel mai greu lucru care e de facut in aceasta viata este sa declari ca nu este adevarat un lucru investit cu credinta. Odata ce am zis "cred cu toata fiinta mea" am investit cu credinta o poveste si aceasta a capatat valoare de adevar si a devenit atat de puternica incat eram gata sa si mor pentru ea. A devenit o cauza, un tel, un vis, un Everest care trebuia escaladat chiar cu pretul vietii. Si am platit acest pret, am platit cu timp din viata mea pentru fiecare din aceste vise, credinte, teluri, Everest-uri.
Inteleg acum ca adevarul este ceea ce percep direct, inainte de a incepe sa povestesc ce am perceput. Odata ce incep sa povestesc devine numai o minciuna. Indata ce investesc cu credinta aceasta minciuna ea ia locul adevarului si devine mai puternica decat acesta. Orice perceptie ulterioara care invalideaza aceasta poveste o voi ignora sau o voi respinge ca fiind neadevarata. Ajung deci sa nu mai pot vedea adevarul din cauza credintei in minciuna. Si nu devine atunci viata numai un sir de imense neintelegeri?
Bine dar atunci ce este de facut? Traiesc intre oameni. Deci cum putem sa mai fim impreuna? Am aflat raspunsul la aceasta intrebare si voi incerca sa-l aplic. Raspunsul este in actul de iertare. Adica renunti la argumente, renunti la incercarea de a convinge, renunti la incercarea de a vinde povestea ta. Pur si simplu ii iei pe oameni asa cum sunt si ii iubesti asa cum sunt, cu povestea lor cu tot.
Astazi am aflat ca nu exista iubire fara iertare. Si intrebarea pe care e util sa ti-o pui cand iubesti pe cineva nu este: Iubesc destul? Ma iubeste destul? Ci: Pot sa-l iert ca este asa cum este?
Deci: Poti sa ma ierti ca sunt asa cum sunt?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)