Am citit cartea lui Don Miguel Ruiz „Arta de a iubi” (http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2007) si intr-unul dintre capitole se explica de ce acceptam multe pentru iubire. De ce acceptam lucruri pe care nu le-am accepta niciodata.
Cand simtim iubirea altcuiva, cand gustam din ea, devenim dependenti, ne dorim sa gustam zilnic pentru ca e cel mai bun, mai frumos, mai delicios lucru pe care il putem gusta in viata asta - iubirea. "Hamesiti de iubire" cum spune Don Miguel devenim dependenti. Si suntem in stare de orice ca sa mai gustam din cand in cand. Lucruri pe care nu le-am fi facut niciodata acum le faceam ca sa ne luam drogul zilnic. Si Don Miguel explica totul minunat cu aceasta parabola a bucatariei magice, explica mecanismul care ne face sa fim dependenti de farame de iubire pe care ni le furnizeaza altii. El zice sa ne inchipuim ca avem in casa, mereu la indemana noastra o bucatarie magica care coace singura toate mancarurile de pe Pamant, in orice cantitate si la orice ora. Si avem continuu acces la ea. Suntem fericiti sa primim pe oricine in casa noastra ca sa guste din aceste mancaruri minunate, perfecte. Oferim si impartim cu toti. Si bate cineva la usa si spune: "Uite o pizza. Daca faci ce vreau eu, daca ma lasi sa-ti controlez viata ti-o dau. Si iti mai aduc si maine una daca te porti frumos cu mine." Pai tu care ai bucataria magica ce vei raspunde? Vei rade si vei spune: "Frumoasa pizza. O primesc. Dar nu am de gand sa fac ce vrei tu si singura imi controlez viata. Eu am bucataria magica si nu am nevoie de pizza ta decat neconditionat." Cand insa suntem hamesiti de dragoste acceptam orice conditie, pentru ca nu punem in functiune bucataria magica – iubirea pentru noi insine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu