O iedera sa fii
Mi-ar fi placut sa fii mai bine-o planta.
O iedera sa fii langa obrazul meu, sunand,
cand reci curentii serii vin in panta
din cerul rezemat pe-un singur gand.
Sa-ti fi stiut caldura, langa coasta,
de frunze tremurand si lucind,
sa fie-un singur trunchi secunda noastra
pe doua ramuri luna sprijinind.
Si fosnetul orasului, mai altul si mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
sa fi batut oprind cu un impuls
stalpii tacerii-naintand, nesiguri.
S-aud cu-o frunza, cu o radacina,
mi-ar fi placut un anotimp sever,
cand ultimele gheturi se dezbina
in ele insele. Si nu au loc si pier.
Clar de inima
RăspundețiȘtergereOrele plutesc pe langa umarul tau,
sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.
Si cum se duc, se micsoreaza
mai inserat si mai nocturn.
Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele.
Dreapta cum stai, trecerea lor
copilaroasa-aproape si suava
luceste-n ochiul tau nemiscator.
Si uit de ele, uiti si tu de ele,
si-n intunericul odaii se aprind,
se sting, se-aprind, se sting
ochii prelungi ai tai, murind,
reinviind.
superbe versuri. :) multumesc, multumesc
RăspundețiȘtergerete imbratisez
Lasi mirosul tau in aer
RăspundețiȘtergereLaşi mirosul tău în aer
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth.
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.
(Nichita Stanescu)