Doamna Dana

Am cunoscut-o asa cum cunosteam oamenii pe vremuri: intamplator.
Asteptam in parc la Targoviste sa se faca ora de plecare. Mai era o ora pana atunci si aveam o carte excelenta la mine. Bancile din parc de la umbra erau ocupate. Mi-era lene sa caut mai departe si am rugat-o pe o doamna care citea sa-mi dea voie sa stau si eu pe aceeasi banca. Imi deschid cartea si ma las dusa pe mare, asa cum numai Hemingway te poate duce oriunde. Ceva se intampla langa mine si imi solicita atentia: doamna ma privea. Imi ridic ochii din carte si ma intreaba ce citesc. Si eu pe ea la fel. Si de aici am inceput sa ne spunem povestea vietii noastre, mai cu sincope, mai pe nerasuflate, in cateva minute stiam totul fiecare despre fiecare. I-am dat cartea mea de vizita si mi-a promis ca ma suna.
Ati experimentat astfel de intalniri? Intamplarile din viata noastra capata o uimitoare limpezime atunci cand le povestim, mai ales cand le povestim unor persoane complet necunoscute si cu care avem sanse de 1% sa ne mai intalnim vreodata. Nu spun "niciodata" pentru ca de prea multe ori mi s-a intamplat atunci cand am afirmat ca "niciodata aia sau niciodata ailalata" sa ma contrazica viata in asa fel incat nici nu mai cred in "niciodata".
Deci ceata a disparut practic si prin simpla povestire a vietii mele. Si am simtit cum si doamna Dana se limpezeste ba chiar ca isi trage curaj si speranta prin simpla afirmare a unor lucruri de genul: e greu acum dar cred ca voi reusi sa rezolv asta.
Multumesc doamna Dana ca m-ati ascultat! Mi-a facut placere sa va ascult. Nici nu am simtit cum a trecut ora aia.
La plecare ne-am imbratisat si mi-a promis ca ma va suna cateodata. Sper sa o faceti.